Wintergreen

Gaultheria procumbens, numită în mod obișnuit wintergreen, este o plantă din familia afinelor (Ericaceae), rizomatoasă, târâtoare, lemnoasă, veșnic verde, originară din pădurile din estul Americii de Nord. Tulpinile sunt erecte, poartă frunze lucioase, pieloase, eliptice până la alungite, de culoare verde închis (până la 3 cm lungime). Plantele se răspândesc în timp formând o pătură atractivă de acoperire a solului. Flori albe ceroase, pendente, în formă de clopot,  înfloresc de la axila frunzelor la începutul verii (iunie-iulie). Florile lasă loc unor fructe de pădure de culoare roșu aprins, comestibile, care persistă pe timpul iernii. Frunzele capătă nuanțe de violet toamna.

Numele genului îl onorează pe Jean-Francois Gaultier (1708-1756), care a fost medicul regelui în colonia franceză Quebec din 1742 până în 1756 plus un pasionat botanist și colecționar de plante.

Fructele sunt o hrană excelentă de iarnă pentru unele animale sălbatice, cum ar fi fazani, cocoși, veverițe și căprioare. Wintergreen a constituit o aromă populară pentru guma de mestecat, bomboane și pastă de dinți. Frunzele erau preparate cândva sub formă de cataplasme pentru durerile artritice și durerile musculare. Fructele pot fi consumate crude sau adăugate în produse de patiserie și salate.

Când frunzele sunt zdrobite, se eliberează un parfum de iarnă.

Frunzele de Gaultheria procumbens, Folia Gaultheriae, au constituit mult timp un produs de mestecat popular în America și au fost folosite pentru a face diferite băuturi răcoritoare. De asemenea, au fost folosite ca stimulent aromatic, tonic, carminativ, corector de gust, emenagog și antiseptic. Infuzia se bea și la începutul secolului trecut în America de Nord, pe post de înlocuitor pentru ceaiul chinezesc. Se crede că distilarea uleiului volatil, cunoscut sub numele de ulei de iarnă, a început la debutul secolului al XIX-lea și, deoarece remediile populare (așa-numitele medicamente brevetate) erau foarte preferate în America la acea vreme, a fost folosit ca aromă pentru preparate farmaceutice și cosmetice dar și ca medicament, cu vânzări mari. Unul dintre cele mai de succes medicamente populare din America, Swaim's Panacea, a fost aromat cu ulei de wintergreen. În 1842, Cahours și ceva mai târziu Procter au stabilit identitatea principalului component al uleiului de wintergreen, comun cu al uleiului esențial obținut din scoarța de Betula lenta. În medicină a fost folosit în principal împotriva artritei reumatoide, ca antiseptic, dezinfectant și emetic.

Componenta activă a uleiului esențial de wintergreen este esterul metilic al acidului salicilic, care este în mare parte descompus în organism și excretat ca acid salicilic sau acid saliciluric. Esterii acidului salicilic pătrund cu ușurință în piele datorită solubilității lor lipidice.

Acidul salicilic are o puternică acțiune antiseptică, conform lui Pouchet dilată vasele unor zone ale pielii, ceea ce îi conferă efectul său de vindecare asupra poliartritei reumatoide, dar este util în toate afecțiunile în care este implicată o inflamație sau dureri. Astfel, wintergreen este foarte util pentru nevralgii, în special sciatică, gastralgie, pleurezie, pleurodinie, în special cu dureri de mediastin, dureri ovariene, epididimita, diafragmite, artrită urică și de asemenea pentru colici menstruale. Uleiul este adesea folosit extern, fiind util și în caz de hemoroizi.

Alte componente eficiente ale Gaultheria includ: glicozidele gaultherină și arbutină.