Rodia

Punica granatum L.

Rodia este un arbore nativ în arealul cuprins între Munţii Himalaya, nordul Indiei şi până în Iran, dar a fost cultivat şi naturalizat încă din perioada antică în întreg bazinul Mediteranean. Mai creşte spontan în India şi regiunile aride din sud-estul Asiei, Indiile de Est şi Africa tropicală. În prezent este cultivat şi în regiunile uscate ale Statelor Unite.

Arborele creşte în mod obişnuit până la 4-6 m, prezintă multe ramuri spinoase şi poate avea o viaţă foarte lungă, aşa cum ne dovedesc exemplarele de la Versailles din Franţa care au peste 200 de ani; Scoarţa arborelui devine cenuşie o dată cu înaintarea în vârstă; frunzele sunt lucioase, lanceolate, florile mari, roşii, albe sau variegate, cu un caliciu tubular; fructul poate creşte până la 12-13 cm, având o coajă roşu-închis şi conţinând foarte multe seminţe separate de un pericarp alb, membranos şi înconjurate fiecare de o mică cantitate de suc roşu, acrişor.

Denumirea generică, Punica, a fost denumirea romană pentru Cartagina, unde se  ştia că cresc cele mai bune rodii. Denumirea lor în franceză este grenade, în spaniolă granada, traducerea literală însemnând măr (pomum) cu seminţe (granatus); denumirea latină iniţială a fost Malus punica, sau Punicum Malum. 

Este un arbore antic, mistic, lăudat în Vechiul Testament, în Tora evreiască şi în Talmudul babilonian ca fruct sacru ce conferă putere, fertilitate, abundenţă şi noroc. Apărea în ceremonii în mitologia egipteană şi greacă. De asemena a fost emblema personală a împăratului roman Maixmilian. Rodia este simbolul şi emblema heraldică a localităţii antice spaniole Granada – motiv pentru care oraşul a şi primit această denumire.

Hipocrate, în lucrările sale prescria frunzele de rodie pentru vindecarea rănilor şi ca agent antiinflamator, iar sucul de fructe pentru sănătatea uterului. Paracelsus folosea coaja ca antiinflamator, iar după Lonicerus, Matthiolus şi Bock aceasta era folosită ca astringent, antidiareic, febrifug, hemostatic şi vermifug. În China şi India era de asemenea un remediu în diaree cronică şi dizenterie, boli gastrice; un decoct din muguri era recomandat, de asemenea, pentru bolile de stomac. În Europa în jurul anilor 1800 scoarţa de rădăcină era prescrisă contra teniei fiind considerată foarte eficace. Medicul german Klein pomeneşte 17 cazuri de succes folosind clisma cu macerat din scoarţă de rodie împotriva teniei. Într-adevăr, toate părţile plantei conţin alcaloizi rari, cunoscuţi ca pelletierine care paralizează viermii asftfel încât aceştia sunt apoi uşor eliminaţi din organism utilizând un laxativ. Pe lângă întrebuinţările istorice, datând de aproape 3000 de ani, rodia este şi astăzi folosită în mai multe sisteme de medicină tradiţională pentru o varietate de afecţiuni. În medicina chineză şi a Africii de Sud pericarpul fructului este utilizat în tratamentul diareei, metroragiei, metrostaxiei şi a durerilor stomacale; medicina Unani foloseşte florile ca supliment alimentar în tratamentul diabetului, iar în medicina Ajurvedică rodia este considerată o farmacie în sine, şi este utilizată ca agent antiparazitar, ca tonic al sângelu şi în vindecarea aftelor, diareei, şi ulcerelor.

Planta este bogată în taninuri, fapt care o face un bun astringent ce poate fi util în afecţiuni vaginale, infecţii bucale şi ale gâtului. Planta întreagă, dar în special scoarţa, are proprietăţi antibacteriene, antivirale şi astringente; acest remediu trebuie folosit cu atenţie, deoarece în cantităţi mari poate deveni toxic. Florile sunt folosite şi astăzi în tratamentul dizenteriei, durerilor stomacale şi tusei. Seminţele sunt demulcente şi stomahice. Fructul e astringent mediu şi revigorant în unele stări febrile, în special în cele de origine biliară. Este de asemenea cardiac şi stomahic. Coaja uscată a fructului este folosită în tratamentul dizenteriei amoebice sau diareei. Este şi acum un tratament specific pentru infestarea cu tenie. Pericarpul uscat este preparat sub formă de decoct alături de alte plante şi folosit în tratamentul colicilor, leucoreei, dizenteriei.

Explozia curentă de interes pentru rodie ca produs medicinal şi nutriţional se reflectă în cercetările realizate din 2000 până în prezent care sunt revelate în peste 130 publicaţii ştiinţifice referitoare la efectele sale asupra sănătăţii. Rodiile au acţiune antiinflamatoare şi antioxidantă - studiile arătând un efect antioxidant la oameni superior merelor - anticarcinogenică, hipoglicemică, de reducere a absorbţiei şi accentuare a eliminării intestinale a colesterolului, de reducere a presiunii sangvine sistolice. Proprietăţile terapeutice potenţiale ale rodiei cuprind tratamentul şi prevenirea cancerului, afecţiunilor cardio-vasculare, diabetului, afecţiunilor dentare, disfuncţiilor erectile, ischemiei cerebrale infantile, artritelor, obezităţii, afecţiunii Alzheimer etc.