Bergamot

Citrus bergamia Risso & Poiteau

Originar din Asia, arborele de bergamot este un arbore hibrid cu o înălţime de până la cinci metri, cultivat de la începutul secolului XVIII în Italia, şi foarte cunoscut pentru utilizarea sa în ceaiurile Earl Gray. Bergamotul produce un fruct galben-verzui în formă de pară, a cărui coajă este valorificată în industria aromelor şi a parfumurilor datorită uleiului volatil pe care îl produce.

Cu toate că bergamotul se exploatează şi în alte regiuni din Africa şi America de Sud, uleiul de cea mai bună calitate este considerat cel provenind din Calabria. Acest lucru se explică prin faptul că arborele de bergamot, fiind cea mai sensibilă specie de citrice, necesită un sol şi condiţii climatice specifice pentru a se dezvolta, iar aceste condiţii sunt întrunite numai pe coasta Calabriei. Esenţa de bergamot a fost comercializată iniţial în localitatea Bergamo din regiunea Lombardia, de unde şi denumirea de bergamot.

În ciuda distribuţiei considerabile şi a importanţei economice, originea şi evoluţia speciilor genului Citrus este încă neclară, dat fiind că aceste specii hibridizează uşor în mod natural prin polenizare încrucişată. Bergamotul este denumit pentru prima dată într-una din cele mai faimoase clasificări istorice ale fructelor din genul Citrus: Histoire Naturelle des Orangers, publicată în 1818 de Pierre Antoine Poiteau (1766-1854) şi Joseph Antoine Risso (1777-1845).

Uleiul esenţial de bergamot a fost întrebuinţat în medicina populară italiană din 1725 în principal pentru tratarea febrei şi a viermilor, şi de asemenea, în infecţiile de piele, mucoasă bucală, tract respirator şi urinar, în infecţiile gonococice, leucoree şi prurit vaginal. În 1804, Francesco Calabro a publicat o colecţie de remedii populare în care prezenta pentru prima dată faptul că utilizarea topică a uleiului esenţial de bergamot manifestă efecte de vindecare a rănilor. Uleiul esenţial a fost utilizat aşadar în medicina populară ca antiseptic, antihelmintic, antiviral şi pentru a facilita vindecarea rănilor, fiind inclus şi în unele preparate pentru afecţiuni ale aparatului respirator şi hiperhidroze.

Ulterior, studiile pe animale au susţinut utilizările populare, arătând efectul antimicotic, antibacterian, antiinflamator, neuroprotector, anxiolitic, hipolipidemic, analgezic, coronaro-dilatator şi antiaritmic, şi hepatoprotector. Mai mult, un studiu clinic efectuat cu tineri sănătoşi a concluzionat faptul că ascultarea unei muzici lejere asociată cu inhalaţia cu ulei esenţial de bergamot constituie o metodă eficientă de relaxare, indicată de reglarea echilibrului emoțional raportată la activitatea sistemului parasimpatic.

Sucul de bergamot are un profil flavonoidic şi glicozidic unic, constând în prezenţa neoeriocitrin, neohesperidin, naringin, rutin, neodesmin, rhoifolin şi poncirin. Naringinul s-a arătat benefic în modelele animale în caz de ateroscleroză, în timp ce neoeriocitrinul şi rutinul manifestă o importantă capacitate de a preveni oxidarea LDL. Important mai este faptul că sucul de bergamot este bogat în brutieridină şi melitidină, substanţe ce posedă abilitatea de a inhiba HMG-CoA reductaza, și anume pentru scăderea colesterolului.

Studiile recente au analizat efectul mai multor uleiuri esențiale, printre care și cel de bergamot, în faza lichidă sau în fază de vapori, asupra virusului influenza. Rezultatele au arătat că uleiul esențial de bergamot a fost foarte activ împotriva virusului gripal la concentrații relativ mici, fiind capabil să inactiveze complet virusului la CI 100 <3.1 µL/mL în faza lichidă, iar în faza de vapori, uleiul a fost cel mai puternic, cu o activitate proeminentă (95%, în 10 minute de la expunere).

La nivel cardiovascular bergamotina din bergamot are capacitate antiaritmică datorită vasorelaxării aortei și rezultând vasodilatația, asta înseamnă și scăderea tensiunii arteriale.