RIDICHEA NEAGRĂ

Raphanus sativus var. niger

Plantă de cultură din familia Brassicaceae (Cruciferae), cu aspect ierbaceu, având o rădăcină îngroşată cărnoasă, cu frunze lirate, florile albe sau palid violacee, fructul păstaie.

Ridichea pe care o cunoaştem noi a fost domesticită în Europa din perioada pre-romană ca rădăcină comestibilă. Locuitorii Greciei antice preţuiau ridichea mai mult decât alte culturi, iar cultura acesteia era comună în Egipt mult înaintea epocii piramidelor. Originea ridichii negre nu se cunoaşte exact; se consideră că este nativă în China şi s-a răspândit în zona Mediteraneană înaintea apocii greceşti şi în Lumea Nouă la începutul secolului XVI. În regiunile din Asia şi Africa este mult folosită în tratamentul unor probleme diverse asociate sistemului digestiv, în special de ordin gastrointestinal şi hepatic. În Mexic planta este folosită pentru tratarea calculilor biliari colesterolici sau pigmentari.

Ridichea a fost mult timp crescută în cultură în scopuri culinare, dar are de asemenea şi beneficii pentru sănătate. Rădăcinile de ridiche neagră stimulează apetitul şi digestia, având un efect tonic şi laxativ asupra intestinului, indirect stimulând şi fluxul biliar. Consumul de ridiche în general rezultă într-o digestie îmbunătăţită. Planta mai este citată ca folosită în tratamentul paraziţilor intestinali, frunzele, seminţele şi rădăcinile mature fiind întrebuinţate în tratamentul astmului şi al altor afecţiuni pulmonare; sucul frunzelor proaspete este diuretic şi laxativ; seminţele sunt carminative, diuretice, expectorante, laxative şi stomahice, şi sunt recomandate intern în indigestie, balonare abdominală, flatulenţă, regurgitare acidă, diaree şi bronşită. Rădăcina este antiscorbutică, antispasmodică, astringentă, colagogă, digestivă şi diuretică. Este de asemenea un bun remediu în scorbut şi calculi.

Medicina românească de la mijlocul secolului trecut ne spune că ridichile negre conţin esenţă sulfuroasă asemănătoare cu cea a hreanului, aceasta făcând ca decoctul lor îndulcit cu miere să aibă acţiune contra răcelilor şi tusei. Se considera că esenţa lor, conţinând sulfură de alil, formează un excitant stomahic şi general şi un antiscorbutic de valoare, ele conţinând şi vitamina C în notabilă proporţie, dar de asemenea şi vitaminele B1 şi B2 şi puţină vitamina A, influenţând astfel în mod fericit bolile prin carentâţă vitaminică.

Planta conţine rafanină, substanţă cu efect antibacterian şi antifungic, ce inhibă creşterea microorganismelor precum Staphylococcus aureus, E. coli, streptococci, pneumococci etc; ridichea manifestă şi activitate antitumorală.

Rădăcinile de ridiche conţin glucosinolaţi, care sunt metaboliţi secundari biologic activi cu rol intra- şi interspecific în familia Brassicaceaelor. Aceşti metaboliţi secundari se găsesc în interiorul vacuolelor; există doi comouşi prezenţi în principal în ridichi şi în broccoli, glucoraphasatina şi glucoraphanina. Glucoraphasatina a demonstrat efect antioxidant pe modele canceroase in situ; glucoraphanina şi produsul său intermediar sulforaphanul prezintă de asemenea proprietăţi antioxidante şi pot diminua nivelele colesterolului plasmatic. Glucoraphanina este al doi-lea glucozinolat important în rădăcina de ridiche neagră, iar produsul său cel mai important de degradare, sulforaphanul, s-a dovedit a fi un metabolit eficient pentru diminuarea nivelelor de colesterol hepatic.

Rădăcina de ridiche neagră se regăseşte şi în gama de produse FARES sub formă de sirop simplu şi de asemenea şi în siropurile Plantusin Forte şi Plantusin pentru diabetici.