Posted on Leave a comment

Cele mai eficiente plante pentru febra si raceala

Scoarţa de salcie

Scoarţa de salcie conține acid salicilic și derivatul său salicină. Ea este este precursorul fito-terapeutic al acidului acetilsalicilic.

Agenţii naturali pentru reducerea temperaturii corpului au fost cunoscuţi din Antichitate. Galen şi Hippocrates cunoşteau efectele antipiretice ale extractelor de scoarţă de salcie.

Încă din cele mai vechi timpuri, derivații de salcie au fost folosiți pentru a trata o varietate de afecţiuni febrile și sindroame de durere, deși primul raport datează din 1763, când reverendul englez Edward Stone a descris efectul unui extract din scoarță de salcie în tratarea malariei. Salicina a fost obținută într-o stare mai mult sau mai puțin impură de Brugnatelli, Fontana, în 1825, și Buchner în 1828, și în stare pură de Leroux în 1829. Raffaelle Piria a fost prima care a sintetizat acidul salicilic din salicină (salicosid). În secolul al XIX-lea, mulţi farmacişti și chimiști, printre care italienii Raffaele Piria și Cesare Bertagnini, au dezvoltat procesele biologice de extracție și sinteză chimică a salicilaților, apoi au analizat proprietățile terapeutice și caracteristicile farmacocinetice și farmacodinamice ale acestora.

HagerROM (2001) menționează utilizarea tradițională a scoarţei de salcie sub formă de pudră și  ceai în caz de afecțiuni asemănătoare gripei și pentru tratarea durerilor minore.

Monografia Comisiei germane E (1984) a aprobat utilizarea internă pentru boli însoțite de febră, probleme reumatice și dureri de cap. În afară de aceste indicații, a fost listată utilizarea în multe alte afecţiuni. Următoarele indicații pot fi găsite în surse standard: printre altele, adjuvant în diabetul zaharat, anthelmintic, diaphoretic, diuretic, dispepsie, malarie, bronșită, împotriva nevralgiei, sedativ și ca tonic.

Este vorba în principal de salicină și salicil glicozidele care formează salicina după hidroliză care reprezintă un medicament pro-acid salicilic. Salicina și salicil glicozidele au acțiuni antipiretice, analgezice, antireumatice și antiflogistice.

Usturoi

Studiile efectuate de mulți cercetători au arătat că usturoiul este o cultură străveche. Usturoiul a fost folosit de mii de ani în scopuri culinare, medicinale și spirituale. A fost cultivat în întreaga lume, de la climatul mediteranean până în Siberia. Egiptenii antici îl foloseau ca monedă; puterile sale medicale și magice au fost descrise pe zidurile templelor antice și pe un papirus care datează din 1500 î.Hr. Usturoiul a fost folosit de către medicii greci Hipocrate și Galeni și în Evul Mediu de Hildegard von Bingen. Chiar și în medicina antică indiană, usturoiul a fost unul dintre cele mai apreciate medicamente.

După cum au indicat o serie de studii, usturoiul are nu numai componente nutritive care sunt vitale pentru organismul uman, dar poate fi folosit împotriva diferitelor boli. Este deosebit de important în nutriție și în medicină, deoarece conține compuși cum ar fi compușii de sulf (alinină, alicină, sulfură de dialil, ajoenă etc.), aminoacizi, lipide, ulei eteric, complex de fructozani (carbohidrați), saponozide steroizi, acizi organici, minerale (Mg, Zn, Se, germaniu), vitamine (C, A, din complexul B), enzime etc.

Usturoiul a fost folosit istoric pentru tratarea foarte multor afecţiuni, dar și pentru a scădea febra.

Usturoiul se crede că are diaforetice, expectorante, antispasmodice, antiseptice, bacteriostatice, antivirale, efecte antihelmintice și hipotensive; se folosește frecvent pentru tratarea bronșitei cronice, infecții recurentă ale tractului respirator superior și gripă. În Europa și India, remedii de usturoi sunt folosite pentru a trata tuse, răceli, febră și astm.

Acțiunea usturoiului este multiplă. Datorită alicinei și a altor compuși cu sulf, usturoiul are acțiuni antibiotice, antibacteriene și antimicotice, care au fost atestate prin studii in vitro. Alicina este excretată parțial de către organele respiratorii, prin urmare, usturoiul este utilizat pentru tratarea bolilor tractului respirator.

Studii recente au relevat că usturoiul protejează de răcelile comune. În acest scop, pacienții au fost examinați pe o perioadă de 12 săptămâni, în sezonul rece, din noiembrie până în februarie. Rezultatele au demonstrat că cei care au consumat usturoi au fost mai puțin predispuși la prinderea unei răceli sau au îndurat răceala mai ușor decât cei care nu au consumat usturoi.

Creţuşca

Utilizarea medicinală a speciei Filipendula ulmaria a fost descrisă de la sfârșitul secolelor al XVI-lea și al XVII-lea. Creţuşca este prezentată de Wizenmann în 1930 ca un bun antipiretic, iar Künzle (1922) o recomandă în febră.

În 1892 se ştia că florile de creţuşcă conțin 0,2% ulei esențial cu salicilaldehidă, ester metilic al acidului salicilic cu salicilat de metil și urme de heliotropină și vanilină, în plus, de asemenea, acid salicilic liber.

Efectul antifebril a fost demonstrat pe animale deja la începutul secolului trecut.

În prezent în Franța, au fost acceptate următoarele acțiuni terapeutice: Utilizare orală: „Folosit în mod tradițional pentru a facilita funcțiile de eliminare renală și digestivă, pentru afecțiuni febrile și gripe, ca analgezic (dureri de cap, dureri de dinți), în tratamentul simptomatic al afecțiunilor articulare dureroase minore și promovarea eliminării renale a apei ”.

Monografia Comisiei germane E (Blumenthal și colab., 1998) menționează utilizarea atât a plantei cât și a florilor ca terapie de susținere în răceli. În monografiile ESCOP (2003), se precizează: „planta este utilizată ca terapie de susținere în răceli comune și pentru a spori eliminarea renală a apei.”

Astragalus membranaceus

În China, Astragalus (Huang qi), singur sau în combinație cu alte plante, este utilizat de către practicienii de medicină tradițională chineză sub formă de extract, pentru a reduce riscul de infecții acute ale tractului respirator; se crede că stimulează sistemul imunitar.

Soc

Utilizarea florii de soc a fost documentată continuu în manuale, farmacopee și literatură științifică. Socul este o plantă foarte apreciată, cu o istorie care datează din Grecia antică. Este un remediu care a fost folosit din timpuri imemoriale, de la Hippocrates (în secolele al V-lea și al IV-lea î.Hr. ) și Paracelsus la Lonicerus (1564) care îl recomandă ca diuretic şi antifebril, recomandări susţinute şi de Matthiolus (1626).
În prezent, ca şi în trecut, floarea de soc este folosită atât ca agent aromatizant în produsele alimentare, cât și ca plantă medicinală. Floarea de soc este un ingredient utilizat frecvent în multe produse combinate de pe piața europeană.

Folosirea medicamentelor tradiționale din flori de soc pentru ameliorarea simptomelor răcelii comune a fost documentată în manuale medicale, începând din 1938. Hagers Handbuch der Pharmazeutischen Praxis din 1986 recomandă floarea de soc ca diaforetică în timpul tratamentului răcelii, dar şi în alte stări febrile. La fel este recomandată în Aprobări standard pentru medicamente finite (Braun 1997) şi în Herbal Drugs and Phytopharmaceuticals (Bisset and Wichtl 2001), în British Herbal Compendium (Bradley 1992), şi altele.

Trifoişte de baltă

Numele generic, Menyanthes, provine din două cuvinte grecești care semnifică luna și floarea. Era un nume conferit de Linnaeus și s-a sugerat ca planta să fie numită așa, deoarece rămâne în floare o lună; dar de obicei este în floare în perioada mai, iunie și iulie.

Tabernaemontanus (1525 – 1590), care a fost un medic, botanist și erborist timpuriu, „tatăl„ botanicii germane denumeşte planta ca Trifolium fibrinum. Al doilea nume care desemnează planta ca pe un „trifoi de febră” indică faptul că remediul are un efect antipiretic.

De fapt, frunzele de Menyanthes au fost utilizate pe scară largă ca antipiretic din trecut. Osiander, Haller şi Hufeland recomandau planta în febră. În cartea Compilarea remediilor populare folosite de magi în Rusia (Sankt Petersburg 1866) găsim utilizarea trifoiştei de baltă împotriva febrei; la fel, în tradiţia populară din Polonia, trifoiul se folosește împotriva afecţiunilor cu febră.

Conform informațiilor de la Madaus care datează din 1938, aproximativ un sfert din toate rețetele din perioadaaceea erau încă folosite ca antipiretice.

Tradiţia a fost păstrată în ziua de astăzi, când am alăturat virtuţile trifoiştei de baltă lângă cele ale socului şi scoarţei de salcie, pentru a întări partea de efect antipiretic a formulei HAPCIU solubil.

Busuioc

A fost cunoscut și în antichitate în Grecia și este adesea menționat în scrierile ipocratice. În Imperiul Roman, Ocimum s-a bucurat de o popularitate crescândă nu numai ca plantă medicinală și cu condimente, ci și ca plantă ornamentală de grădină. În Antichitate frunza de busuioc a fost folosită ca aromă, condiment și antipiretic.

În Germania, busuiocul este în cultură cel puțin din secolul al XII-lea. Era foarte des întâlnit în Evul Mediu când metoda de utilizare a rămas aceeași ca în antichitate; Iarba și apa distilată din busuioc au fost considerate a fi deosebit de utile medicinal în caz de slăbiciune nervoasă. Uleiul de busuioc pare să fi fost folosit de la mijlocul secolului al XVI-lea, deoarece este listat între uleiurile esențiale din Taxe de la Frankfurt din 1582. Apa distilată de busuioc a fost folosită încă din secolul al XV-lea.

Numeroase efecte bune sunt lăudate pentru planta din Lonicerus (Lonicerus, Kreuterbuch, 1564, p. 192.), Matthiolus (Matthiolus, New-Kreuterbuch, 1626,care o enumeră ca o încălzire a stomacului, digestivă, diuretică, rezolvatoare, întărirea creierului și a inimii, curățarea uterului și agent obstetric și, de asemenea, împotriva bolilor pulmonare și astmului , Tuse, nas curgător, tenesmus ani, pauze interioare, amețeli și melancolie.

Componenta principală a busuiocului este uleiul esențial cu cineol, metilchavicol și linalool (Bertram și Walbaum, Arh. Pharm. 1897, vol. 235, p. 176; Dupont et Guerlain, Bull. Soc. Chim 1898, vol. 19 , P. 151.).

Mai mult decât atât, a fost utilizat în mod tradițional pentru tratamentul unei varietăți de afecțiuni neurologice, cum ar fi anxietatea, durerile de cap și migrenele, durerile nervoase, inflamația, tuse, răceala, tulburările digestive, afecțiunile toracice și pulmonare, febră, mușcături de insecte, crampe menstruale, sinuzită și ca carminativ și antispasmodic.

Muşeţel

Mușețelul (Matricaria chamomilla L.) este una dintre plantele medicinale importante originare din sudul și estul Europei.

Mușețelul a fost folosit în remedii pe bază de plante de mii de ani, cunoscut în Egiptul antic, Grecia și Roma.  Această plantă a fost crezută de anglo-saxoni ca fiind una din cele 9 plante sacre date omului de către lord. În India, planta a fost cultivată de aproximativ 200 de ani, şi introdusă în Punjab acum aproximativ 300 de ani în perioada Mughal.

Muşeţelul ca medicament este inclus în farmacopee din 26 de țări. Este un ingredient al mai multor preparate medicinale tradiționale, unani și homeopatice. Ca remediu, cel mai mult se folosește de flatulență, colici, isterie și febră intermitentă. Antonelli a citat din scrierile mai multor medici din epoca veche a secolului al XVI-lea și al XVII-lea că mușețelul era folosit în acele vremuri în febrile intermitente.

Florile de M. chamomilla conțin ulei esențial albastru de la 0,2 la 1,9%, care găsește o varietate de utilizări. Mușețelul este utilizat în principal ca antiinflamator și antiseptic, de asemenea antispasmodic și ușor sudorific. Se folosește intern mai ales sub formă de ceai. Produsele din extracte de flori de mușețel sunt comercializate în Europa și utilizate pentru diferite afecțiuni.

Principalele proprietăți farmacologice includ activități antiinflamatorii, antifebrile, antiseptice, carminative, vindecătoare, sedative și spasmolitice. Cu toate acestea, M. chamomilla a prezentat atât activitate bactericidă pozitivă cât și negativă cu Mycobacterium tuberculosis, Salmonella typhimurium și Staphylococcus aureus.

Florile uscate de mușețel sunt, de asemenea, foarte solicitate pentru tratarea tusei și a răcelii. Datorită proprietăților sale farmacologice și farmaceutice extinse, planta are astfel o valoare economică mare și este la mare căutare în țările europene.

 

 

Posted on Leave a comment

Cele mai eficiente plante româneşti pentru tuse

Natura ne oferă remedii simple şi deosebit de eficiente atunci când răcim şi tusea nu ne dă pace. Iată 5 plante care cresc la noi în ţară a căror efecte benefice au fost demonstrate ştiinţific.

            Ridichea neagră este un remediu tradiţional românesc, pentru tusea din infecţiile respiratorii cronice sau acute. Mecanismul de acţiune antitusiv nu este în totalitate cunoscut, dar se presupune a fi responsabile pentru acesta glicozidele sulfurice prezente în rădăcină, care manifestă efecte antiinflamatoare, antibacteriene şi antivirale semnificative (Prahoveanu şi Esanu,1990). Studii mai noi au identificat un alt compus, luteolina care are rol antitusiv şi antiinflamator. Ridichea neagră calmează atât tusea uscată cât şi cea productivă, fluidificând secreţiile bronşice şi făcându-le mai uşor de eliminate (Mahmud 2006) . În plus, s-a descoperit că extractul de ridiche neagră are şi efect profilactic în infecţia cu virusul Influenza de tip A, responsabil de apariţia gripei.

            Frunzele de iederă se foloseau în tradiţia populară românească din secolul trecut, fiind cunoscute pentru virtuţile lor curative. Sunt renumite în primul rând ca expectorant, antiinflamator şi spasmolitic, în răceli, stări gripale cu tuse, bronşite acute sau cronice, tuse convulsivă. Cercetările ştiinţifice au dovedit acţiunea lor antitusivă prin reducerea vâscozităţii mucusului, fluidificarea secreţiilor bronşice şi uşurarea eliminării acestora prin expectoraţie ( Song 2015). În același timp,frunzele de iederă relaxează musculatura bronșică. Astfel combat tusea spastică şi cea convulsivă (Lutsenko 2017).

             Podbalul este unul dintre cele mai vechi și binecunoscute remedii pentru tuse. Era lăudat pentru astm, tuberculoză și abcese pulmonare. Kneipp (The Great Kneipp Book, 1935) scria că tusea poate fi ușor remediată de această plantă. Este adesea utilizat singur sau în combinație cu alte plante medicinale ca antiinflamator și expectorant în afecţiunile respiratorii. Studiile ştiinţifice au arătat că principalii constituenţi activi ai podbalului care prezintă efecte antitusive, expectorante și antiinflamatorii semnificative sunt acizii cafeoilchinici și derivaţii lor şi că aceştia și pot acționa împreună în mod sinergic (Wu 2016).

O altă plantă medicinală autohnă, iarba mare, este un remediu foarte valoros pentru tusea asociată cu bronșită, astm și tuse convulsivă.  Prezintă un complex de proprietăţi benefice pentru afecţiunile respiratorii: are acţiune antimicrobiană, emolientă, datorită mucilagiilor care formează un strat protector pe mucoase şi expectorantă, datorită alantolactonei şi saponinelor, care favorizează fluidificarea secreţiilor bronşice şi eliminarea lor (Stănescu 2014).

            Lichenul de piatră are o istorie lungă de utilizare ca aliment şi ca remediu natural, tradiţional, folosit în afecţiunile respiratorii. Conține o grupă de polizaharide (lichenina și izolichenina), un principiu amar și substanțe mucilaginoase care-i conferă calități calmante, emoliente, antitusive dar și antivirale. Datorită acidului usnic, o altă substanţă importantă din compozitia plantei, i se atribuie o puternică acțiune antibiotică, și antispastică ( Francolini 2004). Polizaharidele din lichenul de piatră au activitate imunologică atât in vitro cât şi in vivo și sunt implicate în efectul antiinflamator al acestei plante. Prin aceste proprietăţi, lichenul de piatră este folosit cu succes în tratarea gripelor, traheobronşitelor acute, bronşitelor cronice, laringitelor acute şi cronice, astmului bronşic, tusei uscate, iritative (Gupta  2012).

Regăsiţi aceste plante medicinale în siropul Plantusin Forte, eficient atât în tusea productivă cât și în cea spastică şi iritativă.

 

 

Posted on Leave a comment

Cele mai eficiente antibiotice naturale

Antibioticele sunt folosite pentru a ucide sau inhiba cresterea bacteriilor, existand de secole. Antibioticele originale proveneau din surse naturale, fiind tratamente naturiste cu rol antibacterian eficient.

Efectele antibiotice ale plantelor

Anumite extracte din plante, uleiuri esentiale si alimente au proprietati antibacteriene, impiedicand cresterea bacteriilor. Aceste proprietati ale plantelor, sau a alimentatiei bazata pe plante, pot fi considerate adevarate tratamente naturiste.

De exemplu, extractul de afine contine atat compusi antibacterieni, cat si antioxidanti, ceea ce il transforma intr-un remediu perfect pentru infectiile tractului urinar.

De asemenea, unele ierburi sau alimente, pot avea un rol antibacterian puternic, fiind adevarate antibiotice. Studiile au dovedit ca tratamentele naturiste pe baza de plante pot fi la fel de eficiente ca un antibiotic in tratarea unei afectiuni a intestinului subtire.

Iata cateva dintre antibioticele naturale populare care se pot utiliza in tratamente naturiste.

Extractul de usturoi

Extractul de usturoi are proprietati antibiotice, fiind eficient impotriva bacteriilor. Usturoiul este deseori recomandat in tratamente naturiste, fiind sigur de ingerat.

Mierea de albine

Mierea este unul dintre cele mai vechi antibiotice cunoscute, fiind utilizata din cele mai vechi timpuri in tratamente naturiste. Egiptenii foloseau frecvent mierea ca un antibiotic natural si ca protectie pentru piele.

Mierea contine peroxid de hidrogen care are proprietati antibacteriene. De asemenea, mierea are un continut ridicat de zaharurisi un pH scazut, ajutand la deshidratarea si uciderea bacteriilor si grabind procesul de vindecare. Aceasta se poate utiliza pentru vindecarea ranilor infectate prin aplicare topica, sau se poate consuma pentru diferite afectíuni interne.

Uleiul esential de cimbru

S-a dovedit ca uleiul esential de cimbru are un puternic rol antibacterian, fiind deosebit de util impotriva bacteriilor rezistente la antibiotice.

Extractul de tamaie

Multi oameni sunt familiarizati cu utilizarea tamaii in tratamentele naturiste, acesta avand o mare capacitate de a elimina germenii nocivi. Studiile au relevat faptul ca extractul de tamaie poate ucide agenti patogeni precum E coli, Staphylococcus aureus, Pseudomonas aeruginosa sau Candida albicans.

Ulei esential de oregano

Uleiul esential de oregano contine carvacrol – o substanta cu un puternic rol antibacterian si cu proprietati terapeutice importante care ajuta la vindecarea infectiilor organismului.

Uleiul esential de oregano se mai poate pulveriza in aer pentru a ajuta la curatarea infectiilor nazale si a sinusurilor, sau pentru a eradica bacteriile din casa.

 

Posted on Leave a comment

Cele mai cunoscute plante folosite intr-un tratament antiviral

In perioadele din an cand virozele sunt prezente mai des, este importanta o abordare corecta a problemelor aparute in corp. Un remediu antiviral potrivit poate sa determine o stare generala buna, o ameliorare imediata a simptomelor si o buna recuperare a corpului. Una dintre solutiile potrivite pentru aceste situatii neplacute este folosirea unor tratamente cu plante medicinale. Acestea au proprietati vindecatoare si sunt apreciate de oameni dintotdeauna. Ele pot sa previna o raceala sau o gripa prin intarirea puternica a sistemului imunitar al persoanei care prefera acest tip de remediu sau pot sa vindece usor. Plantele medicinale sunt folosite singure sau in combinatie. Iata mai jos cateva variante de astfel de plante si preferintele in legatura cu modul de administrare:

Ceaiuri sau combinatii de plante

Plantele medicinale pot sa fie administrate in moduri diferite. Unele dintre acestea sunt recomandate pentru tratarea anumitor afectiuni intr-o forma singulara. Altele pot sa fie asociate pentru o mai buna eficienta impotriva afectiunilor respective. Oricare dintre variante este potrivita pentru diverse situatii. Se pot face cure de plante pentru preventie si se pot lua separat pentru a intari sistemul imunitar sau a rezolva anumite situatii din organism. Ceaiurile sunt potrivite pentru a fi baute chiar zilnic, ajutand corpul sa fie sanatos si puternic. Ceaiurile pot sa intareasca sistemul imunitar, pot sa indeparteze cu succes efecte neplacute ale unor boli din organism . De asemenea se pot lua combinatii de plante sub forma de sirop sau pastile. Ele sunt potrivite pentru diverse afectiuni si situatii. Este important sa fie citit cu atentie prospectul pentru a intelege cu ce anume ajuta in cazul specific pentru care este administrata combinatia.

Cele mai cunoscute plante medicinale folosite in lupta impotriva unui virus

Exista multe plante care sunt cunoscute pentru proprietatile lor speciale. Iata cateva dintre acestea:

Ginseng

Ginsengul este cunoscut pentru proprietatile antimicrobiene si antivirale. El ajuta in ameliorarea simptomelor ce tin de gripa si ajuta plamanii in recuperare atunci cand au fost afectati de o viroza respiratorie. El aduce energie in corp si sustine vindecarea in general.

Echinacea

Imunitatea este extrem de importanta pentru a putea sa ne mentinem sanatosi. In construirea unei imunitati bune, este bine sa consumam Echinacea. Este un produs antiviral puternic, cu actiune extinsa prin factorul ce tine de imunitate. A consuma aceasta planta medicinala inseamna o buna sanatate si un bun parcurs in ceea ce priveste evolutia bolii, daca ea s-a instalat. Echinacea ajuta la intarirea intregului corp si acesta poate sa reduca imediat simptomele neplacute.

Usturoi

Remediul cu usturoi este bine cunoscut in poporul roman. Oricine stie ca poate consuma usturoi pentru a scapa de virusi, bacterii si chiar ciuperci.

Soc

Socul este folosit sub forma de ceai, realizat cu atentie pentru a putea sa aiba proprietati antivirale si antimicrobiene. Te poti vindeca usor atunci cand ai afectiuni respiratorii de cale virala.

Menta- ajuta caile respiratorii

Menta te ajuta sa respiri mai bine si mai usor prin ajutorul mentolului care desfunda nasul si caile nazale. Ea te ajuta si in indepartarea microbilor, fiind si antiseptica.

Posted on Leave a comment

Cele mai mari greșeli care se fac în răceală

Se spune că orice ai lua și oricâtă grijă ai avea, răceala, odată apărută, își urmează cursul și durează circa o săptămână. Nu este tocmai adevărat. Dacă știi să o abordezi corect, simptomele sunt mult mai ușoare, vindecarea e mai rapidă și nu apar complicații. Pe de altă parte, mulți pacienți, fie din nepăsare, fie din necunoaștere, fac câteva greșeli majore care agravează boala.

  • Nu acționează de la primele simptome. Prin asta, înțelegem să luăm un minim tratament, să ne hidratăm cu ceaiuri medicinale, să ne odihnim mai mult, să avem grijă ce mâncăm. În răceală, tratamentul recomandat este cel naturist, pe bază de plante cu efect antiviral, antiinflamator, imunostimulator. Se găsesc sub formă de siropuri, tincturi, capsule, ceaiuri și uleiuri esențiale. Acest tratament este sigur, fără efecte adverse.
  • Apelează la antibiotice. La extrema cealaltă sunt persoanele care, speriate de intensitatea simptomelor, dau fuga la farmacie și iau antibiotice de sinteză. Așa, „pentru siguranță”. Trebuie să știți că aceste pastile nu trebuie luate preventiv, că nu au nicio putere în fața infecțiilor virale și că atrag după ele doar riscuri: scăderea imunității, afectarea florei intestinale, apariția rezistenței la antibiotice etc.
  • Fumează. Fumul de țigară este extrem de iritant pentru gât, agresează mucoasele sistemului respirator și plămânii, inflamează sinusurile și distruge cilii din fosele nazale (acei perişori responsabili de curăţarea căilor respiratorii de germeni şi virusuri). Potrivit studiilor, fumătorii au mai multe episoade de bronșită acută decât cei care nu fumează, sunt mai predispuși răcelilor și se vindecă mai greu.
  • Beau lichide prea fierbinți. Este foarte important să vă hidratați și că consumați lichide calde, însă nu fierbinți, căci riscați arsuri la nivelul gâtului, iar în microleziunile create se adună bacterii, zona se inflamează și vă veți irita și mai mult gâtul.
  • Folosesc în exces picături nazale. Chiar dacă la început sunt bune și își fac efectul, trebuie să încercați să nu le folosiți mai mult de 3-4 zile. Multe formule dau dependență, inflamează și irită membranele nazale. Pentru a respira bine, faceți inhalații cu aburi și uleiuri esențiale și preparați-vă în casă picături din apă și sare.
  • Copiii primesc același tratament ca și adulții. Pe principiul că „tot oameni sunt şi ei, nu?” Ei bine, nu! Sunt oameni, dar mai mici. Tratamentul copiilor este diferit de cel al adulţilor, are o concentraţie mai mică, e creat în alte formule, mai uşor de administrat.
  • Nu aerisesc camerele. Multe persoane răcite se feresc de frig, gândind că doar din cauza lui s-au îmbolnăvit. Este greșit. Principalul motiv pentru care contactăm virusuri în sezonul rece este tocmai faptul că stăm în încăperi închise, neaerisite, la un loc cu alte persoane bolnave. Aerisiți cât mai des atât acasă, cât și la serviciu. Puteți purifica aerul cu uleiuri esențiale.
Posted on Leave a comment

Delicii care alină tusea

Când vorbim despre medicamente, ne gândim automat la ceva neplăcut. Multe sunt, dar nu şi cele pentru tuse. Această problemă de sănătate are avantajul (singurul, de altfel) că se poate trata cu remedii ieftine şi delicioase, pe care nimeni nu le poate refuza. Nici măcar copiii. Iată câteva reţete pe care le puteţi prepara în casă!

Sucul de ananas. Potrivit studiilor, este de până la cinci ori mai eficient în reducerea mucusului decât multe siropuri consacrate de tuse, din farmacii. În plus, el are chiar capacitatea de a ameliora simptomele în cazul pacienților diagnosticați cu tuberculoză. Toate acestea datorită a două substanțe puternice pe care le conține: bromelaina – o enzimă care reduce inflamațiile, combate infecțiile, distruge bacteriile – și manganul, un mineral foarte important care îmbunătățește funcțiile nervoase.

Siropul de morcovi este foarte bun împotriva afecţiunilor bronhiilor şi te scapă de tuse dacă iei zilnic din el câte 3 linguriţe. Se foloseşte o cană de suc proaspăt de morcovi, amestecat cu 3 linguri de miere şi puţină apă, se pune la foc până se mai îngroaşă, amestecând încontinuu.

Cremă de banane şi miere. Este extrem de simplu de preparat: bananele se pisează, se adaugă peste ele o cană de apă fiartă şi se lasă la înmuiat 30 de minute. Când se mai răceşte, se adaugă mierea, după gust. Crema se consumă călduţă. Atât mierea, cât şi bananele întăresc imunitatea şi acţionează ca un balsam pentru gât.

Siropul de ridiche neagră este şi el celebru pentru afecţiunile gâtului. Se scobeşte o ridiche, se pune puţină miere în interior și se lasă peste noapte lângă o sursă de căldură. Lichidul care se adună se toarnă într-o cană și se bea pe parcursul zilei.

Licoare parfumată cu citrice. Este o băutură de toamnă-iarnă pe care o poţi bea cu plăcere indiferent dacă suferi sau nu de tuse. Singurul avertisment este să faci mai multă, căci şi ceilalţi membri ai familiei tale vor da iama în ea. Este nevoie de o portocală şi o lămâie tăiate cubuleţe, cu tot cu coajă (spălate în prealabil), o bucăţică de ghimbir, o linguriţă de boabe de piper zdrobit, un baton de scorţişoară, două linguri de apă, o lingură de ulei de cocos presat la rece şi o ceaşcă de miere. Pune într-un vas, pe aragaz, bucăţile de lămâie şi portocală, ghimbirul, piperul, scorţişoara şi apa. Amestecă şi zdrobeşte uşor, cu o lingură de lemn, ca să-şi lase aroma, acoperă cu un capac şi lasă pe foc timp de 5-8 minute. Apoi dă vasul de-o parte, adaugă uleiul de cocos şi mierea şi mai lasă la macerat timp de 5-10 minute. Strecoară siropul format şi consumă din el câte o gură de 3-4 ori pe zi.

Bomboane cu ghimbir şi cuişoare. Ai nevoie de o jumătate de lingură de cuișoare măcinate, o jumătate de lingură de ghimbir ras, 100 ml suc proaspăt stors de portocală, o lingură de suc de lămâie, coaja rasă de la o portocală medie, două linguri de apă, două linguri de miere şi o ceşcuţă de zahăr brut. Pune ingredientele într-un vas, pe foc mic, amestecând încontinuu timp de circa 20 de minute. Se va forma un sirop maroniu, de culoarea zahărului ars. Pune acest sirop, cu o lingură, în forme de cuburi de gheață (de preferat forme de mici dimensiuni) și dă tava la congelator. 5-10 minute sunt suficiente ca să înghețe. Apoi le poţi păstra în hârtie de pergament şi savura la nevoie.

Posted on Leave a comment

Cele mai bune soluții naturale pentru durerile de cap se aleg în funcție de tipul de durere și de cauza declanșării ei

Nu este om care să nu se fi confruntat, măcar o dată în viață, cu durerea de cap. Veche de când lumea, această banală afecțiune este tot mai frecventă în societatea modernă. Potrivit statisticilor, afectează peste 83% din populația României. Însă domeniul este mai complex decât pare la prima vedere. Se cunosc peste 150 de tipuri de cefalee și fiecare are propria cauză, propriul mod de manifestare și răspunde la tratament specific. În acest articol vă vom spune tot ce trebuie să știți despre aceste dureri, vă vom ajuta să faceți diferența dintre ele și să alegeți cel mai bun tratament.

Cum se manifestă

În termeni medicali, durerea de cap poartă numele de cefalee. Sunt mai multe tipuri și fiecare are simptome diferite.

Durerea obișnuită se manifestă la nivelul boltei craniene, pe ambele părți ale capului, în special la nivelul frunții, tâmplelor și cefei. Se simte ca o tensiune, o presiune de intensitate medie sau mare.

Migrena este percepută sub forma unor dureri de cap intense sau severe, care cuprind doar o parte a capului. Se simte sub forma unor pulsații, cu durată variabilă între 4 și 72 de ore. Are mai multe simptome și neplăceri față de durerea de cap obișnuită, afectează starea generală a pacientului și poate avea caracter recidivant. Spre exemplu, poate fi însoțită de grețuri, vărsături, sensibilitate la lumină, zgomot sau mirosuri, amețeli, durere în spatele unui ochi sau în zona tâmplelor.

De ce sunt declanșate

Cefaleea obișnuită e cauzată de stres, anxietate, probleme musculare, dar și de deshidratare, foame, oboseală și lipsă de somn. Poate fi cauzată și de unele afecțiuni, cum ar fi sinuzita, gripa, spondiloza cervicală, miopia, encefalita, meningita. Durerile de cap pot apărea și la administrarea unor medicamente (de exemplu contraceptivele orale), sau ca urmare a sevrajului unor substanțe (alcool, tutun, cofeină, droguri).

Migrena este declanșată de un factor fiziologic care determină vasodilatație la nivelul vaselor sanguine craniene, cu eliberarea de serotonină. Poate fi vorba de schimbări hormonale, alergii, consumul unor anumite alimente nocive (nitriții din carne, sulfiții din anumite produse, aspartamul, glutamatul monosodic conservant) sau chiar de factori genetici.

Posibile complicații

Ideal e ca pacientul, dacă se confruntă des cu dureri de cap, să meargă la medic pentru un diagnostic corect. Se poate înlătura, astfel, ipoteza unei afecțiuni mai grave și evita riscurile. De exemplu, o criză de vezică biliară poate fi confundată cu migrena. Complicațiile migrenei tratate după ureche sunt sindromul serotoninergic, o afecțiune rară care poate pune viața în pericol, fiind cauzată de surplusul de serotonină din corp. Cronicizarea, atunci când durerea persistă peste 15 zile pe lună, mai mult de 3 luni, este un alt mare risc.

Tratamentul ideal

Dacă durerile de cap apar ca simptom al unei afecțiuni, tratamentul trebuie să țintească în primul rând cauza, adică să se trateze afecțiunea de bază care a condus la durerea de cap respectivă. De obicei, în tratarea migrenelor și durerilor de cap simple, oamenii știu că trebuie să ia medicamente cu acțiune antialgică și antiinflamatoare. Dar utilizarea lor neadecvată sau în exces poate duce la probleme abdominale: dureri, sângerări, ulcere și alte complicații. Nu la fel se întâmplă dacă se utilizează remedii naturale. Există plante medicinale care îndeplinesc cu succes acest rol de analgezic, antiinflamator, calmant. Acestea nu afectează ficatul, nu creează dependență sau rezistență la tratament, nu generează retenție hidrosalină (edeme).

Astfel, în durerile de cap obișnuite, ușoare, se pot folosi plante medicinale sub formă de pulberi sau ceaiuri, cum e ceaiul de tei, de scoarță de salcie, de mentă și mușețel. În durerile de cap mai intense și în crizele de migrenă se indică remedii naturale mai intense și cu acțiune mai rapidă, precum uleiurile esențiale. Acestea sunt însă contraindicate în afecțiuni gastrice (gastrită, ulcer, hiperaciditate, reflux gastroesofagian), copiilor sub 7 ani, femeilor însărcinate și celor care alăptează. În perioada sarcinii e recomandat ceaiul de tei, în perioada alăptării ceaiurile de mentă, tei și mușețel, iar copiilor li se dau aceleași ceaiuri, plus cel de scoarță de salcie. Pe lângă plantele medicinale cu acțiune antiinflamatoare și antialgică, se pot asocia plante cu efect relaxant, calmant. Iată-le pe toate în tabelul de mai jos!

 

AcțiunePlante medicinale
Antialgică/ analgezicăUlei esențial de turmeric – este cunoscut și ca un bun antiinflamator, antiviral și antibiotic
Ulei esențial de cuișoare – are și acțiune antiinflamatoare, antibiotică și este un tonic-stimulent general și nervos
Uleiul esențial de tămâie – este un ulei biblic utilizat și pentru acțiunile sale antidepresive, antiinflamatoare și de susținere a activității mentale
Ulei esențial de lemongrass – are și acțiune antiinflamatoare
AntiinflamatoareUlei vegetal de negrilică – are și acțiune antialgică, acționând direct pe receptorii durerii
Uleiul esențial de copaiba – este considerat unul din cele mai puternice uleiuri cu acțiune antiinflamatoare, comparabilă cu acțiunea cortizonului sau ibuprofenului
Ulei esențial de Betula alleghaniensis – are și acțiune antialgică
Uleiul esențial de smirnă – este un ulei biblic cu acțiune antioxidantă și antivirală
Relaxantă, liniștitoare, calmantăUlei esențial de lavandă – are și un efect antispastic și antialgic
Uleiul esențial de mentă – are și acțiune analgezică, antispastică și tonică
Florile de tei – au și acțiune antispastică și antiinflamatoare
Scoarța de salcie – are și efecte antialgice, antiinflamatoare și febrifuge
Posted on Leave a comment

Deserturi delicioase care nu te îngrașă

Pentru multe persoane care vor să slăbească, cea mai mare problemă o reprezintă renunțarea la desert. Ciocolata, torturile și plăcintele îngrașă, se știe. Dar nu te descuraja! Poți mânca dulciuri fără să te îngrași. Există câteva rețete delicioase care, pe lângă faptul că sunt sărace în calorii, ajută la arderea grăsimilor.

„Ciocolata” cu scorțișoară. Amestecă două lingurițe de miere cu două de scorțișoară, două de cacao până rezultă o pastă omogenă, adaugă semințe de susan, de dovleac sau orice semințe/nuci mărunțite ai în casă și vei obține un desert sănătos și delicios, cu gust de ciocolată. Conține antioxidanți, Omega-6, iar scorțișoara din compoziție stimulează metabolismul, arde grăsimile și scade pofta de mâncare.

Ananasul. Dulce, aromat, răcoritor, ananasul este desertul chiar recomandat într-o cură de slăbire. Are proprietăți purgative, detoxifiante, este sărac în calorii, dar bogat în fibre și proteine, ajută digestia.

Fructele de sezon. În această vară, profită de cireșe, căpșune, pepene roșu! Sărace în calorii (100 g de pepene roșu are doar 30 de calorii), dar bogate în vitamine și minerale, ele te hidratează, îți satisfac pofta de dulce, îți dau senzația de sațietate și, datorită conținutului de fibre, stimulează tranzitul intestinal. Consumă-le pe post de gustare, la câteva ore după mesele principale, pentru a nu fermenta în stomac.

Iaurtul grecesc cu miere – simplu de preparat, sățios și gustos. Iaurtul conține glucide, calciu și proteine care taie pofta de alt dulce, iar mierea, chiar dacă are fructoză, se absoarbe lent și vitaminizează organismul. În loc de miere, poți pune fructe (căpșune, piersici, caise). Îl poți mânca la micul dejun sau pe post de gustare.

Ceaiul din rădăcină de lemn dulce. Această plantă este chiar mai dulce decât zahărul și are zero calorii. În plus, aduce și alte beneficii pentru sănătate – ajută la buna funcționare a stomacului și intestinelor, tratează tusea, bronșita, ameliorează reumatismul, artrita… Alte ceaiuri care satisfac nevoia de dulce sunt cele de mentă și scorțișoară.

Dulciuri sănătoase, de evitat

Chiar dacă fructele uscate intră în categoria alimentelor sănătoase, nu sunt recomandate într-o cură de slăbire deoarece conțin extrem de multe calorii. De asemenea, știai și despre fresh-urile de fructe că sunt sănătoase, unii chiar țin cure „de detoxifiere” cu astfel de sucuri. În realitate, storcând fructul, obții o concentrație de apă și fructoză, bogată în calorii ca orice suc din comerț. Acest suc trece rapid prin intestin, afectând pancreasul și solicitând ficatul. În plus, dacă dulciurile recomandate mai sus îți dau senzația de sațietate, chiar dacă vin cu un aport de calorii, fresh-urile sunt percepute de creier ca apa. După ce le-ai băut, îți e la fel de foame.

Posted on Leave a comment

Cele mai bune surse naturale de enzime

Pentru o digestie bună, avem nevoie de enzime, acei fermenți de natură proteică al căror rol este de predigestie a proteinelor, glucidelor și grăsimilor. Sunt vitale. Niciun mineral, vitamină sau hormon nu-şi poate exercita acţiunile specifice în organism fără ajutorul enzimelor. Nu pot avea loc procesele chimice de metabolizare la nivelul celulelor, țesuturilor şi diferitelor organe, nu se poate produce înmulţirea celulelor.

Enzime există în toate organismele vii, atât în în corpul nostru, cât și în plante și animale. Oamenii de știință au identificat în corpul uman peste 2.500 de tipuri diferite de enzime, care sunt implicate în orice funcție fiziologică și biochimică. Ele sunt de trei tipuri: metabolice (se găsesc în mod natural în organism și reglează metabolismul, sunt responsabile de contracția fiecărui mușchi ce ține de respirație, vorbire, mișcare), digestive (distrug toxinele, descompun grăsimile, proteinele, carbohidrații, fac posibilă digestia) și alimentare (provin din alimentele crude consumate și ajută procesul digestiv). Odată cu înaintarea în vârstă, cantitatea enzimelor digestive și metabolice din organism scade și, din cauza aceasta, apar probleme gastrointestinale: constipație, balonare, crampe, sindromul colonului iritabil, acumulare de toxine. De aceea, de mare ajutor pentru digestie sunt sursele naturale de enzime alimentare pe care le găsim în fructe, legume, semințe. E important să le consumăm în stare crudă, deoarece prepararea termică le distruge.

Enzime vegetale prezente în fructe

Papaina este cea mai importantă enzimă aflată în frunzele şi fructele de papaya. Este asemănătoare cu pepsina produsă de organismul uman şi intervine în descompunerea alimentelor, îmbunătăţeşte în mod natural digestia şi combate neplăcerile cauzate de un regim alimentar inadecvat. De asemenea, reglează secreția stomacului, a vezicii biliare, a ficatului şi pancreasului. În ananas, se găseşte bromelaina, un grup de enzime puternice care acţionează asupra proteinelor, descompunându-le. În acelaşi timp, ea îmbunătăţeşte acţiunea unor enzime digestive cum ar fi tripsina sau pepsina. Mango, pepenele galben și roșu, kiwi, avocado, bananele, afinele, smochinele și bananele sunt alte surse vegetale de enzime.

Enzime vegetale prezente în legume și plante

Sparanghelul conține peroxidază, o enzimă pe care organismul o folosește în procesarea antioxidanților. Rădăcina de ghimbir este și ea „specializată” pe probleme digestive, tratând de la balonare, greață, până la arsuri gastrice și dureri abdominale. Ceapa și usturoiul, castraveții, aloe vera și avocado sunt alte surse valoroase de enzime. De asemenea, vlăstarii și alimentele care germinează conțin de 100 de ori mai multe enzime decât fructele și legumele.

Enzime vegetale prezente în semințe și uleiuri

Nu te feri de uleiul din nucă de cocos, uleiul de măsline, dar și de măslinele în sine, de nuca de cocos și de semințele de in pentru că sunt bogate în enzime care ajută digestia. Mierea și polenul crud, chefirul și iaurtul, alimentele fermentate (murăturile), dar și ciupercile (Shiitake, Maitake, Spirulina) sunt surse de enzime.

În magazinele naturiste există și suplimente alimentare care conțin astfel de enzime bune pentru digestie. De pildă, papaina şi bromelaina intră în compoziţia capsulelor Digestie uşoară, ideale după o masă copioasă sau pentru cei care au probleme cu digestia. Acestea mai au în compoziţie fructe de coriandru, frunze de dafin, rizomi de obligeană, rădăcină de genţiană, rizomi de ghimbir şi seminţe de muştar. Capsulele stimulează digestia alimentelor prin conţinutul în enzime vegetale, fiind recomandate în caz de digestie lentă, indigestie, hipoaciditate, greaţă, balonări, colici postprandiale (de după masă).

 

Posted on Leave a comment

Cele mai mari idei preconcepute despre slăbit

Într-o societate în care obezitatea a devenit o problemă, în care toți sunt preocupați să fie slabi, sănătoși și frumoși, circulă tot felul de teorii legate de diete și de slăbit. Nu pleca urechea la tot ce auzi. Multe sunt doar mituri, altele pur și simplu nu ți se potrivesc ție.

Nu trebuie să sari peste micul dejun. Nu se aplică tuturor. Mulți nu pot înghiți nimic dimineața, pur și simplu nu le e foame. Să te forțezi să mănânci atunci când, de fapt, ești la cură de slăbire ar fi o mare greșeală. Nu faci decât să consumi din caloriile alocate întregii zile deși, în realitate, nu ai avea nevoie. Mănâncă atunci când îți e foame. Cei care pot mânca dimineața, însă, e bine să nu sară peste micul dejun din grabă deoarece lor li se va face foarte foame mai târziu și vor mânca mult, haotic. În schimb, cei care nu au stomacul antrenat să mănânce la prima oră nu vor consuma exagerat de mult nici la prânz.

Nu e bine să mai mănânci după ora 19.00. Aici părerile sunt împărțite. Unii nutriționiști spun că poți lua cina și mai târziu, dar nu imediat înainte de culcare, ci cu cel puțin 3 ore înainte, pentru că urmează o perioadă de repaus în care organismul își încetinește funcțiile și nu are nevoie de energie. De asemenea, la cină trebuie să alegi alimente ușoare (o supă, o salată).

Sucurile de fructe ajută la slăbit. Fals. Storcând un fruct, elimini pulpa cu fibre și îți rămâne numai zahărul și apa. Chiar dacă au vitamine și minerale, sucurile conțin și calorii. Nutriționiștii spun că o jumătate de litru de suc este echivalentul unei fripturi de 200 g. Consumă fructul cu totul sau mai bine bea ceaiuri medicinale neîndulcite, care au arome plăcute și efecte senzaționale fără aport de calorii. Mai mult decât atât, unele au proprietăți detoxifiante, altele ajută la arderea grăsimilor, altele temperează pofta de mâncare.

 Carbohidrații sunt cei mai mari dușmani ai siluetei. Unii da, alții nu. Sunt de blamat carbohidrații simpli, din dulciuri pe bază de zahăr, produse de patiserie, pâine albă. În schimb cei compleși, din cerealele integrale, mazăre, fasole… au rolul lor benefic în organism, prevenind acumularea de colesterol rău.

Pentru a slăbi, trebuie să reduci mult numărul caloriilor. Într-adevăr, e nevoie să reduci porțiile și implicit aportul caloric, însă nu foarte mult. În cazul regimurilor de slăbire drastice, organismul intră în alertă și, ca să supraviețuiască, își încetinește rata metabolismului. De asemenea, aceste diete dure nu pot fi ținute pe termen lung, iar când revii la un regim alimentar normal, organismul tău, speriat de „foamete”, va începe să-și facă provizii, iar tu te vei îngrășa la loc.

Slăbești dacă ții dietă o perioadă. Cuvântul „dietă” ar trebui, de fapt, scos din vocabular. Da, e nevoie să faci schimbări în stilul alimentar, dar aceste schimbări, dacă ți se potrivesc și au succes, trebuie să devină un stil de viață pe termen lung. Doar așa reușești să te menții. „Dietele” sunt percepute ca perioade chinuitoare în care respecți anumite reguli și de abții de la alimentele tale preferate, pe termen scurt.

Posted on Leave a comment

Deficitul de magneziu şi tulburările care-l însoţesc

Stilul de viaţă actual, poluarea, stresul, alimentaţia frecvent neadecvată calitativ, este răspunzătoare de instalarea unui deficit magneziu în organism care duce la apariţia a numeroase simptome: durere de cap,  lipsa poftei de mâncare, senzaţia de oboseală continuă, adesea nejustificată, ameţeli, tremurături, furnicături sau amorţeala membrelor, cârcei, senzaţia de lipsă permanentă de aer, palpitaţii, aritmie cardiacă, fragilitatea unghiilor, părului şi a dinţilor, stări de depresie sau de nervozitate, teamă nejustificată, insomnie, spasme musculare, constipaţie.

Putem preveni şi combate aceste disconforturi prin administarea magneziului natural, acesta  se asimilează foarte bine în prezenţa  vitaminei B6.

Astfel, pe lângă alimentele bogate în magneziu (tărâţe, cereale integrale, fructe, fructe uscate, ciuperci,nuci,etc), capsulele Magneziu + B6, din surse naturale (magneziu marin -drojdie de bere (Saccharomyces cerevisiae) îmbogăţită în vitamina B6, drojdie de bere îmbogăţită în magneziu, extract uscat de orz verde standardizat în magneziu), ne ajută să obţinem necesarul zilnic de magneziu care este  pentru copii de  200 mg, adolescenţi – 350 mg şi adulţi: femei – 350 mg; bărbaţi – 400 mg; se administrează 3X1 capsule/zi si asiguram valoarea nutritivă recomandată de magneziu şi vitamina B6.

Mineralele şi vitaminele din drojdia de bere şi din plante sunt legate organic, eliberându-se treptat fără a provoca stres oxidativ; de asemenea forma organică este mai uşor de absorbit şi utilizat de către organism decât cea anorganică.

Cele mai frecvente cauze ale carenţei de magneziu sunt:

  1. consumul frecvent de băuturi carbogazoase care absorb magneziul din organism;
  2. administrarea unor medicamente cum a fi: diuretice, contraceptive, estrogen, medicamente pentru boli de inima, astm sau boli maligne, pe o perioada mai lungă;
  3. alcoolul;
  4. consumul crescut de produse de patiserie şi dulciuri care favorizează eliminarea excesivă a magneziului prin rinichi;
  5. excesul de cafea sau alte produse conţinând cafeină.

 

Dacă va regăsiţi în aceste situaţii, capsulele Magnziu+B6, formulă echipei de cercetare Fares va sunt de un real folos, cu atât mai mult cu cât sunt realizate din surse naturale.

 

Este bine de ştiut:

– persoanelor care suferă de insuficientă renală nu li se recomandă suplimente pe baza de magneziu; pot creşte riscul formării calculilor;

– în timpul  unui tratament cu antibiotice, administrarea  magneziului se face după un  interval de  trei ore;

– consumul crescut de alimente din carne împiedică asimilarea magneziului.

Posted on Leave a comment

Cele mai bune plante în tratamentul osteoporozei

Boala oaselor demineralizate sau „hoțul tăcut”, cum i se mai zice, osteoporoza este a doua boală ca incidență din lume, imediat după bolile cardiovasculare. Afectează o femeie din trei, însă nici bărbații nu scapă neatinși. Vestea bună este că poate fi prevenită, ținută sub control și chiar tratată. Natura ne-a pus și de data aceasta la dispoziție plante de mare ajutor. Unele repară țesuturile, altele ajută la absorbția calciului.

Coada calului este una dintre cele mai bune plante în tratamentul osteoporozei. Este bogată în minerale, în principal în potasiu și siliciu. Acestea favorizează fixarea calciului și fosforului în oase, repară țesuturile, ajută la formarea cartilajelor și favorizează refacerea rapidă a oaselor. Tratamentele pe bază de coada calului se folosesc în artrite, reumatism, osteoporoză, dar și pentru vindecarea rănilor, degerăturilor, vânătăilor.

Urzica vie este o altă plantă care ajută la refacerea oaselor, pe care le remineralizează datorită conținutului său bogat în calciu, magneziu, potasiu și fier.

Cimicifuga este conținută în mai toate tratamentele naturiste pentru osteoporoză și pe bună dreptate. Ea scade pierderile minerale din oase și stimulează formarea de țesut osos nou și de colagen.

Lucerna conține fitoestrogeni naturali care suplinesc deficitul acestora din organism, la menopauză. În plus, este bogată în vitamine, minerale și oligoelemente necesare refacerii structurii osoase. Alte plante care conțin fitoestrogeni naturali sunt angelica, salvia, crețișoara.

Luminița de seară e benefică în reglarea hormonală, inclusiv a glandelor paratiroide responsabile de metabolismul calciului și fosforului.

Socul, păpădia, busuiocul și cătina sunt alte plante bogate în minerale care întăresc oasele. Ele conțin, în același timp, mulți antioxidanți și vitamina C naturală care regenerează celulele, inclusiv pe cele osoase, și ajută la formarea de colagen – o proteină necesară pentru fortificarea oaselor și țesuturilor conjunctive.

Schinduful. Sub formă de ceai, este extrem de benefic pentru femeile de vârsta a treia deoarece previne eliminările masive de calciu, care duc la apariția osteoporozei.

Coada-șoricelului. Este o altă plantă minune care nu ar trebui să lipsească din casa femeilor. Sub formă de tinctură, ea acționează asupra măduvei oaselor și a coloanei vertebrale, stimulând irigarea acesteia cu sânge. În caz de dureri, se ung zonele afectate cu tinctură, de mai multe ori pe zi.