facebook-page-view
Mai multe produse
No products were found.
Transport Gratuit
Fares Separator Left
Fares Category Separator
Fares Separator Right
Fares Separator Left
Fares Separator
Fares Separator Right

Roşcove

Ceratonia siliqua

O specie de subarbust din familia Fabaceae, nativ în regiunea mediteraneană, larg cultivat pentru păstăile sale comestibile, dar şi în scop ornamental în grădini. Prezintă frunze penate cu foliolele eliptice, grupate în 2-8 perechi; florile grupate în raceme, cele mascule cu staminele aşezate pe un disc larg, cele femele cu un stigmat mare - sesil; păstăile sunt maroniu-închis, lungi de 10-30 cm; păstaia coaptă şi uscată este adesea măcinată până la o pulbere maron care este folosită ca şi substituent pentru cacao.

Denumirea ştiinţifică a plantei derivă din grecescul keration care aminteşte de o veche practică de cântărire a aurului şi a pietrelor preţioase, folosită în Orientul Mijlociu, care denumea unitatea de măsură karat şi folosea pentru cântărire seminţele de roşcove. Sistemul a fost în epoca noastră standardizat, greutatea unui karat stabilindu-se la 0,2 grame. Denumirea specifică provine din latinescul siliqua care înseamnă păstaie.

Utilizarea plantei de roșcove datează încă de pe vremea civilizaţiei mesopotamiene. Păstăile de roşcove au fost folosite pentru a prepara în special sucuri şi dulciuri fiind foarte apreciate datorită utilizării lor multiple. Planta apare frecvent menționată în texte datând de mii de ani care descriu creșterea și cultivarea plantei în Orientul Mijlociu și Africa de Nord. Roșcovele este menționat cu veneraţie în „Epopeea lui Ghilgameș” una dintre cele mai vechi lucrări ale literaturii existente, în Talmud este pomenit ca aliment şi foarte probabil şi în Noul Testament în care Matei spune că Ioan Botezătorul s-a hrănit cu păstăi de roşcove şi miere sălbatică. Talmudul mai prezintă o parabolă despre altruism în care arată că roşcovele, având în vedere faptul că acestuia îi iau foarte mulţi ani pentru a fructifica, nu este o plantă de pe urma căreia beneficiază cel ce o sădeşte, ci generaţiile viitoare, munca fiind deci în folosul viitorului. A fost consumat ca aliment în Egiptul Antic unde era un îndulcitor comun, imaginea sa fiind chiar folosită în scrierea hieroglifică simbolizând cuvântul „dulce”; sucul de roşcove este o băutură tradiţională în cadrul Ramadanului islamic; fructele uscate sunt tradiţional consumate şi în timpul sărbătorii evreieşti Tu Bishvat.

În cel de-al doilea război mondial locuitorii din Malta consumau în mod curent  păstăile de roşcove uscate ca supliment alimentar pentru hrana raţionalizată.

Păstaia conţine zaharuri, celuloză şi hemiceluloză. Roșcova este uşor dulce și este folosită sub formă de pulbere ca ingredient în sirop sau în prăjituri. Din pulpă poate fi produs un înlocuitor de cacao. Seminţele sunt bogate în galactomanani (88% din masa uscată a endospermului) care sunt hidrofili. Din seminţe se obţine o gumă care este folosită indistrial ca agent de îngroşare, stabilizator, agent de gelificare sau ca substituent pentru gluten în produsele sărace în calorii. Galactomananii, amestecaţi cu alte substanţe gelatinoase, sunt folosiţi ca agenţi de îngroşare în produsele alimentare şi, de asemenea, în conservele pentru animale pentru a le conferi textura gelatinoasă.

În Cipru roşcovele este cunoscut ca şi aurul negru al Ciprului şi este pe larg exportat. În Malta, din păstăi se face sirop care constituie un remediu tradiţional pentru tuse şi dureri de gât; aici se mai prepară o prăjitură tradiţională care este consumată în timpul unor sărbători specifice. Siropul este cunoscut şi folosit şi în Creta şi Grecia fiind considerat o sursă naturală de calciu. Conţine de trei ori mai mult calciu decât laptele şi este, de asemenea, bogat în fier, fosfor şi fibre naturale. Păstăile tocate mai pot fi folosite şi pentru prepararea compoturilor, lichiorurilor.

Unele studii sugerează că roşcovele poate fi util în tratarea diareei la copii. În studii clinice guma din păstaia de roşcove a  arătat o reducere semnificativă a răspunsului şi a indexului glicemic la subiecţi cu diabet de tip II în urma consumului unei hrane cu index glicemic ridicat. Guma s-a arătat, de asemenea, a fi eficientă în controlul hiperlipidemiei şi un util adjuvant dietetic pentru controlul nivelelor ridicate de colesterol plasmatic la adulţi şi a nivelelor de LDL colesterol la copii şi adolescenţi cu nivele plasmatice ridicate de LDL colesterol. Roşcovele se dovedeşte un element promiţător pentru sănătate cu efecte evaluate în studii precum efecte pozitive la nivel gastrointestinal, efect antioxidant, antidiareic şi efect un pozitiv în controlul greutăţii.

Citește mai multMai puțin

Brandurile Fares

Consimțământ pentru cookie-uri