
Conţine un amestec de 7 plante cu efect sinergic pentru combaterea simptomelor gripei şi răcelii, astfel reduce febra prin favorizarea transpiraţiei.
Busuiocul
Conţine ulei esenţial cu rol antiinflamator puternic comparabil cu antiinflamatoarele steroidiene (dexametazona) şi este eficient pentru scăderea inflamaţiilor şi durerii. Studiile au arătat că extractul de busuioc are efect antimicrobian, producând liza şi eradicarea bacteriei prin degradarea peretelui celular bacterian.
Scoarţa de salcie
Din compoziţia ceaiului este o alternativă naturală pentru aspirină, fără reacţii adverse. Are acţiune analgezică, antiinflamatoare şi antifebrilă prin scaderea sintezei de prostaglandine, efect rezultat după inhibarea COX din calea de metabolizare a acidului arahidonic.
Isopul
Acționează prin stimularea transpirației, ajută la reducerea febrei și la eliminarea toxinelor prin piele. De asemenea, inhibă dezvoltarea bacteriilor pneumococice, stafilococice datorită prezenţei uleiului volatil, fiind eficient în infecţii respiratorii.
Scorţişoara
Poate produce efecte antipiretice şi hipotermice, în plus, are acţiune puternic antimicrobiană prin uleiul esenţial care este activ împotriva Haemophilus influenzae, Streptococcus pneumoniae responsabile de apariţia infecţiilor respiratorii. Principalul component al uleiului volatil este aldehida cinamică, care acţionează prin dezintegrarea suprafeţei membranare a celulei bacteriene.
Uleiul esenţial de rozmarin
1,8-cineolul, din uleiul esențial de rozmarin , decongestionează căile respiratorii superioare uşurând respiraţia, efectul este datorat stimulării receptorilor care sunt activaţi de fluxul de aer inspirat, de asemenea reduce tensiunea superficială la nivelul mucoasei bronşice, acţionând ca un surfactant.
Florile de muşeţel
Conţin saponinele care inhibă sinteza de prostagladine din cascada acidului arahidonic şi reduc stările febrile. Uleiul volatil de muşetel are efect bacteriostatic asupra patogenilor care colonizează tractul respirator.
Ghimbirul
Favorizează transpiraţia şi scade febra din organism. În plus, are şi activitate expectorantă şi antitusivă, fiind benefici în cazul tusei de diverse etiologii.