facebook-page-view
Mai multe produse
No products were found.
Publicat la: 2016-12-19
Vizualizari: 18772
Comentarii: 0
Recomandat și interzis în laringită

Din suita de afecțiuni specifice sezonului rece nu putea lipsi laringita. Așa cum îi spune și numele, este o inflamație a laringelui, cauzată de o răceală puternică sau de alte infecții respiratorii virale. Mai poate apărea și în urma suprasolicitării coardelor vocale, în cadrul unei sinuzite sau a bolii de reflux gastro-esofagian. Simptomul cel mai important este răgușeala și pierderea vocii. Nu este o afecțiune gravă și se poate trata ușor cu remedii cu plante din natură. Iată ce trebuie făcut și ce nu:

Recomandat:

- Hidratează-te cu cât mai multe ceaiuri călduțe din plante medicinale cu efect calmant, cicatrizant, antiinflamator, antiviral (de mușețel, tei, pătlagină, lemn dulce, cimbru sau cimbrișor).

- Poți consuma și comprimate de supt din aceste plante, în special de lemn dulce, un remediu naturist extraordinar pentru gât, folosit încă din Antichitate.

- Mănâncă alimente moi, călduțe, cum ar fi supe, piureuri, orez cu legume etc.

- Poți încerca să aplici căldură în jurul gâtului pentru a calma durerea.

- Inhalațiile cu abur sunt de mare ajutor, mai ales dacă adaugi în apă uleiuri esențiale de eucalipt, lavandă sau cuișoare. Vaporii calzi refac umiditatea gâtului, iar uleiurile din plante vin cu efectul lor vindecător, antiinflamator, descongestionant local.

De evitat:

- Forțarea coardelor vocale este interzisă deoarece pot apărea leziuni. Inclusiv șoptitul e contraindicat pentru că face coardele vocale să se lovească una de alta la fel de tare ca atunci când strigi. Astfel, doar repausul vocal ajută la vindecarea laringitei.

- Evită condimentele, mâncărurile acide și cele prea uscate și abrazive, precum nucile și semințele.

- Temperatura mâncărurilor este și ea importantă. Ai grijă să nu fie prea reci sau prea fierbinți, pentru a nu leza și mai tare zona.

- Nu trebuie să consumi cafea, alcool și băuturi carbogazoase care irită și deshidratează gâtul.

- Fumul de țigară și expunerea la substanțe toxice, iritante, agravează laringita.

 

ASOCIERI RECOMANDATE
Fares Separator Left
Fares Separator
Fares Separator Right
ADAUGĂ COMENTARIU
Leave a Reply

Brandurile Fares

Consimțământ pentru cookie-uri