Posted on Leave a comment

Fă-ți în casă propriul ulei aromatizat cu plante!

E o adevărată bucurie să te plimbi în această perioadă prin piețe. Miroase a pere, gutui, prune uscate și must. Un deliciu! Însă cea mai îmbătătoare aromă vine dinspre standurile cu ierburi. Găsești tot ce vrei: cimbru, busuioc, rozmarin, mentă, în stare proaspătă sau uscată. Ia-ți și tu câteva crenguțe și prepară-ți acasă propriul ulei aromatizat. E simplu de făcut, iar rezultatul special.

În primul rând, trebuie să știi că cele mai potrivite uleiuri sunt cele presate la rece, fără aromă proprie, cum sunt uleiurile de măsline și de floarea soarelui. Se pot folosi plante uscate sau proaspete, condimente și legume.  La aromatizarea uleiului cu ierburi, cea mai simplă metodă este să pui plantele preferate (salvie, cimbru, rozmarin, tarhon, coriandru, busuioc) în sticle sterile, uscate, și să torni peste ele uleiul. Ierburile proaspete au o aromă mai intensă și dau o culoare vibrantă, dar, cum conțin apă, există riscul să mucegăiască. Iată câteva rețete.

– Pune într-o sticlă de ulei un fir de rozmarin, acoperă cu dop, pentru a nu lăsa aerul să intre, lasă sticla două săptămâni, în cămară, apoi strecoară și folosește uleiul la salate sau la diverse preparate. Nu păstra uleiul la frigider pentru că se îngroașă și își schimbă culoarea.

– La fel poți prepara un ulei cu cimbru, ideal la salate sau ca ulei de baie, în caz de răceală. Ai nevoie de 200 g de cimbru proaspăt și un litru de ulei presat la rece. Planta se spală, se usucă, se rup frunzele care apoi se zdrobesc ușor cu o furculiță. Se pun într-o sticlă, se toarnă deasupra uleiul, se acoperă și se lasă la macerat 14 zile, după care se strecoară.

– Mai poți prepara ulei aromatizat cu busuioc. Planta proaspătă se spală, se usucă, se pune într-o sticlă de ulei usor încălzit în prealabil (încălzirea uleiului previne mucegăirea, dacă planta e proaspătă). Se lasă 2-3 săptămâni, apoi se poate consuma în decurs de alte câteva săptămâni. Dacă vrei să păstrezi uleiul mai mult timp, trebuie să strecori frunzele de busuioc, deoarece devin cleioase.

– La aceste plante, sau separat, se mai poate condimenta uleiul cu ardei iute și căței de usturoi.

– De asemenea, uleiul se poate aromatiza cu mirodenii: cuișoare, semințe de muștar, de fenicul, anason, cardamon, scorțișoară etc. Se încălzește uleiul pentru cinci minute într-o oală (la maximum 40 de grade), apoi se toarnă peste mirodeniile alese și se lasă să se răcească. După care, se strecoară și se pune în sticlă.