Plantusin, R1, ceai la pungă
Beneficii
• recomandat în afecțiuni acute și cronice ale aparatului respirator: stări gripale, laringită, traheită, bronșită, tuse de diferite etiologii;
• expectorant, emolient, antimicrobian, antiinflamator și antispastic bronșic;
• se poate administra în sarcină și alăptare.
Acest produs face parte din recomandările echipei medicale Fares contra tusei.
În această combinație, șovârvul și cimbrul susțin sănătatea tractului respirator.
Scaiul vântului „este bun contra tusei”. John Hill, The Family Herbal, 1812
„Pinus sylvestris este utilizat în principal pentru bronşite cronice”. Gerhard Madaus, Lehrbuch der Biologische Heilmittel, 1938
Tip produs: Supliment alimentar
- Gramaj:
- 50 g
- Greutate netă:
- 50 g
- Condiții de păstrare:
- la loc uscat și la temperatura mediului ambient
Fisa tehnica
- Gramaj:
- 50 g
- Greutate netă:
- 50 g
- Condiții de păstrare:
- la loc uscat și la temperatura mediului ambient
Șovârv (Origani herba) 30%, muguri de pin (Pini turiones) 15%, frunze de pătlagină (Plantaginis folium) 15%, cimbru (Thymi herba) 10%, cimbrişor (Serpylli herba) 7%, rizomi de ghimbir (Zingiberis rhizoma) 7%, flori de tei (Tiliae flos) 7%, scaiul vântului (Eryngii campestri herba) 3%, lichen de piatră (Lichen Islandicus) 3%, cuişoare (Caryophylli flos) 3%.
Copii 3 – 6 ani: 1 – 2 căni cu ceai pe zi.
Copii 7 – 14 ani: 2 – 3 căni cu ceai pe zi.
Copii peste 14 ani şi adulţi: 3 – 4 căni cu ceai pe zi.
Ceaiul se bea înainte de masă.
Durata unei cure este de 3 – 8 săptămâni. Se poate relua la nevoie.
Preparare: Peste o linguriţă amestec de plante se toarnă 200 ml apă clocotită şi se lasă 10-15 minute acoperit, apoi se strecoară.
Atenţionări: Acest ceai nu este recomandat copiilor sub 3 ani şi în caz de hipersensibilitate la oricare dintre ingredientele produsului.
Sarcină şi alăptare: În sarcină şi alăptare se pot bea 2 – 3 căni cu ceai pe zi, timp de 5 – 10 zile, sau la nevoie.
Efecte secundare şi interacţiuni: La dozele recomandate nu au fost semnalate incompatibilităţi cu medicamentele şi nici efecte secundare.
Asocieri recomandate: Vă recomandăm să asociați acest ceai cu unul dintre siropurile Plantusin R8 sau Plantusin Forte R25. După preferință, siropul se poate adăuga în ceai în locul îndulcitorului obișnuit (zahăr, miere șamd).
Sfaturi practice de dietă şi stil de viaţă: În perioada disconfortului respirator, vă sfătuim să evitaţi consumul de alimente care produc mucus cum sunt produsele lactate, dulciurile cu zahăr alb, făina albă (produsele de panificaţie, patiserie, biscuiţi, paste făinoase), grăsimile şi prăjelile.
Alimentaţia trebuie să fie adaptată în funcţie de pofta de mâncare, care în asemenea situaţii este mai scăzută.
Este foarte bine să consumaţi alimente hrănitoare şi uşor de digerat: fructe, legume, zarzavaturi, fie sub formă crudă, de suc, sau coapte, fierte precum şi supe calde.
De asemenea, beţi multe lichide (ceaiuri, supe, sucuri proaspăt stoarse din fructe sau compoturi îndulcite cu miere); astfel evitaţi deshidratarea, susţineţi fluidificarea secreţiilor bronşice şi îmbunătăţiţi digestia.