Saschiu

Vinca minor L.

Este un subarbust cu tulpini târâtoare, de cca. 1m lungime, şi altele verticale de 15-20 cm, cu frunze persistente. La nodurile tulpinii prezintă rădăcini adventive. Frunzele opuse, ovat eliptice, coriacee, cu marginea întreagă. Florile solitare, caliciul cu 5 sepale ascuţite la vârf, corola mare, cu 5 petale albastre-violacee. Pentru tratamentele naturiste se recoltează părţile aeriene superioare ale plantei.

Denumirea generică a plantei provine din latinescul vincio, vincire = a lega, datorită utilizării în vechime pentru realizarea de coroniţe la festivalurile publice, cununii şi funeralii. Pe vremuri, în lucrările botanice, era denumită Pervinca, din pervincere = a învinge, a trece peste, datorită faptului că planta rezistă de-a lungul iernii.

Vinca minor era cultivată pe lângă castelele şi mănăstirile din Evul Mediu.

Apuleius, în al său Herbarium (1480), dă instrucţiuni elaborate pentru colectarea sa, susţinând că planta este utilă în multe scopuri, de la a alunga răul şi posesiunile demoniace, la calmarea muşcăturilor de şarpe sau sălbăticiuni, şi ca antidot în caz de otrăvire. Pentru germani era „floarea imortalităţii”. În Franţa saschiul era considerat o emblemă a prieteniei.

Benjamin H. Barton, în Istoria Plantelor Medicinale ale Marii Britanii, publicată în 1838, susţine că planta a fost mult lăudată pentru puterile sale de a opri hemoragiile. Frunzele plantei zdrobite, introduse în nări erau eficient folosite pentru a opri sângerările nazale. Decoctul era de asemenea cunoscut ca fiind foarte util în hemoptizii, hemoroizi sângerânzi şi menstruaţii excesive, de asemenea în diaree cronică, datorită calităţilor sale tonice şi astringente; decoctul din plantă s-a dovedit util şi în ftizia pulmonară. Se vorbea despre eficienţa sa, sub formă de gargară, în inflamaţiile gâtului; unii medici îl recomandau în aceeaşi formă în blocajele atonice ale gurii şi faringelui şi în unele afecţiuni ale gingiilor.

În medicina româneascvă veche se folosea ca remediu natural pentru combaterea catarurilor cronice în general; contra diareei, menstruaţiei prea abundente, în poala albă (leucoree), planta fiind considerată tonifiantă generală; pentru purificarea sângelui, datorită saponinelor.

Iarba de saschiu conţine 0,4-0,9% alcaloizi cu nucleu indolic dintre care principalul este vincamina, şi taninuri, flavonoide, saponine. Alcaloizii din Vinca, incluzând vinblastina şi vincristina, sunt utilizaţi în prezent ca agenţi chimioterapeutici.

În produsele naturiste saschiul este mai rar întâlnit. Componentele active imprimă plantei proprietăţi hipotensive, spasmolitice, bradicardizante, fiind indicat ca remediu naturist al hipertensiunii arteriale; mai este recomandat în scleroză cerebrală şi pentru ameliorarea oxigenării şi funcţiei cerebrale.