Posted on Leave a comment

Palpitațiile – de ce apar și cum se tratează

Simţi câteodată că inima îţi bate cu aşa putere că mai, mai să-ţi sară din piept? Sau, dimpotrivă, ai senzaţia că bătăile inimii sunt rare, neregulate, ai dificultăţi de respiraţie sau chiar senzaţie de leşin şi greaţă? Toate aceste trăiri sunt date de palpitaţii. Nu te speria, nu vei păţi nimic în acel moment. Cel mai bun sfat este să încerci să te relaxezi. Tratamentul se alege în funcție de cauză.

Cauzele palpitațiilor

– De cele mai multe ori, palpitațiile sunt date de emoții puternice (anxietate, stres, panică). Sunt resimțite ca bătăi de inimă regulate, dar mai dese și puternice.

– Abuzul de stimulente de genul cofeinei (sucuri energizante, cafea), consumul de nicotină, alcool… pot da, de asemenea, palpitații.

– Pot apărea și după efort fizic intens.

– Fluctuaţiile bruşte de la cald la frig, presiunea atmosferică prea scăzută şi umiditatea mare a aerului, deshidratarea, febra, hipertiroidia, toate acestea pot cauza tulburări de ritm la unele persoane.

– Unele medicamente luate de la farmacie fără recomandarea unui medic dau, de asemenea, palpitații.

– Să nu uităm că palpitațiile pornesc de la inimă, așa că ultima, dar nu cea din urmă cauză a lor poate fi o afecțiune cardiacă. În acest caz, bătăile rapide de inimă sunt asociate cu durere toracică, dispnee, amețeală și stări de leșin.

Metode naturale de tratament

În primul rând, trebuie să identifici cauza și să o elimini. Dacă palpitațiile apar pe fond de stres, e bine să încerci să te relaxezi. O perioadă, apelează la plante medicinale cu efect calmant, sedativ, adaptogen (cresc capacitatea organismului de a face față suprasolicitărilor), care mențin echilibrul sistemului nervos vegetativ și îmbunătățesc calitatea somnului. Vinarița, șerlaiul, schinduful, teiul sunt cunoscute pentru efectul lor liniștitor în stările de agitație nervoasă, de surescitare și de stres. Se pot consuma sub formă de ceai sau capsule, iar efectul este remarcabil. Tot de puterea plantelor te poți folosi în aromaterapie – inhalațiile cu uleiuri esențiale (de lavandă, de bergamot, de ylang-ylang) îți dau o stare de bine. Exercițiile de respirație, în momentul în care apar palpitațiile, sunt de mare ajutor. Stai jos și respiră adânc, lăsându-ți burta să se extindă pe măsură ce inhalezi aer. Concentrează-te pe respirație, stabilește-ți un ritm încet, iar bătăile inimii se vor tempera. O altă soluție la-ndemână este să bei pur și simplu câteva guri de apă. Se presupune că înghiţitura face ca esofagul să preseze puţin inima şi să o mai calmeze.

Stilul de viață este și el important. Trebuie să te odihnești suficient, să mănânci sănătos, să te hidratezi corespunzător cu apă și ceaiuri, să reduci consumul de cafea și energizante, să ai grijă la colesterol (acesta se depune pe artere şi le îngustează, astfel că sângele nu mai alimentează corespunzător muşchiul inimii, care va bate anormal) și să faci sport moderat.

Posted on Leave a comment

Parazitozele intestinale – adulți și copii

Parazitozele intestinale – abordare naturală în tratamentul adulților

Cele mai întâlnite parazitoze intestinale sunt giardioza (sau lambliaza), ascaridoza și oxiuroza. Frecvența crescută este în rândul copiilor, dar aproximativ 25% din adulții care au în familie copii infestați ajung, în scurt timp, să fie și ei parazitați.

Astfel este important să avem o soluție naturală pentru tratarea parazitozelor și la adulți.

Uleiurile esențiale sunt recunoscute pentru proprietățile lor antiparazitare și antimicrobiene, în general. În plus sunt antispastice, digestive, nu afectează flora intestinală și ficatul. În formule bine dozate eficiența lor este crescută fiind ușor  tolerate de organism.

Vermicin Forte capsule (arbore de camphor, scorţişoară chinezească, niaouli, arbore de camfor, lemongrass, frunze de scorţişoară, eucalipt, şovârv, nucşoară), formulă elaborată de Cornelia Decu Chaumont, asociază 9 uleiuri esențiale  care au demonstrat eficiență de 90% în negativarea examenului coproparazitologic (pentru oxiuri, giardia, ascarizi) la pacienții monitorizați;  simptomele clinice – greață, vărsături, meteorism și colici abdominale, erupții cutanate sau  ameliorat în 100% din cazuri, fără reacţii nedorite.

Acest remediu antiparazitar este recomandat pentru adulţi cu greutatea între 40 şi 60 kg: 1 capsulă pe zi și  cu greutatea de peste 60 kg: 2 capsule pe zi, la prânz şi seara.

Pe durata curei se recomandă scoaterea produselor lactate, a zahărului şi a produselor din făină albă din alimentaţie! Se recomandă alimente cu conținut crescut în fibre (afine, ananas, semințe de dovlec, alune, nuci), ulei presat la rece de dovleac, de nuci, pătrunjel, țelină, hrean, scorțișoară, coriandru, ceapă, usturoi crud. Foarte importantă este respectarea regulilor de igienă.

 

Parazitozele intestinale – abordare naturală în tratamentul copiilor

În acest secol al informaticii și dezvoltării tehnice, parazitozele încă ocupă un loc important în patologia digestivă și nu numai.

Cauza este una simplă – igienă necorespunzătoare, mâini , fructe, legume nespălate, ușurința cu care se transmit între membrii unei familii și-n colectivități, imunitatea individuală scăzută.

Este cunoscut faptul că tratamentul trebuie urmat de toți membrii familiei și uneori repetat; medicamentele clasice pot da reacții adverse: cefalee, reacții alergice, dureri abdominale, diaree, creșterea enzimelor hepatice, etc.

Plantele medicinale  cu proprietăți antibacteriene, antihelmintice, antispastice reprezintă o soluție recomandată pentru a combate paraziții intestinali.

Pentru copii, Siropul Vermicineste un remediu natural ușor de administrat, plăcut la gust și eficient.

Siropul conţine două dintre cele mai puternice plante iarbă mare şi nuc – cu acţiune antiparazitară dovedită, capabile să paralizeze şi să distrugă viermii intestinali. Asociate cu coriandru, boldo, anason şi tinctura de propolis formează un remediu natural conceput pentru eliminarea paraziţilor şi a simptomelor asociate.

Poate fi administrat copiilor  începând cu vârsta de 1 an.

Posted on Leave a comment

OSTEOPLANT capsule – remediu natural pentru sanatatea oaselor

Osteoporoza (“os poros”) este  afecţiunea  care face ca oasele să fie fragile  – se demineralizează   şi prin urmare se rup mai uşor; reprezintă este cea mai importantă cauză de fracturi la persoanele de peste 50 de ani, fiind responsabilă  de aproape 80% din totalul fracturilor la persoanele vârstnice. Boala nu prezintă simptome în general; pot apărea durerile osoase, dar în stadii mai avansate.

Osteoporoza afectează toate oasele corpului, dar mai ales oasele şoldului, ale încheieturilor sau ale coloanei vertebrale care ajunge să se deformeze.

Cauzele osteoporozei sunt multiple; pe lângă înaintarea în vârstă  care favorizează pierderea masei osoase din cauze endocrine  şi  mai ales după instalarea menopauzei la femei, osteoporoza se dezvoltă  în cazul unor afecţiuni cronice (diabet zaharat, boli ale tiroidei, boli renale, etc); consumul cronic de medicamente anticonvulsivante, cortizonice,  imunosupresoare, inhibitori ai pompei de protoni, anticoagulante, etc., precum şi în cazul  imobilizării prelungite la pat, dieta cu conţinut scăzut  în calciu, deficitul de vitamina D, fumatul, consumul de alcool,  expunerea la metale grele (plumb) etc.

Combătută cu remedii naturale administrate mai ales în situaţiile care pot favoriza apariţia osteoporozei, se preîntâmpina instalarea ei şi a complicaţiilor generate de aceasta.

Capsulele OSTEOPLANT cu  extract uscat de Mumio (Shilajit-Asphaltum), cimicifuga racemosa, coada calului reprezintă remediul natural pentru combaterea osteoporozei fără efecte adverse.

Shilajit-ul este  o răşină extrasă din roca munţilor, cu o compoziţie unică; acidul fulvic care este prezent în proporţie de 60-80%, alături de oligoelemente precum seleniu şi stronţiu. În studii şi evaluări ştiinţifice s-a atratat că stronţiul din compoziţia sa în asociere cu calciu are efect direct asupra regenerării materiei osoase, ajutând la accelerarea acesteia. S-a mai arătat că răşina această stimulează transportul mineralelor, în special calciu, fosfor şi magneziu la nivelul ţesutului osos şi muscular.

Acteina izolată din Cimicifuga racemosa  are un efect stimulator asupra formării ţesutului osos şi un potenţial pozitiv în preîntâmpinarea degradării structurii osului. Extractul din plantă a demonstrat  un efect de osteoprotectie scăzând pierderile mineralelor din structurile osoase.

Coada calului este utilizată  pentru a creşte remineralizarea, datorită conţinutului crescut în potasiu şi siliciu; siliciul este un mineral care ajută la stimularea absorbţiei de calciu în organism şi la repararea ţesuturilor fiind un ajutor în formarea oaselor şi a cartilajelor.

Administrarea capsulelor este facilă,  1 capsulă pe zi, la 1-2 ore după masă, cu un pahar de apă, lapte sau ceai cald timp de 3-6 luni. Cura se poate relua după o pauză de 2 luni.

Posted on Leave a comment

Pansamente din natură pentru stomacul afectat de gastrită

Gastrita este o inflamaţie a mucoasei stomacului care se manifestă cu dureri abdominale, senzaţie de arsură la stomac, greaţă, vărsături, balonare. În unele cazuri poate evolua fără simptome şi foarte multe persoane care ajungeau la doctor pentru cu totul alte probleme descopereau că au gastrită.

Are mai multe cauze: consumul de alcool, administrarea anumitor medicamente antiinflamatoare, infecţia cu Helicobacter Pylori, refluxul biliar, abuzul de cafea, de alimente nesănătoase, picante, dar şi stresul, mâncatul pe fugă, haotic.

Dacă ai simptomele de mai sus, nu le ignora, aşteptând să treacă de la sine. E bine să iei măsuri de la primele semne ale afecţiunii deoarece o gastrită acută netratată corespunzător se poate transforma în gastrită cronică şi va da complicaţii serioase. Nu trebuie să te îndopi de pastile. Natura îţi pune, slavă Domnului, la dispoziţie o mulţime de remedii sigure, cu efecte de durată.

Ceaiul de gălbenele e un adevărat pansament pentru stomacul afectat de gastrită. Are efect cicatrizant, antimicrobian, antispastic. Se administrează 2-3 căni pe zi, înainte de mese. Muşeţelul este o altă plantă medicinală prietenoasă cu stomacul, recomandat în gastrite, ulcer, crampe digestive, pentru efectul lui gastro-protector. Apoi, ceaiul de obligeană poate fi consumat şi preventiv, deoarece el contribuie la buna funcţionare a sistemului digestiv, însă poate face minuni în cazul celor cu indigestie, gastrită, ulcer, crampe şi balonări. Mai poţi bea ceai din rădăcină de lemn dulce, care şi el are un puternic efect emolient, antispastic, antiinflamator.

Un remediu naturist este argila, băută pe stomacul gol, dimineaţa, în cură de o lună de zile. Se combină o linguriţă de argilă cu 100 ml de apă. Aceasta formează o pelicul protectoare în stomac, ajutându-l să se refacă.

Regimul alimentar trebuie să fie unul strict, bazat pe alimente care scad aciditatea gastrică. Dintre acestea, varza, cartofii, morcovii şi sfecla, precum şi sucul obţinut de la ele. Evită să mănânci dulciuri pe stomacul gol pentru că zahărul are acţiune iritantă asupra mucoasei gastrice. Nu ai voie nici mâncăruri grase, greu digerabile, de la fast-food sau cu E-uri, băuturi acidulate, cafea şi alcool. Cu puţină grijă timp de măcar o lună de zile, stomacul tău se va vindeca. Iar tu, ca să nu mai treci prin durerile şi arsurile neplăcute de până acum, va trebui să respecţi un regim alimentar echilibrat şi pe viitor şi să nu repeţi greşelile care ştii că ţi-au făcut rău.

Posted on Leave a comment

Păstrarea unui nivel optim al colesterolului în organism

Potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), creșterea nivelului de colesterol peste valorile normale este una dintre cauzele teribile de deces în lume, realizând peste 17 milioane de victime în fiecare an.

Studiile realizate de OMS până în prezent, realizate pe un eşantion de câteva zeci de milioane de persoane din mai multe țări au arătat ca multe dintre aceste persoane nici nu ştiu că au nevoie de tratament, sau că tratamentul hipercolesterolemiei se poate face cu medicamente ieftine.

Colesterolul îndeplinește roluri importante în organism de la menținerea integrității celulare, la sintetizarea secreției biliare, metabolizarea carbohidraților, producerea hormonilor steroizi și sexuali, acizilor grași și vitaminei D, la creșterea rezistenței pielii.

Colesterolul nostru provine din doua surse, una exogenă reprezentată de alimentație și una endogenă reprezentată de sintetizarea colsterolului în ficat. Alimentele furnizatoare de colesterol sunt constituite de alimente de natură animală cum sunt gălbenușul de ou, ficat, grăsimea din carne care din păcate contribuie la creșterea colesterolului rău și alimente de natură vegetală.

Deci menținerea unui nivel optim de colesterol în sânge contribuie la o bună funcționare a organismului.Modificări simple ale stilului de viaţă, cum ar fi de exemplu renunţarea la fumat, alcool, o activitate fizică regulată şi o dietă sănătoasă, pot contribui la prevenirea bolilor cardiace şi a atacurilor cerebrale.

Sfat pentru prevenirea creșterii nivelului sanguin de colesterol: consumă 1-2 căni de ceai Colesterol-M104, realizat după o rețetă monahală, în fiecare zi timp de o lună.

 

 

Posted on Leave a comment

Osul iepurelui

Ononis spinosa (Fabaceae)

În secolul al IV-lea î.Hr., Theophrastus a descris pentru prima oară această plantă. În secolul I d.Hr., Dioscorides și Pliniu au descris utilitatea plantei în tratarea pietrelor la rinichi. În Roma antică, Galen menționa faptul că osul iepurelui crește debitul urinar și scade dimensiunea pietrelor la rinichi.

Este o plantă erbacee, perenă, întâlnită prin pășuni, fânețe aride și terenuri nisipoase, de-a lungul apelor curgătoare. În pământ are un rizom în prelungirea căruia rădăcina atinge o lungime de până la 20 cm, grosme de 1 cm, de culoare cenușie iar partea aeriană, tulpina, înaltă până la 60 cm, ușor brunificată este lemnoasă la bază, cu multe ramificații spre vârf, cu flori solitare sau pereche, de culoare roz și păstaie (fructul) de dimensiune redusă. Înflorește în lunile de vară. În scopuri medicinale și în tratamentele naturiste se utilizează părțile subterane (rădăcina), recoltate în lunile martie-aprilie și septembrie-octombrie.

Rădăcina de osul iepurelui este utilizată ca diuretic în afecțiunile inflamatorii ale tractului urinar, pentru prevenirea formării calculilor renali și eliminarea celor existenți. Această proprietate este dată de prezența saponinelor, a sterolilor și a izoflavonelor din compoziție. S-a constatat că prin administrarea infuziilor cu un conținut crescut în saponine se determină o creștere a diurezei cu 20% față de normal. Această plantă medicinală are acțiune antiseptică urinară, colagogă, antireumatică și acționează pozitiv asupra schimburilor metabolice. După unii cercetători, are acțiune asupra corticosuprarenalei, afirmație bazată pe efectele benefice în artritele cronice, în stările alergice și în cazul eczemelor. Osul iepurelui este considerat un remediu naturist în tratamentul celor care suferă de reținerea apei în țesuturi și în cavitățile naturale ale organismului prin favorizarea eliminării toxinelor din corp.

Se administrează intern sub formă de infuzie sau decoct iar extern se utilizează sub formă de comprese și cataplasme pentru ulcerații cutanate, prurit sau afecțiuni cronice ale pielii (dermatită cronică).

 

    

Posted on Leave a comment

Palpitaţiile şi oscilaţiile tensiunii sanguine pot fi tratate natural

Mai ales vara, persoanele care suportă mai greu temperaturile ridicate pot acuza palpitaţii sau oscilaţii ale valorilor tensionale. Cu atât mai mult cei care suferă de hipertensiune arterială prezintă mai frecvent aceste simptome. Uneori, palpitaţiile cardiace sunt cauzate de stres ori persoanele care suferă de anxietate sau atacuri de panică pot acuza bătăi neregulate ale inimii. Acestea sunt, de fapt, cauzate de reacţia organismului într-o situaţie stresantă şi pot apărea oricând, cu atât mai mult pe căldura mare.

Plantele medicinale au acţiune reglatoare foarte eficientă la nivelul sistemului nervos vegetativ, care este responsabil de apariţia acestor neplăceri.

Astfel păducelul, numit şi „planta inimii” are efect cardiotonic, produce dilatarea vaselor de sânge, îmbunatăţind irigarea şi oxigenarea inimii, are efect antiaritmic, hipotensiv, hipocolesterolemiant, antioxidant, sedativ şi diuretic. Numeroase studii clinice au demonstrat eficienţa terapeutică a păducelului în insuficienţa cardiacă congestivă, stadiul II., motiv pentru care el se regăsește în numeroase remedii naturiste.

Talpa-gâştei este o plantă cu acţiune liniştitoare asupra sistemului nervos central şi asupra inimii. Este recomandată în afecţiunile cardiovasculare organice (cardiopatie ischemică, hipertensiune arterială, insuficienţă cardiacă) şi funcţionale (palpitaţii, dureri precordiale, salturi tensionale).

Valeriana are acţiune anxiolitică şi relaxantă atât asupra sistemului nervos central, cât și asupra musculaturii, fiind utilă pentru persoane hipersensibile, care reacţionează disproporţionat la stimuli. Este recomandată în disfunctii cardiace și în tulburări anxioase, inclusiv cu variate somatizări la nivel digestiv, respirator, genital şi cardiac.

Roiniţa are efect calmant, sedativ central şi periferic, acţionează asupra sistemului nervos vegetativ, liniștind stările de agitaţie, iritabilitate, anxietate şi stres care sunt, adesea, asociate tulburarilor cardiovasculare, mai ales funcţionale: palpitaţii, oscilaţii tensionale, dureri pseudoanginoase, tahicardie, stări hiperkinetice.

Aceste plante le regăsi și în formula capsulelor CALMOCARD, realizate în baza unei tradiţii și experienţe de peste 80 de ani în tratamente naturiste, din plante medicinale. Se administrează 1 capsulă de 3 ori pe zi, la 2 ore după masă. În caz de tahicardie sau creşteri tensionale pe fond de stres crescut se administrează câte 2 capsule de 3 ori pe zi, timp de 3-4 zile. Ceaiul Calmocard (păducel, talpa-gâştii, lavandă, tei, roiniţă, rozmarin, salvie, valeriană, mentă) este un ceai medicinal care se poate asocia capsulelor sau poate fi administrat ca atare în doza de 3-4 căni cu ceai pe zi, între mese şi seara.

Administrate la pacienți cu hipertensiune arterială, sindrom anxios-depresiv asociat afecţiunilor cardiace, tahicardie sinusală, distonie neurovegetativă, aceste produse naturiste au dus la ameliorarea până la dispariţie a simptomatologiei (palpitaţii, disconfort precordial) la toţi pacienţii evaluaţi.

 

Posted on Leave a comment

Parazitozele intestinale vs. plantele medicinale

Paraziţii intestinali sunt prezenţi deopotrivă la copii si adulţi. Ei dăunează sănătaţii prin toxinele pe care le elimină și prin folosirea resurselor organismului pentru a se hrăni, slăbindu-l.

 

Semnele prezenţei paraziţilor sunt, cel mai adesea, diareea, durerea /sensibilitatea abdominală, borborismele („intestine zgomotoase”), eructațiie, flatulenţa, balonarea, senzația de greață sau vărsăturile, pierderea poftei de mâncare, cu pierdere în greutate; anemia, somnul agitat, uneori mâncărimi anale sau chiar eliminarea paraziţilor prin scaun, lucru care nu se întâmplă foarte des.

 

Recomandăm folosirea unora dintre remediile naturiste mai rare pentru acest tip de afecțiune, și anume capsulele VERMICIN, care conţin frunze de măslin, cimbru, extract total de rizomi de piciorul-cocoşului, rădăcină de iarbă-mare şi cuişoare. Plantele din acest complex au o acţiune sinergică antiparazitară, antibacteriană, de combatere a colicilor şi de favorizare a refacerii florei intestinale. Piciorul-cocoşului are şi  efect uşor laxativ, favorizând eliminarea din tubul digestiv a paraziţilor intestinali.

 

Pentru copiii peste un an, dar şi pentru cei care preferă siropurile, se poate folosi siropul VERMICIN, cu miere, propolis şi vitamina C; acest produs naturist conţine frunze de boldo, de nuc, rădăcină de iarbă-mare, fructe de coriandru, fructe de anason. Pentru obţinerea unui efect forte se poate asocia capsulelor VERMICIN, ceaiul VERMICIN, un ceai medicinal ale cărui ingrediente sunt fructele de coriandru, fructele de fenicul, frunze de boldo, frunze de măslin, cuișoare, rădăcină de iarbă-mare, seminţe de mustar, cimbru. Plantele din compoziţia acestui tratament naturist au puternice proprietăţi antiparazitare, antibacteriene şi antispastice.

 

 

 

Posted on Leave a comment

Parfum..de lavandă

Lavandula angustifolia P. Mill. (L. Officinalis Chaix)

Încă din cele mai vechi timpuri, femeile s-au bucurat de generozitatea naturii, care a avut întotdeauna grijă de frumuseţea lor.

Se povesteşte că Lavandula, care era o zână foarte frumoasă, blondă și cu ochii albaştri, se născuse între lavandele sălbatice de munte din Lure. Într-o zi, când ea căuta un loc pentru a se aşeza cu desenele ei pline de peisaje, zâna se opri în faţa celui cu Provence şi începu să plângă văzând aceste terenuri sărace și necultivate. Lacrimile de culoarea lavandei au pătat desenul. Dorind să ascundă aceasta mică dramă, zâna își şterse ochii, dar se produse un efect contrariu, prin care picături fine de lacrimi se mai împrăştiară încă pe desen. Disperată, zâna trase atunci peste această Provence o mare bucată de cer albastru pentru a acoperi toate aceste pete! Din acea zi lavanda creşte pe aceste terenuri şi fetele blonde din acea regiune au în irişii ochilor albaştri paiete de culoarea mov a lavandei, mai ales când, la sfârșit de amiază, în zilele de vară, ele privesc cerul metalic ce cade peste câmpurile cu lavanda în floare.

Cleopatra se spune că i-a sedus pe Iulius Cezar şi Marcus Antonius cu acest parfum. Lavanda este cea mai cunoscută dintre ierburile mirositoare şi a fost iubită şi căutată de secole. Romanii şi nord-africanii o foloseau la parfumarea apei din băile publice. Ea se găsea în îmbrăcămintea de călătorie a legiunilor romane şi era folosită ca dezinfectant. Această utilizare s-a menţinut până în Evul mediu şi a continuat până azi. Străzile din Londra secolului al XIX-lea erau pline de fete ce vindeau buchete de lavandă şi violete.

Numele de lavandă vine din latinescul „lavare” care se traduce prin spălare, fiind indicată pentru băi si îmbrăcăminte.

Levănţica sau lavanda este un semiarbust peren, cu aspect globulos și o rădăcină lemnoasă, ce poate ajunge la 2-3 cm. Frunzele sunt opuse, liniare, întregi, lungi de 2-3 cm și late de 3-5 mm; cele inferioare sunt cenușii, păroase, iar cele superioare cenușii-verzui, mai puțin păroase. Florile au un miros plăcut și sunt de culoare albastru-violet. Înflorește în iunie-august și are o longevitate de 20-30 ani.  În scopuri medicinale se recoltează numai florile, detașate de pe axul inflorescenței, sau toată inflorescența, când corola nu este complet deschisă. După recoltare se usucă la umbră, în strat subțire, fără a fi presate.

Uleiul volatil (numit și ulei esențial) de lavandă este componentul principal al acestei plante medicinale, care are și proprietăţi cosmetice deosebite.

La începutul secolului XX, un parfumier chimist care şi-a ars mâinile a reuşit să împiedice cangrena clătindu-şi mâinile cu esenţa de lavandă. În spitalele din Franța s-a folosit, timp de mai multe decenii, ulei volatil de lavandă pentru a dezinfecta aerul şi a preveni infecţiile microbiene şi fungice.

Acest ulei e bogat în linalol, lavandulol şi acetat de linalil, camfen şi pinen, elemente ce determină acţiunea antiinflamatoare și stimulează rezistența sistemului imunitar împotriva infecțiilor bacteriene, acţionând ca un antiseptic. Acţiunea sedativă a acetatul de linalil se face prin intermediul receptorilor olfactivi, dar probabil și direct la nivelul SNC. Efectul relaxant şi calmant al uleiului volatil face ca lavanda să fie utilizată ca un echilibrant al emoțiilor și disarmoniilor lăuntrice, precum și pentru îmbunătățirea stării de spirit. Efectul de calmare dat de lavandă este benefic în diverse afecțiuni, inclusiv cele tiroidiene, calmând nervozitatea, anxietatea și iritabilitatea din hipertiroidism.

Florile de lavandă prezintă acțiune tonic-generală și cardiotonică, colagog-carminativă și determină o creștere a debitului biliar și renal. Uleiul volatil îi imprimă plantei și un efect detoxifiant, prin creșterea eliminării toxinelor prin piele. Totodată, este tonic stimulent, reglând excitabilitatea unor receptori interni și crescând pragul de excitabilitate al inimii.

Prezintă un efect relaxant asupra tractului digestiv, calmează spasmele și colicele asociate diverselor patologii (tensiune nervoasă, indigestie), relaxând musculatura.

S-a demonstrat că alcoolul perilic are un efect de regresie a tumorilor pancreatice, de ficat și de sân. Are acțiune chemo-preventivă în cancerul de colon, de piele și de plămân și se comportă ca un agent chimioterapeutic în cancerul de prostată.

Numeroasele sale indicaţii au făcut din uleiul de lavandă o vedetă a tratamentelor naturiste și aromoterapiei moderne. El este folosit şi în medicina ayurvedică, pentru a atenua depresia însoţită de tulburări digestive, precum şi de medicina budistă tibetană, pentru a trata tulburările mentale. În Chile, lavanda este folosită pentru a regla ciclul menstrual.

Totuşi, lavanda trebuie folosită cu precauţie de persoanele alergice, deoarece poate provoca iritaţii sau inflamaţii ale pielii. Anumite specii de lavandă foarte puternice sunt contraindicate în primele 3 luni de sarcină. Efectul ei calmant poate interacţiona cu anumite medicamente de sinteză, a căror acţiune este similară.

Proprietatea de a acţiona ca un stimulent pentru regenerarea celulelor, atenuând vizibil urmele de cicatrici şi vergeturile, sporeşte popularitatea lavandei în industria cosmetică. La fel se întâmplă şi în industria parfumurilor, unde esenţa de lavandă este bine cunoscută şi foarte des utilizată.

Posted on Leave a comment

Pătlagina, miracolul din Antichitate

Plantago lanceolata L. 

Plantago major L.

Plantago media L.

 Pătlagina este o plantă erbacee, perenă, cu rizom scurt, din care se dezvoltă frunze dispuse într-o rozetă bazală şi o tulpină dreaptă, la capătul căreia se formează o inflorescenţă sub formă de spic.

 Din cele mai vechi timpuri și până în zilele noastre, medicina tradiţională şi cea ştiinţifică o folosesc în tratamente naturiste.

 Dacii o numeau spioox – spioac şi o foloseau intern pentru combaterea tusei, a răcelilor, bolilor de piept, a ofticii (tuberculoza) şi durerilor de stomac, iar extern contra rănilor şi tăieturilor (pe care se puneau frunze pentru a opri sângerarea şi a grăbi vindecarea) şi contra furunculelor.

 În antichitate, planta a avut un loc însemnat în multe cărţi cu plante medicinale. Dioscorides şi Pliniu o recomandau pentru probleme precum tumorile maligne, ulcere, probleme bronhice, febră, contra sângerărilor, rănilor infectate, muşcăturilor şi inflamaţiilor cu puroi.

 Considerată una din cele nouă ierburi sacre ale vechilor anglo-saxoni, simboliza pentru creştinii timpurii cărarea bătătorită de cei mulţi care l-au căutat pe Christos.

 Planta a fost recunoscută multă vreme ca având proprietăţi antibiotice. Până în secolul XX, oamenii încă pulverizau frunzele şi, alături cu o priză de sare, o utilizau pe muşcături de şobolani sau alte răni potenţial-periculoase. Un vechi remediu roman utiliza planta ca remediu pentru furuncule.

 Shakespeare, în Romeo şi Julieta, a pomenit pătlagina drept cură pentru pielea rănită.

 Pătlagina a fost de multă vreme asociată cu omul şi agricultura. Anumite specii au fost răspândite prin colonizările umane, în special ale europenilor. Astfel, indienii nord-americani şi maorii din Noua Zeelandă denumeau pătlagina drept „piciorul englezului”, pentru că s-a răspândit dintr-o arie în care se stabiliseră englezi. Dintre speciile ce cresc spontan în Mexic şi sud-vestul S.U.A., câteva sunt native, în timp ce altele sunt „evadate” din grădini. Ca plantă de grădină a fost dusă din Mexic în Chile, Argentina şi Peru de către spanioli.

 O firmă din Pennsylvania a extras sucul pentru a calma picioarele obosite, pentru a trata muşcăturile de insecte şi a reduce durerile cauzate de hemoroizi. În Carolina de Nord, planta era pusă pe încheieturile mâinilor unei persoane cu febră; când aceasta devenea maronie de la căldura corpului, persoana ar fi fost vindecată.

 Medicina ştiinţifică românească de la începutul secolului XX a constatat pentru pătlagină proprietăţi depurative (curăţă sângele) şi hemostatice; apoi fluidifiantă a secreţiilor mucoase, anticonvulsivantă, antifebrilă, stomahică (tonifiază stomacul) şi cicatrizantă. Aceste calităţi sunt datorate faptului că această buruiană conţine acid silicic, substanţă amară, tanin, mucilagiu şi săruri minerale. Este indicată o cură de primăvară cu pătlagină, care se poate face cu must proaspăt de frunze, simplu sau amestecat cu miere, contra bolilor căilor respiratorii.

 Medicina populară nu diferă cu mai nimic în indicaţiile ei privitoare la pătlagină, faţă de cele deja menţionate; se mai adaugă faptul că seminţele de pătlagină mare se consideră ca un bun purgativ, căci ele nu au acţiune iritantă şi nu cauzează diarei consecutive.

 Constituenţii chimici ai pătlaginei sunt bine documentaţi și regăsiți în variate produse naturiste, de la ceaiuri și tincturi până la unguente și siropuri. Cei mai importanţi sunt mucilaliige, glicozidele iridoide (aucubină şi catalpol), esteri ai acidului cafeic (acteozidă) şi taninuri. Astfel, binecunoscutele proprietăţi antihemoragice pot fi atribuite taninurilor.

Aucubina are şi ea rol cicatrizant şi antibacterian, iar efectele antiinflamator şi de vindecare a rănilor au fost atribuite concentraţiilor mari de acizi clorogenic şi neoclorogenic. Acţiunea antitusivă este atribuită mucilagiilor. Acetozida şi plantamajozida prezintă acţiune antiinflamatoare.

 Aucubigeninul, agliconul aucubinei, s-a dovedit a fi responsabilul principal pentru activitatea antibacterială a extractului de pătlagină. Aucubina, catalpolul şi acetozida prezintă efecte spasmolitice, în funcție de doză. Polizaharidele (mucilagiile) cresc activitatea imunostimulatoare a organismului.

 A fost documentată o acţiune hipotensivă la câini normotensivi anesteziaţi şi, de asemenea, o acţiune de reducere a lipidelor plasmatice, a colesterolului, a b-lipoproteinelor şi trigliceridelor la iepuri cu aterioscleroză experimentală.

 Pe lângă aceasta, a mai fost documentată o activitate bronhostatică în urma studiilor preclinice şi preliminare clinice, pătlagina dovedindu-se eficientă în tratamentul bronşitelor cronice de natură spastică sau non-spastică. Siropul de pătlagină este unul dintre cele mai cunoscute siropuri de tuse.

Posted on Leave a comment

Păpădia

Taraxacum officinale L.

Specie erbacee, perenă, cu latex albicios, rădăcină pivotantă, frunzele lanceolate cu lobi inegal sectaţi grupate în rozetă bazală; tulpina aeriană cilindrică, goală în interior, fără noduri, se termină cu o inflorescenţă formată din flori ligulate galbene. Rădăcina se recoltează în perioadele martie-aprilie, septembrie-noiembrie, iarba se poate recolta primăvara şi vara devreme.

Denumirea genului, Taraxacum, derivă cel mai probabil din grecescul taraxos (boală), şi akos (remediu), datorită acţiunilor curative ale plantei.

Este cunoscută din vechime şi Theofrast vorbeşte despre efectul medicamentos al păpădiei contra pistruilor; de prin veacul IX-X planta este tot mai bine studiată, începând cu medicii arabi Avicene şi Serapion, prima sa menţiune ca medicament fiind făcută în lucrările medicilor arabi ai secolelor X – XI; reputaţia crescută a plantei face ca regele prusac Frederic cel Mare să se trateze de boala sa de rinichi cu extract de păpădie.

Medicina ştiinţifică din ţara noastră de la începutul secolului trecut recunoaşte păpădiei proprietăţi antigutoase, antireumatice, antiscrofuloase; combate diateza exudativă, obezitatea, arterioscleroza, fiind mult recomandată bătrânilor; apoi în unele boli de sânge şi unele forme de diabet. Unii medici ai vremii o numesc medicament miraculos, acţiunea ei fiind eficace în bolile de stomac, intestine, vesicula biliară, ficat, rinichi; apoi în reumatismul de orice natură, scrofuloză, în boli de piele, obezitate, boli de piept; deci un leac aproape universal, care se şi recomandă în cura de primăvară. S-au mai constatat un efect de stimulare a secreţiei salivare, stomacale, intestinale, hepatice, apoi o acţiune diuretică, o normalizare a circulaţiei sângelui, ca şi o purificare a lui.

Toată planta conţine flavone, acid cichoric, substanţe amare (lactucopicrină); în rădăcină predomină alcooli triterpenici (taraxisteroli), steroli, provitamina A, vitaminele B, C, D, săruri minerale. Rădăcina mai conţine inulină.

În studii in vitro şi pe animale au fost demonstrate efecte diuretice, moderat-antiinflamator,  de stimulare a secreţiei biliare, un efect antitumoral şi un efect hipoglicemiant la iepurii sănătoşi (dar nu la cei diabetici).