facebook-page-view
Discută cu
medicul Fares
Mai multe produse
No products were found.
Publicat la: 2015-01-06
Vizualizari: 17437
Comentarii: 2
Să faci sau să nu faci sport când eşti răcit?

Tuşeşti, strănuţi, îţi curge nasul şi ai o stare generală de rău? Cu siguranţă în această perioadă, dacă ai răcit, numai chef de sport nu ai. Totuşi, medicii atrag atenţia că cei care nu-şi întrerup rutina de a merge la sală sau de a face mişcare în aer liber se pot face bine mai repede, iar simptomele bolii nu vor fi atât de chinuitoare.

În general, sportivii au un sistem imunitar mai puternic decât persoanele sedentare, iar răcelile se prind mai greu de ei. Din păcate, nu toate virusurile pot fi fentate şi, câteodată, până şi cel mai dedicat sportiv e răpus de răceală. Când se întâmplă, nu te da bătut! Potrivit specialiştilor de la Colegiul American de Medicină Sportivă, citaţi de health.com, continuarea sportului, cu exerciţii moderate, înjumătăţeşte perioada de convalescenţă. Poţi să faci pauză în primele două zile de la debutul bolii, după care să reîncepi sportul uşor, cu o durată şi o intensitate a exerciţiilor reduse la jumătate. Nu trage de tine şi nu te obosi peste măsură, pentru că îţi vei slăbi şi mai mult sistemul imunitar, care acum e concentrat pe lupta cu boala. Foarte important este să te hidratezi corespunzător, în această perioadă, pentru că scurgerea nazală pe care o ai îţi poate grăbi deshidratarea. Iar dacă mergi la sală, trebuie să fii mult mai atent cu igiena. Alege aparate mai îndepărate de alte persoane şi curăţă-le cu şerveţele antibacteriene înainte şi după utilizare.

Corect e să fii responsabil şi să nu împrăştii virusuri, dar nici să iei alţii noi. Pentru că, pe cât eşti de contagios, pe atât eşti de vulnerabil la infecţiile tractului respirator, mai ales câteva ore de la un antrenament puternic. Nasul, gura, ochii, sunt poarta de intrare a microbilor în organism, aşa că fereşte-te să-ţi duci mâna murdară la faţă.

În ceea ce priveşte întrebarea dacă să mergi sau nu la sală când eşti răcit, trebuie să ai însă în vedere următoarea regulă: dacă simptomele bolii sunt localizate deasupra gâtului (nas înfundat, durere de gât, de cap), înseamnă că ai o răceală obişnuită şi nu sunt probleme dacă faci mişcare uşoară. Pe de altă parte, dacă ai febră, respiraţie îngreunată, durere în coşul pieptului, înseamnă că ai făcut gripă sau bronşită, caz în care trebuie să stai liniştit şi să te odihneşti, altfel, rişti să te deshidratezi şi să-ţi înrăutăţeşti starea de rău.

Fares Separator Left
Fares Separator
Fares Separator Right
Comentarii

Foarte tare

Motronea Alina
15 Ianuarie 2022

Foarte folositor multumesc! Răcită de 2 zile dar insemna ca îmi pot face linistită antrenamentele, doar tusesc puțin și curge nasul dar nu mai e altceva

Fata_tăcută
26 Septembrie 2021
ADAUGĂ COMENTARIU
Leave a Reply

Brandurile Fares

Consimțământ pentru cookie-uri