Roiniţă

Melissa officinalis L. (Lamiaceae)

Este o plantă medicinală bienală care creşte în soluri cu fertilitate ridicată, mai ales în sud-vestul ţării, dar şi în Banat. Tulpinile bogate ale roiniţei formează tufe înalte. Frunzele sunt lungi şi late, cu peri scurţi şi albi. În scop fitoterapeutic se folosesc frunzele sau planta cu inflorescenţă. Florile au culoare albă sau alb gălbuie. Mirosul seamănă cu cel al lămâiei, iar gustul roiniţei este acrişor.

Roiniţa sau „iarba stuparului” este cunoscută din antichitate, primul care a descris-o fiind medicul Eladei – Dioscoride-Pedanios, în sec. I e.n., care îi menţiona şi unele proprietăţi terapeutice. Fiind o plantă meliferă, este vizitată frecvent de albine. De altfel, numele ştiinţific de „Melissa” derivă din cuvântul grecesc „Melitta”, care înseamnă albină.

Matthiolus (New-Kreuterbuch, 1626) folosea roiniţa împotriva palpitațiilor cardiace, a durerilor de dinți, problemelor uterine. În 1611, o băutură a fost introdusă de carmeliţii parizieni, care conține în esență roiniţă și era încă utilizată la începutul secolului trecut în stări de greață, leșin ușor, afecțiuni ale stomacului, şi extern pentru reumatism și contuzii. Boerhaave (1739) recomanda roiniţa drept revigorant în problemele nervoase.

Potrivit lui Leclerc (Précis de Phytothérapie, 1929), roiniţa se recomandă pentru durerile de cap ale persoanelor nervoase sensibile, în tinitus și amețeli după efort fizic, iar Delioux de Savignac i-a atribuit un efect antispasmodic. Osiander citează roiniţa ca stimulent pentru transpirația pielii și împotriva colicilor menstruale.

Potrivit lui H. Schulz era folosită în anumite forme de astm, catar bronșic cronic, palpitații nervoase și în amenoree. Extern, frunzele proaspete erau aplicate împotriva tumorilor, ulcerelor și nodulilor de sân și în cazul vânătăilor. Bohn o recomanda în migrene nervoase, crampe abdominale, vărsături nervoase, dureri de dinți și dureri de cap la gravide. Chabrol (Paris 1932) a găsit în experimente pe câini că extractul de roiniţă crește secreția biliară.

Încă din 1895 se cunoştea faptul că roiniţa conţine un ulei esenţial cu citral.

Planta are multiple proprietăţi terapeutice. Frunzele uscate sau proaspete de roiniţă sunt utilizate ca remedii pentru a trata afecțiunile inflamatorii, gastrointestinale, mentale, nevralgice și reumatice. Melissa are numeroase efecte terapeutice pe zona gastrointestinală: pe de o parte, calmează stomacul nervos, pe de altă parte ameliorează crampele și flatulența.

Acţiunea antibacteriană, antivirală şi antifungică este dată de uleiul volatil dar şi de prezenţa unor acizi polifenolcarboxilici precum acidul cafeic, clorogenic, rozmarinic. Roiniţa prezintă o activitate antivirală împotriva virusului herpes simplex tip 1, virusului herpes simplex tip 2, virusului imunodeficienței umane tip 1 și virusului gripal. Choi și colab. au arătat că extractul apos de roiniţă previne pierderea de viabilitate în celulele Vero infectate cu enterovirus. În alt studiu s-a arătat că extractul metanolic de roiniţă inhibă efectul citopatic, formarea plăcii și sinteza proteinelor virale în celulele infectate cu enterovirus, efecte care sugerează că roiniţa, în special prin acidul rosmarinic din compoziţia sa, prezintă o activitate anti-enterovirală.

De asemenea, roiniţa stimulează capacitatea mentală, concentrarea şi memoria, şi susţine echilibrul emoţional.

Unele cercetări arată că produsele pe bază de roiniţă reduce simptomele la persoanele cu tulburări de anxietate. De asemenea, studiile au arătat cp produsele pe bază de roiniţă îmbunătăţesc somnul la persoanele suferind de insomnie, precum şi calitatea somnului; de asemenea, roiniţa a arătat un efect de calmare şi creştere a vigilenței la adulții sub stres mental.

Cea mai interesantă şi controversată acţiune o reprezintă ameliorarea simptomelor unor maladii neurovegetative cum este maladia Alzheimer. În urma unui studiu realizat pe pacienţi diagnosticaţi cu Alzheimer în stadiu incipient şi moderat s-a constatat faptul că extractul de roiniţă are un efect pozitiv asupra acestor pacienţi în special asupra agitaţiei exacerbate, un efect al acestei maladii. Studiul s-a desfăşurat pe o perioadă de 4 luni, realizat de către medici specialişti, în trei centre din Iran iar doza folosită a fost de 60 pic./zi extract de roiniţă.

Roiniţa este utilizată şi în gastronomie, ca şi condiment al preparatelor culinare. În Europa de Sud, regiunea mediteraneană, Asia de Vest și Africa de Nord, frunzele proaspete de roiniţă au fost folosite pentru a da aromă mâncărurilor, ceaiurilor din plante, oțetului și uleiurilor de mai bine de 2000 de ani. Această plantă vine cu o aromă dulce, asemănătoare celei de lămâie, fiind  folosită în ceaiurile aromate de plante, în vinuri sau lichioruri, dar şi în unele formule de apă de colonie sau parfumuri datorită uleiului esenţial.