Posted on Leave a comment

Ceaiuri simple, efecte complexe

Ceaiurile –  reconfortante, calmante, vindecatoare – sunt folosite din vremurile când nu existau medicamentele de sinteză, când oamenii aveau răbdarea şi dorinţa de a observa Natura şi trăiau în armonie cu ea.

Din anii de demult, dacii, locuitori ai munţilor Orăştiei, erau recunoscuţi pentru cunoaşterea plantelor medicinale şi folosirea lor. Mai apoi, în mânăstiri şi în sate, oamenii au continuat să-şi aline suferinţele cu minunatele daruri ale Naturii.

Fares a continuat această tradiţie – a ceaiurilor din plante medicinale – aducând sănătate din inima Daciei.

Am scris mult despre aparatul digestiv şi digestie, despre produsele naturale cu reţete complexe. Ceaiurile simple sunt, şi ele, foarte eficiente în prevenţia acutizărilor la bolnavii cronici sau ca tratament în scheme complexe, individualizate.

Tulburările de secreţie a sucurilor gastrice şi a bilei, balonarea şi colicile abdominale, scăderea sau lipsa poftei de mâncare, sunt ameliorate de acestea.

Anghinarea simulează apetitul – adică pofta de mâncare – secreţia biliară şi de sucuri gastrice.

Coada şoricelului, de asemenea, este indicată în anorexie – lipsa poftei de mâncare – mai ales în cazul celor cu insuficienţă a secreţiei biliare, este antispastică şi calmantă.

Păpădia este coleretică şi colagogă, adică creşte secreţia şi evacuarea bilei, scade excesul de sucuri gastrice, stimulează diureza, fiind apreciată de  persoanele supraponderale.

Rozmarinul este tonic, reconfortant, aperitiv – deci creşte apetitul – hepatoprotector. Trebuie folosit însă cu moderaţie, pentru că, în cantitate mare, poate produce iritaţie gastrică.

Chimionul este carminativ – ajută la eliminarea gazelor intestinale – antispastic, antiinflamator pentru mucoasa gastrică, stimulează apetitul.

Sunt câteva exemple de ceaiuri simple Fares, care au însă efecte complexe asupra tractului digestiv şi metabolismelor, îmbunătăţesc starea generală şi previn îmbolnăvirea.

Iarna, ceaiul ne aduce căldură, calm şi bucurie.

 

Începeţi şi încheiaţi ziua cu un ceai Fares! Veţi fi energici şi inspiraţi.

Posted on Leave a comment

Ceaiurile medicinale Fares

Toamna cu dimineţi şi nopţi reci, cu ceaţa care dispare treptat, dizolvată spre prânz de razele calde ale soarelui, ne găseşte, pe mulţi dintre noi, predispuşi la îmbolnăvire. Răcelile şi virozele respiratorii sunt cele mai frecvente în această perioadă.

În gama de produse naturale Fares pentru răceală şi gripă ceaiurile ocupă un loc foarte important. Plante medicinale din culturile de la Orăştie, combinate în reţete de tradiţie sau actuale, ameliorează simptomele, având o acţiune rapidă şi eficientă.

Ceaiul Plantusin – antibronşitic – conţine muguri de pin, muguri de plop, pătlagină, şovârv, scai-vânăt, fructe de fenicul, cimbru, flori de tei şi rădăcină de lemn-dulce. Este recomandat atât în afecţiuni acute, cât şi cronice ale aparatului respirator, stări gripale, laringite, bronşite de diferite etiologii. Are proprietăţi emoliente, expectorante, fluidizante ale secreţiilor bronşice, antitusive, antiinflamatoare, antispastice, antitusive şi antimicrobiene. Mugurii de pin sunt bogaţi în uleiuri esenţiale cu efect decongestiv, antiseptic şi antitusiv. Mugurii de plop – propolisul vegetal – au acţiune antibacteriană, antivirală, emolientă şi cicatrizantă. Şovârvul conţine carvacrol şi timol, uleiuri esenţiale care se găsesc în concentraţie mare şi în cimbru, cu efect antibacterian şi antiviral. Scaiul-vânăt ameliorează tusea spastică, iritativă, este antiinflamator şi calmant, alături de lemnul-dulce şi tei. Recomand 3-4 căni pe zi, iar în episoadele acute asocierea cu comprimatele masticabile Plantusin este foarte bună.

Ceaiul Uşurarea respiraţiei – antiastmatic – conţine plante medicinale cu acţiune predominant antispastică, antitusivă, antiinflamatoare, antimicrobiană şi antivirală. Frunzele de eucalipt şi cimbrul – cu uleiurile  esenţiale eucaliptol, respectiv timol şi carvacrol – sunt puternice antimicrobiene şi antivirale; rostopasca este antispastică bronşică, isopul este expectorant, pătlagina emolientă şi bactericidă, ghimbirul încălzitor şi decongestiv. Aceste plante îşi echilibrează acţiunea, uşurează respiraţia şi sunt reconfortante.

Ceaiul P – pulmonar – reţetă a farmacistului Andrei Farago – cuprinde troscot şi plămânărică, plante bogate în acid salicilic, deci antiinflamatoare; fenicul, cu efect antispastic şi antitusiv; pătlagină, emolientă,  ca şi urzica-moartă albă.

Disconfortul produs de răceli şi viroze este combătut prin efectul rapid al ceaiurilor medicinale Fares, care hidratează organismul, calmează şi vindecă.

 

 

Posted on 1 Comment

Cele mai bune alimente dacă suferi de colon iritabil

Nu trebuie să recurgi la medicamente dacă suferi de colon iritabil. Leacul îl găseşti în alimentaţie. Nu are efecte adverse şi este la-ndemână. Iată care sunt cele mai bune remedii naturiste care te vor ajuta să ai o digestie uşoară.

–           Morcovii sunt un adevărat medicament pentru stomac. Pot fi consumaţi cruzi, goi sau în combinaţie cu alte legume.

–           Migdalele sunt şi ele excelente deoarece combat acumularea de gaze şi, în plus, au proprietăţi probiotice, adică ajută la creşterea nivelului de bacterii bune din tubul digestiv.

–           Seminţele de psyllium ajută la normalizarea tranzitului, fiind indicate atât în  cazuri de diaree, cât şi de constipaţie.

–           Un remediu naturist este cel cu seminţe de fenicul şi de chimen. Se beau circa trei căni de ceai pe zi, sub formă de infuzie.

–           Ceaiurile de mentă şi de ghimbir sunt şi ele de mare ajutor deoarece calmează durerea şi ajută la eliminarea gazelor, mai ales când sindromul colonului iritabil e însoţit de diaree.

–           Fibrele din legume şi fructe sunt foarte bune pentru cei care suferă de constipaţie. Dacă, în schimb, sindromul tău de colon iritabil se manifestă cu diaree, un consum mare de fibre de acest gen e posibil să agraveze situaţia.

–           Permise în alimentaţia ta sunt pâinea integrală, cartofii, orezul, alimentele gătite la grătar, la abur sau la cuptor.

 

–           Argila este şi ea un bun remediu naturist. Băută cu o jumătate de oră înainte de masă (o linguriţă de pulbere dizolvată într-un pahar de apă), absoarbe gazele şi reface flora intestinală.