Pătlăgele roșii

Lycopersicon esculentum Mill. (Solanum lycopersicum L.)

Specie ierboasă din familia Solanaceae (familia cartofului), la noi în cultură, anuală, cu o tulpină lemnoasă, lipsită de fermitate, care de obicei trebuie susţinută, şi creşte înaltă de 1-3 m; fructul, o bacă roşie, este partea comestibilă a plantei (spre deosebire de cel al cartofului care este toxic), şi serveşte ca zarzavat.

Se consideră că plantele din genul Lycopersicon îşi au originea în fâşia de coastă a vestului Americii de Sud, de la Ecuator până la 30° latitudine sudică, fiind considerate ca provenind mai ales din Peru şi Insulele Galapagos. Se crede că roşiile au fost domesticite prima dată în Mexic, având în vedere că seminţele au fost aduse în Europa din Mexic după cucerirea lui Cortes în 1519. Încă se mai găsesc specii sălbatice de roşii între Ecuador şi Chile, precum şi în Insulele Galapagos, iar varietatea cu fructe mici, denumite roşii cherry, prezintă încă o distribuţie largă ca plantă sălbatică în zonele tropicale şi subtropicale ale Americii de Sud.

Denumirea de tomate derivă din cuvântul „tomatl”, numele lor dat în Nahuatl, limba poporului aztec. Poporul mayaş şi alte popoare din vecinătate foloseau fructele de roşii pentru gătit. La început erau considerate de către europeni otrăvitoare, dar erau apreciate pentru frumuseţea lor. Bernardino Sahagun, un preot franciscan care a vizitat Mexicul în 1529, a scris că aztecii combinau tomatele cu chilly şi adăugau seminţele zdrobite pentru a face sosuri (salsa, sos popular şi în zilele noastre în Mexic şi Statele Unite).

La mijlocul secolului XVI, roşiile au fost introduse în Europa şi crescute pentru aspectul fructelor; au fost consumate prima dată în Spania şi Italia.

În 1887, legile tarifare din Statele Unite au impus o taxă pe legume, dar nu şi pe fructe, fapt care a adus statutul roşiilor la nivel de problemă de importanţă legală. Curtea supremă a soluţionat această problemă în 1893, declarând tomatele ca „legumă”, folosindu-se de definiţia populară care desemnează legumele prin modul lor de folosire, şi anume că acestea sunt servite la masă şi nu la desert.

Încă de la începutul secolului trecut medicina românească le considera utile atât pentru proprietăţile lor uşor laxative şi diuretice, excitante ale secreţiei pancreatice şi ale apetitului, graţie acizilor tartric şi malic şi a sărurilor ce le conţin, dar şi un nepreţuit izvor de vitamine, conţinând vitaminele A în mare proporţie, B1, B2 şi C. Pătlăgelele roşii joacă astfel un rol dublu, fiind aliment şi medicament complex, util în multe boli produse prin carenţa de vitamine.

Pulpa fructului este considerată în sistemele de medicină populară foarte benefică aplicată pe piele pentru persoanele cu tenul gras, şi de asemenea pentru arsuri ale pielii.

Unul din compuşii activi cei mai importanţi este considerat lycopenul, un puternic antioxidant, considerat a fi de 10 ori mai eficient decât vitamina E.  O cercetare ştiinţifică de ultimă oră realizată la Universitatea din Cambridge a găsit că, suplimentarea zilnică a dietei cu un extract din tomate poate îmbunătăţi funcţionarea vaselor sangvine la pacienţi cu afecţiuni cardiovasculare, mai precis un sulpiment administrat oral de 7 mg lycopen îmbunătăţeşte şi normalizează funcţia endotelială. Consumul de roşii, sosuri şi sucuri din roşii, a fost asociat cu reducerea riscului apariţiei cancerului, constatându-se de asemenea un efect adjuvant în hiperplazia benignă de prostată.

Extractul din tomate îl regăsim şi în produsul FARES capsule PROSTATĂ.