Dacă nu-ți place să ajungi lac de transpirație la o întâlnire importantă, nici să faci saună în autobuz, în drum spre serviciu, află că există metode de a reduce transpirația în exces. Plantele medicinale ne sunt aliați de nădejde. Unele se consumă sub formă de ceai, cu altele poți face spălături locale.
Salvia este unul dintre cei mai de nădejde aliați în lupta cu transpirația în exces. Se beau zilnic 2 căni de ceai (una dimineața, pe stomacul gol, alta pe parcursul zilei), într-o cură de 3 săptămâni. Infuzia se prepară din două lingurițe de plantă la o cană de apă fierbinte.
Infuzia de busuioc este și ea indicată. Ar trebui băute două căni de ceai pe zi și, în paralel, poți spăla cu această infuzie axilele și picioarele (are efectul unui bun antiperspirant).
Ceaiul de mentă se folosește și el atât intern, cât și extern. Infuzia călduță se bea zilnic și se prepară dintr-o linguriță de frunze la o cană de apă, iar pentru uz extern se prepară un decoct mai concentrat cu care se tamponează axilele și zonele cu transpirație excesivă.
Ceaiul negru e, de această dată, foarte bun extern. Se prepară o infuzie foarte concentrată cu care se tamponează axilele timp de 5 minute. Taninul din ceai va reduce transpirația pe termen lung.
Brusturele are și el efect astringent și ajută la purificarea sângelui și a fluidelor. Se consumă sub formă de ceai, însă atenție că are un ușor efect laxativ. Extern, se aplică tinctură de brusture pe zonele afectate de transpirație.
Pentru transpirația excesivă a picioarelor, prepară un amestec din 5 picături ulei de mentă, 5 de salvie și 5 de chiparos, într-o bază de alcool camforat (10 ml) și cu el masează picioarele dimineața și seara.
Pentru un efect de reducere a transpirației la nivelul întregului corp, adaugă în apa de baie ulei de levănțică și stai scufundat 15-20 de minute. Tot în apa de baie mai poți adăuga bicarbonat de sodiu (două lingurițe la doi litri de apă). Local, poți face spălături sau tamponări cu o soluție mai concentrată. Nu va stopa transpirația, însă va neutraliza acizii care dau mirosul neplăcut. Tamponări locale mai poți face cu zeamă de lămâie sau cu oțet de mere.
Pe lângă toate aceste remedii, ai grijă la dietă. Renunță la fumat, alcool, la mâncăruri picante, prăjite, afumate, la alimente care dau transpirației un miros neplăcut, așa cum sunt ceapa, usturoiul, condimentele, sarea, carnea. Bea cât mai multe lichide, poartă haine de bumbac, care lasă pielea să respire și, foarte important, evită, pe cât posibil, stresul.