Posted on Leave a comment

Cele mai eficiente plante pentru febra si raceala

Scoarţa de salcie

Scoarţa de salcie conține acid salicilic și derivatul său salicină. Ea este este precursorul fito-terapeutic al acidului acetilsalicilic.

Agenţii naturali pentru reducerea temperaturii corpului au fost cunoscuţi din Antichitate. Galen şi Hippocrates cunoşteau efectele antipiretice ale extractelor de scoarţă de salcie.

Încă din cele mai vechi timpuri, derivații de salcie au fost folosiți pentru a trata o varietate de afecţiuni febrile și sindroame de durere, deși primul raport datează din 1763, când reverendul englez Edward Stone a descris efectul unui extract din scoarță de salcie în tratarea malariei. Salicina a fost obținută într-o stare mai mult sau mai puțin impură de Brugnatelli, Fontana, în 1825, și Buchner în 1828, și în stare pură de Leroux în 1829. Raffaelle Piria a fost prima care a sintetizat acidul salicilic din salicină (salicosid). În secolul al XIX-lea, mulţi farmacişti și chimiști, printre care italienii Raffaele Piria și Cesare Bertagnini, au dezvoltat procesele biologice de extracție și sinteză chimică a salicilaților, apoi au analizat proprietățile terapeutice și caracteristicile farmacocinetice și farmacodinamice ale acestora.

HagerROM (2001) menționează utilizarea tradițională a scoarţei de salcie sub formă de pudră și  ceai în caz de afecțiuni asemănătoare gripei și pentru tratarea durerilor minore.

Monografia Comisiei germane E (1984) a aprobat utilizarea internă pentru boli însoțite de febră, probleme reumatice și dureri de cap. În afară de aceste indicații, a fost listată utilizarea în multe alte afecţiuni. Următoarele indicații pot fi găsite în surse standard: printre altele, adjuvant în diabetul zaharat, anthelmintic, diaphoretic, diuretic, dispepsie, malarie, bronșită, împotriva nevralgiei, sedativ și ca tonic.

Este vorba în principal de salicină și salicil glicozidele care formează salicina după hidroliză care reprezintă un medicament pro-acid salicilic. Salicina și salicil glicozidele au acțiuni antipiretice, analgezice, antireumatice și antiflogistice.

Usturoi

Studiile efectuate de mulți cercetători au arătat că usturoiul este o cultură străveche. Usturoiul a fost folosit de mii de ani în scopuri culinare, medicinale și spirituale. A fost cultivat în întreaga lume, de la climatul mediteranean până în Siberia. Egiptenii antici îl foloseau ca monedă; puterile sale medicale și magice au fost descrise pe zidurile templelor antice și pe un papirus care datează din 1500 î.Hr. Usturoiul a fost folosit de către medicii greci Hipocrate și Galeni și în Evul Mediu de Hildegard von Bingen. Chiar și în medicina antică indiană, usturoiul a fost unul dintre cele mai apreciate medicamente.

După cum au indicat o serie de studii, usturoiul are nu numai componente nutritive care sunt vitale pentru organismul uman, dar poate fi folosit împotriva diferitelor boli. Este deosebit de important în nutriție și în medicină, deoarece conține compuși cum ar fi compușii de sulf (alinină, alicină, sulfură de dialil, ajoenă etc.), aminoacizi, lipide, ulei eteric, complex de fructozani (carbohidrați), saponozide steroizi, acizi organici, minerale (Mg, Zn, Se, germaniu), vitamine (C, A, din complexul B), enzime etc.

Usturoiul a fost folosit istoric pentru tratarea foarte multor afecţiuni, dar și pentru a scădea febra.

Usturoiul se crede că are diaforetice, expectorante, antispasmodice, antiseptice, bacteriostatice, antivirale, efecte antihelmintice și hipotensive; se folosește frecvent pentru tratarea bronșitei cronice, infecții recurentă ale tractului respirator superior și gripă. În Europa și India, remedii de usturoi sunt folosite pentru a trata tuse, răceli, febră și astm.

Acțiunea usturoiului este multiplă. Datorită alicinei și a altor compuși cu sulf, usturoiul are acțiuni antibiotice, antibacteriene și antimicotice, care au fost atestate prin studii in vitro. Alicina este excretată parțial de către organele respiratorii, prin urmare, usturoiul este utilizat pentru tratarea bolilor tractului respirator.

Studii recente au relevat că usturoiul protejează de răcelile comune. În acest scop, pacienții au fost examinați pe o perioadă de 12 săptămâni, în sezonul rece, din noiembrie până în februarie. Rezultatele au demonstrat că cei care au consumat usturoi au fost mai puțin predispuși la prinderea unei răceli sau au îndurat răceala mai ușor decât cei care nu au consumat usturoi.

Creţuşca

Utilizarea medicinală a speciei Filipendula ulmaria a fost descrisă de la sfârșitul secolelor al XVI-lea și al XVII-lea. Creţuşca este prezentată de Wizenmann în 1930 ca un bun antipiretic, iar Künzle (1922) o recomandă în febră.

În 1892 se ştia că florile de creţuşcă conțin 0,2% ulei esențial cu salicilaldehidă, ester metilic al acidului salicilic cu salicilat de metil și urme de heliotropină și vanilină, în plus, de asemenea, acid salicilic liber.

Efectul antifebril a fost demonstrat pe animale deja la începutul secolului trecut.

În prezent în Franța, au fost acceptate următoarele acțiuni terapeutice: Utilizare orală: „Folosit în mod tradițional pentru a facilita funcțiile de eliminare renală și digestivă, pentru afecțiuni febrile și gripe, ca analgezic (dureri de cap, dureri de dinți), în tratamentul simptomatic al afecțiunilor articulare dureroase minore și promovarea eliminării renale a apei ”.

Monografia Comisiei germane E (Blumenthal și colab., 1998) menționează utilizarea atât a plantei cât și a florilor ca terapie de susținere în răceli. În monografiile ESCOP (2003), se precizează: „planta este utilizată ca terapie de susținere în răceli comune și pentru a spori eliminarea renală a apei.”

Astragalus membranaceus

În China, Astragalus (Huang qi), singur sau în combinație cu alte plante, este utilizat de către practicienii de medicină tradițională chineză sub formă de extract, pentru a reduce riscul de infecții acute ale tractului respirator; se crede că stimulează sistemul imunitar.

Soc

Utilizarea florii de soc a fost documentată continuu în manuale, farmacopee și literatură științifică. Socul este o plantă foarte apreciată, cu o istorie care datează din Grecia antică. Este un remediu care a fost folosit din timpuri imemoriale, de la Hippocrates (în secolele al V-lea și al IV-lea î.Hr. ) și Paracelsus la Lonicerus (1564) care îl recomandă ca diuretic şi antifebril, recomandări susţinute şi de Matthiolus (1626).
În prezent, ca şi în trecut, floarea de soc este folosită atât ca agent aromatizant în produsele alimentare, cât și ca plantă medicinală. Floarea de soc este un ingredient utilizat frecvent în multe produse combinate de pe piața europeană.

Folosirea medicamentelor tradiționale din flori de soc pentru ameliorarea simptomelor răcelii comune a fost documentată în manuale medicale, începând din 1938. Hagers Handbuch der Pharmazeutischen Praxis din 1986 recomandă floarea de soc ca diaforetică în timpul tratamentului răcelii, dar şi în alte stări febrile. La fel este recomandată în Aprobări standard pentru medicamente finite (Braun 1997) şi în Herbal Drugs and Phytopharmaceuticals (Bisset and Wichtl 2001), în British Herbal Compendium (Bradley 1992), şi altele.

Trifoişte de baltă

Numele generic, Menyanthes, provine din două cuvinte grecești care semnifică luna și floarea. Era un nume conferit de Linnaeus și s-a sugerat ca planta să fie numită așa, deoarece rămâne în floare o lună; dar de obicei este în floare în perioada mai, iunie și iulie.

Tabernaemontanus (1525 – 1590), care a fost un medic, botanist și erborist timpuriu, „tatăl„ botanicii germane denumeşte planta ca Trifolium fibrinum. Al doilea nume care desemnează planta ca pe un „trifoi de febră” indică faptul că remediul are un efect antipiretic.

De fapt, frunzele de Menyanthes au fost utilizate pe scară largă ca antipiretic din trecut. Osiander, Haller şi Hufeland recomandau planta în febră. În cartea Compilarea remediilor populare folosite de magi în Rusia (Sankt Petersburg 1866) găsim utilizarea trifoiştei de baltă împotriva febrei; la fel, în tradiţia populară din Polonia, trifoiul se folosește împotriva afecţiunilor cu febră.

Conform informațiilor de la Madaus care datează din 1938, aproximativ un sfert din toate rețetele din perioadaaceea erau încă folosite ca antipiretice.

Tradiţia a fost păstrată în ziua de astăzi, când am alăturat virtuţile trifoiştei de baltă lângă cele ale socului şi scoarţei de salcie, pentru a întări partea de efect antipiretic a formulei HAPCIU solubil.

Busuioc

A fost cunoscut și în antichitate în Grecia și este adesea menționat în scrierile ipocratice. În Imperiul Roman, Ocimum s-a bucurat de o popularitate crescândă nu numai ca plantă medicinală și cu condimente, ci și ca plantă ornamentală de grădină. În Antichitate frunza de busuioc a fost folosită ca aromă, condiment și antipiretic.

În Germania, busuiocul este în cultură cel puțin din secolul al XII-lea. Era foarte des întâlnit în Evul Mediu când metoda de utilizare a rămas aceeași ca în antichitate; Iarba și apa distilată din busuioc au fost considerate a fi deosebit de utile medicinal în caz de slăbiciune nervoasă. Uleiul de busuioc pare să fi fost folosit de la mijlocul secolului al XVI-lea, deoarece este listat între uleiurile esențiale din Taxe de la Frankfurt din 1582. Apa distilată de busuioc a fost folosită încă din secolul al XV-lea.

Numeroase efecte bune sunt lăudate pentru planta din Lonicerus (Lonicerus, Kreuterbuch, 1564, p. 192.), Matthiolus (Matthiolus, New-Kreuterbuch, 1626,care o enumeră ca o încălzire a stomacului, digestivă, diuretică, rezolvatoare, întărirea creierului și a inimii, curățarea uterului și agent obstetric și, de asemenea, împotriva bolilor pulmonare și astmului , Tuse, nas curgător, tenesmus ani, pauze interioare, amețeli și melancolie.

Componenta principală a busuiocului este uleiul esențial cu cineol, metilchavicol și linalool (Bertram și Walbaum, Arh. Pharm. 1897, vol. 235, p. 176; Dupont et Guerlain, Bull. Soc. Chim 1898, vol. 19 , P. 151.).

Mai mult decât atât, a fost utilizat în mod tradițional pentru tratamentul unei varietăți de afecțiuni neurologice, cum ar fi anxietatea, durerile de cap și migrenele, durerile nervoase, inflamația, tuse, răceala, tulburările digestive, afecțiunile toracice și pulmonare, febră, mușcături de insecte, crampe menstruale, sinuzită și ca carminativ și antispasmodic.

Muşeţel

Mușețelul (Matricaria chamomilla L.) este una dintre plantele medicinale importante originare din sudul și estul Europei.

Mușețelul a fost folosit în remedii pe bază de plante de mii de ani, cunoscut în Egiptul antic, Grecia și Roma.  Această plantă a fost crezută de anglo-saxoni ca fiind una din cele 9 plante sacre date omului de către lord. În India, planta a fost cultivată de aproximativ 200 de ani, şi introdusă în Punjab acum aproximativ 300 de ani în perioada Mughal.

Muşeţelul ca medicament este inclus în farmacopee din 26 de țări. Este un ingredient al mai multor preparate medicinale tradiționale, unani și homeopatice. Ca remediu, cel mai mult se folosește de flatulență, colici, isterie și febră intermitentă. Antonelli a citat din scrierile mai multor medici din epoca veche a secolului al XVI-lea și al XVII-lea că mușețelul era folosit în acele vremuri în febrile intermitente.

Florile de M. chamomilla conțin ulei esențial albastru de la 0,2 la 1,9%, care găsește o varietate de utilizări. Mușețelul este utilizat în principal ca antiinflamator și antiseptic, de asemenea antispasmodic și ușor sudorific. Se folosește intern mai ales sub formă de ceai. Produsele din extracte de flori de mușețel sunt comercializate în Europa și utilizate pentru diferite afecțiuni.

Principalele proprietăți farmacologice includ activități antiinflamatorii, antifebrile, antiseptice, carminative, vindecătoare, sedative și spasmolitice. Cu toate acestea, M. chamomilla a prezentat atât activitate bactericidă pozitivă cât și negativă cu Mycobacterium tuberculosis, Salmonella typhimurium și Staphylococcus aureus.

Florile uscate de mușețel sunt, de asemenea, foarte solicitate pentru tratarea tusei și a răcelii. Datorită proprietăților sale farmacologice și farmaceutice extinse, planta are astfel o valoare economică mare și este la mare căutare în țările europene.

 

 

Posted on Leave a comment

Top 10 antibiotice naturale din propria cămară

De ce să te îndopi cu antibiotice de sinteză, când natura are pentru tine leacuri sigure, eficiente și fără efecte adverse? Multe dintre ele se găsesc, fără să știi, chiar la tine în cămară. Anumite plante, legume și condimente sunt extrem de sănătoase, au proprietăți antimicrobiene și o mare putere de a reduce infecțiile din organism.

  1. Usturoiul. Potrivit cercetărilor, ar conține 39 de substanțe antibiotice care, împreună, tratează o gamă largă de infecții din organism. Cel mai cunoscut component, alicina, are efect împotriva stafilococului auriu, rezistent la unele antibiotice de sinteză. În plus, vine la pachet cu antioxidanții săi, care întăresc imunitatea. Consumă-l proaspăt, în mâncare, sub formă de infuzii, atunci când suferi de infecții respiratorii ori digestive, sau folosește-i sucul proaspăt, în caz de otită, herpes.
  2. Cuișoarele. Infecțiile respiratorii, digestive, dentare, toate acestea își pot găsi leacul în micuțele și aromatele cuișoare. Sunt considerate un adevărat panaceu, datorită efectului lor antiseptic, antiinflamator, antibacterian, analgezic și antioxidant. Se folosesc ca ulei esențial, infuzie sau pudră, adăugată în diverse rețete.
  3. Cimbrul îţi protejează stomacul de infecţii în cazul în care consumi alimente contaminate cu diverse bacterii. Poţi să-l foloseşti proaspăt sau uscat, în salate, sau sub formă de ulei esenţial (câteva picături, amestecate în uleiul de măsline). În caz de sinuzită sau infecţii ale gâtului se pot face inhalaţii cu ulei esenţial de cimbru.
  4. Bogată în vitamine, minerale şi enzime uşor asimilabile de către organism, ea este o adevărată farmacie şi leac pentru un spectru larg de afecţiuni, de la nivelul tubului digestiv până extern, la nivelul pielii. Are proprietăţi antibacteriene, antibiotice şi antiinfecţioase.
  5. Uleiul esențial. Oricine are în casă o sticluță cu ulei esențial. În funcție de planta din care au fost extrase, unele uleiuri se folosesc în afecțiuni ale stomacului, altele în răceli, sinuzită, dureri de cap, boli de ficat sau pentru întărirea imunității. Dar cel mai utilizat efect medicinal al acestor remedii este cel antibiotic. Majoritatea tipurilor de ulei au proprietăți antibacteriene, antifungice și antivirale. Cele mai puternice uleiuri cu efect antibiotic sunt cele de cimbru, cuișoare și ti-tree.
  6. Propolisul. Este un produs al stupului deosebit de valoros pentru sănătate. Poate distruge tulpini de E. coli și de stafilococ auriu, stimulează imunitatea, fiind extrem de eficient în cazul durerilor în gât și tusei. Îl găseşti sub formă de batoane, pe care le poţi consuma ca atare, sau sub formă de tinctură, din care poţi lua zilnic câteva picături, combinate cu miere sau pe o bucăţică de pâine.
  7. Oțetul de mere. Are proprietăți antibiotice și antiseptice, iar dacă e consumat în doze mici zilnice, ajută la alcalinizarea în mod natural a organismului și scade riscul de cancer.
  8. Sursă excelentă de vitamine și minerale, bogat în antioxidanți, ghimbirul întărește sistemul imunitar, ajută digestia, tratează răcelile, scade febra, îmbunătățește circulația sângelui și chiar poate inhiba dezvoltarea celulelor canceroase. În caz de gripă și răceală, ghimbirul este tratamentul din cămară care te ajută să te pui pe picioare. Consumat sub formă de ceai (în care poți adăuga puțină miere și lămâie), ghimbirul descongestionează căile respiratorii, ameliorează durerea în gât, scade temperatura corporală, favorizează expectorația și ajută, astfel, la ameliorarea tusei. Se găsește, de altfel, și în compoziția siropului Biosept, un tratament natural cu efect antibiotic, antiviral, antifebril, antiinflamator, expectorant și imunostimulent.
  9. Este remediul ideal în răceală și gripă, luptă cu tot felul de infecții și întărește imunitatea. Se consumă prevenit sub formă de ceai, capsule sau tinctură.
  10. Substanțele volatile din această plantă atât de populară la noi au efecte antibiotice, antiinfecțioase, împiedicând multiplicarea microorganismelor din tractul digestiv. Face minuni și în răceală/gripă, tuse, dureri de cap, sinuzită, cistite, urticarie. Se consumă proaspătă, în limonade, sau sub formă de ceai, pulbere, tinctură, ulei esențial.
Posted on Leave a comment

Cele mai eficiente plante româneşti pentru tuse

Natura ne oferă remedii simple şi deosebit de eficiente atunci când răcim şi tusea nu ne dă pace. Iată 5 plante care cresc la noi în ţară a căror efecte benefice au fost demonstrate ştiinţific.

            Ridichea neagră este un remediu tradiţional românesc, pentru tusea din infecţiile respiratorii cronice sau acute. Mecanismul de acţiune antitusiv nu este în totalitate cunoscut, dar se presupune a fi responsabile pentru acesta glicozidele sulfurice prezente în rădăcină, care manifestă efecte antiinflamatoare, antibacteriene şi antivirale semnificative (Prahoveanu şi Esanu,1990). Studii mai noi au identificat un alt compus, luteolina care are rol antitusiv şi antiinflamator. Ridichea neagră calmează atât tusea uscată cât şi cea productivă, fluidificând secreţiile bronşice şi făcându-le mai uşor de eliminate (Mahmud 2006) . În plus, s-a descoperit că extractul de ridiche neagră are şi efect profilactic în infecţia cu virusul Influenza de tip A, responsabil de apariţia gripei.

            Frunzele de iederă se foloseau în tradiţia populară românească din secolul trecut, fiind cunoscute pentru virtuţile lor curative. Sunt renumite în primul rând ca expectorant, antiinflamator şi spasmolitic, în răceli, stări gripale cu tuse, bronşite acute sau cronice, tuse convulsivă. Cercetările ştiinţifice au dovedit acţiunea lor antitusivă prin reducerea vâscozităţii mucusului, fluidificarea secreţiilor bronşice şi uşurarea eliminării acestora prin expectoraţie ( Song 2015). În același timp,frunzele de iederă relaxează musculatura bronșică. Astfel combat tusea spastică şi cea convulsivă (Lutsenko 2017).

             Podbalul este unul dintre cele mai vechi și binecunoscute remedii pentru tuse. Era lăudat pentru astm, tuberculoză și abcese pulmonare. Kneipp (The Great Kneipp Book, 1935) scria că tusea poate fi ușor remediată de această plantă. Este adesea utilizat singur sau în combinație cu alte plante medicinale ca antiinflamator și expectorant în afecţiunile respiratorii. Studiile ştiinţifice au arătat că principalii constituenţi activi ai podbalului care prezintă efecte antitusive, expectorante și antiinflamatorii semnificative sunt acizii cafeoilchinici și derivaţii lor şi că aceştia și pot acționa împreună în mod sinergic (Wu 2016).

O altă plantă medicinală autohnă, iarba mare, este un remediu foarte valoros pentru tusea asociată cu bronșită, astm și tuse convulsivă.  Prezintă un complex de proprietăţi benefice pentru afecţiunile respiratorii: are acţiune antimicrobiană, emolientă, datorită mucilagiilor care formează un strat protector pe mucoase şi expectorantă, datorită alantolactonei şi saponinelor, care favorizează fluidificarea secreţiilor bronşice şi eliminarea lor (Stănescu 2014).

            Lichenul de piatră are o istorie lungă de utilizare ca aliment şi ca remediu natural, tradiţional, folosit în afecţiunile respiratorii. Conține o grupă de polizaharide (lichenina și izolichenina), un principiu amar și substanțe mucilaginoase care-i conferă calități calmante, emoliente, antitusive dar și antivirale. Datorită acidului usnic, o altă substanţă importantă din compozitia plantei, i se atribuie o puternică acțiune antibiotică, și antispastică ( Francolini 2004). Polizaharidele din lichenul de piatră au activitate imunologică atât in vitro cât şi in vivo și sunt implicate în efectul antiinflamator al acestei plante. Prin aceste proprietăţi, lichenul de piatră este folosit cu succes în tratarea gripelor, traheobronşitelor acute, bronşitelor cronice, laringitelor acute şi cronice, astmului bronşic, tusei uscate, iritative (Gupta  2012).

Regăsiţi aceste plante medicinale în siropul Plantusin Forte, eficient atât în tusea productivă cât și în cea spastică şi iritativă.

 

 

Posted on Leave a comment

Terapii naturale pentru nasul înfundat

Nasul înfundat (congestia nazală) este una dintre cele mai des întalnite cauze de discomfort fizic întâlnite atât la copii, cât și la adulți. Este o afecțiune caracterizată prin constricția căilor respiratorii nazale care împiedică subiectul să respire prin nas.

Cauzele sunt variate, dar cel mai frecvent este vorba de:

–infecții – Acestea pot fi virale sau bacteriene. Pe lângă obstrucția nasului, pot apărea si febră, secreții nazale apoase sau mucopuruente, durere în gât, stare generală modificată, lipsa apetitului.

–alergii – Nasul înfundat se asociează cu strănut des, secreții nazale transparente, mâncarime la nivelul nasului, afectarea concomitentă a ochilor.

–modificări anatomice și anomalii de structură. Cel mai frecvent este vorba de polipi specifici perioadei copilăriei. Prezența lor duce la respiratie orală pe gură.

–corpi straini intranazali.

Nasul înfundat se poate trata prin igiena nasului cu ser fiziologic sau apă de mare, umidificarea aerului din cameră, îndepărtarea alergenilor și uleiuri esențiale cu efect decongestionant.

Cea mai bună metodă de a folosi uleiuri esențiale pentru a ușura un nas înfundat este prin inhalare. Puteți inspira uleiuri în mai multe moduri.

Inhalarea cu abur presupune combinarea uleiurilor esențiale cu apa fierbinte pentru a crea aburi terapeutici. Se recomandă adăugarea a trei-șapte picături de ulei esențial în apă clocotită într-un vas mare sau într-un vas termorezistent. Folosiți un prosop pentru a vă acoperi capul și a respira prin nas nu mai mult de două minute. Mențineți ochii închiși pentru a preveni iritarea ochilor.

Inhalarea directă se referă la inhalarea uleiului esențial chiar din sticlă. De asemenea, puteți adăuga o picătură de ulei pe o batistă, un material de bumbam și să inspirați.

Difuzoarele dispersează uleiurile esențiale în aer, permițându-le să se dilueze înainte de a fi inhalate. Aceasta este o metodă mai modernă de inhalare a uleiurilor din aer.

Pentru o baie de aromaterapie, adăugați câteva picături de ulei esențial diluat în apa de baie sau pentru un masaj de aromoterapie, adăugați câteva picături de ulei esențial în loțiunea preferată de masaj sau uleiul de masaj.

Un astfel de ulei esențial cu proprietăți decongestionante este cel de eucalipt, care conține în principal, eucaliptol cu rol de uşurare a respiraţiei, efectul este datorat stimulării receptorilor care sunt activaţi de fluxul de aer inspirat. Conform Asociației Naționale pentru Aromaterapie Holistică (NAHA), 1,8 cineol (eucaliptol) ajută la curățarea aerului de bacterii și alți microbi. De asemenea, poate ajuta curățarea căilor respiratorii de mucus și este un suprimant natural pentru tuse. Studiile au arătat că uleiul esențial de eucalipt este o alternativă sigură și eficientă pentru ameliorarea simptomelor asociate cu răceala, cum ar fi congestia nazală.

Uleiul esențial de mentă joacă și el un rol important în decongestionarea nasului prin componentul majoritar, mentol, datorită stimulării termoreceptorilor din cadrul vestibulului nazal şi controlării efluxului de calciu, ceea ce produce apariţia unei senzaţii reci şi creşterea fluxului de aer nazal.

Uleiul esențial de pin este un antiseptic, decongestionant și epectorant al căilor respiratorii. Conține alfa și beta – pinen care ușurează respirație, elimină secreția de mucus și desfundă nasul. Hippocrate citează pinul pentru ameliorarea bolilor respiratorii, durerile de gât și congestia nazală.

De asemenea, uleiul de mirt era utilizat de Greci și Romani pentru afecțiuni pulmonare și urinare. Acesta conține 1,8 cineol, pinen care au proprietăți expectorante, decongestionante, antitusive, mucolitice, anticatarale, antiinfecțioase, antiinflamatoare.

Aceste uleiuri esențiale le regăsim în diferite combinații, în produsele Hapciu nazal ulei Roll-on, Hapciu inhalant la sticluță, Hapciu solubil la plic, care ajută la desfundarea nasului și ușurarea respirației.

Posted on Leave a comment

Uleiuri esențiale și starea de echilibru emoțional

Istoric, oamenii au folosit plante aromatice pentru efectele lor calmante și de influețare a stării de dispoziție, iar cercetările contemporane au susținut aceste practici, demonstrând că uleiurile esențiale oferă un spectru larg de psihoactivitate. Aromaterapia este o metodă simplă, sigură, rentabilă, care poate reduce atât stresul acut, cât și cel cronic. Inhalarea unui ulei esențial relaxant în situații stresante poate ajuta un pacient cu stres acut

 Uleiul esențial de cistus întâlnit sub denumirea de labdanum este utilizat în aromaterapie pentru efectul neurotonic, reglator neurovegetativ, antidepresiv și este eficient în distonia neurovegetativă. Are acțiune de restaurare a echilibrului interior: fizic, biologic, imunitar, emoțional și psihologic [1].

Un studiu pilot a analizat efectele inhalării uleiului esențial de bergamot asupra sănătății mintale și dispoziției, măsurate de scala de afectare pozitivă și negativă, într-un centru de tratament pentru sănătate mentală la 57 pacienți. Expunerea timp de 15 minute la ulei esențial de bergamot a condus la instalarea unei stări de dispoziție pozitive ale participanților în comparație cu grupul de control, sugerând astfel faptul că aromaterapia cu ulei de bergamot poate ajuta la optimizarea sănătăţii mentale şi la dobândirea stării de bine [2].

Scopul acestui studiu a fost de a evalua efectul anxiolitic al uleiului esențial de lemongrass la voluntarii sănătoși expuși unei situații anxiogene. 40 de bărbați au fost incluși în studiu și au inhalat uleiul esențial de lemongrass, în comparație cu alt ulei sau apă distilată și au fost supuși unui model experimental de anxietate. Persoanele expuse la uleiul esențial de lemongrass au prezentat o reducere a stării de anxietate imediat după administrarea tratamentului și s-au recuperat complet în 5 minute, spre deosebire de grupul de control [3].

Aceste uleiuri esențiale, menționate mai sus, se regăsesc în produsul Distonoplant ulei, sub forma de Roll-on cu aplicare ușoară, alături de uleiurile esențiale de lavandă, șerlai, tămâie, vetiver, cedru de Virginia și mușețel roman, recomandat pentru reducerea stărilor de agitație și instalarea stării de calm în situații de stres.

1.Faucon M. Traité d’aromathérapie scientifique et médicale – Les huiles essentielles – Fondements et aides à la prescription. 3e edition. 2017, p444-445.

2.Han X, Gibson J, Eggett DL, Parker TL. Bergamot (Citrus bergamia) Essential Oil Inhalation Improves Positive Feelings in the Waiting Room of a Mental Health Treatment Center: A Pilot Study. Phytother Res. 2017;31(5):812‐816. doi:10.1002/ptr.5806

3.Goes TC, Ursulino FR, Almeida-Souza TH, Alyes PB, Teixeira-Silva F. Effect of Lemongrass Aroma on Experimental Anxiety in Humans. J Altern Complement Med. 2015 Dec;21(12):766-73. doi: 10.1089/acm.2015.0099. Epub 2015 Sep 14.

Posted on Leave a comment

Super plante pentru imunitate

Ciupercile

Oamenii de știință spun că amestecul de extracte din ciuperci creează un impuls pentru celulele imune. Ciupercile conțin o varietate de constituenți care sunt importanți pentru susținerea sănătății, dar beta-glucanii (polimerii de glucoză legați într-un mod specific) sunt deosebit de importanți pentru susținerea funcției imune. O caracteristică cheie a polizaharidelor din ciuperci care determină un răspuns imunitar modulat este faptul că sunt bogate în beta-glucani și sărace în alfa-glucani. Β-glucanii din ciuperci nu sunt sintetizați de către organismul uman, așa că se spune că sunt recunoscuți de sistemul imunitar ca molecule care induc răspunsuri imune, oferind, așadar, protecție împotriva atacului microbilor patogeni, precum și faţă de toxinele și factorii cancerigeni din mediu. O echipă de cercetare de la Integria Healthcare și Griffith University a analizat preparate formulate cu trei specii de ciuperci: Reishi (Ganoderma lucidum), Shiitake (Lentinula edodes) și Maitake (Grifola frondosa), formula fiind considerată a fi imunostimulatoare extrem de puternică, cercetătorii declarând că a arătat o potență crescută în expresia anumitor citokine, în comparație cu extractele individuale, fapt care sugerează un potențial efect sinergic al acestei formule de ciuperci. [1]

Echinacea şi gheara mâţei

Extractele standardizate de Echinacea şi gheara mâţei au fost evaluate într-un studiu pentru abilitatea de a activa macrofagele și celulele ucigașe naturale, in vitro, găsindu-se că activarea macrofagelor este mijlocul principal prin care aceste plante modularează sistemul imunitar. [2] Un macrofag este o celulă responsabilă pentru detectarea, înglobarea și distrugerea agenților patogeni și a celulelor apoptotice. Macrofagele sunt produse prin diferențierea monocitelor, care se transformă în macrofage atunci când părăsesc sângele. Macrofagele joacă, de asemenea, un rol în alertarea sistemului imunitar de prezența invadatorilor. Majoritatea macrofagelor pot trăi câteva luni și pot ucide sute de bacterii diferite înainte de a muri. În acest fel, macrofagele oferă o imunitate nespecifică sau înnăscută. [3] Macrofagele sunt capabile să detecteze produse ale bacteriilor și altor microorganisme folosind un sistem de receptori de recunoaștere. Acești receptori se pot lega în mod specific de diferite componente patogene precum zaharuri (LPS), ARN, ADN sau proteine extracelulare ale microorganismelor invadatoare. [4]

Cătina

Fructele de cătină au fost folosite de secole de locuitori din Europa, Asia Centrală și de Sud-Est în medicina tradițională pentru tratamentul diferitelor boli, precum și pentru prevenirea bolilor (Li și Beveridge 2003; Michel et al. 2012). În China fructele de mare sunt folosite în medicina tradițională de secole (Li și Beveridge 2003). Până acum se cunoştea faptul că fructele de cătină conţin acizi graşi polinesaturaţi (PUFA) cu efect imunomodulator (Michel et al. 2012). Într-un studiu ştiinţific mai nou, folosind cromatografia cu schimb ionic și cromatografia cu filtrare în gel, o polizaharidă omogenă solubilă în apă a fost izolată pentru prima dată din cătină. Experimentele realizate au sugerat pentru acest compus o activitate de imunostimulare, deoarece îmbunătățește proliferarea limfocitelor, crește activitatea macrofagelor, precum și activitatea celulelor NK (un tip de limfocite = globule albe). [5]

[1] Mallard. B. et al. , ‘Synergistic immuno-modulatory activity in human macrophages of a medicinal mushroom formulation consisting of Reishi, Shiitake and Maitake’ ​. 2018

[2] Groom SN, Johns T, Oldfield PR. The potency of immunomodulatory herbs may be primarily dependent upon macrophage activation. J Med Food. 2007 Mar;10(1):73-9. PMID: 17472470 DOI: 10.1089/jmf.2006.233

[3] Dr. Ananya Mandal, MD.  www.news-medical.net/life-sciences/Macrophage-Function.aspx

[4] José Ignacio Saldana, Imperial College, London, UK. Macrophages. Cells: Bite-sized Immunology

[5] Wang H, Gao T, Du Y, Yang H, Wei L, Bi H, Ni W. Anticancer and immunostimulating activities of a novel homogalacturonan from Hippophae rhamnoides L. berry. Carbohydr Polym. 2015 Oct 20;131:288-96. doi: 10.1016/j.carbpol.2015.06.021. Epub 2015 Jun 14

Posted on Leave a comment

Sfaturi pentru cresterea imunitatii in mod natural

Sistemul imunitar este unul dintre cele mai complexe și fascinante sisteme ale corpului uman. Funcția sa principală este de a proteja organismul împotriva infecțiilor. Sprijinul și îmbunătățirea sistemului imunitar sunt poate cele mai importante etape vitale în reducerea sensibilității la răceală și gripa.

În realitate nu există nici o substanță care să poată reface imediat funcția imunitară.  Sistemul imunitar este o asocierea strânsă a factorilor psihologici, neurologici, nutriționali, de mediu și hormonali cu funcția imunitară.

Cea mai bună abordare pentru susținerea funcției imune este un plan cuprinzător care implică stilul de viață, managementul stresului, exercițiile fizice, dieta, suplimentarea nutrițională, evitarea toxinelor și utilizarea fitoterapiei.

Primul pas în susținerea sistemului imunitar este atitudinea pozitivă. Starea noastră de spirit are o influență extraordinară asupra funcției imunitare. Atunci când suntem fericiți, sistemul nostru imunitar funcționează mult mai bine.

Stresul este al doilea factor important în imunitate, și anume, creșterea stresului conduce la suprimarea imunității. Din fericire, efectele stresului asupra sistemului imunitar pot fi atenuate sau chiar depășite cu o dispoziție pozitivă, tehnici eficiente de reducere a stresului, umor, râs sau terapie cu muzică.

Stilul de viață contează foarte mult în susținerea imunității.

  • Un factor particular de stil de viață care este absolut critic pentru funcția imunitară este somnul adecvat, minim 7 ore pe noapte.
  • Absența fumatului
  • Mese regulate
  • Menținerea greutății corporale în limitele normale
  • Exerciții fizice regulate
  • Dieta sănătoasă bogată în fructe, legume, cereale, semințe, nuci; săracă în grăsimi și zaharuri rafinate (maxim 50 g zahăr pe zi); cantități adecvate de proteine
  • Scăderea consumului de alcool
  • Hidratarea cu suc de fructe, ceaiuri și apă.

Vitaminele și mineralele au rol esențial în creșterea imunității. Acestea sunt: vitamina A și carotenoidele, vitaminele C, D, E, B și mineralele: fier, zinc, seleniu.

Plantele medicinale au efecte imunostimulatoare: speciile de Echinacea, Hydrastis canadensis, Astragalus membranaceus, ciuperci medicinale (maitake, shiitake, reishi, Cordyceps sinensis), fructele de cătină, măceșe, ghimbirul, usturoiul, socul.

Aceste plante se regăsesc în gama variată de produse pentru creșterea imunității recomandate pentru copii, adulți și gravide: Vitamina C 200 mg cu măceșe și cătină comprimate masticabile, Imunitate Respirator și Digestiv capsule, Vitamina C 500 naturală solubilă la plic, Imunitate cu 7 ciuperci capsule, Imunitate ceai, sirop, Echinacea cu propolis și vitamina C comprimate masticabile, Tinctură de Echinacea.

Michael T Murray, Joseph E Pizzorno. The Encyclopedia of Natural Medicine. 2012, 3th edition, Atria Books, New York, p180-193.

Posted on Leave a comment

Ghimbirul

Ghimbirul (Zingiber officinale), denumit popular și „ghimber” sau „gingiber”, este numele dat unei plante erbacee din regiunile tropicale, cu rizom aromatic bogat în ulei esențial, derivați fenolici, materii rezinoase și mucilagii.

Era recunoscut încă de pe vremea romanilor ca și condiment important, mai ales în bucătăria asiaticilor. În China, sucul de ghimbir este folosit de peste 3000 ani ca antiastmatic, analgezic pentru durerile de cap, în grețuri și vomă, dar și tratarea afecțiunilor respiratorii, cum sunt astmul bronșic și bronșita.

Astăzi, se folosește în industria parfumurilor, cosmeticelor și în medicina alternativă. Abia la începutul anilor 1980 cercetătorii occidentali s-au preocupat de virtuțile terapeutice ale ghimbirului, în special rizomul, care a demonstrat că are efecte benefice în răceală, pentru tratarea tusei și scăderea febrei.

S-a testat extractul de ghimbir, dar și câțiva compuși de-ai săi asupra celulelor epiteliale bronșice pentru evaluarea efectului antiinflamator. Uleiul volatil, dar și compușii individuali testați au redus secreția de interleukina IL-8 de la nivel bronșic, astfel că ghimbirul se poate utiliza ca agent antiinflamator în infecțiile respiratorii [1].

Ghimbirul are efecte antivirale asupra virusului respirator sincițial și acționează prin inhibarea ataşarii virusului şi internalizarea lui, atât la nivelul celulelor din tractul respirator superior, cât şi la nivelul tractului respirator inferior. Acesta poate stimula celulele mucoasei să secrete IFN-β care contribuie la contracararea infecției virale [2].

Un amestec funcțional solubil în apă de rodie, struguri roșii, curmale, fructe de măsline, smochine și extract de ghimbir a fost preparat și testat pentru stimularea / modularea producției de citokine specifice și anticorpi față de gripă la șoareci. Administrarea unică sau multiplă timp de 7 zile a crescut semnificativ producția de interferon și interleukină (IL) -12 în sânge, splină și plămâni de șoareci. Așadar, acest amestec  crește rezistența organismului împotriva infecției gripale [3].

Rizomii de ghimbir îi regăsim în produsul Imunitate Respirator și Digestiv cps, alături de alte plante pentru susținerea apărării naturale și a sistemului imunitar, creșterea rezistenței organismului și sănătatea tractului respirator superior.

1.Podlogar JA, Verspohl EJ. Antiinflammatory effects of ginger and some of its components in human bronchial epithelial (BEAS-2B) cells. Phytother Res. 2012;26(3):333–336.

2.Chang JS, Wang KC, Yeh CF, Shieh DE, Chiang LC. Fresh ginger (Zingiber officinale) has anti-viral activity against human respiratory syncytial virus in human respiratory tract cell lines. J Ethnopharmacol. 2013;145(1):146–151. 

3.Mansoor KA, Qadan F, Schmidt M, Qinna NA, Badr M, Matalka KZ. A Functional Food Mixture „Protector” Reinforces the Protective Immune Parameters against Viral Flu Infection in Mice. Nutrients. 2018;10(6):743. Published 2018 Jun 8.

Posted on 2 Comments

Trei frați pătați – planta care previne alergiile. Acum e momentul să o folosești!

Suferi de rinită alergică, astm bronșic, urticarie sau orice fel de alergie digestivă? Bea ceai de trei frați pătați. Această plantă care, din luna mai, începe să înflorească prin fânețe de munte, câmpuri și pajiști este un adevărat medicament natural pentru alergici. O cură de 3-4 săptămâni ținută acum, primăvara, va prinde tare bine când va începe sezonul alergiei la polen.

Trei frați pătați, sau „panseluța sălbatică”, așa cum i se mai spune în termeni populari, este o plantă medicinală cu proprietăți remarcabile pentru sănătate. Conține uleiuri volatile, flavonoizi, compuși salicilici, mucilagii, taninuri și vitamine. Toate acestea îi conferă efect antialergic, expectorant, febrifug, sudorific, coleretic, depurativ și ușor laxativ. Se poate consuma sub formă de ceai (2-3 căni pe zi, pe stomacul gol), pulbere, cataplasme (aplicate extern pe locul afectat), sau tinctură (3-4 lingurițe pe zi, diluate în apă).

Sunt mai multe probleme de sănătate ce pot fi prevenite, ameliorate sau tratate cu ceai/tinctură de trei frați pătați. În primul rând alergiile, atât cele la polen, declanșate primăvara, cât și cele la praf, la acarieni, la mucegai, alergiile digestive sau urticaria. Planta are un efect de reglaj imunitar, prevenind reacțiile alergice sau diminuându-le intensitatea. Remediile pe bază de trei frați pătați acționează benefic și în afecțiuni urinare și respiratorii (bronșite, faringite, tuse cu expectorație, traheite). Grație conținutului de acizi salicilici, această plantă poate să scadă febra, fiind ajutor de nădejde în caz de răceală și gripă.

Mai este bună în boli hepatice, boli reumatice (artrite, artroze, reumatism, gută), căci contribuie la eliminarea acidului uric din sânge, este suport pentru purificarea sângelui și susține diureza normală. De asemenea, este un antibiotic foarte puternic împotriva unor bacterii ce produc infecții gastro-intestinale, fiind salvatoare în intoxicații de tot felul, protejând, în același timp, mucoasa tubului digestiv.

Nu îl ultimul rând, cei „trei frați pătați” sunt experți în bolile de piele, ajutând în acnee, herpes, psoriazis, eczeme, dermatoze, furuncule. Există inclusiv o legendă care spune că au fost odată trei feciori mândri de împărat care au plecat să se lupte cu balaurul care le teroriza împărăția. Când au fost pe punctul de a-l învinge, acesta i-a rugat să-i curme viața, în caz contrar vor fi blestemați. Cei trei feciori nu s-au lăsat înduplecați, l-au ucis, dar pe loc pielea li s-a umplut de bube. Amărâți că și-au pierdut frumusețea, frații s-au rugat lui Dumnezeu să le curme suferința, căci așa nu se mai puteau afișa în lume. Iar Dumnezeu i-a transformat într-o plantă gingașă și frumoasă, destinată să vindece bolile de piele.

Posted on Leave a comment

Preparate naturiste pentru imunitate, pe gustul copiilor. Sunt delicioase!

Ai un copil mofturos, care dă la o parte din farfurie legumele, care nu se atinge de salate, de verdețuri, care ar mânca doar cartofi prăjiți și ciocolată? Cu siguranță organismul lui duce lipsă de vitamine și minerale, iar pentru a le suplini și pentru a-i întări imunitatea, trebuie să apelezi la „trucuri”. Există rețete delicioase de preparate naturiste cu rol imunostimulator, pe care niciun copil nu le poate refuza.

Pentru cei mici, imunizarea se face cu remedii dulci, plăcute la gust, sub formă de siropuri, deserturi, ceaiuri și comprimate de supt care conțin vitamine naturale. Curele se pot face începând cu vârsta de un an, pe o perioadă de 1-2 luni.

Sucuri pentru întărirea imunității

Îi plac sucurile? Prepară-i unele naturale din portocale proaspăt stoarse amestecate cu suc de morcov. Sau din kiwi pasat cu suc de mere. De altfel, poţi realiza tot felul de combinaţii între fructe şi legume (sfeclă roşie, morcov, fructe de pădure), pe care le vei îndulci cu miere. Toate acestea sunt bogate în vitamina C şi bioflavonoide, esenţiale pentru imunitate.

Deserturi care întăresc imunitatea

Îți cere dulciuri? Prepară-i în casă prăjituri fără coacere, pe bază de nuci, curmale, fructe uscate, sau diverși biscuiți, brioșe și torturi în care vei folosi făină integrală, fructe proaspete sau uscate, îndulcitori naturali (miere, sirop de arțar etc.). Inclusiv înghețata i-o poți face în casă din iaurt și diverse fructe de sezon. Tot în categoria dulciurilor pot fi incluse produsele stupului, stimulente naturale deosebit de valoroase pentru întărirea imunității. Dă-i în fiecare dimineață, pe stomacul gol, o linguriță de miere amestecată cu polen.

Siropuri pentru imunitate

Siropurile pentru întărirea imunității cu miere, propolis și plante medicinale sunt remedii recomandate copiilor. Dacă mai ai rezerve de cătină în congelator, poți prepara un sirop din suc proaspăt stors, îndulcit cu miere. Cătina este considerată o adevărată farmacie naturală în care găseşti aproape toate vitaminele şi mineralele de care are nevoie organismul, este plină de antioxidanţi, betacaroten, flavonoide şi conţine de 10 ori mai multă vitamina C decât citricele. Un sirop mai greu de preparat în casă, dar pe care îl găsești în farmacii și magazine naturiste, e pe bază de plante: cătină albă, echinacea, eucalipt, astragalus, ginseng siberian, șovârv, scorțișoară, tinctură de coji de portocale și ulei esențial de lămâie. Este bun la gust, imunostimulator și tonic general care poate fi administrat copiilor de la un an în sus.

Cum îl convingi să bea ceaiuri

Fructele de pădure sunt alte alimente-minune pe care cu siguranță le-ar accepta în dietă. Se găsesc fie proaspete, fie sub formă de ceaiuri, iar dacă cel mic nu e obișnuit să le bea, poți să i le prepari într-un mod apetisant, sub formă de cocktail cu bucățele de fructe proaspete, într-un pahar cu umbreluță, ca la restaurant. Îi mai poți da cu încredere ceai de soc, de echinacea, de pătlagină, ori formule gata preparate cu un mix de plante medicinale foarte sănătoase.

Poate accepta ușor o cură cu suplimente special concepute pentru copii

Pentru că de cele mai multe ori nu reușim să întărim imunitatea unui organism doar din alimentație, în anumite perioade ale anului e bine să ținem câte o cură cu suplimente. Comprimatele masticabile cu propolis, echinacea, cătină şi măcese sau pulberea de vitamina C naturală (cu acerola, coacăz negru, cătină, măceşe, afine) sunt gustoase și ușor de acceptat de cei mic. Se pot administra copiilor cu vârsta de peste 3 ani.

Posted on Leave a comment

Uleiul esenţial de TEA TREE, antibacterian natural dovedit

               În zilele noastre bacteriile au devenit o problemă medicală deoarece tot mai multe  tulpini devin rezistente la antibiotice și în viitorul apropiat nu vor fi disponibile medicamente eficiente pentru tratarea acestor infecții. Problema rezistenței a apărut datorită abuzului de antibiotice. La noi foarte mulți oameni merge la medic și solicită un antibiotic când suferă de răceală sau gripă, sau şi mai greşit, se autotratează neştiind că acești compuși antibacterieni sunt inutili în infecţiile respiratorii virale.

               În căutarea unor noi substanţe antibiotice la ora actuală există un interes crescut pentru cerecetarea proprietăților antimicrobiene ale extractelor din plante medicinale şi în special pentru uleiurile esențiale.

               Un studiu publicat în anul 2018 în Revista Americană de Cercetări Microbiologice a investigat activitatea antimicrobiană a uleiului esenţial de Tea tree. Acesta a fost testat pe zece bacterii patogene: Staphylococcus aureus, Streptococcus pyogenes, Pseudomonas aeruginosa, Proteus vulgaris, Aeromonas hydrophila, Escherichia coli, Streptococcus pneumoniae, Bacillus subtilis, Kleillieliacus și pneumonia. Eficacitatea sa a fost comparată cu cea a uleiului esenţial de eucalipt, a uleiului esenţial de Lemongrass și cu cea a antibioticelor convenționale. După 24 de ore de incubație, uleiul esenţial de Tea tree a prezentat un efect antibacterian de minim 96,94% împotriva E. coli și de maxim 100% împotriva a șapte bacterii din zece selectate pentru acest studiu, în timp ce uleiul de eucalipt şi cel de Lemongrass au avut o activitate mai redusă, doar asupra a cinci bacterii din zece. Uleiul esenţial de Tea tree a fost eficient împotriva tuturor bacteriilor testate, în schimb dintre cele nouă antibiotice selectate doar două au acţionat asupra tuturor celor 10 bacterii luate în studiu. [1]

               O serie de alte cercetări vin să susţină şi ele utilizarea uleiului esenţial de Tea tree ca antibiotic şi antiviral natural în patologia infecţioasă, printre care şi în infecţiile respiratorii. [2]

               Acest uleiului esenţial este inclus în formule naturale cu sunt Biomicin capsule moi, Biosept Plus comprimate de supt, Biosept nazal roll-on.

Bibliografie

1.Sinthia Kabir Mumu, M. Mahboob Hossain. Antimicrobial Activity of Tea Tree oil against Pathogenic Bacteria and Comparison of Its Effectiveness with Eucalyptus Oil, Lemongrass Oil and Conventional Antibiotics. American Journal of Microbiological Research, 2018, Vol. 6, No. 3, 73-78

2. Carson CF, Hammer KA, Riley TV. Melaleuca alternifolia (Tea Tree) Oil: a Review of Antimicrobial and Other Medicinal Properties. Clinical Microbiology Reviews. 2006;19(1):50-62. doi:10.1128/CMR.19.1.50-62.2006.

Posted on Leave a comment

Uleiul esenţial de CUIŞOARE

Sistemele medicinale tradiționale bazate pe utilizarea de remedii din de plante joacă încă un rol important în sistemul de îngrijire a sănătății. În ultimele decenii, plantele medicinale au obținut o acceptare mai largă datorită percepției că ele sunt produse naturale şi au efecte secundare mai reduse și o eficacitate îmbunătățită faţă de omologii lor sintetici. Farmacologic, diverse produse pe bază de plante au activități bactericide, virucide, fungicide, dar ele manifestă multe alte activități printre care acţiune antiinflamatoare, antimicrobiană, spasmolitică, sedativă, analgezică, anestezică local etc. [1]

Cuișoarele sunt mugurii florali uscaţi colectaţi de la specia Syzygium aromaticum, aparținând familiei Myrtaceae, şi care este indigenă în insulele Maluku din Indonezia, dar recent a fost cultivată în diferite zone din întreaga lume.

Uleiul esenţial de cuişoare era deja obținut în secolul al XV-lea, iar în secolul al XIX-lea a fost identificat în el eugenolul. În prezent, au fost identificate aproximativ 100 componente biochimice ale acestui ulei esenţial. Componenta dominantă a uleiului esenţial din cuişoare este eugenolul, al cărui conținut poate urca până la 95%.

Problemele de rezistență la agenții patogeni, precum și reziduurile toxice ale majorităţii medicamentelor antimicrobiene disponibile în comerț slăbesc mult abordările curative și de protecție eficiente [2,3,4]. Prin urmare, este clar că dezvoltarea de noi și eficiente opțiuni de tratament antimicrobian este vitală pentru îmbunătățirea tratamentului și controlului bolilor. Cuişoarele constituie un remediu binecunoscut și semnificativ, datorită eficacității farmacologice largi [5]. Han și Parker [2] au dezvăluit activitățile antivirale, antimicrobiene, antifungice, anticanceroase, antioxidante și antiinflamatorii ale uleiului esenţial de cuişoare și ale principalul său component activ, eugenolul.

S-a dovedit că compușii din uleiul esenţial de cuişoare pot distruge peretele și membrana celulară a microorganismelor, pot trece prin membrane citoplasmatice sau intră în celule și apoi inhibă sinteza corespunzătoare de ADN și proteine [6].

Farmacologic, a fost examinată activitatea cuişoarelor asupra unor paraziți și microorganisme patogene diverse, incluzând bacterii patogene, Plasmodium, Babesia, paraziți Theileria, Herpes simplex și virusurile hepatitei C. Mai multe rapoarte au documentat activitatea antiseptică, antiinflamatoare, antivirală, antifungică și antibacteriană a eugenolului împotriva mai multor bacterii patogene, inclusiv Stafilococcus epidermidis și S. aureus rezistente la meticilină. Mai mult, eugenolul a arătat o potențială eficacitate letală împotriva înmulțirii diferiților paraziți, inclusiv Giardia lamblia, Fasciola gigantica, Haemonchus contortus și Schistosoma mansoni. [1]

În alte studii ştiinţifice s-a arătat că uleiul esenţial de cuişoare a prezentat o activitate bacteriostatică puternică la concentrații de 0,03–0,05% și activitate bactericidă la concentrații de 0,04–0,1% faţă de microorganisme precum S. aureus, L. monocytogenes, S. enteritidis, C. jejuni și E. coli. Activitatea sa antibacteriană s-a manifestat, de asemenea, şi în cazul Yersinia enterocolitica și a 5 tulpini de Salmonella enteritidis izolate în spital. Uleiul esenţial de cuişoare a fost puțin mai slab decât scorțișoara EO în raport cu tulpinile de bacterii care atacau sistemul respirator uman, precum K. pneumoniae, Haemophilus influenzae, Streptococcus agalactiae și S. Pyogenes, dar a fost cel mai activ pe 9 tulpini de bacterii Gram-pozitive, 4 bacterii Gram-negative și 7 tulpini de mucegai. Schmidt și colab. (2007) au efectuat un studiu în care uleiul esenţial de cuișoare bogat în eugenol a fost activ împotriva a 38 de tulpini de Candida albicans. [7]

Uleiul esențial de cuișoare se găsește în produsul 100% natural, capsule moi Biomicin și Biomicin forte, dedicate persoanelor cu infecții respiratorii bacteriene.

[1] Gaber El-Saber Batiha et al.. 2020, Syzygium aromaticum L. (Myrtaceae): Traditional Uses, Bioactive Chemical Constituents, Pharmacological and Toxicological Activities, Biomolecules. 2020 Jan 30;10(2). pii: E202. doi: 10.3390/biom10020202. PMID:32019140. PMCID: PMC7072209

[2] Han X., Parker T.L. Anti-inflammatory activity of clove (Eugenia caryophyllata) essential oil in human dermal fibroblasts. Pharm. Biol. 2017;55:1619–1622. doi: 10.1080/13880209.2017.1314513. [PMC free article] [PubMed] [CrossRef] [Google Scholar]

[3] Pappas P.G., Alexander B.D., Andes D.R., Hadley S., Kauffman C.A., Freifeld A., Anaissie E.J., Brumble L.M., Herwaldt L., Ito J., et al. Invasive fungal infections among organ transplant recipients: results of the Transplant-Associated Infection Surveillance Network (TRANSNET) Clin. Infect. Dis. 2010;50:1101–1111. doi: 10.1086/651262. [PubMed] [CrossRef] [Google Scholar]

[4] Rapp R.P. Changing strategies for the management of invasive fungal infections. Pharmacotherapy. 2004;24:4S–28S. doi: 10.1592/phco.24.3.4S.33151. [PubMed] [CrossRef] [Google Scholar]

[5] Bouchentouf S., Said G., Noureddine M., Hocine A., Angelika B.A. A note study on antidiabetic effect of main molecules contained in clove using molecular modeling interactions with DPP-4 enzyme. Int. J. Comput. Theor. Chem. 2017;5:9–13. [Google Scholar]

[6] Cui H., Zhang C., Li C., Lin L. Antimicrobial mechanism of clove oil on Listeria monocytogenes. Food Control. 2018;94:140–146. doi: 10.1016/j.foodcont.2018.07.007. [CrossRef] [Google Scholar]

[7] Katarzyna Wińska, Wanda MączkaJacek ŁyczkoMałgorzata GrabarczykAnna Czubaszek, and Antoni Szumnz. Essential Oils as Antimicrobial Agents—Myth or Real Alternative? Molecules. 2019 Jun; 24(11): 2130. Published online 2019 Jun 5. doi: 10.3390/molecules24112130