facebook-page-view
Mai multe produse
No products were found.
Publicat la: 2021-01-06
Vizualizari: 7780
Comentarii: 5
4 ceaiuri românești, printre cele mai bune din lume!

Avem cu ce ne mândri! Calitatea plantelor medicinale românești a primit recunoaștere internațională în cadrul unei competiții desfășurate recent, la Paris. Patru ceaiuri Fares – de mușețel, mentă, tei și ceaiul Mireasmă – au fost distinse cu diploma GOURMET, fiind considerate de specialiști printre cele mai bune din lume.

 

usureaza expectoratia

mentine buna functionare a tractului intestinal

sustine sanatatea pielii

gust de busuioc si lamaie

„Ceaiurile lumii” – concurs ajuns la cea de-a treia ediție

Cea de-a treia ediție a concursului internațional de degustare de ceaiuri „Thés du Monde” (n.r. „Ceaiurile lumii”) a avut loc în luna noiembrie, la Paris. A fost organizată de AVPA (Agenția pentru Valorizarea Produselor Agricole), un ONG de renume care are ca scop valorizarea produselor agricole și recunoașterea excelenței producătorilor. Ambasada României în Franța a anunțat Fares despre organizarea acestei competiții și iată că rezultatele nu au întârziat să apară.

Plante din 21 de țări au intrat în cursă

În ciuda dificultăților cauzate de pandemie, s-au înscris în competiție cu peste 40% mai multe ceaiuri față de ediția din 2019. În cursă au intrat plante și amestecuri pentru infuzii din 21 de țări: Burundi, China, Columbia, Egipt, Franța, Grecia, India, Indonezia, Italia, Japonia, Kenya, Malawi, Nepal, Noua Zeelandă, Peru, Portugalia, România, SUA, Taiwan, Thailanda și Vietnam. Evaluarea a fost realizată de către două jurii profesionale, compuse din specialiști internaționali.

Mușețelul, menta, teiul și ceaiul Mireasmă au fost medaliate

Spre mândria noastră, patru ceaiuri Fares au fost premiate. Suntem foarte bucuroși să vă anunțăm că ceaiurile noastre de mușețel, mentă, tei și Mireasmă au fost distinse cu diploma GOURMET. Această validare internațională de prestigiu a calității produselor noastre ne bucură și ne motivează. Mușețelul, menta și teiul au fost singurele infuzii de acest fel medaliate în categoria „plante mono-varietale”. Ceaiul Mireasmă a primit aprecierea juriului la categoria „Amestecuri din plante”, fiind unul dintre cele 11 medaliate în această categorie. Este o rețetă românească 100% naturală, pe bază de busuioc, cuișoare, coji de lămâie și de lime, ulei esențial de lămâie și frunze de rooibos. Aroma ușor picantă, completată de o notă de prospețime, i-a cucerit pe experții internaționali. Și nu numai!

 

Fares Separator Left
Fares Separator
Fares Separator Right
Comentarii

Ceaiul de tei m-a intors in copilarie! Felicitari si sa nu sacrificati niciodata calitatea!

Alin
19 Decembrie 2022

Felicitari! Ador ceaiurile de la dumneavoastra! Sunt foarte bune!

mary-laly
21 Februarie 2021

Felicitări ?

Popescu C
29 Ianuarie 2021

Cele mai bune ceaiuri.

Costache maria
21 Ianuarie 2021

Fares!singura in care am incredere!

Flavia Suciu
8 Ianuarie 2021
ADAUGĂ COMENTARIU
Leave a Reply

Brandurile Fares

Consimțământ pentru cookie-uri