Aloe vera

Principalele specii utilizate încă din Antichitate au fost denumite de botanişti diferit. Între acestea, menţionăm: Aloe vulgaris, Aloe vera, Aloe soccotrina, Aloe ferox etc.

În prezent speciile de Aloe se cultivă în numeroase zone ale lumii: bazinul mediteranean, în Insulele Antile, în India de Vest, Africa, etc. Aceste specii sunt plante xerofite (de locuri aride), care reţin însă în frunze mari cantităţi de apă şi se aseamănă cu speciile de Agave. Sunt plante robuste, cu tulpina scurtă, care poartă un buchet de frunze alungite, groase, cărnoase, cu aspect ornamental. Ele dezvoltă o tulpină florală de cca 1 m înălţime, care la vârf are un buchet de flori de culoare galbenă sau roşie. Toate sunt considerate plante medicinale, mai puţin specia cultivată la noi in ghivece ca plantă omarnentală (Aloe arborescens).

Componentul principat este aloina, care cantitativ este între 40-50%. Este o substanţă greu solubilă în apă şi nu poate fi scindată decât sub acţiunea unor agenţi de oxidare. Aloina este însoţită de ramnozidele ei (alantozidele A şi B). Răşina de Aloe mai conţine cantităţi mici de aloe-emodină, crizofanol sub formă liberă sau heterozidică. Gelul de Aloe vera mai conţine enzime şi fitohormoni cu rol important în metabolismul celular, peste 20 minerale şi microelemente absolut necesare organismului: calciu, fosfor, fier, potasiu, cupru, clor, zinc, magneziu etc, precum şi toate vitaminele necesare zilnic omului. Dintre plante, este singura în care s-a identificat vitamina B12.

Dintre proprietăţile preparatelor moderne de Aloe vera, le vom menţiona pe cele mai importante: capacitatea de penetrare: produse din această plantă, studiate şi aprobate de cele mai competente foruri ştiinţifice internaţionale, au demonstrat că gelul de Aloe penetrează până la al şaptelea nivel, de la piele până la os, antrenând substanţele active. Apa şi soluţiile apoase (infuzii, decocturi, macerate) patrund doar două straturi ale pielii. Acţiunea antinfecţioasă, respectiv proprietăţile antibacteriene, antiparazitare, antivirale, sunt remarcabile. Aceste preparate moderne întâresc capacitatea sistemului imunitar şi stimulează regenerarea celulară prin tonifierea acestei funcţii. Nu este de neglijat nici acţiunea sedativă, ele inducând o stare de calm şi relaxare.

Cercetările recente au analizat efectul polizaharidelor din frunzele de Aloe vera asupra virusului gripal. Testul in vitro a relevat faptul că polizaharidele ar putea inhiba replicarea virusului subtip H1N1, iar cel mai evident efect inhibitor a fost observat în perioada de adsorbție virală. Microscopia electronică de transmisie a indicat faptul că polizaharidele au interacționat direct cu particulele de virus gripal. Experimentele pe virus (H1N1) la șoareci au demonstrat că Aloe a ameliorat considerabil simptomele clinice și leziunile pulmonare ale șoarecilor infectați și a redus semnificativ încărcăturile de virus și mortalitatea.

Aloe vera este una din cele mai eficiente metode de detoxifiere şi normalizare a tranzitului prin influenţarea motilităţii intestinului gros, având ca şi consecinţă accelerarea tranzitului intestinal şi influenţarea procesului de secreţie, creșterea diurezei.

Aloe vera conţine un polizaharid, glucomanan, similar cu guma guar, care se crede că contribuie în mare parte la efectul emolient şi cicatrizant. Se utilizează ca şi cicatrizant eficient în diverse răni şi traume superficiale ale pielii. Studiile in vitro au arătat că manoza din Aloe stimulează macrofagele din ţesuturile distruse cu scopul de a produce citokine, care intervin în fazele vindecării.