Posted on Leave a comment

Stilul de viață care te ferește de boli

Vrei ca tu și familia ta să fiți feriți de gripă și răceală în sezonul rece care urmează? Atunci căutați să vă întăriți imunitatea. Asta atât printr-o alimentație sănătoasă și suplimente vitaminizante, cât și printr-un stil de viață corect. Anumite obiceiuri simple, de zi cu zi, au un impact mai mare decât v-ați aștepta.

– Atenție la igienă! Spălatul pe mâini atunci când vii de afară și ori de câte ori manevrezi mâncarea, dezinfectarea suprafețelor cu care intri în contact (telefon, chei, portofel, tastatură), să eviți să duci mâna la nas și la gură dacă nu ești perfect curat, toate acestea limitează contactarea virusurilor de răceală și gripă.

– Evită stresul. Ușor de zis, greu de făcut. O soluție e să te înconjori de oameni optimiști, să te dedici unor activități care îți fac plăcere (chiar și o oră, după serviciu, e suficientă), să te relaxezi seara cu o baie caldă, să-ți faci mici bucurii. E dovedit faptul că stresul ameninţă sistemul imunitar pe fondul creşterii nivelului de cortizol în sânge.

– Fă sport. Mișcarea, în special cea în aer liber, oxigenează creierul, îmbunătăţeşte circulaţia sanguină, iar celulele din corp se oxigenează mai bine. Chiar şi o simplă plimbare prin parc creşte nivelul de endorfine, responsabile cu starea de bine.

– Ia-ţi un animal de companie. În ciuda temerii că pisica sau câinele au microbi şi te pot îmbolnăvi, putem spune că, dimpotrivă, în apropierea lor, sistemul imunitar e stimulat să producă anticorpi. Se consideră că alergiile ar fi, practic, boli ale unui sistem imunitar prea puţin folosit. În plus, un animal te binedispune, îți distrage atenția de la gândurile negative, te antrenează la joacă, la sport.

–  Culcă-te mai devreme și dormi suficient. În timpul somnului creşte nivelul de globule albe, care au rol imunologic. Un organism obosit nu va avea puterea să lupte cu bacteriile şi virusurile care îl atacă, tu te vei simţi slăbit, vulnerabil, fără energie. Cel mai odihnitor somn este între orele 22.00 și 2.00. Majoritatea adulților au nevoie de 7-8 ore de somn pe noapte. Pentru a reuși să adormi, creează-ți un ritual înainte de culcare (duș, spălat pe dinți, băut un ceai cald de tei), citește câteva pagini din cartea preferată, evită ecranele. Pune-te în pat la aceeași oră și trezește-te la aceeași oră, indiferent dacă e weekend sau zi lucrătoare, pentru a obișnui organismul cu un program.

– Renunţă, pe cât posibil, la ţigări şi la alcool. Îţi slăbesc sistemul imunitar. De asemenea, evită fast-food-ul, dulciurile şi grăsimile, care îţi aduc doar calorii goale şi chimicale, fără a avea valoare nutritivă. Mănâncă echilibrat, variat, sănătos, de la fructe și legume bogate în vitamine până la cereale integrale, nuci și semințe, pește, carne slabă, ceaiuri medicinale, produse ale stupului și lactate.

 

 

Posted on Leave a comment

Stilul de viață corect dacă ai hemoroizi

Potrivit statisticilor, 25% din populația adultă a României suferă de hemoroizi. Cele mai afectate sunt persoanele trecute de 50 de ani, însă nici tinerii nu sunt ocoliți. Constipația, obezitatea, sedentarismul, statul ore în șir în mașină sau pe scaunul de la birou, alimentația bogată în grăsimi și săracă în fibre, consumul de alcool… toate acestea favorizează și agravează boala hemoroidală. Din fericire, tot cu un stil de viață corect poate fi ținută sub control.

Prima recomandare pe care o dau medicii celor care suferă de afecțiuni proctologice este să meargă la medic pentru o consultație și pentru stabilirea diagnosticului. Mulți cred că au hemoroizi, când de fapt durerea și sângerarea sunt date de alte afecțiuni (fisuri anale, tromboze, inclusiv formațiuni tumorale) care se manifestă la fel, dar se tratează diferit. Cei care au hemoroizi diagnosticați pot alege fie să-i trateze chirurgical, fie să-i țină sub control, printr-un stil de viață corect, astfel încât boala să nu evolueze, aducând cu ea simptome din ce în ce mai supărătoare. Iată ce ar fi de făcut!

– Adaptează-ți dieta! Evită consumul excesiv de carne și orientează-te spre cât mai multe fibre (le găsești în fructe și legume cât mai puțin procesate, în cereale integrale, semințe de in, tărâțe de psyllium), nuci, alune și pește, pentru conținutul bogat în Omega-3, care ajută la lubrifierea intestinelor.  Consumul excesiv de alcool este contraindicat celor care au hemoroizi deoarece produce vasodilatație pe vasele de sânge, inclusiv de venele hemoroidale.

– Evită constipația! Scaunele tari, dificil de eliminat, pun presiune pe venele hemoroidale și se lezează, agravând hemoroizii. E bine să ai mereu în casă, la-ndemână, ceaiuri din plante medicinale cu efect ușor laxativ. Recomandate sunt cele de soc, de senna, de scoarță de crușin, de coada-șoricelului sau de rădăcină de lemn dulce. E bine să bei cât mai multe lichide, deoarece acestea cresc fluiditatea conţinutului colonului şi previn constipaţia.

– Nu amâna nevoia de a merge la toaletă. Cu cât întârzii mai mult, cu atât mai multă apă se absoarbe din fecalele care staţionează în colon, făcând tot mai dificilă eliminarea lor, când, de fapt, este necesar să nu mai pui presiune pe venele hemoroidale.

– La nevoie, folosește supozitoare pe bază de plante medicinale care umidifică mucoasa rectală, calmează venele hemoroidale inflamate și refac zonele afectate, ușurând eliminarea scaunului.

– Fă sport, dar cu măsură. Mișcarea e importantă pentru că previne constipația și ajută la menținerea greutății optime. Totuși, nu exagera la sală! Efortul intens intensifică circulația și pune o și mai mare presiune pe venele hemoroidale. Este valabil și la ridicarea de obiecte grele.

– Evită statul îndelung pe scaun. Fie că ești șoferi, fie că ai muncă de birou, e indicat să te ridici cât mai des de pe scaun și să faci puțină mișcare, să te dezmorțești și să pui sângele în mișcare.

– Mare grijă la igienă. După scaun, evită să te ștergi excesiv cu hârtie igienică, pentru a nu traumatiza și mai mult zona. Mai bine te speli cu apă caldă și săpun, apoi te tamponezi cu un prosop moale.

Posted on Leave a comment

Steatoza hepatică – de ce apare și cum se tratează

Ficatul este „uzina vie” a organismului nostru, îndeplinește circa 500 de funcții vitale, printre care și metabolizarea a tot ceea ce consumăm. Un stil de viață dezordonat, mâncărurile procesate, fast-food-ul, sucurile acidulate, prăjelile, medicamentele, alcoolul, toate acestea îl pun la grea încercare, îl obosesc, iar el se inflamează și nu mai funcționează corespunzător. Vorbim în această situație de apariția steatozei hepatice – o afecțiune ce descrie o acumulare excesivă de grăsimi în ficat.

Oricare dintre noi poate să facă steatoză hepatică, în termeni populari „ficat gras”, avertizează medicul Fares, Carmen Nonn. Persoanele cu risc crescut sunt cele care au diabet zaharat, hipertensiune arterială, obezitate, intoleranță la glucoză și colesterol ridicat. Se estimează că 30% din populația adultă suferă de această afecțiune. Una tăcută, silențioasă, care nu doare. Singurele simptome sunt de oboseală permanentă, somnolență după masă, balonare, slăbiciune, o ușoară jenă sub coaste. Atunci e recomandat să-ți faci un set de analize de sânge și o ecografie. Dacă rezultatele arată valori crescute ale colesterolului și trigliceridelor, trebuie să iei măsuri. În caz contrar, boala poate evolua spre insuficiență hepatică, hepatită sau chiar ciroză.

Din fericire, ficatul este un organ care se regenerază ușor, iar tratamentul ține de stilul de viață, de alimentație și de ajutoarele din natură. Există remedii pe bază de plante cu efect hepatoprotector, hepatoregenerator, care scad nivelul colesterolului, al transaminazelor, reduc toxinele și grăsimile acumulate, curăță ficatul și căile biliare. De pildă, rostopasca susține digestia și buna funcționare a ficatului, păpădia este un bun detoxifiant, iar schisandra și sulfina au proprietăți hepatoregeneratoare. De asemenea, silimarina din armurariu acționează la nivelul celulei hepatice, producând niște modificări care nu mai permit pătrunderea toxicului , astfel se normalizează nivelul transaminazelor. Anghinarea are și ea efect hepatoprotector, acționând prin captarea și degradarea radicalilor liberi, care duc la alterarea celulelor. În plus, e un bun component natural în metabolizarea grăsimilor și contribuie la buna funcționare a vezicii biliare.

Toate aceste plante, dacă sunt administrate împreună, ca extracte în cadrul unor capsule naturale, au un efect mai intens pentru că se potențează reciproc. Le mai poți consuma sub formă de ceai sau tinctură, individual sau combinate. În paralel cu aceste remedii, e necesar să-ți schimbi puțin stilul de viață. Mai concret, trebuie să slăbești, dacă obezitatea este cauza apariției ficatului gras, trebuie să renunți definitiv la alcool, la alimente procesate și bogate în grăsimi rele. Mănâncă porții mai mici, la interval de 3-4 ore, și mizează pe fructe și legume, cereale integrale, uleiuri presate la rece, nuci și semințe.

Posted on Leave a comment

Stimularea naturală a imunității

Din septembrie începe gradinita, școala, trebuie să-i pregătim pe cei mici pentru intrarea în colectivitate și pentru schimbările atmosferice care sunt tot mai des resimțite- variații de temperatură, intemperii.

Formulă complexă de plante medicinale  şi uleiuri esenţiale, Siropul pentru Imunitate, este special conceput pentru întărirea sistemului imunitar, prevenirea infecţiilor respiratorii acute, vitaminizarea organismului (echinacea, fructe de cătină, rădăcină de ginseng, șovârv, astragalus membranaceus, tinctură de coji de portocale, uleiul esenţial de: lămâie,  portocale, eucalipt, scorţişoară).

Echinacea are proprietăţi imunostimulatoare, antioxidante-protectoare celulare, tonice generale;

Fructele de cătină cunoscute de traci, hinduşi, greci, chinezi, mongoli, celţi şi slavi, conțin o cantitate crescută de  vitamina C – mult peste citrice sau peste măceş;

Sunt cunoscute ca  şi ginsengul românesc; conțin vitaminele A, B, C, E, K, dar şi minerale –  fosfor, potasiu, magneziu, fier; betacaroten, peste nivelul găsit în morcov, plus  aminoacizii esenţiali, acizii graşi esenţiali.  Sunt  bune antiinflamatoare, cicatrizante, antibacteriene naturale și prin conținutul de vitamine și minerale-imunostimulente;

Rădăcină de ginseng – este o plantă folosită de secole în China și Rusia pentru acțiunea stimulentă asupra sistemului imunitar, energizantă și cu proprietăți antistres și de reducere a oboselii;

Șovârv – un veritabil antibiotic natural care crește imunitatea și energizează organismul;

Astragalus membranaceus –  folosit în tradiţia chineză de mii de ani pentru creşterea rezistenţei organismului și menținerea sănătății aparatului respirator. Este cunoscut pentru capacitatea sa de stimulare a producţiei naturale de  imunoglobuline și globule albe.

Tinctura de coji de portocale, uleiul esenţial de: lămâie,  portocale, eucalipt, scorţişoara – pe lângă gustul natural foarte  plăcut aduc și proprietăți imunostimulente, antibacteriene, antiinflamatorii.

Siropul este dedicat copiilor, începând cu vârstă de 1 an; faceți o cură de 4-6 săptămâni începând din luna august pentru a fi pregătiți cei mici la incepera școlii; de asemenea se poate administra și pe perioada  sarcinii și alăptării.

Remediul natural este  disponibil în varianta cu zahăr sau miere şi propolis; se poate asocia cu ceaiul Imunitate la pungă sau doză pentru un efect mai puternic.

Posted on Leave a comment

Soluții naturale pentru pielea uscată

Odată cu sezonul rece apare o altă problemă deranjantă – pielea uscată. Cele mai afectate sunt mâinile, coatele și picioarele, acolo unde sunt mai puține glande sebacee, dar și fața, prima expusă condițiilor atmosferice extreme. Îți poți menține pielea frumoasă și sănătoasă cu ajutoare din natură.

– Cremele hidratante sunt de bază. Cel mai bine pătrund în piele dacă le aplici imediat ce ai ieșit de la duș, când porii sunt deschiși. Nu e nevoie să folosești creme scumpe. Orice e binevenit.

– Schimbă săpunul. Alege unul mai cremos, care are în compoziție substanțe grase (unt de cacao, unt de cocos sau lanolină). Pe mâini, poate fi prea complicat să te dai cu cremă chiar de fiecare dată după ce te-ai spălat, însă două-trei aplicări pe zi sunt esențiale.

– Uleiurile naturale pot face și ele minuni cu pielea ta. Uleiul de argan este unul dintre cele mai prețioase, are proprietăți emoliente, hidratante, cicatrizante, reușind să prevină și să atenueze ridurile. Uleiul de sâmburi de struguri e și el o „bombă” de antioxidanți, menține elasticitatea pielii, iar cel de jojoba e recomandat tenurilor grase, pentru că reglează secreția de sebum. Pe corp, poți folosi uleiuri extrem de hidratante, cum e cel de cocos, de măsline sau untul de shea. Ca să poate fi bine absorbite în piele și să nu formeze peliculă la suprafață, trebuie aplicate imediat după duș, pe pielea încă umedă.

– Fulgii de ovăz au proprietăți vindecătoare, calmante, hrănitoare. Pune într-un săculeț de pânză o cană de fulgi de ovăz și înmoaie săculețul în apa de baie în care poți sta relaxată circa 15 minute.

– Apa de flori hidratează tenul. O poți prepara din infuzie de gălbenele și tătărească, sau dintr-un amestec de ulei esențial de levănțică diluat în puțină apă distilată. Stropește-ți fața pe timpul zile cu aceste mixturi ca să-i redai umiditatea.

– Din când în când, prepară-ți în casă câte o mască hidratantă, în funcție de tipul tău de ten. Poți combina tot felul de ingrediente: banană, iaurt, miere, avocado, ulei de cocos, castravete, făină de ovăz etc.

– Poartă mănuși la curățenie. Substanțele chimice din produsele de curățat usucă și irită și mai mult pielea.

– Totuși, pielea se usucă atât din cauza temperaturii scăzute și a vântului de afară, cât și din cauza atmosferei din propria locuință. Caloriferele usucă aerul și, odată cu el, și pielea noastră. Medicii recomandă să folosești un umidificator de cameră sau pur și simplu să pui un vas cu apă pe calorifer. În felul acesta, îți menții în parametri optimi și mucoasele de la nivelul nasului, ochilor, gurii, nu ți se va usca gâtul pe timpul nopții și previi răcelile.

– Hidratarea pielii trebuie să vină și din interior. Consumă cât mai multe lichide (apă plată, ceaiuri calde, sucuri proaspete de fructe), alimente bogate în vitaminele A, D și E, betacaroten, precum și alimente bogate în acizi grași esențiali (ulei de pește, nuci, semințe, uleiuri vegetale presate la rece).

– Evită consumul de cafea și de alcool, care deshidratează și mai mult pielea și organismul în general.

Posted on Leave a comment

Leacuri din bătrâni pentru arsurile solare

Câți dintre voi nu ați pierdut măsura timpului în primele zile de vacanță, pe un șezlong la malul mării?! Acolo, briza face soarele mai ușor de suportat și nu simți cât de repede te „prăjești”. Abia când pielea te ustură și începe să se înroșească îți dai seama de greșeală. O greșeală destul de gravă, nu neapărat din perspectiva suferinței fizice imediate, ci pentru că riști hiperpigmentări, iritații, alergii, îmbătrânirea pielii și o fotosensibilizare a ei pe termen lung. Cea mai bună măsură când mergi la plajă este prevenția. Nu te expune între orele periculoase de la prânz-amiază și folosește creme cu factor de protecție. Dacă totuși te arzi, apelează urgent la ajutoare din natură. Sunt câteva leacuri din bătrâni care grăbesc vindecarea.

Bicarbonatul de sodiu este un real calmant pentru piele. Se prepară o soluție din bicarbonat diluat în apă și se aplică pe zonele afectate comprese din acest amestec. Sau se adaugă pur și simplu bicarbonat în apa călduță de baie. Șterge pielea ușor, prin tamponare, nu prin frecare.

Tot în apa din cadă poți adăuga o jumătate de cană de făină de ovăz. Se pare că are efecte antiinflamatorii, emoliente, calmante.

După baie, pielea care „strânge” are nevoie de hidratare. Poți folosi creme cu gălbenele sau uleiuri presate la rece (de măsline sau de cocos).

Pe față, poți aplica pliculețe umede și reci de ceai de mușețel, pe post de comprese.

Mierea este un tratament împotriva arsurilor solare care se folosea încă din cele mai vechi timpuri. Datorită proprietăților ei antimicrobiene, emoliente, e un adevărat pansament pentru pielea arsă de soare. Reduce riscul de infecție și grăbește vindecarea. Se aplică pe zonele afectate, se lasă să acționeze cât de mult timp posibil, apoi se clătește.

Sucul de aloe vera e vindecător, calmant, cicatrizant. Rupe o frunză de aloe, secționeaz-o pe lungime și aplică gelul pe zona de piele afectată.

Un alt truc din bătrâni este aplicarea unei „măști” cu iaurt natural pe zona de piele arsă. Iaurtul va „trage” fierbințeala pielii, iar proteinele conținute hidratează și repară pielea. Lasă să acționeze 10 minute, apoi clătește.

Castravetele sau cartoful sunt două legume care absorb căldura excesivă din piele și grăbesc vindecarea. Se dau prin răzătoare și se aplică pe arsuri.

Posted on Leave a comment

Ştiaţi că Reishi este cea mai faimoasă ciupercă medicinală din lume?

Capsulele „Imunitate cu 7 ciuperci” conţin cele mai cunoscute şi eficiente ciuperci medicinale cu proprietăţi imunomodulatoare, antioxidante şi adaptogene.

Extractul de Reishi este un elixir pentru orice boală, are proprietăţi imunostimulatoare puternice, consolidând sistemul imunitar prin creşterea limfocitelor T, datorită concentraţiei mari de germaniu organic, polizaharide şi triterpene.

Este folosită de peste 4000 de ani în medicina tradiţonală chineză pentru tratarea diferitelor boli şi pentru a stimula longevitatea organismului. Acesta este non-toxică şi pot fi consumată zi de zi, fără să producă efecte secundare. În cazul în care se consumă în mod regulat, aceasta poate restaura starea naturală a organismului şi permite tuturor organelor să funcţioneze normal.

Pe lângă acţiunea imunostimulatoare, Reishi este folosită şi pentru proprietăţile anticanceroase, hepatoprotectoare, antivirale, antibacteriene, datorită efectelor benefice la nivelul sistemului cardiovascular, în artrită reumatoidă, perioade de convalescenţă şi diabet.

Shiitake conţine lentinan şi alţi beta-glucani cu acţiuni imunomodulatoare, acţionând prin reglarea celulelor T, citokinelor, monocitelor, activarea sistemului complement şi protejarea ADN-ului de stresul oxidativ, fiind benefică în creşterea sistemului imunitar.

Studiile pre-clinice au arătat că are şi proprietăţi anticanceroase, inhibând dezvoltarea tumorilor şi stimulând apoptoza, de asemenea îmbunătăţeşte calitatea vieţii.

Studiile au demonstrat că polizaharidele din compoziţia ciupercii Maitake îi conferă acesteia proprietăţi imunostimulatoare, datorită activării celulelor implicate în sistemul imunitar, cum ar fi: macrofagele, citokinele, celulele NK, celulele T, care protejează organismul de acţiune toxică a unor agenţi externi, microorganisme.

Cercetările pe fracţia D, a beta-glucanilor au arătat că este o formă mai activă şi mai potentă a polizaharidelor, fiind de natură proteică, dezvoltată în Japonia. Aceasta este implicată în tratarea cancerului de sân şi de prostată.

S-a identificat un principiu activ, de natură polizaharidică în ciuperca Cordyceps sinensis: cordysinocan care are proprietăţi imunomodulatoare şi induce proliferarea celulelor imune şi secreţia de IL-2, IL-6 şi IL-8. În plus, studiile au arătat că produce un răpsuns protector împotriva agenţilor patogeni prin activarea macrofagelor, implicate în apărarea imunitară nespecifică şi specifică.

Ciuperca de mesteacăn este bogată în fibre, celuloză, acid oxalic, polizaharide, substante minerale (calciu, fier, potasiu, magneziu, mangan, zinc, siliciu, sodiu), fenoli. Are efecte antioxidante, anticancerigene şi citostatice, creşte imunitatea şi dă energie organismului. Aceasta acţionează prin stimularea activităţii lizozimului (enzimă bacteriolitică), a sistemului complement, de unde rezultă consolidarea sistemului imunitar. De asemenea, conferă rezistenţă la boli şi poate fi folosită în imunoprofilaxie.

Un studiu din 2008, a arătat că polizaharo-peptidele din Coriolus versicolor au capacitatea de a controla activarea aberantă a limfocitelor T şi joacă un rol central în imunitatea mediată celular. Aceşti compuşi acţionează ca şi nişte imunipotenţiatori şi pot fi folosiţi pentru a completa chimioterapia si radioterapia în cazul bolilor canceroase şi infecţioase.

Iasca (Fomes fomentarius) deţine proprietăţi imunomodulatoare datorită compoziţiei în polizaharide, care intensifică activitatea metabolică a splenocitelor şi creşte producţia de TNF-alpha, IFN-gamma şi IL-2. Astfel ciuperca induce un răspuns imun umoral.

 

Posted on Leave a comment

Leacuri din natură pentru bila leneșă

Dischinezia biliară sau, în termeni populari, „bila leneșă”, este o tulburare a vezicii biliare. Concret, aceasta are rolul de a elimina bila imediat ce mâncăm, însă când nu face acest lucru în mod corespunzător, îngreunează digestia și ne cam dă viața peste cap. Așa apar mereu balonări, greață, dureri în partea dreaptă și stări generale de rău. Natura are leac și de „cojocul” bilei leneșe, oferindu-ne remedii care îi stimulează activitatea.

Ceaiurile sunt cel mai la-ndemână tratament și, dacă știi că suferi de bilă leneșă, e bine să le ai în casă. Recomandate sunt următoarele plante cu efect coleretic-colagog (stimulează secreția și eliminarea bilei): păpădia, anghinarea, rostopasca, cicoarea, gălbenelele, sunătoarea, salvia și pelinul. Le poți folosi separat, sau în combinații. Infuziile se beau înainte de masă.

Tincturile din aceste plante sunt și ele extrem de benefice, având chiar un efect mai rapid și mai puternic decât ceaiurile. Poți să-ți prepari un amestec dintr-o linguriță de tinctură de rostopască, una de tinctură de anghinare și una de tinctură de șovârv, diluate în 500 ml de apă. Se beau câte 150 ml din acest amestec, cu 15-20 de minute înainte de masă. Vei vedea că tratamentele din plante reduc balonările și tulburările digestive, calmează durerile date de contracțiile vezicii biliare.

Uleiul de măsline amestecat cu suc de lămâie este un alt remediu naturist care dă rezultate. Medicii recomandă administrarea unei înghițituri din acest amestec dimineața, înainte de micul dejun.

Un leac eficient este și sucul de ridiche neagră. Se consumă o cană de suc pe zi, în cure de trei săptămâni. De asemenea, sucurile de lămâie și de grepfrut pot face minuni pentru bila leneșă. Îți mai poți prepara un cocktail din 200 ml suc de morcovi amestecat cu 100 ml suc de sfeclă roșie – un tratament delicios care ajută la evacuarea bilei.

În rest, pentru a preveni crizele biliare, ai mai multă grijă la dietă! Evită consumul excesiv de grăsimi, prăjeli, sosuri grele, tocături, mezeluri, ouă și băuturi carbogazoase, nu mânca seara târziu, nici prea mult la o masă.

Posted on Leave a comment

Spune „nu” dietelor-fulger! Iată câte kilograme ai voie să pierzi într-o lună

Oricât de mult ți-ai dori să scapi rapid de colăcei și să arăți bine în costum de baie, pe plajă, află că dietele-fulger mai mult rău fac. Scăderea bruscă în greutate te va lăsa cu piele flască, ten și păr lipsite de strălucire, imunitate scăzută. Trebuie să ai răbdare, să ții dieta cu cap și să slăbești într-un ritm decent.

Nu te aștepta niciodată să dai jos într-o lună kilogramele acumulate în 6 luni. Nu este nici normal, nici responsabil pentru sănătatea ta. Îți va fi în primul rând foarte dificil, dieta aceasta nu va putea fi ținută timp îndelungat, iar după încetarea ei vei pune înapoi toate kilogramele pierdute, ba chiar mai multe. În plus, apar serioase probleme de sănătate. Grăsimea reprezintă un adevărat depozit de toxine și, odată ce este „topită”, toxinele ajung să se reverse în fluxul sanguin. Așa apar stările de rău, amețeli, greață. Apoi, o dietă extrem de restrictivă îți va lipsi organismul de nutrienții necesari, ceea ce duce la scăderea imunității, căderea părului, probleme cardiace, tulburarea ciclului menstrual.

Dacă nu pui prea mare preț pe sănătate și planul estetic e tot ce contează pentru tine, află că nici la acest capitol nu vor fi îmbunătățiri. Pe lângă grăsime, la o slăbire bruscă pierzi și masă musculară, iar corpul tău va arăta flasc, îmbătrânit. Pielea nu se va adapta nici ea așa de rapid, nu se va putea restrânge și va ajunge să atârne dizgrațios, va părea deshidratată și lipsită de strălucire.

Câte kilograme este normal să pierzi într-o lună? Medicii și nutriționiștii susțin că maximum este de 3-4 kg în cazul femeilor și 5-6 kg în cazul bărbaților. Nu mai mult de atât. Pentru asta, trebuie să reduci aportul de calorii cu 250-300 pe zi, să ai o alimentație variată, sănătoasă, și să faci sport. Este tot ce ai nevoie.

Posted on Leave a comment

Stafilococul auriu – ce infecții poate provoca și care sunt „armele” împotriva lui

Cea mai mare problemă pe care o avem cu periculoasa bacterie numită Stafilococul auriu este că a devenit rezistentă la antibiotice. Tot mai multe companii farmaceutice se chinuie în fiecare an să producă noi și noi antibiotice care să-i vină de hac. Asta în timp ce natura are, de fapt, cele mai bune arme.

Stafilococul auriu poate produce infecții cutanate (foliculite, acnee, furuncule, abcese, vezicule cu puroi ce apar pe epidermă numite impetigo, infecții la nivelul unghiilor etc.), respiratorii (pneumonii), ale mucoaselor (otite, sinuzite) sau toxiinfecții alimentare (după ingerarea unui aliment contaminat). După stabilirea exactă a diagnosticului, medicul îți va prescrie un tratament cu antibiotice. Problema este, însă, că stafiolococul acesta a dezvoltat rezistență la antibioticele de sinteză. Nu și la cele naturale, pe bază de uleiuri esențiale. Acestea din urmă au în compoziție mai multe substanțe active diferite care lucrează împreună, spre deosebire de medicamentele de sinteză, care au și o singură substanță activă. Pentru bacterii, este imposibil să dezvolte rezistență în fața unui asemenea arsenal de „arme”, pe când față de o singură substanță activă, rezistența este inevitabilă. Cele mai puternice uleiuri cu efect antibiotic sunt cele de cimbru, cuișoare, Ti-Tree și mentă. Alt avantaj important este că aceste tratamente naturale sunt bine asimilate de către organism, fără să producă efecte adverse.

Un alt tratament naturist care, potrivit mărturiilor, dă rezultate uimitoare, este mierea de Manuka. Este preparată de albine din floarea arborelui de Manuka, ce crește în insulele sălbatice din Noua Zeelandă.

Vestea proastă este că stafilococii se găsesc pretutindeni și se pot lua printr-o simplă atingere, dacă nu ai grijă maximă la igienă și dacă ai un sistem imunitar slăbit. Cea mai bună soluție pentru a preveni infectarea este întărirea sistemului imunitar.

Posted on Leave a comment

Sovârvul şi cimbrişorul

 

 Sovârvul şi cimbrişorul sunt două plante care se află în compoziţia siropului Biosept de la Fares.

Sovârvul (Origanum vulgare) este o plantă aromatică care creşte în fâneţe, livezi, la marginea pădurilor, în tufişurile din câmpie, şi în locuri uscate şi pietroase. Planta se foloseşte întreagă, neînflorită (herba origani vulgaris) şi conţine ulei volatil – timol şi carvacrol – tanin şi principii amare. Are astfel efect antispastic pe musculatura bronşică, este sedativ, bronhodilatator şi expectorant.

Cimbrişorul (Thymus serpillum) este tot o plantă aromatică, care creşte pe păşuni, pe coline uscate, terenuri stâncoase şi pe lângă muşuroaiele de furnici. Cimbrişorul conţine, de asemenea, ulei volatil bogat în carvacrol şi timol, acizi cafeic şi rozmarinic, tanin şi un principiu amar – serpilina. Planta este un puternic antiseptic şi sedativ, expectorant, antispastic al căilor respiratorii şi antiinflamator. Împreună cu sovârvul îşi potenţează efectul, fiind două componente importante ale siropului Biosept.

 

Dr Luminiţa Sârcă

Posted on Leave a comment

Leacuri din natură care te scapă de constipație

Din cele mai vechi timpuri, natura a venit în ajutorul oamenilor cu remedii pentru aproape orice tip de afecţiune. Constipaţia e una dintre cele mai comune probleme care se poate rezolva cu ajutorul plantelor medicinale, al fructelor şi legumelor. Iată cu ce să te tratezi, la nevoie.

În primul rând trebuie să cunoști cauza constipației. Aceasta e dată, în general, de alimentația defectuoasă, bogată în alimente procesate, rafinate și sărace în fibre, de consumul prea mic de lichide și de sedentarism. Înainte de a apela la remediile naturiste, pe termen lung ar trebui să-ți schimbi puțin stilul alimentar, să introduci mai multe fibre în dietă și să bei suficiente lichide care, în afară de faptul că te hidratează, cresc fluiditatea conținutului colonului și previn constipația.

– Ceaiurile medicinale cu efect laxativ sunt de mare ajutor atât la nevoie, cât și băute zilnic, în scop preventiv. Foarte eficiente sunt cele din rădăcină de lemn dulce, coada-șoricelului sau scoarță de crușin. Mai poți bea suc de soc sau ceai de soc.

– Bătrânii se mai tratau cu zeamă de varză sau cu ulei de ricin (o lingură, cu puțină pâine), ale cărui efecte se observă după două ore de la administrare.

– O gustare delicioasă care stimulează digestia este formată din brânză de vaci amestecată cu un măr ras, cu miere și cu semințe de in date prin râșniță.

– Mustul, că tot e vremea lui, combinat cu suc de mere sau de pere, are efecte laxative foarte bune.

– Alte fructe care ajută în caz de constipație sunt prunele și smochinele, fie în stare proaspătă, fie uscate.

– Ai mai avea nevoie de acizi grași omega-3 pe care îi găsești în ulei de pește, semințe de in, nuci, alune etc. Aceștia ajută la lubrifierea intestinelor, astfel încât lucrurile acolo să se deplaseze cu mai multă ușurință.

– Concluzia este să bei cât mai multe lichide (apă plată sau ceaiuri) și să consumi fibre, pe care le găsești în fructe și legume, în cereale integrale, semințe de in și tărâţe de psyllium.