Frunza de Boldo

Peumus boldus (Monimiaceae)

Legenda spune ca proprietățile medicinale ale plantei au fost descoperite din întâmplare, un cioban chilian a realizat că oile lui erau mai sănătoase atunci când pășteau pe pajiștile locale populate cu plante boldo. De la această descoperire, planta a fost folosită de oamenii indigeni din Chile pentru afecțiuni ale ficatului, intestinelor și fierei.

Boldo este un arbust pitic, peren, cu o dezvoltare lentă, care crește 6-8 m în înălțime și produce fructe mici, în formă de bacă. Florile parfumate ale plantei sunt ori bărbătești ori femeiești și doar unul din sexe se poate găsi la o plantă; de aceea plantele bărbătești și femeiești trebuie cultivate împreună, pentru ca planta să se poată reproduce.

Conține alcaloizi izochinolinici de tip aporfinic (cel mai cunoscut fiind boldina), ulei volatil compus din 1,8-cineol (eucaliptol), p-cimen și ascaridiol. O mare parte din activiatatea biologică a plantei a fost atribuită unui singur alcaloid numit boldină. În multe studii de-a lungul anilor, boldina s-a dovedit a proteja ficatul, a stimula producția bilei din ficat, la fel ca și stimularea digestiei, creșterea secreției de sucuri gastrice, și stimularea producției de bilă și secreția din fiere. Are efecte diuretice (crește volumul de urină eliminată zilnic) iar produsul vegetal folosit este folium (frunzele). Boldo este subiectul unei monografii germane care permite folosirea (ca un medicament din plante) pentru spasme gastro- intestinale lejere si tulburari dispeptice. În Germania, este folosit pentru tulburări ale ficatului și fierei, tulburări gastrice și pentru a stimula secrețiile gastrice, în special productia bilei și secreția în fiere și ficat. De asemenea, se folosește pentru lipsa apetitului și ca un antispasmodic.

În 2002, s-a demonstrat că boldina are efect asupra sistemului cardiovascular. Cercetătorii au descoperit că stimulează curgerea sângelui coronarian și are efect vasorelaxant.