facebook-page-view
Mai multe produse
No products were found.
Tip Produs
Gama
Afecțiuni
PLANTĂ
Filtru
Fares Separator Left
Fares Category Separator
Fares Separator Right
Fares Separator Left
Fares Separator
Fares Separator Right

Urticarie

TOT CE TREBUIE SĂ ȘTII DESPRE URTICARIE

Urticaria este o afecțiune cutanată ce implică apariția spontană a unor bășicuțe sau pete roșii extinse (plăci eritematoase), oriunde pe suprafața corpului. Acestea dau mâncărimi, senzații de usturime și de arsură și pot persista cu săptămânile. Iată ce le declanșează și cum se tratează!

Urticaria acută poate să apară la orice vârstă, cu toate că cei mai afectați sunt copiii și adulții tineri. Stresul, predispoziția la alergii, infecțiile recente, istoricul de dermatită atopică sau lupus sunt considerați factori de risc.

Cum arată, cum se manifestă

Simptomele urticariei sunt cât se poate de vizibile: pielea se înroșește, apar mici umflături ale tegumentului, asemănătoare cu înțepăturile de insecte, sau leziuni maculo-papulare, concentrate într-un loc sau diseminate. Leziunile au culori de la roz la roșu aprins, pot avea vârful albicios, cu forme variate și cu dimensiuni de la câțiva milimetri la câțiva centimetri. În general, sunt intens pruriginoase, adică dau mâncărimi. Alteori, senzația este de durere, arsură.

Leziunile pot dispărea în câteva minute, ore sau zile. Vorbim, astfel, despre 3 tipuri de urticarie: episodică (durează minute sau ore), acută (atunci când durata de manifestare e mai scurtă de 6 săptămâni) și cronică (dacă problema persistă mai mult de 6 săptămâni). Persoanele care au făcut odată urticare pot să mai facă oricând, în alte locuri decât cele inițiale.

Cauzele declanșării

Urticaria este o reacție alergică a organismului, iar întrebarea cea mai importantă este „care a fost factorul declanșator”. Printre cei mai cunoscuți factori amintim:

  • Anumite alimente – alune, nuci, soia, lapte de vacă, ouă, pește, fructe de mare, kiwi;
  • Anumite medicamente de sinteză – antibiotice, diuretice, laxative, sedative, analgezice, antiinflamatoare, antireumatice, antiacide etc.;
  • Anumiți agenți chimici din produsele de îngrijire – detergenți, cosmetice, șampoane;
  • Factori externi – expunerea la radiații, la solar, frigul sau căldura excesivă, hainele din materiale sintetice, strâmte;
  • Mușcăturile de insecte;
  • Nu în ultimul rând, factorii emoționali pot declanșa urticarie. Unele persoane se pot trezi cu pete roșii pe fond de stres.

Diagnosticul de urticarie îl pune medicul dermatolog, pe baza analizelor de laborator și a anamnezei, în vederea identificării factorului declanșator.

Cum se tratează

În primul rând, trebuie identificat factorul declanșator și eliminat. Pentru asta, unii medici recomandă completarea unui jurnal alimentar sau a unui jurnal de simptome, unde pacientul va nota absolut tot ce a mâncat și toate activitățile în care este implicat. De cele mai multe ori, erupția apare la câteva ore de la expunere.

Majoritatea cazurilor de urticarie se tratează cu antihistaminice, administrate după un orar fix, de regulă pentru o perioadă de 10 zile. Alegerea medicamentului se face în funcție de nevoi și de toleranța fiecărei persoane la un anumit antihistaminic.

De asemenea, poți recurge la comprese cu apă rece, la loțiuni și creme antipruriginoase. Evită băile fierbinți, exercițiile fizice intense, consumul de alcool, expunerea la soare.

Sfaturi pentru a preveni recidivele

Pentru a preveni recidivele, e important să identifici factorul declanșator și să îl eviți. Dacă vei continua să te expui, urticaria acută va deveni, în timp, cronică.

De mare ajutor în tratarea, dar și prevenirea urticariei este detoxifierea sângelui și a organismului în general. Pentru asta, se folosesc pulberi din plante, ceaiuri și capsule naturale cu efect depurativ, drenor limfatic, laxativ, antialergic, antioxidant. Specialiștii Fares recomandă ceaiurile „Curățarea sângelui”, „Purificarea organismului” și ceaiul Detoxifiant. Capsulele Detoxifiant cu Ganoderma absorb și elimină toxinele din organism și stimulează procesele de detoxifiere hepatică, iar Complexul din plante „Detoxifierea organismului” ajută la diminuarea reacțiilor alergice și îmbunătățește aspectul pielii. Folosește-le pentru o perioadă de cel puțin o lună. În paralel, încearcă să duci un stil de viață sănătos, să faci sport cu moderație, să te odihnești suficient și să elimini stresul din viața ta.

Citește mai multMai puțin

Brandurile Fares

Consimțământ pentru cookie-uri