Spirulina

Spirulina platensis

Spirulina este o algă fotosintetizantă albastră-verde filamentoasă, multicelulară, din clasa Cyanophyta, ce creşte în lacuri tropicale şi subtropicale cu apele cu pH crescut, şi bogate în carbonaţi şi bicarbonaţi. Este un organism primitiv cu origini de acum aprox. 3,5 bilioane de ani, care şi-a dezvoltat abilitatea de a folosi dioxidul de carbon din apă ca sursă nutritivă.

În multe ţări din Africa este folosită ca şi aliment, importantă sursă de proteine, fiind colectată din natură, uscată şi consumată. A câştigat multă popularitate şi în Asia, în industria produselor pentru sănătate, fiind folosită ca sursă suplimentară de proteine.

Se spune că în secolul XVI, când invadatorii spanioli cucereau zona Mexicului, aceştia au descoperit faptul că aztecii care locuiau în Tenochtitlan colectau „o nouă hrană” din lac, cronicile spaniole descriind pescari cu plase fine culegând “techuitlatl” albastru din lagune şi preparând din el o lipie albăstrui-verzuie. Alte legende susţin faptul că mesagerii azteci consumau spirulina pentru a rezista drumurilor pe care le aveau de făcut. Techuitlatl a fost menţionat de către naturalişti până la sfârşitul secolului XVI dar nu şi după aceea, probabil din cauză că multe lacuri au fost drenate pentru dezvoltarea agriculturii şi a aşezărilor umane. Singurul rămas până azi este lacul Texcoco, care este şi acum populat cu alge Spirulina.

În Africa, alga, sau „dihé”, uscată în etape la soare, constituia, de asemenea, hrană pentru unele triburi, fiind vândută în pieţe sub formă de checuri, sau sos (alga mărunţită şi amestecată cu sos de roşii şi piper) asortat multor mâncăruri, şi consumată mult de femeile însărcinate care credeau că datorită culorii închise, acest aliment va proteja copii nenăscuţi de ochii vrăjitorilor. În 1940 algologul francez Dangeard a publicat un raport asupra consumului de dihé în populaţia Kanembu de lângă lacul Chad, notând că alga vegetează în mai multe lacuri în Estul Africii, şi constituie hrana principală pentru păsările flamingo trăind lângă aceste lacuri. 25 de ani mai târziu, Jean Leonard, un botanist aflat într-o expediţie trans-Sahariană belgiană, scria că a găsit de vânzare nişte tarte curioase de culoare verde-albăstrie în pieţele din Fort-Lamy (N’Djamena) în Chad. Valoarea pieţei locale de dihé recoltat anual din lacul Kossorom în Chad (în jur de 40 tone) a realizat medii de peste 100 000 US $, reprezentând o contribuţie importantă pentru economia din zonă.

În 1967 s-a stabilit de către Asociaţia Internaţională a Microbiologiei Aplicate, că spirulina este o „extraordinară sursă de hrană a viitorului”. Analiza proprietăţilor nutriţionale ale spirulinei a arătat mai întâi, în primul rând un ridicat conţinut proteic, de ordinul a 60-70% din masa uscată, şi de asemenea o calitate excepţională a acestor proteine, anume, un conţinut echilibrat de aminoacizi esenţiali. Primele date au fost suficiente pentru lansarea în anii 1970 a unor cercetări ample, în scopuri industriale, şi datorită faptului că microorganismele (drojdiile, chlorella, unele bacterii şi drojdii) păreau la acea vreme a fi ruta directă pentru proteinele ieftine – emblematicele “single cell proteins”.

În timp ce în Africa spirulina era redescoperită, la “Institut français du pétrole” a fost formulată o cerere de către o companie denumită Sosa-Texcoco Ltd, pentru studiul unei populaţii bogate de alge ce vegetau în iazurile de evaporare ale liniei lor de producţie de bicarbonat de sodiu de lângă Mexico City. Ca rezultat, a fost realizat primul studiu sistematic detaliat asupra condiţiilor de creştere şi a fiziologiei algei Spirulina, acesta constituind ulterior baza pentru realizarea primei producţii la scară largă de algă. Chiar dacă a avut o utilizare îndelungată, producţia sa comercială în iazuri artificiale şi-a avut pionieratul în 1978 în Bangkok, Tailanda, realizat de către firma Dainippon Ink & Chemicals Inc.

Valoarea nutriţională a spirulinei este acum bine cunoscută, pe lângă cantitatea mare de proteine aceasta conţinând vitamine, minerale, acizi graşi esenţiali şi alţi nutrienţi. Există publicaţii oficiale care menţionează faptul că spirulina este un produs proteic (c 60%) uşor digerabil cu nivele ridicate de beta-caroten, vitamina B12, fier şi oligoelemente, şi un acid gras esenţial – acidul y-linoleic (sau acidul gama-linoleic) sau omega-6.

Studiile pe animale sau studiile clinice din ultimele decenii susţin aceste afirmaţii, ca şi siguranţa acestui aliment, iar în prezent spirulina este comercializată în special sub formă de suplimente alimentare datorită multiplelor beneficii ale utilizării acesteia, care constau în special în valoarea nutriţională de excepţie şi în efectul imunostimulator, dar şi în efectul antioxidant, hipolipidemic şi antiinflamator cu beneficii pentru sistemul cardiovascular, în oboseala cronică şi chiar în tumori maligne.

Datele din literatură disponibile în prezent susţin, de asemenea, beneficiile spirulinei pentru reducerea grăsimilor corporale, a circumferinței taliei, a indicelui de masă corporală și a apetitului și arată că spirulina are beneficii semnificative pentru îmbunătățirea lipidelor din sânge.