Posted on Leave a comment

7 lucruri pe care nu le știai despre strănut

Hapciu! Este sunetul pe care îl auzim cel mai des în această perioadă și, dintre toate sunetele pe care le scoatem atunci când suntem răciți (tușit, suflatul nasului), strănutul este cel mai… simpatic. Din acest motiv, îi vom acorda puțină atenție și vom dezvălui despre el câteva informații la care nu te-ai fi gândit.

  1. Are cauze variate. Strănutul este un act reflex care se declanșează în momentul în care mucoasa nasului este iritată, astfel că principala cauză este existența unei substanțe iritante, pe care organismul caută să o elimine. Poate fi vorba despre praf, polen, mucegaiuri (caz în care vorbim despre o alergie la una din aceste substanțe), sau despre mucus (în cazul virozelor respiratorii). În acest fel, rolul strănutului este să elimine bacteriile sau alți agenți periculoși și să susțină sănătatea organismului.
  2. Lumina puternică, prin așa numitul reflex fotic, poate declanșa strănut la una din patru persoane.
  3. Ai conștientizat faptul că în clipa în care strănuți, pleoapele se închid, mușchii pieptului se contractă și cei ai gâtului se relaxează? Este un alt reflex al corpului.
  4. Strănutul reprezintă o expulzie puternică a aerului din plămâni, prin nas și prin gură. Când strănutăm, mucusul și stropii de salivă sunt eliminați cu o viteză foarte mare, care poate depăși 100 km/oră. În aer, pe o rază de câțiva metri, sunt împrăștiați aproximativ 100.000 de microbi.
  5. Variază în funcție de tonalitate. Fiecare dintre noi strănutăm într-un anume fel: unii mai delicat, alții mai zgomotos, unii strănută o singură dată, alții de câteva ori la rând, părând că nu se mai opresc, la unii sună ca un chițăit de șoricel, la alții ca o explozie puternică.
  6. Îți trădează personalitatea. Se spune că îi poți „citit” de cei din jur după felul în care strănuți: cei care au un strănut zgomotos sunt sociabili, exuberanți, pe când cei care au un strănut finuț și reținut sunt mai timizi.
  7. Nu trebuie suprimat. Când sunt în public, într-o sală de teatru sau într-o ședință, unii caută să se abțină de la strănut. Medicii susțin că e nesănătos și riscant. Își pot declanșa hernierea unor organe, mici leziuni ale vaselor de sânge, probleme cu urechile, cu diafragma.

Dacă strănutul tău este cauzat de vreo răceală, îți urăm de pe acum sănătate multă și îți recomandăm gama Hapciu, ce cuprinde ulei nazal pentru desfundarea nasului, plicuri solubile și capsule care diminuează mai multe simptome neplăcute ale răcelii, tratând în același timp și boala, tinctură cu efect sudorific, antiinfecțios, imunostimulator, care grăbește vindecarea, loțiune pentru frecții și mai multe tipuri de ceaiuri.

Posted on Leave a comment

7 lucruri pe care nu le știai despre imunitate

Interesul pentru întărirea imunității a început să crească acum, în pragul sezonului rece. Se vorbește despre vaccinare, despre suplimente alimentare, despre ce trebuie să facem pentru a ne feri de răceli. Pentru a lua cele mai bune decizii, e important înainte de toate să cunoaștem câteva date interesante despre sistemul nostru imunitar.

– Variază de-a lungul vieții. În primii ani nu e complet maturizat, apoi crește, după care poate scădea în tinerețe din cauza stresului și a stilului de viață nesănătos. Perioada sarcinii poate la rândul ei perturba sistemul imunitar, iar pe măsură ce îmbătrânim organismul își încetinește funcțiile, printre care și cea a sistemului imunitar. Anumite boli, consumul de alcool, fumatul, stresul, tulburările de somn și obezitatea predispun la scăderea imunității.

– Nu e în toate cazurile de dorit o imunitate puternică. Câteodată, un sistem imunitar prea alert se poate întoarce împotriva propriului organism, atacând celule pe care le confundă cu agenți patogeni. Vorbim despre boli autoimune, alergii, astm. Persoanelor cărora li s-au transplantat organe, spre exemplu, li se prescriu chiar medicamente imunosupresoare, care atenuează funcția sistemului imunitar, pentru a nu ataca țesuturile „străine”.

– Cum îți dai seama că imunitatea ta e prea scăzută? Răcești des și te vindeci greu, faci infecții urinare repetate, îți apare herpes, ai candidoze bucale sau genitale și stări de epuizare. Dacă vrei să evaluezi exact starea imunității tale, poți face un test specific, numit imunogramă, prin care se depistează cantitatea de anticorpi din sânge.

– Dacă analizele și semnele arată o imunitate scăzută, e nevoie să apelezi la preparate din plante și ciuperci medicinale, la acizi grași esențiali, să mănânci multe fructe și legume bogate în vitamine (A, B, C, D, E) sau să iei suplimente cu vitamine și zinc, după o schemă corectă de tratament, fără excese.

– Somnul, sportul, alimentația sănătoasă, echilibrată, remediile naturale și grijă la igienă. Acestea sunt cele cinci secrete ale unui sistem imunitar puternic. Ține cont de ele și vei fi ferit de boli în această toamnă!

– De ce ne îmbolnăvim în sezonul rece? Ai putea crede că frigul e vinovat. Într-adevăr, el sensibilizează mucoasa nazală, făcându-te vulnerabil în fața microbilor, însă răceala nu e dată de frigul în sine, ci de un virus. Pe care e mult mai probabil să-l contactezi din interior decât din exterior. Toamna și iarna, oamenii se îmbolnăvesc mai degrabă din cauza faptului că stau prea mult în spaţii închise, neaerisite.

– Imunitatea depinde în proporție de 70% de activitatea tractului digestiv. Mai concret, flora intestinală are un rol important, căci bacteriile bune care populează stomacul și intestinele formează un scut de protecție împotriva multor afecțiuni. Flora intestinală poate fi afectată de stres, de antibiotice sau de o alimentație dezechilibrată.

Posted on Leave a comment

7 lucruri din casă pe care trebuie să le dezinfectezi frecvent

Știai că virusul gripal rezistă pe suprafețe până la 48 de ore? Și că cele mai murdare obiecte sunt exact acelea pe care le porți mereu mereu cu tine, pe care le atingi zi de zi?! Fă-ți un obicei din a le dezinfecta periodic pentru a nu risca o îmbolnăvire.

Clanța ușii de la intrare. Încă din momentul în care intri în casă aduci cu tine virusuri de la exterior. Gândeşte-te cu câte surse de microbi ai intrat în contact, de la butoanele lifturilor, clanţele uşilor, barele şi scaunele din autobuze, până la coşul de cumpărături din supermarket. Mâinile tale sunt murdare și atingi cu ele clanța propriei uși. Nu uita să o ștergi cu o soluție dezinfectantă măcar de fiecare dată când ștergi praful și faci curățenie în casă.

Telefonul. Oricât de atenți am fi la igienă, telefonul este obiectul pe care îl manevrăm cel mai des cu mâinile murdare. Îl scoatem din buzunar pe stradă, în mijloacele de transport în comun, răspundem la vreun apel cu mâna contaminată, îl lăsăm pe birouri, apoi îl ducem în dreptul feței, aproape de gură, de ochi. Este o sursă de microbi, astfel că trebuie șters cât mai des cu șervețele antibacteriene sau cu o dischetă de bumbac înmuiată în spirt.

Portofelul. Intră în contact cu banii care au trecut, până la tine, prin sute de mâini. Monedele și bancnotele sunt un focar de infecție și toate zac în portofelul tău. Nici nu mai contează dacă ești sau nu spălat pe mâini atunci când îl manevrezi. Oricum te contaminezi odată ce ai pus mâna pe bani.

Genta. O porți cu tine prin mijloacele de transport în comun, o așezi pe tejgheaua de la supermarket, pe biroul de la serviciu… Și ea este o purtătoare de virusuri, atât la exterior, cât și la interior. E bine să o ștergi cât mai des cu șervețele umede.

Cheile. Îți amintești să le fi curățat în ultima lună, în ultimele 6 luni? Și ele sunt „plimbate” peste tot și manevrate cu mâinile murdare.

Tastatura. Pentru că nu de fiecare dată ești spălat pe mâini, atunci când o atingi, tastatura acumulează o varietate de microbi. Nu-ți duce mâna la nas, ochi și gură atunci când scrii la calculator.

Animalele de pluș. Captează mult praf și microbi, fiind o mare sursă de virusuri pentru copiii care se joacă cu ele. Dacă cel mic se îmbolnăvește des, e bine să ai în vedere că focarul de infecție este chiar în camera lui. Pune cât mai des aceste jucării în mașina de spălat! Ca să nu se strice, le poți proteja într-o plasă specială și folosind un program pentru rufe delicate.

Posted on Leave a comment

Fă-ți în casă propriul ulei aromatizat cu plante!

E o adevărată bucurie să te plimbi în această perioadă prin piețe. Miroase a pere, gutui, prune uscate și must. Un deliciu! Însă cea mai îmbătătoare aromă vine dinspre standurile cu ierburi. Găsești tot ce vrei: cimbru, busuioc, rozmarin, mentă, în stare proaspătă sau uscată. Ia-ți și tu câteva crenguțe și prepară-ți acasă propriul ulei aromatizat. E simplu de făcut, iar rezultatul special.

În primul rând, trebuie să știi că cele mai potrivite uleiuri sunt cele presate la rece, fără aromă proprie, cum sunt uleiurile de măsline și de floarea soarelui. Se pot folosi plante uscate sau proaspete, condimente și legume.  La aromatizarea uleiului cu ierburi, cea mai simplă metodă este să pui plantele preferate (salvie, cimbru, rozmarin, tarhon, coriandru, busuioc) în sticle sterile, uscate, și să torni peste ele uleiul. Ierburile proaspete au o aromă mai intensă și dau o culoare vibrantă, dar, cum conțin apă, există riscul să mucegăiască. Iată câteva rețete.

– Pune într-o sticlă de ulei un fir de rozmarin, acoperă cu dop, pentru a nu lăsa aerul să intre, lasă sticla două săptămâni, în cămară, apoi strecoară și folosește uleiul la salate sau la diverse preparate. Nu păstra uleiul la frigider pentru că se îngroașă și își schimbă culoarea.

– La fel poți prepara un ulei cu cimbru, ideal la salate sau ca ulei de baie, în caz de răceală. Ai nevoie de 200 g de cimbru proaspăt și un litru de ulei presat la rece. Planta se spală, se usucă, se rup frunzele care apoi se zdrobesc ușor cu o furculiță. Se pun într-o sticlă, se toarnă deasupra uleiul, se acoperă și se lasă la macerat 14 zile, după care se strecoară.

– Mai poți prepara ulei aromatizat cu busuioc. Planta proaspătă se spală, se usucă, se pune într-o sticlă de ulei usor încălzit în prealabil (încălzirea uleiului previne mucegăirea, dacă planta e proaspătă). Se lasă 2-3 săptămâni, apoi se poate consuma în decurs de alte câteva săptămâni. Dacă vrei să păstrezi uleiul mai mult timp, trebuie să strecori frunzele de busuioc, deoarece devin cleioase.

– La aceste plante, sau separat, se mai poate condimenta uleiul cu ardei iute și căței de usturoi.

– De asemenea, uleiul se poate aromatiza cu mirodenii: cuișoare, semințe de muștar, de fenicul, anason, cardamon, scorțișoară etc. Se încălzește uleiul pentru cinci minute într-o oală (la maximum 40 de grade), apoi se toarnă peste mirodeniile alese și se lasă să se răcească. După care, se strecoară și se pune în sticlă.

Posted on Leave a comment

7 posibile cauze ale tusei tale

Nu te poți opri din tușit, dar parcă nu te simți neapărat răcit și nici nu ai fost, recent? E posibil ca tusea ta să aibă alte cauze care nu țin de virozele respiratorii de sezon. Trebuie să le identifici exact pentru a putea lua măsurile necesare.

Tusea care a apărut în timpul unei răceli a fost cauzată de un virus. Ea este seacă la început, apoi devine productivă și e însoțită de alte simptome clasice precum nas înfundat, durere în gât, stare generală de rău. În acest caz, trebuie să apelezi la remedii care vindecă răceala, întăresc sistemul imunitar și ușurează simptomele. Totuși, tusea seacă, iritativă, poate fi generată de alți factori neinfecțioși, iar pentru a scăpa de ea e bine să combați cauza.

Astmul. Are ca simptome respirația șuierătoare, greoaie, sacadată, senzația de constricție toracică, dar și tusea. Aceasta din urmă se agravează pe timp de noapte, în momentul sau la scurt timp după efort, când respiri aer rece sau când te afli în preajma unui alergen (polen, acarieni, animal de companie etc.). Tot ce poți să faci este să-ți ții astmul sub control cu ajutorul inhalatoarelor, bronhodilatatoarelor, ceaiurilor antiasmatice și capsulelor din plante.

Fumatul. Se știe că fumul de țigară sensibilizează gâtul și cauzează tuse. Asta deoarece cu fiecare fum inspirat, organismul tău se simte atacat, are tendința să secrete mai mult mucus care e eliminat mai greu din cauza inflamației sinusurilor. Episoadele de tuse se agravează la diferențele de temperatură, atunci când, spre exemplu, ieși afară pe o zi friguroasă. Aici, soluția este clară – renunțarea la fumat.

Aerul prea uscat din cameră. Și el usucă gâtul și îl sensibilizează, generând tuse. Acum, iarna, aerul din încăperi se usucă mai mult din cauza surselor de încălzire. Poți rezolva problema dacă pui pe calorifer un vas cu apă sau îți achiziționezi un umidificator.

Refluxul gastro-esofagian. Este responsabil de 25% din cazurile de tuse. Aceasta apare, de obicei, după ce mănânci, când te întinzi în pat seara, sau dimineața. Răgușeala asociată episoadelor de tuse este alt semn că suferi de reflux gastro-esofagian. Diagnosticul ţi-l va pune medicul, în urma unor investigaţii, şi îţi va recomanda nişte antiacide. Mai poți bea ceai de coada-calului, o plantă medicinală care reduce aciditatea de la nivelul stomacului, calmează și cicatrizează. Este esențial, de asemenea, să-ți revizuiești dieta.

Tusea măgărească. Spre deosebire de tusea clasică, din cadrul infecțiilor virale, tusea convulsivă, numită popular măgărească, este contagioasă și periculoasă. Este, practic, unul dintre cele mai grave tipuri de tuse, întâlnite frecvent în copilărie. Debutează ca o răceală obișnuită, cu rinoree, congestie nazală, ușoară febră și tuse uscată. Apoi, simptomele se agravează, în ciuda tratamentului administrat, luând forma unor accese repetitive, incontrolabile, însoțite de înroșirea feței, respirație îngreunată, șuierătoare, chiar și vărsături. Tratamentul constă în antibiotice, antitermice (dacă este cazul), antitusive, mucolitice.

Administrarea unor medicamente. Circa 20% dintre persoanele care iau antihipertensive dezvoltă o tuse uscată, ititativă. Vorbește cu medicul tău și înlocuiește acest tratament inhibitor cu blocanți ai receptorilor de angiotensină sau, atunci când e posibil, cu remedii naturale antihipertensive.

Alergiile. Dacă tusea apare numai în anumite situații, când te afli în anumite locuri sau în perioade de timp specifice, este posibil să suferi de o alergie. Identifică, la alergolog, factorul declanșator și evită-l.

Indiferent de cauză, pentru a ușura tusea, apelează la plante sau uleiuri esențiale cu efect antiinflamator și calmant la nivel local, cum ar fi: coada şoricelului, eucaliptul, lichenul de piatră, lemnul dulce, cimbrul, pinul. Pe de altă parte, rădăcina de nalbă, ciuboţica cucului, teiul și socul sunt alte plante recomandate datorită efectului lor emolient, balsamic pentru gât.

Posted on Leave a comment

7 plante ce reduc pofta de mâncare

De multe ori, pofta de mâncare greu de controlat este duşmanul numărul unu al siluetei. Dacă faceţi parte dintre persoanele pofticioase sau prea stresate, care nu se pot opri de la mâncare sau mănâncă rar, dar mult, şi la ore târzii, plantele medicinale vă pot fi de un ajutor preţios.

Iată-le pe cele mai importante 7, care se pot combina pentru tratamente naturiste de succes:
Seminţele de in au un conţinut bogat de fibre care absorb lichidele din stomac şi se depun pe suprafaţa mucoasei gastro-intestinale, creând senzaţia de saţietate şi reducând absorbţia glucidelor şi lipidelor de la nivel intestinal. De asemenea, acizii graşi polinesaturaţi esențiali prezenţi în seminţele de in grăbesc transformarea, la nivel hepatic, a colesterolului în acizi biliari şi contribuie la eliminarea lui din organism.

Semintele de psyllium sunt bogate în fibre solubile (100 g semințe de psyllium conțin 70 g fibre solubile). Ajunse în stomac, ele se comportă asemenea unui burete, care se umflă, generând o senzaţie de plin. Luate cu jumătate de oră înainte de masă, vă vor ajuta să mâncaţi mai puţin, deoarece vă veţi sătura mult mai repede.

Tărâţele de grâu sunt o sursă de fibre insolubile (celuloză, hemiceluloză, lignină), care au capacitate mare de absorbţie. Fibrele vegetale din tărâţele de grâu sporesc volumul hranei fără să aducă plus de calorii; astfel, creează senzaţia de saţietate şi ajută eliminarea kilogramelor nedorite. Fibrele insolubile sunt recomandate mai ales celor care suferă de constipaţie.

Cicoarea contribuie la controlul greutăţii prin scăderea apetitului, datorită conţinutului crescut de inulină în rădăcină. Inulina este o fibra solubilă, hipocalorică, ce încetinește absorbția intestinală, ajutând la controlul greutății, reducând colesterolul total, trigliceridele și glicemia.

Tuberculii de topinambur sunt ideali pentru curele de slăbire. Conţin inulină din belşug, care reduce senzaţia de foame şi reglează metabolismul lipidic. Sunt un ajutor important pentru persoanele supraponderale care urmează diete, prin care vor slăbi gradat. Rezultatele obţinute în timp sunt durabile şi fără riscuri pentru sănătate.

O echipă de medici germani condusă de dr. Wilhelm Werk a realizat un studiu privind efectele topinamburului asupra greutăţii. Au luat 2 loturi de pacienți supraponderali şi obezi: primul lot (81 de persoane) a primit topinambur zilnic, în timp ce al doilea lot (de control), numarand 85 de persoane, a primit un remediu placebo. Ambele grupuri au urmat o dietă hipocalorică de severitate medie, timp de 12 săptămâni. La finalul studiului, persoanele din lotul care a luat topinambur slăbiseră cu 40% mai mult decât pacienţii care au luat placebo!

Hoodia gordonii este un cactus originar din deşertul Kalahari. Ea a fost folosită de secole de triburile nomade, care mestecau tulpini de Hoodia gordonii şi erau, astfel, în stare să meargă zile întregi fără să mănânce, dar şi fără să-şi piardă puterea fizică. Ea acţionează la nivelul centrului saţietăţii din hipotalamus, eliberand un compus chimic similar cu glucoza, dar de 100 de ori mai puternic, ce inhibă senzaţia de foame. Hoodia trimite semnale creierului asemănătoare celor trimise de stomac când este plin, inducând o stare de saţietate.

Spirulina este considerată un super-aliment deoarece conţine 70% proteine de înaltă calitate (mai multe decât carnea) şi o mare concentrație de nutrienţi care sunt foarte uşor asimilabili de către organism. Astfel, contribuie la controlul greutăţii prin scăderea apetitului, având totodată, şi efect de reducere a colesterolului, lipidelor si a glicemiei.

Puteţi găsi aceste plante în următoarele produse Fares pentru cura de slăbire:
SILUETA PERFECTĂ-Sațietate cu fibre – complex din fibre şi plante medicinale – care conţine: seminţe de Plantago ovata, fibre vegetale din grâu – 22%, rădăcină de cicoare – 22%, tuberculi de topinambur, seminţe de in, scorţişoară, ulei esenţial de lămâie.
SILUETA PERFECTĂ – Controlul Apetitului, capsule, care conţine: extract total 10:1 de Hoodia gordonii, spirulină, fibre vegetale din grâu, extract de frunze de senna standardizat în min. 20% senozide, rădăcină de cicoare.DAPHNE – Controlul Apetitului, capsule, care conţine: spirulina, extract de hoodia, extract de garcinia, rădăcina de cicoare, semințe de in.
Pe lângă acestea, Fares a mai creat și alte tipuri de produse naturiste, precum ceaiuri medicinale și tincturi. Le găsiți pe toate în secțiunea Produse a acetui site!

7 mituri care circulă printre viitoarele mămici

Atunci când rămâi însărcinată, este recomandat să începi să te informezi cât mai bine. Multe informații care circulă despre sarcină sunt mituri care nu au fost demonstrate şi nu au o bază științifică. Ce a experimentat sora ta sau colega de birou atunci când au fost însărcinate, nu se aplică automat și în cazul tău.

1.De acum, trebuie să mănânci pentru doi. Așa e, mănânci pentru tine și pentru fătul din burtică, dar el nu consumă semnificativ, mai ales în prima parte a sarcinii. Mănânci pentru doi, dar nu cât doi. Dacă te supraalimentezi, evident că vei acumula multe kilograme, ceea ce poate fi nesănătos.

2. Relațiile intime pot face rău copilului. Adevărat și fals. Ele sunt permise până în săptămâna 34 de sarcină, cu o singură excepție: dacă femeia însărcinată constată, în urma ecografiei, că are col deschis sau întredeschis, actul sexual e interzis deoarece există riscul să se rupă lichidul amniotic. Este foarte bine să discuţi aceste lucruri cu medicul tău.

3. Înotul este periculos. Nu e adevărat, dimpotrivă! Este cea mai bună formă de mișcare deoarece pune în funcțiune toți mușchii, iar riscul de a te accidenta e mai mic. Doar ai grijă să eviți aglomerația.

4. Sexul copilului poate fi determinat după forma burții: dacă e țuguiată și mică e băiat, dacă e rotundă și mare este fată. În realitate, forma burții e dată de elasticitatea mușchilor abdomenului, de structura bazinului, și doar ecograful poate stabili cu exactitate sexul bebelușului.

5. Ești mult mai sensibilă. Este adevărat pentru mirosuri, gusturi, ai grețuri, ai mai multă nevoie de odihnă. Atât timp cât sarcina decurge normal și doctorul nu ți-a impus nici o restricție, ești liberă să faci mișcare, sau să mergi la serviciu.