Medicul arab Avicenna (secolul XI) a lăudat roiniţa pentru întărirea vitalității și eliminarea melancoliei. Mai multe farmacii de plante din trecut au atribuit și ceaiului de roiniţă nu numai efecte benefice generale asupra creierului, ci și îmbunătățiri specifice de memorie (Coghan, 1584; Evelyn, 1699). Boerhaave (1739) recomandă roiniţa ca pe un tratament invigorant pentru tulburările nervoase. În 1938 Madaus confirmă că Melissa are un efect de întărire a nervilor, anti-spasmodic și revigorant, în special asupra creierului şi inimii.
Rapoartele contemporane sugerează că, pe lângă faptul că posedă proprietăți spasmolitice și antibacteriene, roiniţa poate modula o serie de manifestări comportamentale, cu indicații care includ administrarea ca sedativ ușor, în somn tulburat și pentru atenuarea simptomelor tulburărilor nervoase, inclusiv reducerea excitabilității, anxietății și stresului (Kommission E Monograph, 1984; Bisset și Wichtl, 1994).
Din 1991 apar studii publicate, precum cel realizat de Soulimani şi colab., care susţin că proprietățile sedative ale M. officinalis care stau la baza utilizării tradiționale, au fost confirmate pentru doze mici prin scăderea parametrilor comportamentali măsurați. Cu doze mari, s-a obținut o activitate analgezică periferică prin reducerea durerii induse.
Mai departe, după ce într-un studiul anterior a fost demonstrat că un extract comercial de Melissa a dus la creșterea calmului în funcţie de doză, în 2003 Kennedy şi colab. au arătat, într-un alt studiu, că cele mai notabile efecte cognitive și de dispoziție ale administrării roiniţei au fost performanțele îmbunătățite ale memoriei și creșterea „calmului”. Aceste rezultate sugerează că dozele de Melissa officinalis la, sau peste valoarea maximă folosită în studiu (1,6 g), pot îmbunătăți performanțele cognitive și starea de spirit.
Un articol publicat în jurnalul Fitoterapia, în numărul din iunie 2005, arată că atunci când este utilizată în ceaiuri din plante, roiniţa își păstrează proprietățile arătate în medicina tradițională. Astfel, în această formă, roiniţa este considerată o plantă importantă folosită pentru a ajuta spasmele tractului digestiv și în special în distonia neuro-vegetativă.
Mai mult, în 2009, López şi colab. arată că roiniţa manifestă effect neuroprotector datorită activităţii sale antioxidante semnificative.
În 2011 Cases şi colab. au arătat într-un studiu, pentru prima dată, că administrarea cronică de roiniţă ameliorează efectele legate de stres.
Date farmacologice indică faptul că uleiul esențial de roiniţă are proprietăți putative anti-agitație la om.
Un review publicat în 2016 concluzionează că studiile farmacologice moderne au validat multe dintre utilizările tradiționale ale roiniţei. Datele analizate au relevat faptul că roiniţa este o sursă potențială pentru tratamentul unei game largi de afecţiuni, în special anxietatea și unele alte afecțiuni ale SNC.
Mai recent, Haybar H şi colab., în 2018 au arătat că 8 săptămâni de administrare a unui supliment de roiniţă 3 g, poate reduce depresia, anxietatea, stresul și tulburarea de somn la pacienții cu angină cronică iar Heydari şi colab. au demonstrat că Melissa officinalis poate reduce simptomele psihosomatice, tulburarea de somn și anxietatea, depresia și tulburarea funcției sociale la adolescenți.
În dorinţa de a aprofunda mecanismele de acţiune care stau la baza efectelor roiniţei, în 2020, Ghazizadeh și colab. arată că extractul hidro-alcoolic de roiniţă inhibă anxietatea și depresia prin prevenirea stresului oxidativ central și a apoptozei.
Recent, medicamentele pe bază de plante au fost utilizate pentru tratamentul unei varietăți de afecţiuni, incluzând afecțiuni neuro-comportamentale, datorită siguranței, eficacității, acceptabilității culturale și a efectelor secundare reduse.
Lippia citriodora a fost folosită pe scară largă în industria alimentară și. Frunzele de lemon verbena sunt utilizate în alimente ca agenți aromatizanți, dar au o lungă istorie de utilizare tradițională ca sedativ și
pentru tratamentul insomniei în diferite societăți.
Diferite proprietăți benefice ale plantei au fost raportate atât în sistemele de medicină tradițională, cât și în cele moderne. Printre altele, frunzele acestei plante sunt utilizate pentru tratamentul durerilor neuropatice și stomacale, amețelilor, durerilor de cap, ca somnifer, în anemie, migrene (Pascaul și colab., 2001). Mai mult, studiile farmacologice au indicat faptul că frunzele de lemon verbena prezintă proprietăți diferite, inclusiv antioxidante (Lenoir și colab., 2011), antinociceptive și antiinflamatorii (Mehrabizadeh Honarmand et al., 2011).
Conform mai multor investigații, lemon verbena și constituenții săi principali prezintă efecte neuroprotectoare puternice. În studiile recente, s-a dovedit că stresul oxidativ este asociat cu tulburări neuro-comportamentale, cum ar fi anxietatea și depresia (Bouayed et al., 2009).
Rezultatele studiului realizat de Razavi şi colab. în 2017 sugerează că atât extractele etanolice cât și cele apoase de lemon verbena, precum și verbascosidele din compoziţia sa prezintă efecte anxiolitice, sedative și relaxante musculare. Studiul mai afirmă că mecanismul efectelor sedative și anxiolitice ale acestei plante poate fi parțial datorat interacțiunii cu receptorii GABAA.
Busuiocul are o tradiţie însemnată de utilizare medicinală.
Lonicerus (1564) prezenta busuiocul, printre altele, ca întăritor al creierului și al inimii, folosindu-l în amețeli și melancolie. Apoi Haller (1755) i-a atribuit o putere de întărire a nervilor, ușor anestezică și de calmare a durerilor. Meyer (1935) numește infuzia de busuioc ca agent calmant pentru afecțiuni nervoase, iar Leclerc o recomandă împotriva spasmelor gastrice care apar în dispepsia de origine nervoasă. Cadéac și Meunier (1889) atribuie uleiului esențial de busuioc proprietatea de a reduce activitatea de inervație cefalorahidiană. Potrivit acestora, acesta trebuia clasificat în categoria uleiurilor esențiale anestezice.
Digital Herbarium and Drog Atlas (Farkas şi colab., 2014) prezintă busuiocul ca fiind utilizat împotriva problemelor cardiace nevrotice.
Încercând să demonstreze în prezent, în mod ştiinţific tradiţia busuiocului, în 2011, Bora şi colab., amintind că busuiocul a fost utilizat în mod tradițional pentru tratamentul anxietății, bolilor cardiovasculare, durerilor de cap, durerii nervoase, ca antispastic și antiinflamator și utilizat într-o varietate de afecțiuni neurodegenerative, arată în studiul realizat de ei un potenţial neuroprotector al acestuia.
Un studiu realizat în 2015 de Rabbani şi colab. mai face un pas în justificarea utilizărilor tradiţionale şi arată potenţialul anxiolitic și sedativ al extractului hidroalcoolic și al uleiului esențial de busuioc. Principalele componente ale uleiului esențial al acestei plante sunt geranialul, neralul, oxidul de cariofilenă și metil cavicolul.
PASSIFLORA
Fiind o specie originară în continentul american, Passiflora a fost introdusă în medicina ştiinţifică în 1839 sau 1840 de Dr. L. Phares, din Mississippi, care, în New Orleans Medical Journal, înregistrează unele studii ale remediului. Medicii americani din secolele XIX-XX considerau că acţiunea plantei se exercită în principal asupra sistemului nervos, remediul găsind o aplicație largă în tulburările spasmodice și ca agent producător de odihnă. Era considerată deosebit de utilă pentru a alina neliniștea și a depăși. S-a dovedit deosebit de utilă în insomnia sugarilor și a bătrânilor. Se preciza că oferă somn celor care muncesc sub efectele grijilor sau suprasolicitării mentale, ameliorează simptomele nervoase cauzate de iritabilitate nervoasă. Se considera că somnul indus de pasiflora este un somn liniștit, odihnitor, iar pacientul se trezește liniștit și reîmprospătat.
Phares (1867) s-a referit mai întâi la efectul analgezic al florii pasiunii. Prima lucrare importantă asupra efectului Passiflorei provine de la Stapleton (1904) care a confirmat efectul sedativ găsit deja de Phares și a avut succes cu planta în tratamentul insomniei.
În manualele de fitoterapie utilizările medicinale tradiționale ale Passiflora incarnata includ utilizarea ca un sedativ în neurastenie, distonie neurovegetativă, insomnie, stări de anxietate, neliniște și tulburări nervoase (Dhawan et al, 2001; Bisset, 1994).
Publicţia Ethnobotony, the leaves of life, a lui Derek Johnson, apărută în 2018, şi care reprezintă o experiență a acestuia de peste trei decenii în predarea, cercetarea și practicarea medicinei naturiste, prezintă indicaţiile passiflorei, printre altele, în anxietate, probleme gastro-intestinale cu origine nervoasă, insomnie, stres, tensiuni nervoase, distonie neurovegetativă, stări de epuizare.
O lucrare ştiinţifică realizată în 2018 şi care oferă o actualizare de 10 ani a unei revizuiri sistematice mai vechi (2007) a medicamentelor pe bază de plante studiate într-o gamă largă de tulburări psihiatrice, inclusiv depresie, anxietate, probleme obsesiv-compulsive, afective sezoniere, bipolare, psihotice, fobice, somatoforme și hiperactivitate cu deficit de atenție, care cuprind atât dovezi farmacologice cât și clinice ale activității psihotrope, a relevat probele clinice pentru 11 plante în 11 tulburări psihiatrice. Astfel, această lucrare a arătat că există dovezi de înaltă calitate pentru utilizarea speciei Passiflora, pe lângă alte 10 plante, aducând încă o dată susţinerea ştiinţifică pentru utilizările sale tradiţionale.
Florile de lavandă sunt deja un agent nervin încercat și testat de la Paracelsus încoace, lăudat ca remediu calmant al inimii.
Cadéac și Meunier (Contribution a l’étude physiologique de l’essence de lavande, 1890) au arătat că uleiul esenţial de lavandă, în doze terapeutice, acționează ca un calmant, amorțește sensibilitatea, reduce excitabilitatea reflexă , scade ușor temperatura, la fel ca și energia contracțiilor inimii.
Uleiul esenţial de lavandă este şi acum unul dintre uleiurile utilizate frecvent aromaterapie pentru a reduce anxietatea și durerea.
În medicina tradiţională lavanda este în general considerată un nervin ușor care este deosebit de popular folosit în migrene. Este prescrisă pentru neurastenie, vertij, palpitații nervoase, excitare nervoasă generală, isterie, convulsii, leșin și insomnie.
Lavanda este folosită în fitoterapie ca sedativ, narcotic, antiinflamator și antidepresiv (Khalil și colab., 2019). Linaloolul și linalool acetatul din lavandă stimulează sistemul parasimpatic, provocând efecte sedative și narcotice (Karadag și colab., 2017). Aroma de lavandă stimulează de asemenea undele alfa
în creier (Afriani și Rahmawati, 2019). Studiile au a arătat că efectul uleiului de lavandă sub formă de aromaterapie pe anxietate este similar cu efectele medicamentelor anti-anxietate. Clorodiazepoxidul a fost comparat cu uleiul de lavandă și s-a constatat că ambele au efecte similare în anxietate. Într-un alt studiu, efectul uleiului de lavandă asupra anxietăţii a fost comparat cu lorazepamul și s-a constatat
că uleiul de lavandă era mai eficient decât lorazepamul (Fernandez și colab., 2018).
Studiile au mai arătat efectul pozitiv al uleiului de lavandă asupra anxietății cauzate de naștere (Mirzaei și colab., 2015, Tafazoli și colab., 2011), intervenţii chirurgicale (Braden și colab., 2009), stomatologice (Lehrner și olab., 2005, Zabirunnisa și colab., 2014), chirurgia sânului (Beyliklioğlu și Arslan, 2019) și sternotomie (Khalil și colab., 2019).
Rezultatele celui mai recent studiu asupra efectelor lavandei au arătat că biopsia măduvei osoase este asociată cu anxietatea, iar mirosul aromelor de lavandă este eficient în reducerea anxietății la pacienții supuși acestei proceduri. Acest parfum poate fi utilizat de echipa de tratament în clinici de hematologie și oncologie pentru a reduce anxietatea cauzată de biopsia măduvei osoase (Abbaszadeh şi colab. 2020).
Pentru a trata o infecție urinară, e indicat să se acționeze pe trei planuri:
