Mac californian

Eschscholzia californica 

Plantă erbacee anuală sau perenă din familia Papaveraceae, considerată arhaică având o descendenţă puţin cunoscută, macul californian creşte în sudul Californiei, fiind comună şi în zonele deşertice în special în deşertul Mojave, dar poate fi găsită crescând de-a lungul coastelor estice ale Americii de Nord până în Oregon şi chiar până în sudul statului Washington. Planta are o culoare verde-albăstrie, creşte 20 până la 60 cm înălţime; florile, asemănătoare la formă cu ale macului roşu dar portocalii sau galbene, prezintă patru petale şi pot atinge până la 5 cm diametru.

Indienii americani foloseau macul californian ca hrană dar şi în scopuri medicinale. Denumirea generică a fost dată după Dr. J. F. Eschscholz (1793-1831) care a fost chirurg şi naturalist în expediţiile ruseşti din Pacific spre coastele Americii de Nord în 1816 şi 1824. Când navele ruseşti au ajuns să navigheze de-a lungul coastelor californiene la începutul anilor 1800 au fost minunaţi să vadă dealurile aurii acoperite fiind de macii înfloriţi. Macul californian este floarea oficială a statului California, şi în prezent este ocrotită prin lege; se foloseşte macul din culturi.

După 1844 în America macul californian era deja reputat pentru efectele sale analgezic şi sedativ fără a avea efectele secundare caracteristice opiatelor. În American Journal of Pharmacy, Vol. 59 din 1887 se menţionează o recomandare la adresa chimiştilor de a realiza investigaţii chimice atente asupra E. californica în vederea izolării principiilor active necunoscute încă şi cărora li se datorează efectele calmante. În anii care au urmat în compoziţia plantei s-au evidenţiat şapte alcaloizi, pe lângă sanguinarină, protopină, β- şi γ-homochelidonine, "alcaloidul a," "alcaloidul b,"  cheleritrină şi acid succinic. Caracterul efectului sedativ imprimat la utilizarea plantei se spunea că este superior altor plante din familia Papaveraceae (Sanguinaria canadensis, Papaver album, etc.) şi, luând în considerare şi experimentele clinice realizate până atunci, era preferat codeinei. Extractul alcoolic utilizat la sfârşitul secolului XIX era apreciat pentru acţiunea sa de a linişti durerea şi de a produce un somn calm, fără efecte secundare. Planta a fost extensiv cultivată având chiar şi vâteva varietăţi de grădină.

Atât medicina populară cât şi lumea ştiinţifică a continentului american a apreciat macul californian ca plantă amară sedativă şi, de asemenea, pentru efectul său diuretic, analgezic, de relaxare a spasmelor şi de stimulare a transpiraţiei.

În scopuri fitoterapeutice se recoltează planta întreagă în floare şi se utilizează sub formă de infuzie sau tinctură. Intern este recomandată în tratamentul stărilor tensionale nervoase, anxietăţii, insomniei şi a durerilor de dinţi. S-a raportat faptul că efectul său asupra sistemului nervos central nu este unul narcotic, ci unul care tinde să normalizeze funcţiile psihologice. Efectele sale uşor antispasmodic, sedativ şi analgezic îl fac util în tratamentul problemelor fizice şi psihologice la copii. Un extract din rădăcină este folosit sub formă de comprese pe sâni pentru a inhiba secreţia laptelui la mamele care au alăptat.

Studiile ştiinţifice au încercat să aducă lumină în ceea ce priveşte mecanismele de acţiune ale macului californian, şi având în vedere rezultatele acestora s-a emis ipoteza că efectele sale biologice (sedativ, anxiolitic şi analgezic) se datorează acţiunii alcaloizilor din compoziţia sa asupra receptorilor GABA care sunt prezenţi la nivelul creierului în special în neuronii intermediari inhibitori.