Posted on Leave a comment

Cele mai eficiente plante pentru febra si raceala

Scoarţa de salcie

Scoarţa de salcie conține acid salicilic și derivatul său salicină. Ea este este precursorul fito-terapeutic al acidului acetilsalicilic.

Agenţii naturali pentru reducerea temperaturii corpului au fost cunoscuţi din Antichitate. Galen şi Hippocrates cunoşteau efectele antipiretice ale extractelor de scoarţă de salcie.

Încă din cele mai vechi timpuri, derivații de salcie au fost folosiți pentru a trata o varietate de afecţiuni febrile și sindroame de durere, deși primul raport datează din 1763, când reverendul englez Edward Stone a descris efectul unui extract din scoarță de salcie în tratarea malariei. Salicina a fost obținută într-o stare mai mult sau mai puțin impură de Brugnatelli, Fontana, în 1825, și Buchner în 1828, și în stare pură de Leroux în 1829. Raffaelle Piria a fost prima care a sintetizat acidul salicilic din salicină (salicosid). În secolul al XIX-lea, mulţi farmacişti și chimiști, printre care italienii Raffaele Piria și Cesare Bertagnini, au dezvoltat procesele biologice de extracție și sinteză chimică a salicilaților, apoi au analizat proprietățile terapeutice și caracteristicile farmacocinetice și farmacodinamice ale acestora.

HagerROM (2001) menționează utilizarea tradițională a scoarţei de salcie sub formă de pudră și  ceai în caz de afecțiuni asemănătoare gripei și pentru tratarea durerilor minore.

Monografia Comisiei germane E (1984) a aprobat utilizarea internă pentru boli însoțite de febră, probleme reumatice și dureri de cap. În afară de aceste indicații, a fost listată utilizarea în multe alte afecţiuni. Următoarele indicații pot fi găsite în surse standard: printre altele, adjuvant în diabetul zaharat, anthelmintic, diaphoretic, diuretic, dispepsie, malarie, bronșită, împotriva nevralgiei, sedativ și ca tonic.

Este vorba în principal de salicină și salicil glicozidele care formează salicina după hidroliză care reprezintă un medicament pro-acid salicilic. Salicina și salicil glicozidele au acțiuni antipiretice, analgezice, antireumatice și antiflogistice.

Usturoi

Studiile efectuate de mulți cercetători au arătat că usturoiul este o cultură străveche. Usturoiul a fost folosit de mii de ani în scopuri culinare, medicinale și spirituale. A fost cultivat în întreaga lume, de la climatul mediteranean până în Siberia. Egiptenii antici îl foloseau ca monedă; puterile sale medicale și magice au fost descrise pe zidurile templelor antice și pe un papirus care datează din 1500 î.Hr. Usturoiul a fost folosit de către medicii greci Hipocrate și Galeni și în Evul Mediu de Hildegard von Bingen. Chiar și în medicina antică indiană, usturoiul a fost unul dintre cele mai apreciate medicamente.

După cum au indicat o serie de studii, usturoiul are nu numai componente nutritive care sunt vitale pentru organismul uman, dar poate fi folosit împotriva diferitelor boli. Este deosebit de important în nutriție și în medicină, deoarece conține compuși cum ar fi compușii de sulf (alinină, alicină, sulfură de dialil, ajoenă etc.), aminoacizi, lipide, ulei eteric, complex de fructozani (carbohidrați), saponozide steroizi, acizi organici, minerale (Mg, Zn, Se, germaniu), vitamine (C, A, din complexul B), enzime etc.

Usturoiul a fost folosit istoric pentru tratarea foarte multor afecţiuni, dar și pentru a scădea febra.

Usturoiul se crede că are diaforetice, expectorante, antispasmodice, antiseptice, bacteriostatice, antivirale, efecte antihelmintice și hipotensive; se folosește frecvent pentru tratarea bronșitei cronice, infecții recurentă ale tractului respirator superior și gripă. În Europa și India, remedii de usturoi sunt folosite pentru a trata tuse, răceli, febră și astm.

Acțiunea usturoiului este multiplă. Datorită alicinei și a altor compuși cu sulf, usturoiul are acțiuni antibiotice, antibacteriene și antimicotice, care au fost atestate prin studii in vitro. Alicina este excretată parțial de către organele respiratorii, prin urmare, usturoiul este utilizat pentru tratarea bolilor tractului respirator.

Studii recente au relevat că usturoiul protejează de răcelile comune. În acest scop, pacienții au fost examinați pe o perioadă de 12 săptămâni, în sezonul rece, din noiembrie până în februarie. Rezultatele au demonstrat că cei care au consumat usturoi au fost mai puțin predispuși la prinderea unei răceli sau au îndurat răceala mai ușor decât cei care nu au consumat usturoi.

Creţuşca

Utilizarea medicinală a speciei Filipendula ulmaria a fost descrisă de la sfârșitul secolelor al XVI-lea și al XVII-lea. Creţuşca este prezentată de Wizenmann în 1930 ca un bun antipiretic, iar Künzle (1922) o recomandă în febră.

În 1892 se ştia că florile de creţuşcă conțin 0,2% ulei esențial cu salicilaldehidă, ester metilic al acidului salicilic cu salicilat de metil și urme de heliotropină și vanilină, în plus, de asemenea, acid salicilic liber.

Efectul antifebril a fost demonstrat pe animale deja la începutul secolului trecut.

În prezent în Franța, au fost acceptate următoarele acțiuni terapeutice: Utilizare orală: „Folosit în mod tradițional pentru a facilita funcțiile de eliminare renală și digestivă, pentru afecțiuni febrile și gripe, ca analgezic (dureri de cap, dureri de dinți), în tratamentul simptomatic al afecțiunilor articulare dureroase minore și promovarea eliminării renale a apei ”.

Monografia Comisiei germane E (Blumenthal și colab., 1998) menționează utilizarea atât a plantei cât și a florilor ca terapie de susținere în răceli. În monografiile ESCOP (2003), se precizează: „planta este utilizată ca terapie de susținere în răceli comune și pentru a spori eliminarea renală a apei.”

Astragalus membranaceus

În China, Astragalus (Huang qi), singur sau în combinație cu alte plante, este utilizat de către practicienii de medicină tradițională chineză sub formă de extract, pentru a reduce riscul de infecții acute ale tractului respirator; se crede că stimulează sistemul imunitar.

Soc

Utilizarea florii de soc a fost documentată continuu în manuale, farmacopee și literatură științifică. Socul este o plantă foarte apreciată, cu o istorie care datează din Grecia antică. Este un remediu care a fost folosit din timpuri imemoriale, de la Hippocrates (în secolele al V-lea și al IV-lea î.Hr. ) și Paracelsus la Lonicerus (1564) care îl recomandă ca diuretic şi antifebril, recomandări susţinute şi de Matthiolus (1626).
În prezent, ca şi în trecut, floarea de soc este folosită atât ca agent aromatizant în produsele alimentare, cât și ca plantă medicinală. Floarea de soc este un ingredient utilizat frecvent în multe produse combinate de pe piața europeană.

Folosirea medicamentelor tradiționale din flori de soc pentru ameliorarea simptomelor răcelii comune a fost documentată în manuale medicale, începând din 1938. Hagers Handbuch der Pharmazeutischen Praxis din 1986 recomandă floarea de soc ca diaforetică în timpul tratamentului răcelii, dar şi în alte stări febrile. La fel este recomandată în Aprobări standard pentru medicamente finite (Braun 1997) şi în Herbal Drugs and Phytopharmaceuticals (Bisset and Wichtl 2001), în British Herbal Compendium (Bradley 1992), şi altele.

Trifoişte de baltă

Numele generic, Menyanthes, provine din două cuvinte grecești care semnifică luna și floarea. Era un nume conferit de Linnaeus și s-a sugerat ca planta să fie numită așa, deoarece rămâne în floare o lună; dar de obicei este în floare în perioada mai, iunie și iulie.

Tabernaemontanus (1525 – 1590), care a fost un medic, botanist și erborist timpuriu, „tatăl„ botanicii germane denumeşte planta ca Trifolium fibrinum. Al doilea nume care desemnează planta ca pe un „trifoi de febră” indică faptul că remediul are un efect antipiretic.

De fapt, frunzele de Menyanthes au fost utilizate pe scară largă ca antipiretic din trecut. Osiander, Haller şi Hufeland recomandau planta în febră. În cartea Compilarea remediilor populare folosite de magi în Rusia (Sankt Petersburg 1866) găsim utilizarea trifoiştei de baltă împotriva febrei; la fel, în tradiţia populară din Polonia, trifoiul se folosește împotriva afecţiunilor cu febră.

Conform informațiilor de la Madaus care datează din 1938, aproximativ un sfert din toate rețetele din perioadaaceea erau încă folosite ca antipiretice.

Tradiţia a fost păstrată în ziua de astăzi, când am alăturat virtuţile trifoiştei de baltă lângă cele ale socului şi scoarţei de salcie, pentru a întări partea de efect antipiretic a formulei HAPCIU solubil.

Busuioc

A fost cunoscut și în antichitate în Grecia și este adesea menționat în scrierile ipocratice. În Imperiul Roman, Ocimum s-a bucurat de o popularitate crescândă nu numai ca plantă medicinală și cu condimente, ci și ca plantă ornamentală de grădină. În Antichitate frunza de busuioc a fost folosită ca aromă, condiment și antipiretic.

În Germania, busuiocul este în cultură cel puțin din secolul al XII-lea. Era foarte des întâlnit în Evul Mediu când metoda de utilizare a rămas aceeași ca în antichitate; Iarba și apa distilată din busuioc au fost considerate a fi deosebit de utile medicinal în caz de slăbiciune nervoasă. Uleiul de busuioc pare să fi fost folosit de la mijlocul secolului al XVI-lea, deoarece este listat între uleiurile esențiale din Taxe de la Frankfurt din 1582. Apa distilată de busuioc a fost folosită încă din secolul al XV-lea.

Numeroase efecte bune sunt lăudate pentru planta din Lonicerus (Lonicerus, Kreuterbuch, 1564, p. 192.), Matthiolus (Matthiolus, New-Kreuterbuch, 1626,care o enumeră ca o încălzire a stomacului, digestivă, diuretică, rezolvatoare, întărirea creierului și a inimii, curățarea uterului și agent obstetric și, de asemenea, împotriva bolilor pulmonare și astmului , Tuse, nas curgător, tenesmus ani, pauze interioare, amețeli și melancolie.

Componenta principală a busuiocului este uleiul esențial cu cineol, metilchavicol și linalool (Bertram și Walbaum, Arh. Pharm. 1897, vol. 235, p. 176; Dupont et Guerlain, Bull. Soc. Chim 1898, vol. 19 , P. 151.).

Mai mult decât atât, a fost utilizat în mod tradițional pentru tratamentul unei varietăți de afecțiuni neurologice, cum ar fi anxietatea, durerile de cap și migrenele, durerile nervoase, inflamația, tuse, răceala, tulburările digestive, afecțiunile toracice și pulmonare, febră, mușcături de insecte, crampe menstruale, sinuzită și ca carminativ și antispasmodic.

Muşeţel

Mușețelul (Matricaria chamomilla L.) este una dintre plantele medicinale importante originare din sudul și estul Europei.

Mușețelul a fost folosit în remedii pe bază de plante de mii de ani, cunoscut în Egiptul antic, Grecia și Roma.  Această plantă a fost crezută de anglo-saxoni ca fiind una din cele 9 plante sacre date omului de către lord. În India, planta a fost cultivată de aproximativ 200 de ani, şi introdusă în Punjab acum aproximativ 300 de ani în perioada Mughal.

Muşeţelul ca medicament este inclus în farmacopee din 26 de țări. Este un ingredient al mai multor preparate medicinale tradiționale, unani și homeopatice. Ca remediu, cel mai mult se folosește de flatulență, colici, isterie și febră intermitentă. Antonelli a citat din scrierile mai multor medici din epoca veche a secolului al XVI-lea și al XVII-lea că mușețelul era folosit în acele vremuri în febrile intermitente.

Florile de M. chamomilla conțin ulei esențial albastru de la 0,2 la 1,9%, care găsește o varietate de utilizări. Mușețelul este utilizat în principal ca antiinflamator și antiseptic, de asemenea antispasmodic și ușor sudorific. Se folosește intern mai ales sub formă de ceai. Produsele din extracte de flori de mușețel sunt comercializate în Europa și utilizate pentru diferite afecțiuni.

Principalele proprietăți farmacologice includ activități antiinflamatorii, antifebrile, antiseptice, carminative, vindecătoare, sedative și spasmolitice. Cu toate acestea, M. chamomilla a prezentat atât activitate bactericidă pozitivă cât și negativă cu Mycobacterium tuberculosis, Salmonella typhimurium și Staphylococcus aureus.

Florile uscate de mușețel sunt, de asemenea, foarte solicitate pentru tratarea tusei și a răcelii. Datorită proprietăților sale farmacologice și farmaceutice extinse, planta are astfel o valoare economică mare și este la mare căutare în țările europene.

 

 

Posted on Leave a comment

Top 10 antibiotice naturale din propria cămară

De ce să te îndopi cu antibiotice de sinteză, când natura are pentru tine leacuri sigure, eficiente și fără efecte adverse? Multe dintre ele se găsesc, fără să știi, chiar la tine în cămară. Anumite plante, legume și condimente sunt extrem de sănătoase, au proprietăți antimicrobiene și o mare putere de a reduce infecțiile din organism.

  1. Usturoiul. Potrivit cercetărilor, ar conține 39 de substanțe antibiotice care, împreună, tratează o gamă largă de infecții din organism. Cel mai cunoscut component, alicina, are efect împotriva stafilococului auriu, rezistent la unele antibiotice de sinteză. În plus, vine la pachet cu antioxidanții săi, care întăresc imunitatea. Consumă-l proaspăt, în mâncare, sub formă de infuzii, atunci când suferi de infecții respiratorii ori digestive, sau folosește-i sucul proaspăt, în caz de otită, herpes.
  2. Cuișoarele. Infecțiile respiratorii, digestive, dentare, toate acestea își pot găsi leacul în micuțele și aromatele cuișoare. Sunt considerate un adevărat panaceu, datorită efectului lor antiseptic, antiinflamator, antibacterian, analgezic și antioxidant. Se folosesc ca ulei esențial, infuzie sau pudră, adăugată în diverse rețete.
  3. Cimbrul îţi protejează stomacul de infecţii în cazul în care consumi alimente contaminate cu diverse bacterii. Poţi să-l foloseşti proaspăt sau uscat, în salate, sau sub formă de ulei esenţial (câteva picături, amestecate în uleiul de măsline). În caz de sinuzită sau infecţii ale gâtului se pot face inhalaţii cu ulei esenţial de cimbru.
  4. Bogată în vitamine, minerale şi enzime uşor asimilabile de către organism, ea este o adevărată farmacie şi leac pentru un spectru larg de afecţiuni, de la nivelul tubului digestiv până extern, la nivelul pielii. Are proprietăţi antibacteriene, antibiotice şi antiinfecţioase.
  5. Uleiul esențial. Oricine are în casă o sticluță cu ulei esențial. În funcție de planta din care au fost extrase, unele uleiuri se folosesc în afecțiuni ale stomacului, altele în răceli, sinuzită, dureri de cap, boli de ficat sau pentru întărirea imunității. Dar cel mai utilizat efect medicinal al acestor remedii este cel antibiotic. Majoritatea tipurilor de ulei au proprietăți antibacteriene, antifungice și antivirale. Cele mai puternice uleiuri cu efect antibiotic sunt cele de cimbru, cuișoare și ti-tree.
  6. Propolisul. Este un produs al stupului deosebit de valoros pentru sănătate. Poate distruge tulpini de E. coli și de stafilococ auriu, stimulează imunitatea, fiind extrem de eficient în cazul durerilor în gât și tusei. Îl găseşti sub formă de batoane, pe care le poţi consuma ca atare, sau sub formă de tinctură, din care poţi lua zilnic câteva picături, combinate cu miere sau pe o bucăţică de pâine.
  7. Oțetul de mere. Are proprietăți antibiotice și antiseptice, iar dacă e consumat în doze mici zilnice, ajută la alcalinizarea în mod natural a organismului și scade riscul de cancer.
  8. Sursă excelentă de vitamine și minerale, bogat în antioxidanți, ghimbirul întărește sistemul imunitar, ajută digestia, tratează răcelile, scade febra, îmbunătățește circulația sângelui și chiar poate inhiba dezvoltarea celulelor canceroase. În caz de gripă și răceală, ghimbirul este tratamentul din cămară care te ajută să te pui pe picioare. Consumat sub formă de ceai (în care poți adăuga puțină miere și lămâie), ghimbirul descongestionează căile respiratorii, ameliorează durerea în gât, scade temperatura corporală, favorizează expectorația și ajută, astfel, la ameliorarea tusei. Se găsește, de altfel, și în compoziția siropului Biosept, un tratament natural cu efect antibiotic, antiviral, antifebril, antiinflamator, expectorant și imunostimulent.
  9. Este remediul ideal în răceală și gripă, luptă cu tot felul de infecții și întărește imunitatea. Se consumă prevenit sub formă de ceai, capsule sau tinctură.
  10. Substanțele volatile din această plantă atât de populară la noi au efecte antibiotice, antiinfecțioase, împiedicând multiplicarea microorganismelor din tractul digestiv. Face minuni și în răceală/gripă, tuse, dureri de cap, sinuzită, cistite, urticarie. Se consumă proaspătă, în limonade, sau sub formă de ceai, pulbere, tinctură, ulei esențial.
Posted on Leave a comment

Cele mai eficiente plante româneşti pentru tuse

Natura ne oferă remedii simple şi deosebit de eficiente atunci când răcim şi tusea nu ne dă pace. Iată 5 plante care cresc la noi în ţară a căror efecte benefice au fost demonstrate ştiinţific.

            Ridichea neagră este un remediu tradiţional românesc, pentru tusea din infecţiile respiratorii cronice sau acute. Mecanismul de acţiune antitusiv nu este în totalitate cunoscut, dar se presupune a fi responsabile pentru acesta glicozidele sulfurice prezente în rădăcină, care manifestă efecte antiinflamatoare, antibacteriene şi antivirale semnificative (Prahoveanu şi Esanu,1990). Studii mai noi au identificat un alt compus, luteolina care are rol antitusiv şi antiinflamator. Ridichea neagră calmează atât tusea uscată cât şi cea productivă, fluidificând secreţiile bronşice şi făcându-le mai uşor de eliminate (Mahmud 2006) . În plus, s-a descoperit că extractul de ridiche neagră are şi efect profilactic în infecţia cu virusul Influenza de tip A, responsabil de apariţia gripei.

            Frunzele de iederă se foloseau în tradiţia populară românească din secolul trecut, fiind cunoscute pentru virtuţile lor curative. Sunt renumite în primul rând ca expectorant, antiinflamator şi spasmolitic, în răceli, stări gripale cu tuse, bronşite acute sau cronice, tuse convulsivă. Cercetările ştiinţifice au dovedit acţiunea lor antitusivă prin reducerea vâscozităţii mucusului, fluidificarea secreţiilor bronşice şi uşurarea eliminării acestora prin expectoraţie ( Song 2015). În același timp,frunzele de iederă relaxează musculatura bronșică. Astfel combat tusea spastică şi cea convulsivă (Lutsenko 2017).

             Podbalul este unul dintre cele mai vechi și binecunoscute remedii pentru tuse. Era lăudat pentru astm, tuberculoză și abcese pulmonare. Kneipp (The Great Kneipp Book, 1935) scria că tusea poate fi ușor remediată de această plantă. Este adesea utilizat singur sau în combinație cu alte plante medicinale ca antiinflamator și expectorant în afecţiunile respiratorii. Studiile ştiinţifice au arătat că principalii constituenţi activi ai podbalului care prezintă efecte antitusive, expectorante și antiinflamatorii semnificative sunt acizii cafeoilchinici și derivaţii lor şi că aceştia și pot acționa împreună în mod sinergic (Wu 2016).

O altă plantă medicinală autohnă, iarba mare, este un remediu foarte valoros pentru tusea asociată cu bronșită, astm și tuse convulsivă.  Prezintă un complex de proprietăţi benefice pentru afecţiunile respiratorii: are acţiune antimicrobiană, emolientă, datorită mucilagiilor care formează un strat protector pe mucoase şi expectorantă, datorită alantolactonei şi saponinelor, care favorizează fluidificarea secreţiilor bronşice şi eliminarea lor (Stănescu 2014).

            Lichenul de piatră are o istorie lungă de utilizare ca aliment şi ca remediu natural, tradiţional, folosit în afecţiunile respiratorii. Conține o grupă de polizaharide (lichenina și izolichenina), un principiu amar și substanțe mucilaginoase care-i conferă calități calmante, emoliente, antitusive dar și antivirale. Datorită acidului usnic, o altă substanţă importantă din compozitia plantei, i se atribuie o puternică acțiune antibiotică, și antispastică ( Francolini 2004). Polizaharidele din lichenul de piatră au activitate imunologică atât in vitro cât şi in vivo și sunt implicate în efectul antiinflamator al acestei plante. Prin aceste proprietăţi, lichenul de piatră este folosit cu succes în tratarea gripelor, traheobronşitelor acute, bronşitelor cronice, laringitelor acute şi cronice, astmului bronşic, tusei uscate, iritative (Gupta  2012).

Regăsiţi aceste plante medicinale în siropul Plantusin Forte, eficient atât în tusea productivă cât și în cea spastică şi iritativă.

 

 

Posted on Leave a comment

Febră? Nu neapărat! Iată în funcție de ce variază temperatura corpului!

Temperatura normală a corpului variază între 36,5 și 37,5 grade Celsius. Nu înseamnă neapărat că dacă depășim această valoare avem febră, deci boală/infecție în organism. Sunt multe cauze pentru care ne poate crește temperatura, iar acestea variază în funcție de vârstă, de anotimp, de momentul zilei, de cât efort am făcut.

  • În funcție de vârstă. Tinerii au o temperatură corporală mai ridicată decât vârstnicii datorită metabolismului mai alert, a capacității mai bune de autoreglare și a faptului că rețin mai bine căldura.
  • În funcție de momentul zilei. Dimineața, corpul uman este puțin mai rece decât după-amiaza.
  • În funcție de alimentație. Știai că sunt alimente care cresc temperatura corporală? E vorba despre condimentele iuți (usturoi, ardei iute, ghimbir), cereale integrale, ceapă, țelină, cafea, alcool,
  • În funcție de modificările hormonale. Spre exemplu, în perioada de menstruație, femeile au o temperatură corporală mai ridicată. De asemenea, temperatura crește la ovulație și în primul trimestru de sarcină.
  • În funcție de activitatea fizică. Evident, îți va crește puțin temperatura dacă alergi, faci sport, mergi cu bicicleta.
  • În funcție de vreme, de cât de gros ești îmbrăcat. Dacă ai mers vara prin soare și te-ai încins, apoi îți iei temperatura, evident că va arăta o valoare mai mare decât „normalul”.
  • În funcție de alte probleme de sănătate. Potrivit medicilor, persoanele cu hipotiroidism au o temperatură corporală sub medie, în timp ce persoanele care suferă de cancer au o temperatură peste medie. Sunt și boli (altele decât răceala și gripa) care produc inflamație în organism, precum artrita reumatoidă. Temperatura corpului mai poate crește ca efect al unor medicamente sau vaccinuri administrate.
  • Erupția dentară la copii, alergiile, stresul, oboseala sau insolația sunt alți factori care cresc temperatura corpului.
  • Mai contează și cu ce măsori temperatura. Citirea la subraț poate indica o valoare mai mică decât citirea orală, în timp ce rectal se înregistrează chiar și cu un grad mai mult.

Cum își reglează organismul temperatura

Hipotalamusul este „centrul de control” al temperaturii. Dacă corpul este prea rece, hipotalamusul „comandă” frisoane pentru a-l încălzi. Dacă e prea cald, trimite semnale pentru a începe procesul de transpirație și răcire, explică romedic.ro.

Remedii naturiste în caz de febră

Nu toți reușim să ne reglăm eficient temperatura. Febra care înseamnă boală și infecție se deosebește de toate situațiile de mai sus prin faptul că vine la pachet cu alte simptome, precum dureri de cap, dureri musculare, lipsa apetitului, senzație de slăbiciune, stare de rău, poate chiar tuse seacă, în cazul gripei. În acest din urmă caz, pentru ușurarea simptomelor și tratarea cauzelor bolii, putem apela la remedii antivirale (pe bază de frunze de măsline, sovârf, fenicul, cimbrișor, cuișoare), antifebrile (muguri de plop, scoarță de salcie, trifoiște de baltă, isop, soc), antiinflamatoare (lichen de piatră, turmeric, mușețel). Se găsesc sub formă de capsule, ceaiuri, pulberi solubile.

Posted on Leave a comment

Terapii naturale pentru nasul înfundat

Nasul înfundat (congestia nazală) este una dintre cele mai des întalnite cauze de discomfort fizic întâlnite atât la copii, cât și la adulți. Este o afecțiune caracterizată prin constricția căilor respiratorii nazale care împiedică subiectul să respire prin nas.

Cauzele sunt variate, dar cel mai frecvent este vorba de:

–infecții – Acestea pot fi virale sau bacteriene. Pe lângă obstrucția nasului, pot apărea si febră, secreții nazale apoase sau mucopuruente, durere în gât, stare generală modificată, lipsa apetitului.

–alergii – Nasul înfundat se asociează cu strănut des, secreții nazale transparente, mâncarime la nivelul nasului, afectarea concomitentă a ochilor.

–modificări anatomice și anomalii de structură. Cel mai frecvent este vorba de polipi specifici perioadei copilăriei. Prezența lor duce la respiratie orală pe gură.

–corpi straini intranazali.

Nasul înfundat se poate trata prin igiena nasului cu ser fiziologic sau apă de mare, umidificarea aerului din cameră, îndepărtarea alergenilor și uleiuri esențiale cu efect decongestionant.

Cea mai bună metodă de a folosi uleiuri esențiale pentru a ușura un nas înfundat este prin inhalare. Puteți inspira uleiuri în mai multe moduri.

Inhalarea cu abur presupune combinarea uleiurilor esențiale cu apa fierbinte pentru a crea aburi terapeutici. Se recomandă adăugarea a trei-șapte picături de ulei esențial în apă clocotită într-un vas mare sau într-un vas termorezistent. Folosiți un prosop pentru a vă acoperi capul și a respira prin nas nu mai mult de două minute. Mențineți ochii închiși pentru a preveni iritarea ochilor.

Inhalarea directă se referă la inhalarea uleiului esențial chiar din sticlă. De asemenea, puteți adăuga o picătură de ulei pe o batistă, un material de bumbam și să inspirați.

Difuzoarele dispersează uleiurile esențiale în aer, permițându-le să se dilueze înainte de a fi inhalate. Aceasta este o metodă mai modernă de inhalare a uleiurilor din aer.

Pentru o baie de aromaterapie, adăugați câteva picături de ulei esențial diluat în apa de baie sau pentru un masaj de aromoterapie, adăugați câteva picături de ulei esențial în loțiunea preferată de masaj sau uleiul de masaj.

Un astfel de ulei esențial cu proprietăți decongestionante este cel de eucalipt, care conține în principal, eucaliptol cu rol de uşurare a respiraţiei, efectul este datorat stimulării receptorilor care sunt activaţi de fluxul de aer inspirat. Conform Asociației Naționale pentru Aromaterapie Holistică (NAHA), 1,8 cineol (eucaliptol) ajută la curățarea aerului de bacterii și alți microbi. De asemenea, poate ajuta curățarea căilor respiratorii de mucus și este un suprimant natural pentru tuse. Studiile au arătat că uleiul esențial de eucalipt este o alternativă sigură și eficientă pentru ameliorarea simptomelor asociate cu răceala, cum ar fi congestia nazală.

Uleiul esențial de mentă joacă și el un rol important în decongestionarea nasului prin componentul majoritar, mentol, datorită stimulării termoreceptorilor din cadrul vestibulului nazal şi controlării efluxului de calciu, ceea ce produce apariţia unei senzaţii reci şi creşterea fluxului de aer nazal.

Uleiul esențial de pin este un antiseptic, decongestionant și epectorant al căilor respiratorii. Conține alfa și beta – pinen care ușurează respirație, elimină secreția de mucus și desfundă nasul. Hippocrate citează pinul pentru ameliorarea bolilor respiratorii, durerile de gât și congestia nazală.

De asemenea, uleiul de mirt era utilizat de Greci și Romani pentru afecțiuni pulmonare și urinare. Acesta conține 1,8 cineol, pinen care au proprietăți expectorante, decongestionante, antitusive, mucolitice, anticatarale, antiinfecțioase, antiinflamatoare.

Aceste uleiuri esențiale le regăsim în diferite combinații, în produsele Hapciu nazal ulei Roll-on, Hapciu inhalant la sticluță, Hapciu solubil la plic, care ajută la desfundarea nasului și ușurarea respirației.

Posted on Leave a comment

Regăseşte-ţi calmul natural

Trăim o perioadă în care stresul s-a accentuat în viaţa noastră. Situaţii altădată fireşti – mersul la cumpărături, relaţionarea cu vecinii, colegii sau chiar cu rudele, au devenit motive de îngrijorare care pot genera efecte nedorite asupra psihicului. De la stări de nelinişte, teamă şi agitaţie, la anxietate, atacuri de panică, tendinţe depresive şi tulburări de somn.

Pentru a reuşi să ne adaptăm şi să ne păstrăm echilibrul psihic, în aceste vremuri de criză, putem apela cu încredere la 3 plante medicinale autohtone: vinariţă, schinduf şi şerlai.

Vinariţa este cunoscută, tradiţional la noi pentru capacitatea de a îndepărta agitaţia nervoasă şi oboseala psihică. Un studiu pubilcat în anul 2015 confirmă activitatea sedativă a vinariţei asupra sistemului nervos. În plus s-a observat că nu are efecte adverse asupra tonusului musculaturii scheletice, a coordonării mişcărilor şi a răspunsurilor emoţionale involuntare, putând fi  folosită şi de persoanele care coduc autovehicole (1).

Seminţele de schinduf, cunoscute ca şi condiment alimentar au însă valoroase proprietăţi medicinale. Printre alte acţiuni, cercetările ştinţifice au evidenţiat efectele tonice neuromusculare, antidepresive şi anxiolitice ale acestora. S-a constatat că alcaloizii din compoziţia sa, au activitate anxiolitică, prin influentarea nivelului de serotonină, iar flavonoidele şi taninurile, sunt responsable de efectul antidepresiv (3). Rezultatele testelor efectuate în laborator au fost similare cu cele ale diazepamului, cu avantajul că schinduful nu induce reacţii adverse ca acesta (2,4).

Şerlaiul este o plantă înrudită cu salvia şi care conţine un ulei esenţial foarte frumos mirositor ce îi conferă proprietăţi calmante în stările de iritare nervoasă şi tulburări emoţionale. Studii publicate în anul 2013 şi 2014 a arătat că şerlaiul are efecte anxiolitice, antidepresive (5) şi cardio-protectoare împotriva efectelor nocive ale stresului cronic, previne palpitaţiile şi menţine ritmul şi tensiunea arterială în limite normale (6).

Găsiţi aceste 3 plante medicinale în capsulele Distonoplant, produs natural care fost evaluat clinic în distonia neuro-vegetativă şi a demonstrat eficiență de 95.45% în starea depresivă, anxioasă, în maxim 3 săptămâni de administrare, fiind bine tolerat şi lipsit de reacţii adverse.  

Bibliografie

1.Iurchenko Nataliia Sergeevna, IlyinaTatyanaVasilevna, Kovaleva Alla Mihaylovna, Toryanik Erica Leonidivna and Kulish Irina Aleksandrovna. The Antihypoxic and Sedative Activity of the Dry extract from Asperula odorata L. Pharmacognosy Communications, Vol 5, Issue 4, Oct-Dec, 2015

2.Assad T, Khan RA. Effect of methanol extract of Trigonella foenum-graecum L. Seeds on anxiety, sedation and motor coordination. Metab Brain Dis. 2017 Apr;32(2):343-349.

3.Mohan M, Banekar A, Birdi T, Bharambe P, Kaul S, Patel A. Nootropic and anxiolytic activity of fenugreek seeds. J Nat Rem 2006; 6(2): 483-490

4.M. Iyer, H. Belapurkar, O. Sherikar, S. B. Kasture. Anxiolytic activity of Trigonella foenum-graecum seeds. Journal of Natural Remedies, Vol. 4/1 (2004) 61 – 65

5.Gross M, Nesher E, Tikhonov T, Raz O, Pinhasov A. Chronic food administration of Salvia sclarea oil reduces animals’ anxious and dominant behavior. J Med Food. 2013 Mar;16(3):216-22.

6.Yang HJ, Kim KY, Kang P, Lee HS, Seol GH. Effects of Salvia sclarea on chronic immobilization stress induced endothelial dysfunction in rats. BMC Complementary and Alternative Medicine 2014, 14:396

Posted on Leave a comment

Importanța uleiurilor esențiale

Uleiurile esențiale sunt definite ca metaboliți secundari volatili ai plantelor, care conferă plantei miros, gust sau ambele caracteristici. Uleiurile esentiale sunt produse de peste 17.500 de specii de plante din multe familii de angiosperme, de exemplu, Lamiaceae, Rutaceae, Myrtaceae, Zingiberaceae și Asteraceae, dar doar aproximativ 300 dintre ele sunt comercializate.

Compușii constituenţi ai uleiurilor esentiale sunt sintetizați în citoplasm și plastidele celulelor vegetale,  sunt produse și depozitate în structuri secretorii complexe și sunt prezente sub formă de picături de lichid în frunze, tulpini, flori și fructe, scoarță și rădăcini ale plantelor. În ciuda prezenţei a două sau trei componente principale la un nivel de 20–70%, uleiurile esentiale sunt amestecuri foarte complexe de terpene, terpenoizi și fenilpropanoizi. De asemenea, pot conține mulți alți compuși, cum ar fi acizi grași, oxizi și derivați de sulf.

Proprietățile lor benefice au avut şi au multiple aplicaţii, ca de exemplu mascarea unor mirosuri neplăcute, aromatizanţi ai preparatelor culinare, prepararea parfumurilor și a produselor cosmetice etc. Uleiurile esentiale au proprietăți biologice, cum ar fi acțiunea virucida, bactericida, fungicida, proprietăți analgezice și antiinflamatorii, antioxidanțe, activități antitumoare și multe altele.

Multe uleiuri esentiale prezintă proprietăți antimicrobiene, ceea ce este extrem de important în domeniile științei și industriei, cum ar fi medicina, agricultura sau cosmetologia. Dintre cele 250 de uleiuri esentiale disponibile comercial, aproximativ o duzină dintre ele au un potențial antimicrobian ridicat. Conform documentelor și brevetelor disponibile, uleiurile esentiale par a fi o potențială alternativă la compușii sintetici, în special datorită rezistenței care a fost dezvoltată din ce în ce mai mult de microorganismele patogene.

Katarzyna Wińska, Wanda Mączka, Jacek Łyczko, Małgorzata Grabarczyk, Anna Czubaszek, and Antoni Szumny, Essential Oils as Antimicrobial Agents—Myth or Real Alternative? Francesca Mancianti, Academic Editor, Molecules. 2019 Jun; 24(11): 2130. Published online 2019 Jun 5. doi: 10.3390/molecules24112130

PMCID: PMC6612361

PMID: 31195752

Posted on Leave a comment

Ce trebuie să știi când urmezi un tratament cu antibiotice

Pentru a trata corect infecțiile fără să apară recidive, pentru a produce cât mai puține daune în organism, antibioticele trebuie luate cu cap. Adică administrate conform recomandărilor medicului, la ore fixe și pe durată fixă. Antibioticele naturale, chiar dacă sunt infinit mai bine asimilate și tolerate, fără să producă efecte adverse, sunt totuși tratamente cu o schemă clară de administrare. Nici ele nu se iau după ureche. Iată ce reguli trebuie să respecți pe durata tratamentului!

  • Respectă orele de administrare. Unele medicamente de sinteză se iau o dată la 6 ore, altele la 8, 12 sau la 24 de ore. Asta pentru a se menține un flux constant de substanțe antibiotice în corp și a nu lăsa bacteriile dăunătoare să se „regrupeze”. Ideal este să iei doza de medicament la ora stabilită. Dacă ai uitat, ia-o atunci când îți aduci aminte și continuă schema obișnuită. Însă dacă mai e puțin până la ora la care trebuia oricum să iei următoarea doză, renunță la prima și nu o dubla, deoarece riști efecte secundare. Și antibioticele naturale e bine să fie luate de 3 ori pe zi (pentru adulți), la o oră după masă. Bacteriile trebuie să primească periodic și constant doza de antibiotic pentru a fi distruse.
  • Du tratamentul până la capăt. Chiar dacă boala dă semne de vindecare, urmează în continuare tratamentul atât cât ţi-a fost prescris de medic. Altfel, poate recidiva, iar bacteriile pot dezvolta rezistenţă la antibioticele pe care le-ai luat până acum. La antibioticele naturale, pe bază de uleiuri esențiale, durata unei cure este de 10-14 zile. Fă-ți analizele și, dacă mai e nevoie, poți relua tratamentul după o pauză de două săptămâni.
  • Nu uita să-ți protejezi stomacul! Pe perioada tratamentului, e bine să consumi mai multe prebiotice (polen crud, rădăcină de cicoare, rădăcină de păpădie, fructe de merișor) și probiotice (iaurturi, drojdii, alimente fermentate). Nu trebuie consumate concomitent cu pastilele, ci la două-trei ore distanţă, deoarece ele diminuează efectul antibioticului. Mănâncă zilnic, mai ales în această perioadă, legume cu frunze verzi, cum sunt spanacul, salata verde, dar şi seminţe de in şi de dovleac, surse importante de vitamine, minerale şi acizi graşi esenţiali care vor ajuta organismul să se refacă. Bea ceaiuri medicinale de muşeţel sau de gălbenele, care au efect gastro-protector, antiinflamator şi bactericid.
  • Antibioticele naturale se pot administra concomitent cu cele de sinteză. Nu interferează, dimpotrivă – cele naturale măresc eficacitatea pastilelor de la farmacie, le reduc efectele adverse și previn instalarea rezistenței bacteriene.
  • Uleiurile esențiale sunt cele mai puternice și eficiente antibiotice naturale. Se pot administra fără probleme inclusiv copiilor, nu distrug flora intestinală și nu scad imunitatea. Se pot lua și preventiv, în răceală și gripă, dar nu pe termen nedefinit sau haotic. Cele mai bune uleiuri sunt cele de cimbru, cuișoare și ti-tree. Se găsesc sub formă de capsule, în farmacii și magazine naturiste.
Posted on Leave a comment

Mugurii de pin – remediul anti-tuse sigur pentru copii și femei însărcinate

Pe perioada sarcinii, lista de medicamente permise este destul de limitată. Inclusiv remediile naturiste, despre care se știe că nu dau efecte adverse, trebuie alese cu grijă pentru că multe plante pot cauza contracții uterine. Bebelușilor și copiilor mici, de asemenea, nu li se poate da orice. Cu ce își pot trata tusea aceste categorii mai „sensibile”. Pentru ele și nu numai natura a pus la dispoziție niște plăntuțe minunate: mugurii de pin.

Se culeg în luna mai și din ei se pot obține ceaiuri, siropuri și tincturi care sunt adevărate medicamente în cazul răcelilor și infecțiilor respiratorii. Favorizează expectorația, desfundă nasul, tratează durerea în gât, răgușeala, sinuzita, bronșita și ajută la eliminarea microorganismelor patogene de la nivel respirator. Bogați în uleiuri esențiale, rășini, taninuri, vitamine din grupul B, antioxidanți și minerale, mugurii de pin sunt celebri pentru proprietățile lor dezinfectante la nivelul aparatului respirator și pentru capacitatea de a trata tusea. Avantajul lor e că, pe cât sunt de eficienți împotriva bolii, pe atât sunt de inofensivi pentru copii, femeile însărcinate și mamele care alăptează.  Se folosesc în cadrul multor rețete de siropuri și ceaiuri care se pot administra în siguranță încă din primele luni de viață, alături de alte plante precum pătlagină, tei, cimbrișor, scai vânăt, trei frați pătați sau scaiul vântului. Plantele se potențează reciproc pentru a obține un efect maxim atât pe tusea seacă, cât și pe cea cu expectorație.

În afară de tratarea răcelilor și tusei, mugurii de pin mai au și alte beneficii mai puțin știute.

  • Datorită acizilor grași nesaturați din compoziție, ei scad colesterolul și trigliceridele, susținând buna funcționare a sistemului cardiovascular.
  • Sunt ideali în curele de slăbire. Uleiul esențial alfa pinen pe care îl conțin are rolul de a regla pofta de mâncare. Se prepară un decoct din trei linguri de plantă la un litru de apă, care se bea pe parcursul zilei, în special înainte de masă.
  • Combat oboseala și dau energie, grație conținutului de fier.
  • Sunt indicați și celor care țin la sănătatea ochilor, deoarece mugurii de pin conțin betacaroten și luteină, substanțe care previn cataracta și degenerescența maculară.
  • S-a observat că un alt principiu activ conținut, numit pinosilvin, are efect antiinflamator și antioxidant în caz de artrită, putând fi un remediu complementar pentru cei care au această afecțiune.
  • O altă cercetare a scos la iveală faptul că extractul de ace de pin și uleiul esențial de pin inhibă dezvoltarea unor linii de celule canceroase umane, în special celule maligne de la nivelul sânului. Astfel, pinul are potențial chimioterapeutic în cazul tumorilor mamare care nu răspund la tratamentul hormonal.
  • Antioxidanții le conferă proprietatea de a încetini procesul de îmbătrânire celulară și întăresc organismul în fața agenților infecțioși. Inclusiv rășina de pin e valoroasă. Din ea s-a izolat un compus natural activ numit acid dehidroabietic care are efecte anti-aging.
  • Apoi, conurile de pin conțin niște polizaharide care, administrate oral, cresc imunitatea indusă de vaccinurile profilactice sau terapeutice, fiind astfel un adjuvant imunomodulator.
Posted on Leave a comment

Cum îți întărești corect imunitatea. 5 lucruri pe care trebuie să le știi

Imunitatea nu se întărește de pe o zi pe alta cu un suc de lămâie și câteva tablete de vitamina C. Este nevoie de timp și de acțiune pe mai multe planuri. Mai exact, de un stil de viață sănătos, cu alimentație echilibrată, odihnă, mișcare, evitarea stresului și remedii din natură bogate în nutrienți.

  1. Care sunt factorii care ne slăbesc imunitatea? Ea variază de-a lungul vieții și e influențată negativ de stilul de viață dezordonat, de alimentația de proastă calitate, de stres, de poluare, de fumat, de anumite tratamente medicamentoase. Inclusiv unele boli – precum diabetul, hipertensiunea, cancerul – scad capacitatea de apărare a organismului.
  2. Cum știi că ai imunitatea scăzută? Cel mai corect este să-ți faci un set de analize, mai exact un test numit imunogramă, prin care se depistează cantitatea de anticorpi din sânge. Când apar problemele (faci infecții urinare repetate, îți apare herpes, răcești des și te vindeci greu, ai candidoze bucale sau genitale, insomnii, oscilații de greutate și stări de epuizare), înseamnă că deja bariera de apărare a organismului e șubrezită și că trebuie să iei rapid măsuri.
  3. În cât timp se construiește o imunitate puternică? Variază de la om la om, în funcție de vârstă, de stilul de viață avut până acum, de problemele de sănătate de care suferă. În principiu, este nevoie de una până la patru luni.
  4. Trebuie să te orientezi spre fructe, legume și remedii pe bază de vitamina C? Da, dar nu numai. Nu este suficientă doar vitamina C, e nevoie de zinc, seleniu, fosfor, de omega-3, probiotice și antioxidanți, de vitaminele A, B, D, E. De asemenea, pe perioada curei, e necesar să limitezi alcoolul, fumatul, consumul de alimente procesate, prăjite, bogate în calorii, dar sărace în nutrienți.
  5. Cu ce remedii e bine să faci o cură? În magazinele naturiste există alimente-medicament extrem de valoroase, pe care le găsești sub formă de capsule, tincturi, ceaiuri, siropuri sau uleiuri esențiale. Printre acestea, amintim ciupercile medicinale și fructul de Noni, siropurile și ceaiurile de fructe de pădure (afine, merișoare, măceșe, cătină, goji), de echinacea, de soc, de citrice, de șovârv, ghimbir, lichen de piatră, de hibiscus și de lemn dulce, toate combinate cu produse ale stupului (miere, polen, lăptișor de matcă, propolis). Toate au proprietăți remarcabile. Vitamina C o mai poți găsi în plicuri solubile gata preparate, pe bază de plante (fructe de pădure, lămâie, acerola). De asemenea, acum, primăvara, profită de verdețuri. Urzicile, spanacul, ștevia, leurda, ceapa verde, usturoiul verde și salatele sunt pline de vitamine și minerale care curăță organismul de toxine, îl alcalinizează și îl tonifică.
Posted on Leave a comment

Reguli esențiale antibalonare

Nu trece o zi fără să te simți balonat după masă? Cauzele sunt multiple. Contează ce tip de alimente mănânci, în ce ordine, cum le combini, cât îți pui în farfurie și multe altele. Cu siguranță, în acest proces atât de natural și de banal tu faci, pe undeva, niște greșeli. Îți dezvăluim aici câteva obiceiuri sănătoase pe care, dacă le pui în practică și devin parte a stilului tău de viață, te vor scăpa definitiv de problemele digestive.

Atenție cum combini alimentele în farfurie. Se apropie sărbătorile de Paște, unde, conform tradiției, gătim și punem pe masă de la drob și fripturi, ciorbe și salate, până la ouă roșii, cozonaci, fructe, prăjituri. Oricât ar fi de bune sau de sănătos gătite, nu le mânca pe toate la aceeași masă. Pentru o digestie bună, nu se combină în farfurie mai multe tipuri de proteine animale (carne, ouă, brânză), nici nu se asociază la aceeași masă proteine cu cereale și cu legume ce conțin amidon. De asemenea, fructele nu se mănâncă după masă, pe post de desert, căci fermentează.

Nu bea apă în timpul mesei. Apa diluează sucurile gastrice și îngreunează digestia, apoi, alimentele incomplet digerate ajung în intestine unde fermentează și generează aciditate. Poți bea apă cu 30 de minute înainte de masă și la 30 de minute după masă.

Nu reîncălzi și mânca preparate care conțin amidon (din cartofi, orez, paste, porumb, mazăre, fasole, linte). Devin greu de digerat și duc la balonare.

Vezi ce sensibilități ai. Alimente care unei persoane nu-i produc nicio neplăcere ție e posibil să-ți dea dureri abdominale, balonare, gaze și diaree. Spre exemplu lactatele, sau anumite fructe și legume. Trebuie doar să le identifici și să le eviți.

Predispuse să aibă gaze sunt persoanele care mănâncă repede şi atunci înghit aer, cele care nu mestecă suficient alimentele, care mănâncă foarte gras sau condimentat, cele care au diverse alergii sau probleme intestinale (ex. intoleranţa la lactoză).

Ține aproape un tratament pe bază de plante medicinale. Cele care favorizează eliminarea gazelor sunt plantele carminative, antispastice, stimulente asupra peristaltismului intestinal: busuiocul, măghiranul, coriandrul, menta, cimbrișorul, ienupărul, roinița, ghimbirul, feniculul, salvia sau rostopasca. Se consumă sub formă de ceai, uleiuri esențial, capsule, tincturi sau siropuri. Pentru un efect rapid şi eficient, după masă, diluează într-un pahar cu apă câteva picături de tinctură de mentă, fenicul sau angelică. 

Adaugă în mâncăruri plante aromate care inhiba dezvoltarea bacteriilor ce cauzează putrefacţie şi flatulenţă. Printre acestea – pătrunjelul, mărarul, chimenul, seminţele de cardamon, cuişoarele, scorţişoara, anason, coriandru, cimbrul.

Un alt remediu naturist este să amesteci într-un pahar cu apă puţin bicarbonat de sodiu, un praf de sare şi zeama de la o lămâie. Bea acest amestec atunci când ai probleme.

Cărbunele medicinal are o mare putere de a absorbi gazele. Se ia după masă, dar atenţie! Combinat cu alte medicamente, le scade eficienţa. E bine să iei acele medicamente la o distanţă de cel puţin două ore.

Consumă mai multe probiotice, care corectează dezechilibrele florei intestinale, împiedică dezvoltarea bacteriilor dăunătoare în tubul digestiv, previn infecțiile și întăresc sistemul imunitar (murături, alimente fermentate). Ananasul şi papaya conţin și ele nişte enzime care ajută digestia, motiv pentru care se găsesc în multe rețete de remedii antibalonare.