Frumusețea vine din interior, la figurat și la propriu. Mai exact, un organism sănătos emană frumusețe prin toți porii. Înseamnă ten curat și luminos, păr strălucitor, unghii netede, bună dispoziție și energie. De toate acestea se face răspunzător zincul, un mineral esențial, cu numeroase beneficii atât pentru femei, cât și pentru bărbați.
La ce este bun zincul
Zincul are un rol cheie într-un număr mare de procese biologice. Le vom enumera pe cele mai importante:
- Întărește imunitatea și ne ferește de răceală și gripă, având și efect antiviral, antibacterian. Apoi, zincul luat încă de la primele semne de răceală poate reduce semnificativ durata bolii și severitatea simptomelor.
- Stimulează producerea insulinei, contribuind la controlul glicemiei.
- Este un bun antioxidant, fiind implicat în dezvoltarea și regenerarea celulelor, a oaselor, în sinteza proteinelor.
- Sugarii, copiii mici și adolescenții au mare nevoie de zinc, căci ajută la dezvoltarea armonioasă a organismului, îmbunătățește absorbția calciului și a fosforului.
- Este implicat în percepția senzorială (văz, gust, miros), ameliorează vederea nocturnă și poate chiar încetini boli cronice de ochi.
- Sporește fertilitatea ambelor sexe. În cazul femeilor, deficitul de zinc poate da probleme de ovulație, iar în cazul bărbaților influențează producerea de testosteron. Zincul este necesar pentru formarea hormonilor sexuali, tiroidieni, pancreatici și susține sănătatea prostatei.
- Acest mineral e bun pentru piele, păr și unghii. El ajută la vindecarea rănilor, la calmarea inflamațiilor pielii, la creșterea părului. Unii medici dermatologi îl recomandă în tratamentul acneei sau în caz de cădere a părului.
- Nu în ultimul rând, zincul susține funcțiile neuronale, stimulând producția de serotonină, supranumit „hormonul fericirii”. Astfel, administrarea de suplimente cu zinc previne depresia și ne dă o dispoziție bună, stimulează capacitatea de învățare și memorare, reduce incidența bolii Alzheimer.
Cui îi este recomandat
Oricine poate lua suplimente cu zinc. Acestea sunt recomandate în special femeilor însărcinate, sau celor care iau anticoncepționale, persoanelor care suferă de diabet, vegetarienilor, sportivilor și celor care consumă alcool. Deficitul de zinc duce la slăbirea sistemului imunitar, la apetit scăzut, astenie, predispoziție spre răceli, boli care se vindecă greu, piele ternă și neuniformă, decolorarea și apariția unor striuri pe unghii, afecțiuni tiroidiene, scăderea toleranței la glucoză, infertilitate, încetinirea creșterii la copii.
Alimente bogate în zinc
Aportul de zinc recomandat, pentru un adult, este de 10-15 miligrame pe zi. Se poate lua din suplimente naturale, în mod controlat, în cure de o lună, sau din alimentație. Surse bune de zinc sunt alunele, nucile, semințele, peștele și fructele de mare, carnea roșie, cerealele integrale, fasolea, lintea, cacaua.