Turiță Mare

Agrimonia eupatoria L.

Agrimonia eupatoria este o veche plantă medicinală, cu o reputaţie plantă medicinală populară. Aparține familiei Rosaceae, familia trandafirului, iar tulpinile sale zvelte poartă flori galbene, care sunt în floare din iunie până la începutul lunii septembrie, și forma deosebit de frumoasă a frunzelor sale mult decupate, o fac una dintre cele mai grațioase dintre ierburi.

În multe popoare, un ceai răcoritor este făcut din planta proaspătă sau uscată, care poate fi băut cald sau rece. Acesta a fost mai demult foarte popular fie ca atare, fie adăugat la ceaiul din China, având o delicatețe și aromă deosebite.

Majoritatea autorilor antici, precum Pliniu, Serapion, Galen, Platarius și Avicenna, menționează proprietățile sale vindecătoare. Dioskurides scrie despre planta, pe care o numeşte Eupatorion: "Frunzele, mărunţite fin şi amestecate în grăsime de porc vindecă ulceraţii prost cicatrizate. Sămânţa şi planta, băute cu vin, ajută la dizenterie şi muşcături de şarpe." În cărţile medievale de plante medicinale este lăudată ca fiind bună împotriva bolilor hepatice şi de splină, în dizenterie, împotriva viermilor, bolilor de piele, rănilor greu vindecabile şi inflamaţiei gurii şi mucoasei gâtului.

Bock (1565) o foloseşte pentru spasme intestinale, icter, febră, o recomandă ca expectorant şi pentru utilizare locală în caz de luxaţie a membrelor. Efectul plantei asupra ficatului este subliniat de Matthiolus (1626), apoi v. Haller (1755) o foloseşte în ceaiuri de purificare a sângelui, pentru stomac, ficat, splină şi sân. În secolul al XVIII-lea, medicul olandez Boerhaave a recomandat decoctul plantei, îndulcit cu miere de trandafir, ca gargară împotriva anginei. Leclerc (1927) o recomanda în faringită cronică, şi indigestia cu diaree, iar Pick (1923) a prescris Herba Agrimoniae pentru colelitiază; de asemenea, Meyer (1935) o recomandă ca pe un colagog, dar şi împotriva catarului gastric cronic.

Turiţa mare este astfel utilizată tradiţional ca o plantă astringentă şi uşor amară, un remediu util pentru diaree şi un tonic blând pentru digestie în ansamblu. Întreaga plantă este astringentă, purificatoare de sânge, colagogă, diuretică, tonică şi vulnerară. Conţine tanin de până la 5%, care îi imprimă un efect puternic astringent. Atunci când este luată intern, o infuzie a plantei are o mare reputaţie în tratarea icterului şi a altor probleme ale ficatului, dar este folosită şi pentru tratarea diareei şi ca gargară pentru durerile de gât. Extern, un decoct concentrat este utilizat pentru a trata rănile, problemele pielii, hemoroizii etc.

Planta mai este folosită în remediile florale Bach - cuvintele cheie pentru prescrierea ei sunt „tortură mentală” și „griji, ascunse altora”.