Contaminarea cu paraziţi intestinali se face extrem de uşor, mai ales în rândul copiilor aflaţi în comunitate. Cum în curând vor începe şcoala sau grădiniţa, riscul de a dobândi o parazitoză creşte. Părinţii trebuie să fie atenţi la semnale şi să ia măsuri de prevenţie.
Limbrici, tenii, giardia, lamblia, toxoplasme, oxiuri sau amine – aceştia sunt câţiva dintre cei mai comuni paraziţi întâlniţi la populaţia din România. Simptomele generale pe care le dau sunt de inapetenţă, greaţă, dureri abdominale difuze sau în jurul ombilicului, paloare, scădere în greutate sau erupţii alergice. Există şi simptome speficife fiecărui parazit în parte. Spre exemplu, lamblia provoacă diaree, iar oxiurile dau mâncărimi în zona anusului, mai ales pe timpul nopţii, tulburări ale somnului şi stări de iritare. Din păcate, după ce persoana infectată foloseşte toaleta sau se scarpină, ouăle de oxiuri ajung pe degetele, unde supravieţuiesc câteva ore bune. Sunt răspândite pe suprafeţele atinse, unde pot supravieţui până la trei săptămâni. Astfel, rata de contaminare a celor din jur creşte, mai ales dacă vorbim despre copii care nici nu au sistemul imunitar suficient dezvoltat, nici nu ştiu prea bine să respecte regulile de igienă. E bine să îi obişnuiţi pe copii să se spele pe mâini înainte şi după folosirea toaletei, să nu mănânce niciodată cu mâinile murdare, să spele foarte bine fructele şi legumele, să nu bea după alţi copii, să nu muşte din acelaşi sendviş şi să-şi taie unghiile cât mai scurt.
Chiar şi cu respectarea acestor reguli este greu pentru un copil să prevină contaminarea. Potrivit statisticilor, peste 60% dintre copii au măcar o dată în viață viermișori. Astfel, părinţii trebuie să fie atenţi la semnale, să le facă analize de scaun şi de sânge în situaţia în care bănuiesc ceva şi nu ar fi exagerat ca măcar o dată pe an să-i pună la o cură de deparazitare. Ca tratament, la copiii sub 3 ani și la sugari se administrează siropuri din plante medicinale antiparazitare adecvate vârstei. Peste 3 ani, la aceste siropuri se poate asocia și un ulei esențial blând cu efect antiparazitar, cum e uleiul de ti-tree. Doza potrivită este de 1-2 picături la o linguriță de sirop antiparazitar, de 3-4 ori pe zi. De la vârsta de 6 ani se pot administra și capsule Vermicin din plante medicinale cu acțiune antiparazitară (cuișoare, iarbă mare, cimbru, frunze de măslin). În cazul copiilor de peste 14 ani și al adulților, se pot folosi remedii naturale mai puternice, pe bază de uleiuri esențiale cu efect antiparazitar. Tratamentul se urmează în cure de 20 de zile și e bine să fie repetat de două-trei ori, cu pauze de 10 zile între cure.
Usturoiul este o adevărată armă împotriva paraziţilor. Anumite substanţe pe care le conţine ameţesc viermişorii, care nu se mai opun mişcărilor tubului digestiv, ajungând să fie împinşi spre rect şi eliminaţi. Tinctura de propolis, semințele de dovleac și uleiul de dovleac sunt alte leacuri cunoscute încă din bătrâni. Apoi ananasul, afinele și papaya conțin enzime antiparazitare, în plus, cresc imunitatea. Nu doar copilul trebuie să urmeze această cură de deparazitare, ci toţi membrii familiei. În paralel, trebuie avută mai multă grijă la igienă, curăţenia se va efectua mai temeinic, iar alimentele preparate cu mai multă atenţie.