Coada racului

Potentilla anserina L

O plantă ierboasă mică, comună, cu tulpinile culcate la pământ, cilindrice şi roşietice, cu frunze compuse cu multe perechi, verzi - argintii pe faţa superioară, albicioase pe faţa inferioară, cu foliolele serate pe margini; florile sunt mici, galben-aurii. Planta creşte în regiunile temperate din Europa, Americi şi chiar până în Noua Zeelandă.

Nu se poate dovedi cu siguranță dacă în scrierile hipocratice este vorba despre Potentilla anserina. Dioscorides recomanda planta Potentilla reptans împotriva diareei, dizenteriei și epilepsiei. În cele mai multe cărţi de profil din Evul Mediu coada racului este prezentată în detaliu. Demult, în țările nordice, rizomii au servit ocazional, ca aliment, iar lăstarii tineri au fost consumaţi ca verdeaţă şi folosiţi ca un substituent pentru ceai.

Datorită proprietăţilor sale astringente şi analgezice pomenite de către Bock în Kreutterbuch în 1565 și de Matthiolus în New Kreuterbuch în 1626, coada racului era folosită împotriva dizenteriei, în leucoree, sângerări, extern impotriva inflamaţiilor şi a petelor ochilor, durerilor dentare, articulare și sciatice, sângerărilor nazale și ca agent de curățare a pielii. Osiander folosea o apă de gură preparată cu decoctul din plantă ca remediu popular în durerile de dinți. Mai târziu a fost folosită în crampe abdominale. Fiartă în lapte era considerată eficientă în crampe mai ușoare de toate felurile, precum și în crampe severe. Kunzle (în 1921) recomanda alte specii de Potentilla sub formă de ceai împotriva albuminuriei, Bohn împotriva apariției crizelor convulsive ale stomacului, a colicilor, secrețiilor purulente, şi în diaree. După Stone (Stone principal, Dtsch. Med. Wschr. 1936, nr. 35, p 1417.) s-au obţinut succese reale cu Potentilla anserina în tratamentul dismenoreei pe baza spastică și, de asemenea, în dismenoree cu uter hiperplastic. El sugera, de asemenea, utilizarea în dismenoree cu complicaţii genitale (miom, modificari inflamatorii cronice ale uterului). Sub formă de infuzie concentrată s-a administrat cu succes în scaune sanguinolente, iar sub formă de infuzie uşoară în durerile de gât.

În practica fitoterapeutică sunt folosite în general frunzele şi se consideră că valoarea  medicinală a plantei constă în principal în caracterul său astringent mai uşor decât al plantei înrudite Potentilla erecta, dar cu o acţiune mai blândă asupra tractului gastro-intestinal. Planta întreagă este antispasmodică, uşor astringentă, diuretică, hemostatică, odontalgică şi tonică. Infuzia concentrată este recomandată în tratamentul diareei şi sub formă de gargară în iritaţiile gâtului. Extern este folosită sub formă de pulbere în tratamentul ulcerelor şi a hemoroizilor, în timp ce planta întreagă zdrobită aplicată pe o zonă dureroasă va acţiona ca analgezic local. Rădăcinile reprezintă partea cea mai astringentă. În Monografia Comisiei Germane E planta este recomandată în diaree, inflamaţii ale mucoasei bucale şi a faringelui şi în sindromul premenstrual.