Suntem în plin sezon de răceală și gripă, iar cei mai vulnerabili sunt copiii. În special în primii ani de viață, când imunitatea lor nu este suficient dezvoltată, infecțiile virale pot apărea la un interval de 1-3 luni. Părinții trebuie să-și ia din timp măsuri de precauție și să aibă în casă o „trusă de prim ajutor” pentru astfel de situații.
Tratamentul, adaptat vârstei
Tratamentul pentru copii nu trebuie să fie similar cu cel al adulților, nici ca substanțe active, nici ca doză administrată. Pentru cei mici există produse special concepute, remedii blânde, pe bază de plante, alese în funcție de vârstă. Cu cât se administrează mai repede, de la primele simptome, cu atât vindecarea va fi mai ușoară, mai rapidă și fără complicații. Ce le dăm copiilor?
- Pentru bebeluși, sunt sigure siropurile din plante medicinale Biosept Mami și Bebe pe bază de lichen de piatră, frunze de măslin, trifoiște de baltă, turmeric, precum și ceaiuri din chimen, mușețel, fenicul, soc, măcese și tei.
- După vârsta de un an, se mai pot administra în plus siropuri cu miere, propolis Biosept și plante medicinale. Indicate la această vârstă sunt echinacea, ghimbirul, lichenul de piatră, cimbrișorul, mugurii de pin (cu acțiune antiinflamatoare și antiseptică), pătlagina (cu acțiune expectorantă, antiseptică, imunostimulatoare). Se iau 2-3 lingurițe pe zi din aceste siropuri.
- Copiilor cu vârsta de peste 3 ani, în infecțiile bacteriene li se pot administra uleiuri esențiale blânde ca Biomicin Forte soluție, câte 1-2 picături la o linguriță de sirop sau miere, de trei ori pe zi. În paralel, e bine să bea ceaiuri cu acțiune antifebrilă sau antitusivă, ca Hapciu sudorific sau Plantusin ceai. Pentru tuse (seacă și productivă), se administrează siropuri special create pentru copii, cu pin, pătlagină, tei, salcâm, nalbă mare, scaiul vântului și trei frați pătați.
- De la vârsta de 5-6 ani se pot administra și remedii naturale mai concentrate, sub formă de comprimate Biosept Plus, și remedii cu acțiune simptomatică, sub formă de siropuri sau ceaiuri. Durata de administrare este de 1-2 săptămâni.
4 produse esențiale în trusa de prim ajutor
1. Ceaiul
Copilul trebuie să bea cât mai multe lichide pentru a le suplini pe cele pierdute prin transpirație. Hidratarea e extrem de importantă: menține gâtul umed și fluidifică secrețiile nazale și bronșice, facilitând o expectorație ușoară, iar toate acestea previn complicațiile. Astfel, primul produs din trusa de prim ajutor este ceaiul Hapciu.
2. Siropul de tuse
Dacă cel mic tușește, apelăm la siropuri Plantusin pentru copii. Există produse naturale, special create pentru copii, sigure încă din primele luni de viață. Acționează atât pe tusea seacă, prin efect de calmare, cât și pe tusea productivă, prin fluidificarea secrețiilor și favorizarea expectorației. Este îndulcit cu fructoză și are un gust bun, pe placul celor mici.
3. Loțiunea pentru frecții
Dacă face febră îi administrăm remedii din plante cu efect antitermic. Loțiunea Hapciu poate fi și ea de mare ajutor. Rețeta cu uleiuri esențiale de cimbru, eucalipt, pin și scorțișoară, special creată pentru pielea sensibilă a copiilor, se aplică prin fricțiune pe mâini, piept și spate, de 2-3 ori pe zi. E indicată copiilor de peste 3 ani.
4. Uleiuri esențiale pentru inhalații
Uleiul esențial Hapciu desfundă nasul, ușurează respirația, are proprietăți antiseptice, expectorante, tonice. Pentru bebeluși și copiii mici, uleiul se folosește în nebulizatorul sau difuzorul de aromaterapie. Copiii mai mari pot face inhalații cu aburi, care sunt extrem de benefice. În primul rând aburii calzi umezesc căile respiratorii, fluidifică secrețiile și stimulează eliminarea lor. Dacă acestea ar stagna, în afară de disconfortul respirator evident, se pot produce complicații, infecții.