Rozmarin

Rosmarinus officinalis L.

Rozmarinul este un subarbust de origine mediteraneană, la noi exclusiv de cultură, cu tulpina de până la 60-150 cm, ramificată, frunze sempervirescente, opuse, dese, liniare, pieloase. Florile de culoare albastru deschis-violacee, sunt dispuse câte trei – zece la subsuoara frunzelor spre interiorul tulpinii. Se recoltează frunzele sau părţile aeriene, în perioada mai-iunie.

Denumirea latină provine din cuvintele latineşti ros maris, care înseamnă „roua mării”, probabil în legătură cu preferinţa sa de a creşete de-a lungul malului mării, în zonele sale indigene.

Anticii erau foarte familiarizaţi cu această plantă medicinală, care de pe vremea aceea avea reputaţia de a îmbunătăţi memoria. Datorită acestui fapt rozmarinul a devenit o emblemă a fidelităţii pentru îndrăgostiţi. Prezintă un loc special printre plantele transformate în simboluri, fiind utilizată nu numai la cununii, ci de asemenea, la funeralii, alături de tămâie în ritualurile religioase, în biserici, sălile de banchete, în vrăjile magice. Discipolii Greciei antice purtau coroane de rozmarin, pentru a le ajuta memoria, ca să treacă examenele.

În Evul Mediu se considera că rozmarinul e capabil să risipească negativitatea – se punea sub pernă pentru a alunga coşmarurile şi spiritele rele. A fost, de asemenea, şi atunci asociat cu memoria şi amintirile – binecunoscutul personaj al lui Shakespeare – Ofelia, spunea „Uite, rozmarin, ca sa-ţi aduci aminte”.

Lonicerus (Kreuterbuch, 1564, p. 198 C.) descrie rosmarinul ca util pentru curățarea ficatului, ca diuretic, emmenagog, digestiv, curățător de sânge, diaforetic.

Medicina românească din secolului XX constata pentru uleiul esenţial de rozmarin o puternică acţiune stimulentă, o sporire a diurezei în doze mici, şi o stimulare a reflexelor, iar în doze mari atenuarea reflexelor. Se mai observa o sporire a activităţii intestinale. În bolile de ficat medicii vremii au obţinut cu ceaiul din plantă rezultate bune, observându-se şi o oarecare stimulare a circulaţiei sangvine cu ridicarea presiunii şi redresarea pulsului. În plus, au mai observat o tonifiere a cordului, o cedare a hidropiziilor şi o diureză fără lezarea epiteliului renal prin iritare. Ceaiul de rozmarin era şi mai este utilizat ca tratament naturist în bolile de stomac şi intestine, în special asociat cu feniculul.

Medicina populară românească foloseşte rozmarinul ca remediu natural în toate aceste afecţiuni, şi pentru stimularea apetitului, în boli de inimă, reumatism, dureri de cap, şi extern pentru vindecarea rănilor şi diverselor erupţii ale pielii, în calviţie.

Frunzele conţin ulei esenţial (1-2%) în care componenţii principali sunt camfenul, borneolul, camforul, acidul rosmarinic, şi mai conţine flavone, taninuri, principii amare.

Monografia Comisiei germane E, un ghid terapeutic pentru medicamentele pe bază de plante, aprobă Rosmarinus officinalis pentru reumatism, probleme dispeptice, pierderea poftei de mâncare, probleme ale tensiunii arteriale.

Este utilizat în produsele naturiste indicate în afecţiuni gastro-intestinale, hepatice, rheumatism, afecţiuni respiratorii, detoxifiante şi tonice nervoase. Se mai indică utilizarea uleiului volatil în băile tonice, creme pentru frecţii în reumatism precum şi vinuri tonice cu rozmarin.

Rozmarinul poate îmbunătăți ușor memoria. Utilizarea aromaterapiei cu rozmarin pare să îmbunătățească unele elemente ale memoriei. Aromaterapia cu rozmarin pare, de asemenea, să crească vigilența.

Sunt studii care susţin şi un efect antioxidant al compuşilor polifenolici ai rozmarinului. Astfel, cunoscând activitatea antioxidantă puternică, extractul din rozmarin a fost şi este utilizat pe scară largă pentru conservarea alimentelor.

Datele ştiinţifice arată că rozmarinul și constituenții săi, în special derivații de acid cafeic, cum ar fi acidul rosmarinic, au un potențial terapeutic în tratamentul sau prevenirea astmului bronșic, tulburărilor spasmogene, ulcerului peptic, bolilor inflamatorii, hepatotoxicității, aterosclerozei, bolilor cardiace ischemice, cataractei, cancerului.

Având activități antiinflamatorii, antibacteriene și antivirale, rozmarinul are acţiune directă pe tractul respirator, reflexul de tuse și fluxul de aer din tractul nazal, fiind astfel util în caz de tuse spastică, în răceli, pentru nas înfundat.

În plus, R. officinalis a fost utilizat ca medicament tradițional pentru tratarea diferitelor boli infecțioase, iar efectul său antimicrobian împotriva diverselor bacterii a fost dovedit de mai multe studii. Printre constituenții săi, acidul carnosic și produsul său de degradare, carosolul, sunt compuși antioxidanti cunoscuți. Acidul carnosic manifestă și activități anti-bacteriene, antivirale, antiinflamatorii și neuroprotectoare.