Nucșoara

Myristica fragrans Houtt.

Arborele de nucşoară, aparţinând familiei Myristicaceae, este indigen în Insulele Moluce, şi mai creşte în Sumatra, Guiana Franceză, Mauriţius şi unele din Insulele Indiilor de Vest. Este un arbore aromatic sempervirescent, înalt de aproximativ 13 metri, mai rar 20, cu frunze alterne de culoare verde-închis punctate, cu faţa superioară lucioasă; florile, galben-pal, sunt de obicei unisexuate, cele femele grupate câte 1-3, cele mascule până la 10; fructele sunt cărnoase, galbene, netede, de 6 până la 9 cm, cu o creastă longitudinală. Atunci sunt când coapte, prezintă la exterior un strat suculent galben care se desparte în 2 valve dezvăluind o sămânţă violacee-brună, strălucitoare (nucșoara), înconjurată de un tegument roșu (mace).

În insulele Banda seminţele sunt adesea răspândite de o specie de porumbel care contribuie astfel la propagarea arborelui.

Nucşoara nu a fost cunoscută de către grecii şi romanii din Antichitate, dar a fost folosită de către indieni şi arabi încă din secolul VII Î.Hr. La început nucşoara a fost folosită în ceremoniile religioase şi ritualuri, utilizarea sa cosmetică şi farmaceutică începând în secolul XII, perioadă în care deja era cunoscută şi pomenită de Hildegard and Albertus Magnus, menţionată fiind chiar şi în Danemarca în scrierile lui Harpestreng.

În Europa a fost introdusă de comercianţii arabi şi apoi de cei portughezi şi olandezi. Se ştie că a fost importată în Europa fiind menţionată sub denumirea de karua aromatika în consemnările făcute de Aetius şi de Symeon Sethus. Originea corectă a nucşoarei pare să fi devenit cunoscută în secolul XVI prin pelerinii Lodovico Bathema şi Pigafetta. Portughezii au monopolizat întâi comerţul cu nucşoară în Spice Islands, dar un secol mai târziu au apărut olandezii care au monopolizat la rândul lor comerţul acesta cuprinzând şi insulele Banda şi Amboina unde s-a ajuns la exterminarea arborelui. În 1769 francezii au reuşit transplantarea lui în Insulele Mauritius, iar la începutul secolului XIX englezii au început cultivarea acestuia în Sumatra şi Penang. Uleiul esenţial distilat din nucşoară a fost cunoscut din secolul XVI.

Înainte de a fi exportată, nucşoara suferă un proces de tratare şi consevrare, şi de protejare împotriva insectelor; nucile sunt expuse la soare timp de 4 sau 6 zile, iar apoi uscate la afumat timp de câteva săptămâni la 60° C; când sunt complet uscate miezul zornăie în coaja sa care atunci este spartă cu un ciocan de lemn şi sunt selectate astfel seminţele utilizabile. Acestea sunt acoperite cu var uscat (oxid de calciu) sau cufundate pentru o perioadă în soluţie de var stins. Primul procedeu este în general preferat.

Părţile din fruct utilizate în scop terapeutic sunt miezul (sămânţa) care constituie practic nucşoara şi arilul roşietic numit mace.

Nucşoara este aromatic carminativă datorită virtuţilor uleiului său esenţial. A folosit ca ingredient în câteva preparate oficiale în farmacopeele secolului XIX. Uleiul esenţial era folosit în pilule laxative şi în alte preparate pentru a preveni crampele cauzate de substanţele purgative, iar amestecate cu zahăr au fost utilizate ca şi carminativ. Uleiul esenţial era administrat extern uneori sub formă de unguente stimulente în reumatismul cronic, iar uleiul gras a fost folosit ca ingredient în loţiunile pentru păr. În doze mari, uleiul esenţial de nucşoară excită cortexul motor şi produce o specie de convulsii epileptiforme.

Nux moscata (aşa cum era denumit produsul vegetal farmaceutic) este un agent ce acţionează pe sistemul nervos şi era mult aplicat atunci când existau simptome complexe gastro cardiace şi gastro cerebrale şi, de asemenea, în isterie, hipocondrie, idiosincrazie şi agorafobie, dureri de cap, pierderi de memorie, dismenoree. Era remediu principal în gastropatiile de origine nervoasă, dispepsie, flatulenţă, senzaţie de uscăciune în gură, greţuri şi vomă. În hiperaciditate asociată cu enteroptoză au fost observate îmbunătăţiri la administrarea preparatului Nux moscata alături de genţiană.

Astăzi este mult utilizată ca aromatizant şi condiment în arta culinară.