facebook-page-view
Mai multe produse
No products were found.
Transport Gratuit
Tip Produs
Afecțiuni
PLANTĂ
Filtru
Fares Separator Left
Fares Category Separator
Fares Separator Right
Fares Separator Left
Fares Separator
Fares Separator Right

Pelin: Beneficii, proprietăți, utilizări și contraindicații

REGĂSIȚI ACEASTĂ PLANTĂ ÎN URMĂTOARELE PRODUSE:

● ceaiuri simple: Pelin pungă

● creme: Ginosept cremă

Pelinul (Artemisia absinthium L.), cunoscut și sub numele de absint, este o plantă originară din Europa și Asia, utilizată de peste 2000 de ani în diverse scopuri, inclusiv în medicină, arta culinară și în producerea de băuturi alcoolice.

Cunoașterea pelinului este importantă din punct de vedere istoric, cultural, medicinal și ecologic, iar cercetările continue asupra acestei plante ar putea aduce noi perspective și aplicații în diferite domenii.

Pelinul a jucat un rol important în istoria umanității constituind ingredientul principal în băutura alcoolică numită absint, care a fost populară în secolul al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea, fiind asociat cu mișcările artistice și intelectuale din acea perioadă. Totuși, din cauza conținutului său ridicat de thujonă, un compus considerat toxic în cantități mari, absintul a fost interzis în multe țări pentru o perioadă de timp.

De precizat este faptul că pelinul nu este același lucru cu pelinul dulce (Artemisia annua L.), o specie înrudită care prezintă, de asemenea, o utilizare medicală recunoscută.

 

Caracteristicile pelinului

Pelinul provine din Europa, Asia de Vest și Africa de Nord. Specia a fost introdusă și aclimatizată în America de Nord și America de Sud, dar poate fi găsit și în Australia. Apare pe marginea drumurilor, locurile de tăiere a pădurilor și luminișuri, precum și pe terenuri pustii și pietroase. Pelinul este o specie cultivată astăzi în țările din sudul Europei, SUA și Brazilia.

Pelinul prezintă o tulpină gri-verzuie, cu 5 brazde longitudinale aplatizate. Frunzele au o culoare verde deschis, spre alburiu. Inflorescențele cresc de la axila frunzelor și sunt formate din flori mici, galbene.

Ce proprietăți are pelinul?

Pelinul conține ca și compuși biochimic activi principii amare și sesquiterpenice de tip guaianolidic precum proazulenele simple, ulei esențial, flavone, poliine, fitosteroli, acizi grași, acid folic, vitaminele C și B6, derivați lignanici, săruri minerale.

Proprietățile medicinale ale pelinului sunt cunoscute de sute de ani, începând din Antichitate.

Dioscoride îl descrie ca fiind astringent și digestiv. În Propontis și Tracia se făcea din el un vin care era considerat foarte sănătos. Galen îl numește agent antifebril. El este mult menționat și de către medicii romani și greci.

Compușii biochimici din compoziția pelinului îi conferă acțiune tonic amară (lactone sesquiterpenice), emenagogă și antihelmintică (tuiona), colagogă (ulei volatil, principii amare), antibacteriană, antifebrilă, antimalarică.

Studiile farmacologice contemporane s-au concentrat pe confirmarea și determinarea mecanismelor acestor direcții tradiționale de activitate ale pelinului. Ele au demonstrat, de asemenea, posibile aplicații terapeutice noi, necunoscute anterior, rezultate din studiile științifice investigative. Astfel, s-a aflat faptul că pelinul manifestă efecte antiparazitare, antibacteriene, antifungice, hepatoprotectoare, antiinflamatorii, imunomodulătoare, citotoxice, analgezice, neuroprotectoare, antidepresive, precum și efecte antioxidante.

S-a raportat recent că uleiul esențial din florile și părțile aeriene de pelin are proprietăți antimicrobiene. Extrasele de pelin prezintă o activitate antimicrobiană puternică, în special împotriva bacteriilor patogene gram-pozitive. Rezultatele unor studii experimentale au relevat faptul că aplicarea topică a extractului de pelin pe locurile infectate a produs o activitate antibacteriană importantă împotriva Staphylococcus aureus.

Beneficiile pelinului

În Evul Mediu, pelinul este întâlnit prima dată în „Hortulus”, poemul didactic al starețului Walafridus Strabus (sec. IX), apoi la Sfânta Hildegard, care îl numește „wermuda”. Faptul că Tabernaemontanus îi dedică nu mai puțin de 13 pagini în folio, în cartea sa de plante medicinale, vorbește despre reputația înaltă de care se bucura pelinul în acea epocă. Cele mai importante întrebuințări au fost ca remediu pentru răni, împotriva holerei și ciumei, reumatismului, paraliziei, icterului, hidropiziei, scorbutului, afecțiunilor stomacale, bolilor ginecologice, epilepsiei etc. Lonicerus (Lonicerus, Kreuterbuch, 1564, p. 229 D.) lăuda multe dintre virtuțile pelinului, cum ar fi puterea de întărire a stomacului, efectul digestiv, de stimulare a apetitului, de curățare a ficatului și a splinei și efectul benefic în hidropizie, insomnie și febră. Medicul olandez Boerhaave (1668 – 1738) îl recomanda împotriva malariei.

Remediu pentru afecțiuni digestive

În fitoterapia modernă, pelinul este întrebuințat ca tonic aperitiv în inapetență, atonie gastrică, dispepsie, inflamații ale mucoasei gastro-intestinale, probleme biliare și hepatice, în oxiuroză sub formă de clisme.

Ajută în afecțiunile genitale feminine

Pelinul poate avea efecte benefice în tratarea unor afecțiuni ginecologice, cum ar fi menstruația întârziată însoțită de durere menstruală. Infuzia de pelin ajută în cazul ptozei organelor genitale la femei, în special la cele care au avut mai mulți copii, datorită acțiunii sale tonice generale, conferă o mai bună capacitate de susținere a organelor din cavitatea abdominală.

Folosit sub formă de spălături vaginale sau cremă, împreună cu flori de gălbenele și coada șoricelului, combate leucoreea și infecțiile vaginale.

Combate oboseala

Prin efectul tonic general, este eficient și în caz de oboseală cronică, epuizarea nervoasă și insomnie.

Pelinul ocupă astăzi un loc important în producția de produse cosmetice. De asemenea, are o poziție consolidată în industria alimentară, ca bază pentru băuturi alcoolice și sub formă de condiment. De asemenea, a devenit obiect de cercetare biotehnologică.

 Utilizarea pelinului

Recomandările de utilizare şi dozaj pot varia conform cu destinaţia şi compoziţia produsului, fără a depăşi dozele şi durata de siguranţă, care este de este de maxim 2 săptămâni.

Dozele zilnice recomandate sunt:

-       Ceai de pelin: peste o linguriţă de plantă se toarnă 200 ml apă clocotită şi se lasă 10-15 minute acoperit, apoi se strecoară. Se beau 2 căni cu ceai pe zi, înainte de masă.

-        Tinctură de pelin: se iau 15-20 de picaturi de 3 ori pe zi, diluate in minim 50 ml apă sau ceai.

-        Pulbere de pelin: sub formă de tablete/capsule, maxim 3 g/zi substanţă vegetală împărţită în trei doze. 

Contraindicațiile pelinului

Consumul de produse pe bază de pelin nu este indicat în gastrită hiperacidă, ulcer gastric şi duodenal, epilepsie şi în caz de hipersensibilitate la această plantă. Este contraindicat în sarcină și alăptare, la copiii mici.

Consumat abuziv, pelinul creează stări de agitație, convulsii, halucinații iar abuzul de băuturi cu pelin determină tulburări psihice, pierderea memoriei.

 

 

BIBLIOGRAFIE

-Istudor Viorica, FARMACOGNOZIE, FITOCHIMIE, FITOTERAPIE, vol. II, Editura Medicală, București, 2001, pg. 300

-Gerhard Madaus Dr. Med., Lehrbuch der Biologischen Heilmittel, 1938

-Szopa A, Pajor J, Klin P, Rzepiela A, Elansary HO, Al-Mana FA, Mattar MA, Ekiert H. Artemisia absinthium L.-Importance in the History of Medicine, the Latest Advances in Phytochemistry and Therapeutical, Cosmetological and Culinary Uses. Plants (Basel). 2020 Aug 19;9(9):1063. doi: 10.3390/plants9091063. PMID: 32825178; PMCID: PMC7570121.

-Ursula S, Hancianu M, Cioanca O, Aprotosoaie AC, Miron A. Plante medicinale de la A la Z. Polirom, 2014, pg.82-84.

Citește mai multMai puțin

Brandurile Fares

Consimțământ pentru cookie-uri