Posted on Leave a comment

De ce ne scade imunitatea?

Prin imunitate intelegem capacitatea de apărare a organismului față de acțiunea microbilor patogeni sau a produșilor toxici ai acestora. Există însă o serie de factori care influienţează raspunsul imun. Unele persoane se imbolnavesc foarte repede, pe când altele, în aceleaşi condiţii exterioare nu se îmbolnăvesc deloc, sau fac forme mult mai uşoare de bolă. Să vedem care sunt cei mai frecvente cauze de scădere a imunităţii.

Alimentaţia dezechilibrată.

Sunt persoane care nu mănâncă fructe şi legume proaspete aproape deloc. În schimb consumă preponderent alimente rafinate, procesate şi conservate, dulciuri şi produse de patiserie, zahăr alb, îndulcitori artificiali, tot felul de băuturi carbogazoase, alcool şi tutun. Acestea afectează celulele albe din sânge, care vor avea o capacitate mai scăzută de a ataca bacteriile. De asemenea, un consum exagerat de alimente bogate în grăsime suprimă celulele sistemului imunitar responsabile de apărare.

Stresul

Acesta produce dezechilibre hormonale în organism. Se secretă o cantitate crescută de adrenalină şi cortizol, care suprimă sistemul imunitar.  Astfel, pe termen lung, stresul cronic ne face mai vulnerabili la diverse afecțiuni de la răceli la boli grave.

Izolarea socială 

Numeroase studii susțin ideea că relațiile cu ceilalţi și socializarea bună sunt importante atât pentru psihic cât și pentru sănătatea fizică. Persoanele care se simt conectate la prieteni sau la un grup, se bucură de o imunitate mai puternică față de oamenii care se simt singuri. 

Vârsta

Odată cu înaintarea în vârstă, apar tot mai multe dezechilibre şi boli, iar imunitatea înnăscută se deteriorează.

Sedentarismul

In ultimii ani, specialiştii au demonstrat că există o legatură directă între şederea prelungită şi riscul apariţiei unor afecţiuni cronice. Aceste riscuri se aplică atât în cazul unor perioade lungi de stat neîntrerupt, dar şi în cazul unei sederi mai scurte ca durată, dar, în cadrul careia nu există o pauză la cel puţin jumătate de oră. 30 de minute de exercitii moderate pe zi reduc la jumatate riscul de răceli şi, în timp, cresc imunitatea.

Somnul

Tulburările de somn şi perioadele lungi în care persoana este privată de odihnă reduc drastic capacitatea de apărare a organismului faţă de virusuri şi bacterii patogene; pun în dificultate buna functionare a sistemului imunitar.

Antibioticele administrate în mod necorespunzător şi excesiv afectează flora  intestinală (bacteriile bune) care formează peste 70% din sistemul imunitar.

Posted on 9 Comments

De câte feluri sunt candidozele, ce simptome au și cum se tratează

În mod natural, în cavitatea noastră bucală, în intestine sau în flora vaginală există o ciupercă numită candida. Nu pune probleme decât dacă ajunge să se înmulțească excesiv și necontrolat, caz în care vorbim despre candidoze. Sunt infecții neplăcute care apar pe fondul unei imunități slăbite. Iată cum le recunoașteți, ce simptome dau și cum pot fi vindecate.

  • Candidoza vaginală. Este prima care ne vine în minte când vorbim despre candidoze. Apare în urma unui tratament cu antibiotice, care modifică pH-ul vaginal și scad imunitatea, mai poate apărea pe parcursul sarcinii sau a administrării de anticoncepționale. Simptomele care o însoțesc sunt: mâncărime, iritație, durere și sensibilitate vaginală, înroșirea și inflamarea vulvei și labiilor, secreții apoase sau groase, de culoare albă/gălbuie, disconfort la urinare și la contactul sexual. Infecția nu este considerată o boală cu transmitere sexuală, întrucât apare și la femeile care nu sunt active sexual.
  • Candidoza orală. Apare la nivelul cavității bucale, sub forma unor pete albicioase, a unor fisuri în colțurile gurii, înroșirea și inflamarea gurii, gust neplăcut, limbă încărcată. Sunt predispuși la infecție fumătorii, persoanele cu imunitatea scăzută, cele care sunt supuse unui tratament oncologic etc. Candidoza orală nu e contagioasă, fiind vorba despre o ciupercă prezentă în mod natural în flora cavității bucale a oamenilor, dar care, în unele situații (ex. după un tratament cu antibiotice), ajunge să se înmulțească prea mult.
  • Candidoza esofagiană și cea faringiană. Sunt situații în care, din cavitatea bucală, candida se răspândește în jos, spre faringe și esofag. Bebelușii născuți natural, dacă mama a avut la naștere o infecție vaginală, pot face candidoză esofagiană.
  • Candidoza digestivă. Ciuperca poate afecta și intestinele, ducând la diaree, disconfort abdominal sau intoleranțe alimentare. Sunt predispuși cei care au diabet zaharat, urmează un tratament cu citostatice, care au o alimentație dezechilibrată, nesănătoasă, sau după un tratament cu antibiotice.

Candidozele se tratează cu antifungice sub formă de creme, unguente, comprimate și ovule, după caz. Este de preferat varianta naturală, care e mai ușor de asimilat și nu are efecte adverse. Capsulele Candisept conțin trei uleiuri esențiale (de cuișoare, melaleuca și lemongrass) care, prin acțiunea lor sinergică, tratează cu succes candidozele vaginale și orofaringiene, fără să afecteze flora intestinală și fără să dea efecte secundare hepatice. Tratamentul durează 14-15 zile.

Posted on Leave a comment

Daniela a reușit să-și împlinească visul: un magazin naturist al ei

Dacă știi ce vrei în viață și ai un vis, luptă pentru el. Cu siguranță, mai devreme sau mai târziu, se va realiza. Ne demonstrează acest lucru Daniela Grămescu din Târgu Jiu: a iubit fitoterapia, astfel că a făcut cursuri și s-a angajat în domeniu. Și-a dorit, mai departe, să aibă propriul magazin naturist și a reușit. „Acest loc face parte din mine și nu aș putea trăi fără el”, mărturisește ea.

Pe Daniela Grămescu (52 de ani) am întâlnit-o în ușa magazinului care-i poartă numele: Dana Plafar SRL (str. General Gheorghe Magheru, bl. 2A – 2B4, Târgu Jiu). Ne-a primit veselă, zâmbitoare și plină de energie, așa cum, am aflat ulterior, îi e firea. Ne povestește că de mică a iubit biologia și a vrut să profeseze în domeniul. Dar viața a împins-o în altă direcție. Nu a renunțat și, după ce a devenit mămică, a făcut și Școala de Asistenți de Farmacie. „Nu am vrut să mă angajez într-o farmacie, atmosfera e prea sobră pentru mine. Eu sunt o fire veselă, comunicativă, mi se potrivește mai mult magazinul naturist. M-am angajat prima dată într-un astfel de loc în 2006. De la început mi-am dorit să am propriul magazin, dar nu s-a putut la acel moment”, povestește Daniela. Începutul a fost mai greu. Abia ieșise de pe băncile școlii, unde nu i s-au spus foarte multe lucruri despre plante. Astfel, și-a cumpărat cataloage, a studiat singură, s-a documentat și, încet, încet, a ajuns expertă. „Dacă îți place ce citești, asimilezi ușor. Mulți îmi zic acum că sunt o enciclopedie. Și eu sunt mulțumită de experiența mea”, adaugă.

În afară de experiență, mai are un atuu – e sociabilă, pozitivă, vorbăreață. „Am, zic eu, un stil aparte de a servi omul, îmi place să consiliez. Sunt naturală pentru naturiste, mai glumesc eu… Niciodată nu obosesc aici, dimpotrivă, mă încarc printre oameni și plante. Am foarte multă energie și nu știu când trece timpul. Când ajung seara acasă încă simt mirosul plantelor în haine”. În 2017, angajatorii ei nu au mai dorit să păstreze magazinul și i-au propus Danielei să-l preia. A fost gând la gând cu bucurie și, în sfârșit, un vis împlinit. „Am avut șefi foarte buni, am rămas în relații excelente cu ei. Și acum mai vin și bem împreună un ceai la magazin. Aici, eu sunt și patroană, și angajat. Fac comenzi, primesc marfă, pun pe rafturi, șterg praful, tot eu servesc clienții și îi consiliez. Tot ce vedeți aici e pus cu mâna mea, știu cu ochii închiși unde e fiecare produs și pentru ce e bun. Îmi place la nebunie și pun foarte mult suflet în acest magazin. Nu mă văd fără el și n-aș putea face altceva”, mai spune Daniela Grămescu.

Are toate produsele Fares

Orice produs Fares ai căuta îl găsești la magazinul Danielei, lucru anunțat încă de la intrare, printr-un afiș. „Sunt sute de produse și eu le am pe toate. Am fost aleasă să reprezint această firmă, iar pentru mine a fost o onoare și o dovadă de încredere. Practic, orice client care vine pentru orice afecțiune am cu ce să-l tratez numai de la Fares”, anunță Daniela.

Posted on Leave a comment

De ce apar candidozele în sezonul cald și cum se previn

Candidoza vaginală este o infecție fungică dată de înmulțirea exagerată a unei ciuperci numite Candida Albicans, care se găsește în mod natural la nivelul vaginului. Problema afectează majoritatea femeilor adulte cel puțin o dată în viață și apare în special în sezonul cald. Iată din ce motive, cum se manifestă și ce remedii ai la dispoziție.

Cauze

Candidoza apare atât pe fondul unei imunități scăzute și a nerespectării unor reguli de igienă, cât din cauza căldurii. Deshidratarea, transpirația excesivă, purtarea lenjeriei intime din material sintetic, toate acestea favorizează înmulțirea ciupercii. Bazinele de înot reprezintă un mediu propice pentru dezvoltarea microbilor în zona intimă din cauza căldurii, a umidității, a purtării costumului de baie ud. Un tratament cu antibiotice poate perturba și el echilibrul florei vaginale, favorizând dezvoltarea candidozei. De asemenea, medicii citați de csid.ro susțin că, deși candidoza nu este o boală cu transmitere sexuală, ea poate fi declanșată prin contact sexual, prin iritarea mecanică a mucoasei.

Simptome

Candidoza se manifestă prin secreții vaginale abundente de culoare albă, brânzoasă, mâncărime, senzație de arsură locală, în special în timpul contactului sexual, iritație și roșeață la nivelul vulvei. Diagnosticul se confirmă în urma analizei secrețiilor vaginale.

Prevenție și tratament

Cel mai bun sfat este să previi problema printr-o igienă corespunzătoare. Asta nu înseamnă să te speli des și insistent. Dușurile vaginale și folosirea săpunurilor dure sunt chiar de evitat pentru că distrug echilibrul florei vaginale, cu tot cu bacteriile ei bune. Sunt recomandate maximum două dușuri pe zi, purtarea lenjeriei de bumbac, care lasă pielea să respire, evitarea tampoanelor interne, a deodorantelor și a parfumurilor în zona intimă, a pantalonilor prea strâmți, care favorizează transpirația.

Odată apărută, candidoza vaginală se tratează fie cu ovule administrate intern, fie cu medicamente antifungice, fie cu aplicații locale de creme antimicotice. Există și ovule pe bază de plante medicinale și uleiuri esențiale care, administrate intern, formează un strat protector pe mucoasa vaginală și împiedică înmulțirea bacteriilor care cauzează infecții. Ginosept ovule conține extract de muguri de plop, extract de flori de gălbenele și de mlădițe de tuia, tinctură de propolis și uleiuri esențiale de eucalipt, cimbru, cuișoare și coada șoricelului. Aceste plante stopează colonizarea cu patogeni, ajută la refacerea mucoasei vaginale afectate, formând pe ea un strat protector. Se administrează seara, unul la 24 de ore, timp de 6-12 zile consecutiv.

Posted on Leave a comment

Cum usuci pe cale naturală fructele, legumele și plantele

Înainte de a cunoaște alte metode de conservare, bunicii și străbunicii noștri își păstrau alimentele peste iarnă prin uscare. Metoda reține majoritatea proprietăților nutritive, ca dovadă că pe rafturile magazinelor naturiste sau chiar în supermarketuri au început să apară tot mai multe fructe uscate, legume deshidratate, plante aromatice care dau savoare mâncărurilor și sunt valoroase pentru sănătate. Astfel, dacă acum, toamna, ai recoltă bogată, conservă o parte din ea prin uscare. Procesul este simplu și merită din plin.

Fructele toamnei, bucuria iernii

Merele, prunele, perele, gutuile, inclusiv smochinele sunt fructe care se recoltează în această perioadă și care, uscate, ajută digestia și vin cu un aport considerabil de antioxidanți. Iar gustul e delicios. Le poți consuma în iaurturi, amestecate cu cereale integrale, sau ca atare, pe post de gustare. Pentru a le usca, o condiție principală este să alegi fructe curate, sănătoase, impecabile. Acestea se taie felii sau bucăți și se agață la uscat, ori se pun pe grătare, la cuptor, cu ușa cuptorului întredeschisă. Temperatura se crește progresiv de la 40 la 60-70 de grade Celsius, apoi se scade treptat. La final (după câteva ore bune), fructele trebuie să fie elastice și catifelate, fără să lase zeamă dacă sunt stoarse.

Plantele se usucă la aer

Legumele (morcovii, țelina…) se usucă și ele prin aceeași metodă. Ciupercile se taie bucăți, se înșiră pe ață și se agață la uscat într-un loc cald și uscat. Ceapa și usturoiul se păstrează cel mai bine împletindu-le codițele și agățându-le pur și simplu în cămară. Plantele care se pot recolta și pune la uscat toamna sunt cimbrul, mărarul, pătrunjelul, busuiocul, leușteanul, frunzele de afin, rădăcinile de cicoare etc. Acestea se trec printr-un jet de apă rece, pentru a scăpa de praf și impurități (rădăcinile plantelor se spală bine), apoi unele se întind pe hârtie sau pe o bucată de tifon, în strat subțire, altele se leagă în buchețele și se atârnă în cămară. Dacă le usuci la aer, alege locuri uscate, ferite de bătaia directă a soarelui, care le cam veștejește și le ia din aromă. Dacă le usuci la interior, condiția este ca spațiul să fie bine aerisit. Uscarea poate dura câteva zile, în cazul frunzelor, până la câteva săptămâni, în cazul rădăcinilor.

Cum se depozitează

Fructele și legumele se păstrează în cutii de plastic, vase din ceramică, borcane cu capac, pungi de hârtie sau săculeți de in. Evită cutiile de tablă sau de aluminiu. Ține recipientele în locuri răcoroase, ferite de lumină. Rezistă luni bune, până la un an. Înainte de a le introduce în aceste recipiente, după uscarea în cuptor, lasă-le cel puțin cinci zile la aer. Plantele uscate se păstrează și ele în săculeți de pânză sau în pungi de hârtie.

Posted on Leave a comment

Cură de slăbire? Iată nouă plante care taie pofta de mâncare

Dacă îți e greu să reduci porțiile, în cadrul unei cure de slăbire, și ai o permanentă senzație de foame, plantele medicinale îți pot veni în ajutor. Ele taie pofta de mâncare și îți dau o senzație de sațietate. Administrate sub formă de ceaiuri – infuzii sau capsule, pe toată durata dietei, vei obține rezultate mult mai bune, fără chin sau disconfort. Pentru o cură de slăbire cu produse naturale, îți recomandăm gama silueta perfectă.

Pentru pofticioși, remediile pentru controlul apetitului sunt soluția salvatoare. Cum pot niște plante să te sature, te întrebi? Ei bine, unele acționează la nivelul centrului sațietății din hipotalamus și inhibă senzația de foame. Apoi, altele, consumate sub formă de capsule sau complexe, își măresc volumul în stomac și dau acea senzație de preaplin. Tu te simți sătul, fără vreun aport semnificativ de calorii. Iată care sunt acele plante care te fac să uiți de foame.

Mugurii de pin

Uleiul esențial alfa pinen din compoziție are rolul de a regla pofta de mâncare. Se prepară un decoct din trei linguri de plantă la un litru de apă, care se bea pe parcursul zilei, în special înainte de masă. Vezi detalii despre ceaiul de muguri de pin.

Scorțișoara

Scorțișoara este salvarea gurmanzilor deoarece temperează pofta de mâncare. Se consumă sub formă de ceai, cel puțin două căni pe zi, înainte de masă.

Gymnema sylvestre

Gymnema sylvestre vine în sprijinul celor care nu se pot abține de la dulciuri. Această plantă medicinală reglează metabolismul glucidelor, are în compozitie o polipeptidă cu structura chimică asemănătoare cu a glucozei și astfel se leagă de receptorii gustativi pentru dulce de la nivelul limbii, blocându-i. Rezultatul  – dacă mănânci o prăjitură, o ciocolată, nu le mai simți gustul bun de dulce și-ți va dispărea, astfel, orice dorință de a lua o a doua înghițitură. De asemenea, planta împiedică absorbția intestinală, în proporție de aproximativ 50%, a glucidelor ingerate.

Valeriana

Cei care mănâncă pe sistem nervos, de stres sau de plictiseală, e bine să-și „calmeze” foamea cu un ceai de valeriană, sau cu o linguriță de tinctură de trei ori pe zi, înainte de masă. Vezi detalii despre ceaiul de valeriană

Senna, fibrele vegetale de grâu și plantago ovata

Acestea absorb apa din intestine și își măresc volumul. În felul acesta, creează o presiune asupra pereților intestinali, inducând senzația de sațietate.

Hoodia gordonii

Această plantă acționează la nivelul centrului sațietății din hipotalamus și eliberează un compus similar cu glucoza, dar de 100 de ori mai puternic, care inhibă senzația de foame.

Ceaiul verde

Ceaiul verde este ideal ca gustare între micul dejun și prânz. Studiile arată că are în compoziție o substanță care stimulează producția unui hormon ce conferă rapid senzația de sațietate. Iar aceasta ar dura până la 3-4 ore. Ceaiul verde este oricum bun în curele de slăbire deoarece accelerează arderea grăsimilor. Citeste detalii despre ceaiul verde.

 

Posted on Leave a comment

De ce apare rezistența la antibiotice și cum o previi

Bacteriile, ca orice organisme vii, luptă să supraviețuiască. Pentru asta, se transformă, se adaptează mereu și, de fiecare dată când noi încercăm să le distrugem, ele găsesc o cale de a rezista. Spre exemplu, atunci când le „atacăm” cu un antibiotic de sinteză, omorâm majoritatea bacteriilor dăunătoare, însă e suficient să reziste una. Atunci ea devine predominantă și rezistentă la respectivul antibiotic. Ulterior, se va înmulți.

Dr. Arjun Srinivasan, director al Centers for Disease Control and Prevention, într-un interviu acordat publicației „Frontline”, citat de descopera.ro, susținea că rezistența la antibiotice a apărut din cauza administrării greșite, excesive, a acestor medicamente. Și, cu cât expunem mai mult o bacterie la un antibiotic, cu atât posibilitatea ca bacteria să dezvolte rezistență este mai mare. Așa am ajuns, foarte mulți dintre noi, în situația de a apela la antibiotice din ce în ce mai puternice, care parcă nici ele nu mai reușesc să ne vindece. Infecții care înainte erau tratate imediat, acum nu mai au rezolvare. Cele mai rezistente bacterii sunt cele Gram negative, printre acestea E.coli sau Pseudomonas.

Ce e de făcut? Pentru a nu dezvolta rezistență la antibioticele de sinteză, în primul rând ar trebui să încerci de fiecare dată varianta naturală. Există remedii din plante medicinale cu puternic efect antibiotic, dar care nu distrug imunitatea organismului, nu produc rezistență, putându-se administra chiar și preventiv. Vorbim aici de uleiurile esențiale de cuișoare, ti-tree, cimbru, oregano, condimente ca scorțișoara, chimenul, hreanul, alimente printre care usturoiul, ceapa, mierea de manuka. În al doilea rând, e bine să eviți următoarele greșeli:

– Nu apela la antibiotice de sinteză la cel mai mic semn de răceală, când te doare în gât sau ai febră. Răceala este provocată de virusuri, iar antibioticele sunt destinate să distrugă infecțiile bacteriene. Mergi la medic pentru un diagnostic și nu-ți administra singur tratamentul.

– Apoi, atunci când iei pastile, respectă întocmai schema de tratament. Ia-le la ore fixe pentru că bacteriile dăunătoare trebuie să primească periodic și constant doza „ucigătoare”, în caz contrar, vor învăța să supraviețuiască.

– Du tratamentul până la capăt, chiar dacă boala dă semne de vindecare. Altfel, poate recidiva, iar bacteriile rămase au dezvoltat deja rezistență la antibioticele luate până acum.

Posted on Leave a comment

Cure de întreținere în bolile cronice

 

1.    Cum să ne menținem colesterolul în limite normale

Creșterea valorilor colesterolului reprezintă un factor de risc crescut în bolile cardio-vasculare.

Colesterolul, cât şi alte grăsimi, nu pot fi dizolvate în sânge. Ele sunt transportate de la celule şi către celule de nişte ” cărăuşi” numiţi lipoproteine, cu densitate mică (LDL), cunoscute şi sub numele de colesterol “rău” şi lipoproteine cu densitate mare (HDL), colesterolul “bun”.

LDL, cele care transporta colesterolul la celule, favorizează depunerea grăsimilor pe pereţii arterelor, conducând la formarea plăcilor de aterom. HDL -colesterolul “bun”, transporta surplusul de colesterol din celule şi sânge  la ficat, pentru a fi eliminat din organism.

Normalizarea şi menţinerea valorilor normale ale colesterolului presupune un tratament de lungă durată. Pentru administrare de lungă durata, specialiştii noştri recomandă cure alternative de câte 3 luni cu produsul COLESTEROL 1, urmat de produsul COLESTEROL 2.

Produsele (1 şi 2) destinate aceleiași afecţiuni, au compoziţii diferite, însă efecte terapeutice similare, permiţând continuarea tratamentului pentru afecţiunea cronică, alternând cele două formule.

Recomandăm asocierea pe perioada curei al unuia dintre cele doua ceaiuri Colesterol pungă sau plic şi ceaiul Hepatic din gamaTradiţii.

 

2. Formule diferite-eficienţă terapeutică similară: Capsulele COLESTEROL 1 şi 2

Produsele Colesterol 1 si Colesterol 2 au următoarele recomandări :

-hipercolesterolemie

-dislipidemie

-hipertensiune arterială

-profilaxia aterosclerozei

Beneficiul acestor formule este scăderea pe cale naturală a valorilor colesterolului, oferind în acelaşi timp hepatoprotectie, care nu se întâlneşte la medicaţia de sinteză.

Colesterol 1 (rostopască, păpădie, mesteacăn, extract de frunze de măslin, extract de anghinare) şi Colesterol 2  (turmeric, extract de frunze de anghinare, frunze de anghinare, frunze de măslin, fructe de armurariu) se administrează de trei ori pe zi, câte o capsulă după mesele principale.

Pentru valori ale colesterolului total mai mari de 250mg/dl, se administrează câte două capsule, de trei ori pe zi. Ca exemplu de acţiune, dintre plantele capsulelor Colesterol 1, foarte importante sunt frunzele de măslin ce beneficiază de numeroase studii care evidenţiază acţiunea hipocolesterolemianta cu, creşterea simultană a colesterolului bun. Acesta  protejează pereţii vaselor de sânge.

Turmericul se regăseşte în capsulele Colesterol 2. Este una dintre cele mai studiate plante medicinale, chiar dacă este cunoscută mai ales ca un condiment şi colorant natural. Turmericul scade colesterolul circulant, scade LDL-colesterolul (colesterolul rău),  reduce grăsimile, şi  are  efect  hepatoprotector şi antioxidant.

 

3. Tratamentul natural în încărcarea grasă a ficatului (steatoză hepatică)

Considerată în prezent cea mai frecventă afecţiune hepatică în lume, boală ficatului gras nonalcoolic se corelează cu tulburări ale metabolismului, obezitatea (80% din cazuri), diabetul zaharat tip II sau toleranţă modificată la glucoză, rezistenţă la insulină, şi hipertrigliceridemia.

Boala ficatului gras a fost descrisă pentru prima dată în urmă cu 45 de ani, şi se împarte în steatoză hepatică (grăsimi acumulate în ficat) şi steatohepatita non-alcoolică, care este însoţită şi de inflamaţia ţesutului hepatic. Deşi considerată benignă, în 20% din cazuri, steatohepatita non-alcoolică poate progresa spre ciroză şi hepatocarcinom.

Dintre cauzele acestor afecţiuni, foarte întâlnită este alimentaţia greşită şi polimedicaţia cronică.

Plantele medicinale sunt cele care oferă soluţia naturală, viabilă pentru a ne proteja ficatul de încărcarea grasă, alături de o alimentaţie sănătoasă.

HEPATOFIT 1 (extract de fructe de armurariu, extract de Schisandra, extract de frunze de anghinare, extract de rostopască, extract de rădăcina de păpădie, extract de sulfină) este o  formulă testată pentru eficienţa clinică în hepatite şi confirmată ca benefică în steatoza hepatică.   Produsul este recomandată în cure de câte 3 luni alternând cu HEPATOFIT 2  (fructe de armurariu, miceliu de Reishi, turmeric, extract de fructe de armurariu, extract de frunze de anghinare, extract de Andrographis) pentru următoarele 3 luni. Astfel se asigură un tratament de durată, sigur şi eficient.

Posted on Leave a comment

Cure de întreținere în bolile cronice

 

1.    Cum să ne menținem colesterolul în limite normale

Creșterea valorilor colesterolului reprezintă un factor de risc crescut în bolile cardio-vasculare.

Colesterolul, cât şi alte grăsimi, nu pot fi dizolvate în sânge. Ele sunt transportate de la celule şi către celule de nişte ” cărăuşi” numiţi lipoproteine, cu densitate mică (LDL), cunoscute şi sub numele de colesterol “rău” şi lipoproteine cu densitate mare (HDL), colesterolul “bun”.

LDL, cele care transporta colesterolul la celule, favorizează depunerea grăsimilor pe pereţii arterelor, conducând la formarea plăcilor de aterom. HDL -colesterolul “bun”, transporta surplusul de colesterol din celule şi sânge  la ficat, pentru a fi eliminat din organism.

Normalizarea şi menţinerea valorilor normale ale colesterolului presupune un tratament de lungă durată. Pentru administrare de lungă durata, specialiştii noştri recomandă cure alternative de câte 3 luni cu produsul COLESTEROL 1, urmat de produsul COLESTEROL 2.

Produsele (1 şi 2) destinate aceleiași afecţiuni, au compoziţii diferite, însă efecte terapeutice similare, permiţând continuarea tratamentului pentru afecţiunea cronică, alternând cele două formule.

Recomandăm asocierea pe perioada curei al unuia dintre cele doua ceaiuri Colesterol pungă sau plic şi ceaiul Hepatic din gamaTradiţii.

 

2. Formule diferite-eficienţă terapeutică similară: Capsulele COLESTEROL 1 şi 2

Produsele Colesterol 1 si Colesterol 2 au următoarele recomandări :

-hipercolesterolemie

-dislipidemie

-hipertensiune arterială

-profilaxia aterosclerozei

Beneficiul acestor formule este scăderea pe cale naturală a valorilor colesterolului, oferind în acelaşi timp hepatoprotectie, care nu se întâlneşte la medicaţia de sinteză.

Colesterol 1 (rostopască, păpădie, mesteacăn, extract de frunze de măslin, extract de anghinare) şi Colesterol 2  (turmeric, extract de frunze de anghinare, frunze de anghinare, frunze de măslin, fructe de armurariu) se administrează de trei ori pe zi, câte o capsulă după mesele principale.

Pentru valori ale colesterolului total mai mari de 250mg/dl, se administrează câte două capsule, de trei ori pe zi. Ca exemplu de acţiune, dintre plantele capsulelor Colesterol 1, foarte importante sunt frunzele de măslin ce beneficiază de numeroase studii care evidenţiază acţiunea hipocolesterolemianta cu, creşterea simultană a colesterolului bun. Acesta  protejează pereţii vaselor de sânge.

Turmericul se regăseşte în capsulele Colesterol 2. Este una dintre cele mai studiate plante medicinale, chiar dacă este cunoscută mai ales ca un condiment şi colorant natural. Turmericul scade colesterolul circulant, scade LDL-colesterolul (colesterolul rău),  reduce grăsimile, şi  are  efect  hepatoprotector şi antioxidant.

 

3. Tratamentul natural în încărcarea grasă a ficatului (steatoză hepatică)

Considerată în prezent cea mai frecventă afecţiune hepatică în lume, boală ficatului gras nonalcoolic se corelează cu tulburări ale metabolismului, obezitatea (80% din cazuri), diabetul zaharat tip II sau toleranţă modificată la glucoză, rezistenţă la insulină, şi hipertrigliceridemia.

Boala ficatului gras a fost descrisă pentru prima dată în urmă cu 45 de ani, şi se împarte în steatoză hepatică (grăsimi acumulate în ficat) şi steatohepatita non-alcoolică, care este însoţită şi de inflamaţia ţesutului hepatic. Deşi considerată benignă, în 20% din cazuri, steatohepatita non-alcoolică poate progresa spre ciroză şi hepatocarcinom.

Dintre cauzele acestor afecţiuni, foarte întâlnită este alimentaţia greşită şi polimedicaţia cronică.

Plantele medicinale sunt cele care oferă soluţia naturală, viabilă pentru a ne proteja ficatul de încărcarea grasă, alături de o alimentaţie sănătoasă.

HEPATOFIT 1 (extract de fructe de armurariu, extract de Schisandra, extract de frunze de anghinare, extract de rostopască, extract de rădăcina de păpădie, extract de sulfină) este o  formulă testată pentru eficienţa clinică în hepatite şi confirmată ca benefică în steatoza hepatică.   Produsul este recomandată în cure de câte 3 luni alternând cu HEPATOFIT 2  (fructe de armurariu, miceliu de Reishi, turmeric, extract de fructe de armurariu, extract de frunze de anghinare, extract de Andrographis) pentru următoarele 3 luni. Astfel se asigură un tratament de durată, sigur şi eficient.

Posted on Leave a comment

Cure de întreținere pentru afecțiuni cronice

Afecțiunile cronice necesită un tratament de lungă durată, care poate dura uneori toată viața. Pentru a răspunde nevoii de utilizare îndelungată, am conceput produse speciale pentru cele mai frecvente afecțiuni cronice.

Pentru o cură neîntreruptă pentru o anumită afecţiune cronică, am creat două versiuni de produs (marcate cu specificația 1, respectiv 2). Aceste versiuni 1 şi 2 destinate aceleiaşi afecţiuni, au compoziţii diferite, însă efecte terapeutice similare. Astfel, alternarea celor două formule respectă şi recomandarea de a face pauză de la o formulă după trei luni de administrare zilnică. Aşadar, nici una dintre substanţele active din formulele 1 şi 2 nu riscă să se acumuleze în organism într-o cantitate care să ajungă să producă simptome nedorite.

O parte din capsulele noastre au fost îmbunătățite și redenumite pentru a oferi cure complete de alternanță:

tabel

Posted on Leave a comment

De ce e importantă detoxifierea ficatului, o dată pe an

Ficatului i se mai spune “laboratorul corpului” pentru că acolo se desfăşoară mecanisme vitale pentru organism. El filtrează sângele, descompune grăsimile, elimină substanţele toxice, sintetizează anumite proteine şi multe, multe altele. În total, are aproape 500 de funcţii. Nu e de mirare că mai şi oboseşte câteodată şi are nevoie de o pauză. Respectiv de o cură de detoxifiere.

De ficat depinde calitatea sângelui, digestia, aspectul pielii, imunitatea şi starea generală de bine. Astfel, trebuie să avem mare grijă de sănătatea lui, iar atunci când vorbim de detoxifierea organismului, să ne gândim în primul rând la el. E mai importantă decât detoxifierea intestinelor, a pielii sau a rinichilor. Perioadele în care te simţi obosit, ai pielea uscată şi lipsită de strălucire, imunitatea scăzută, sunt semnale că ficatul nu se simte bine şi are nevoie de puţină “cooperare” din partea ta. Cura de detoxifiere ajută la eliminarea toxinelor, la întărirea sistemului imunitar, şi ar trebui ţinută măcar o dată pe an.

Cura durează două-trei săptămâni, perioadă în care trebuie să eviţi alcoolul, grăsimile, alimentele procesate şi medicamentele, adică cei mai mari “duşmanii” ficatului, care sunt cel mai greu de procesat. Alimentaţia ta e bine să fie bazată pe fructe şi legume în stare crudă, multe ceaiuri din plante medicinale cu efect hepatoprotector, alimente bogate în vitamine naturale, săruri, acizi graşi esenţiali. Un remediu naturist cunoscut este detoxifierea cu sucuri din fructe şi legume, timp de trei până la şapte zile. Poate fi greu la început, dacă tu eşti mare fan mititei la grătar şi cartofi prăjiţi. Însă pe măsură ce te vei simţi din ce în ce mai revigorat, uşor, plin de energie, cu pielea curată şi luminoasă, vei ajunge să apreciezi cum se cuvine această detoxifiere a ficatului şi vei înţelege mai bine tot ce am vorbit aici.

Posted on Leave a comment

De ce e important să faci diferenţa dintre răceală şi gripă

 

 

De cele mai multe ori, spunem că avem gripă când, de fapt, este vorba despre o simplă răceală, și invers. Simptomele lor asemănătoare ne induc în eroare. Totuşi, e bine să putem face diferenţa dintre cele două, deoarece gripa trebuie tratată cu mai multă seriozitate pentru a evita complicaţiile.

Durerile de cap, de gât, de urechi. Apar şi la răceală, şi la gripă, doar că în ultimul caz durerile şi starea de rău sunt mult mai accentuate.

Tusea. E un simptom ce se manifestă uşor la răceală, însă la gripă poate lua forme complicate. Tusea persistentă, cu expectoraţii, trebuie tratată cu atenţie pentru că poate duce la pneumonie.

Durerile musculare. Uşoare în caz de răceală, foarte mari în caz de gripă.

Febra. Apare rar în caz de răceală, e frecventă la gripă. Se instalează brusc, violent, cu frisoane, ameţeli, stări de rău şi epuizare.

Nasul care curge. E un simptom obişnuit al răcelii, dar rar apare la gripă.

Ce poţi face dacă simptomele pe care le ai conduc la gripă? În primul rând să iei măsuri serioase cât mai repede. Altfel, boala se va agrava şi va dura mai mult. Netratată în primele 48 de ore, gripa poate naşte complicaţii, cum ar fi pneumonia. Nu te grăbi să iei antibiotice! Fiind o afecţiune de natură virală, tratamentul constă în antivirale. Antibioticele sunt ineficiente şi, în plus, distrug sistemul imunitar şi dezechilibrează flora intestinală.

Odihna este foarte importantă. Ideal ar fi să stai câteva zile acasă, în repaus la pat, pentru refacerea organismului. Contează pe tratamente naturiste deosebit de eficiente, cum sunt supele de pui, ceapa şi usturoiul, ceaiurile calde din plante medicinale. Apelează în continuare la inhalații, frecții, gargare cu apă și sare, umidificatoare în cameră, tincturi și siropuri pentru întărirea imunității și pentru reducerea simptomelor bolii.