Captalan

Petasites hybridus (L.) G.Gaertn., B.Mey. & Scherb.

Captalanul este o plantă perenă din familia Asteraceae, ce vegetează în Europa, precum şi în părţi din Asia şi America de Nord. Se găseşte de obicei în zone umede, pe terenuri mlăştinoase, păduri umede, şi pe malurile râurilor. Tulpina este dreaptă şi păroasă, cu solzi roşietici; frunzele bazale formează o rozetă lung-peţiolată şi sunt mari, late, neegal dinţate, cordiforme, de un verde-deschis pe faţa superioară şi alburiu-lânoase pe faţa inferioară, şi pot atinge diametrul de 90 de cm. Prezintă flori roz-liliachii ce apar înaintea frunzelor, formând capitule reunite în raceme terminale. Înflorire: martie-aprilie.

Denumirea latină a captalanului face trimitere la frunza sub formă de umbrelă, şi provine din cuvântul grecesc „petasos”, desemnând una din pălăriile cu care zeul grec Mercur era de obicei înfăţişat, sau pălăria de fetru purtată de ciobani.

Captalanul este utilizat de mai bine de 2000 de ani pentru probleme începând de la afecţiuni gastrice şi mergând până la alergii. În vremurile antice şi medievale captalanul a fost o plantă foarte cunoscută şi populară. S-au dezgropat din minele de sare din Hallstatt mănunchiuri de frunze din plantă, acest fapt revelând astfel utilizarea preistorică a plantei de către om. Medicii antici greci utilizau frunzele extern în ulcere, aşa cum nota, de exemplu, Dioscorides. Datorită excelentelor sale efecte diaforetice, captalanul a fost privit în perioada Medievală ca unul din cele mai bune remedii în ciumă, de care deja vorbea Paracelsus şi alţi scriitori ai vremurilor. Formele înscrise în vechile cărţi, sub care captalanul se folosea, erau Radix Petasitidis, Folia Petasitidis, Aqua destillata Petasitidis, Essentia Petasitidis etc. În ciuda gustului amărui-astringent, frunzele erau adesea fierte şi consumate ca vegetale în Moldavia şi Valahia.

Lonicerus (Lonicerus, Kreuterbuch, 1564, p 299.) prezenta captalanul ca pe un bun diaforetic, diuretic, antiastmatic, emenagog şi vermifug, iar extern ca agent vulnerar şi de curăţare a rănilor.

Culpepper (1616 – 1654) spunea că este un bun întăritor al inimii şi un tonic al spiritelor vitale: ... dacă pulberea era luată în vin, asigură rezistenţă împotriva oricărei otrăvi ... decoctul din rădăcină în vin este deosebit de bun pentru cei cu respiraţie şuierătoare. Pudra din rădăcini înlătură orice pată de pe piele.

Seminţele, în unele părţi ale Angliei, erau folosite în divinaţia dragostei. Acestea trebuiau însămânţate de o tânără fată nemăritată, cu jumătate de oră înainte de răsărit într-o dimineaţă de vineri, într-un loc izolat. Odată sămânța risipită, ea va vedea pe viitorul ei soţ cosind la mică distanţă de ea. Ea nu trebuia să se sperie, căci dacă ea spunea: "Ai milă de mine", el dispărea imediat!

În general, tradiţional, au fost folosite atât frunzele cât şi rădăcinile speciei, considerându-se că rădăcinile au un puternic efect antispasmodic. Captalanul a fost utilizat ca anodin atât în folclorul European cât şi în cel Asiatic, pentru astm, alergii, hipertensiune, dureri de piept, migrene, probleme vasculare şi dureri cauzate de ulcere.

Captalanul este consumat ca aliment în Japonia unde poporul asociază consumul său cu efecte antiinflamatoare şi antialergice. Primăvara, vlăstarii tineri sunt înmuiaţi în cenuşă sau soluţie de bicarbonat de sodiu pentru a reduce astringenţa, apoi sunt tăiate felii, amestecate şi prăjite cu miso şi preparate împreună de alte plante condimentare pentru a realiza un condiment cu care se servesc supe sau orez.

Captalanul este considerat un remediu eficient împotriva tusei iar experimente recente au arătat că prezintă remarcabile efecte antispasmodice şi antialgice. Rădăcina şi frunzele sunt analgezice, antispasmodice, cardiotonice, diaforetice şi diuretice. Un decoct se utilizează pentru tusea spastică şi de asemenea pentru alte afecţiuni precum febra, şi afecţiuni urinare. S-a arătat eficient de asemenea în afecţiunile gastro-intestinale şi dischinezia biliară. Rădăcinile au mai fost utilizate tradiţional şi în răceli, ca diuretic şi ca vermifug, pentru toate tipurile de dureri şi afecţiuni inflamatorii. Este de asemenea cunoscut ca stimulent cardiac, tonic cardiac şi antispasmodic, şi util pentru stimularea menstruaţiei. Extern rădăcinile au fost folosite pentru tratamentul rănilor persistente şi a altor probleme ale pielii. Rădăcinile au fost aprobate de către Comisia Germană E pentru utilizare ca terapie adjuvantă pentru dureri spastice acute ale tractului urinar, în particular dacă există calculi urinari. Utilizarea modernă a produselor conţinând captalan s-a concentrat pe utilitatea sa în rinite alergice sezoniere şi profilaxia migrenelor. Un remeidu homeopat se produce din  rădăcini şi este util în nevralgii severe şi persistente.

În medicina românească, captalanul era întrebuinţat încă dinainte de anii 1940, când erau expuse proprietăţile sale sudorifice, diuretice, antiseptice, depurative şi vasodilatatorii, făcându-se astfel indicat în stările febrile şi toxiinfecţioase, gută, boli ale tractului urinar; în tulburări gastrointestinale de natură inflamatorie, în astmă, pentru restabilirea regulilor (emenagog); extern pentru spălarea plăgilor şi în deosebi contra râiei la animale (în special la oi). Modul de administrare, sub diferite forme: ceai, prafuri, maceraţie, tinctură etc., dozele depinzând de caz.

Planta conţine în principal lactone sesquiterpenice, incluzând petasina, S-petasina, petasalbina, furanopetasina, petasinolidele A şi B şi furanoeremofilone.