facebook-page-view
Discută cu
medicul Fares
Mai multe produse
No products were found.
Fares Separator Left
Fares Category Separator
Fares Separator Right
Fares Separator Left
Fares Separator
Fares Separator Right

Cireașa Montmorency

Cireșul Montmorency este o specie de cireș - cunoscut științific sub numele de Prunus cerasus, care este cultivat pe scară largă pentru fructele sale suculente și acrișoare. Este originar din Europa și Asia de Vest. În SUA este cel mai cultivat soi de cireșe.

Cireașa Montmorency este cea mai bună cireașă de utilizat arta culinară, de o culoare roșu aprins, cu pulpă galbenă și suc limpede. Cireșele Montmorency sunt mai aromate decât cireșele obișnuite. Pulpa cireșelor Montmorency nu devine moale atunci când este procesată.

Cireșele Montmorency sunt o sursă deosebit de bogată de antociani și alți polifenoli despre care s-a demonstrat că manifestă acțiuni antioxidante, antiinflamatorii și vasomodulatoare.

Antocianinele (din grecescul anthos, floare și kyanos, albastru închis) sunt o subclasă de polifenoli responsabili de pigmentarea roșie și albastră a florilor, fructelor și legumelor. Cireșele Montmorency sunt o sursă bogată de antociani și alte substanțe fitochimice (de exemplu, (poli)fenoli, carotenoizi și indolamine) care s-a demonstrat că traversează bariera hematoencefalică. S-a raportat, de asemenea, cum compușii fitochimici din aceste cireșe exercită proprietăți anti-neuro-inflamatorii și că suprimă apoptoza neuronală și stimulează cascadele de semnalizare pro-supraviețuire ale neuronilor - mecanisme care ar putea proteja împotriva îmbătrânirii cognitive. În plus, s-a dovedit, de asemenea, că antocianinele reglează factorul neurotrofic derivat din creier, un mecanism potențial și o legătură plauzibilă între aportul alimentar de antociani și îmbunătățirea cogniției, în special a memoriei.

Thangthaeng și colaboratorii au raportat îmbunătățiri ale memoriei de lucru și a markerilor inflamatori la șobolani Fischer în vârstă după suplimentarea de 6 săptămâni cu pulbere din cireșe Montmorency, comparativ cu un martor. Alte beneficii posibile includ potențialul antocianinelor de a îmbunătăți fluxul sanguin, ceea ce ar putea duce la o livrare și o absorbție îmbunătățite a oxigenului și a glucozei către creier pentru a sprijini funcționarea cerebrală optimă. Mai mult, disfuncția endotelială accentuată, inflamația și somnul deficitar sunt strâns asociate cu depresia, iar extractele din cireșele Montmorency s-au dovedit a avea influențe favorabile asupra acestora, sugerând un rol presupus în funcția cognitivă și starea de spirit.

Datele științifice mai sugerează un efect anti-oboseală al administrării extractelor din cireșe Montmorency precum și capacitatea de a îmbunătăți atenția susținută în perioadele de solicitare cognitivă ridicată; acest lucru ar putea fi legat de modificările metabolismului aminoacizilor.

(Kimble și colab., 2022)

S-a mai demonstrat că cireșele Montmorency îmbunătățesc calitatea somnului și reduc simptomele de insomnie. Acest lucru poate fi explicat, după cum au considerat oamenii de știință, parțial, prin creșterea concentrațiilor circulante de melatonină care apare după ingestia zilnică de suc de cireșe. (Smith și colab., 2019)

Citește mai multMai puțin

Brandurile Fares

Consimțământ pentru cookie-uri