Limba mielului

Borago officinalis L. 

Plantă erbacee din familia Boraginaceae originară din regiunea mediteraneană, atingând o înălţime de 30-60 cm, cu tulpina groasă, suculentă şi acoperită cu peri aspri; frunzele ovale, nedinţate, păroase, sunt lungi de 3-10 cm, având faţa superioară de un verde mai închis decât cea inferioară; florile sunt albastre, în formă de stea.

Cunoscută şi de romani şi de medicii greci care o întrebuinţau la tratarea rănilor; grecii o numeau euphrosynon pentru că adăugată într-o cană cu vin îi făcea pe cei care o beau veseli.

Medicina ştiinţifică din România începutului de secol XX recunoştea plantei proprietăţi expectorante şi fluidifiante a secreţiilor mucoase, deci era indicată contra tusei şi bolilor de gât (Dr. H. Richter); apoi contra reumatismului articular acut (Dr. W. Bohn); de asemenea contra bolilor febrile, ca tonifiant al sistemului nervos, ca diuretic şi sudorific, emolient, în cazuri de slăbire nervoasă, slăbire a cordului şi palpitaţii.

Medicina populară românească întrebuinţa limba mielului ca diuretic şi contra inflamaţiilor, în tulburări gastro-intestinale, ca fortifiant general şi pentru curăţarea sângelui.

Traditional, limba mielului a fost utilizată în general pentru tratarea multor afecţiuni precum febra, tusea şi depresia. Fitoterapia atribuie în pentru limba mielului proprietăţi diaforetice, expectorante, tonice, antiinflamatoare şi galactogoge. Limba mielului are de asemenea reputaţia de a acţiona ca agent tonic asupra cortexului adrenal.

Preparatele din flori şi iarbă sunt utilizate pentru purificarea sângelui şi diureză, preventiv pentru stări inflamatorii ale plămânilor şi peritoneului, în artrite, ca expectorant, agent antiinflamator, pentru calmarea durerilor, ca tonic cardiac, sedativ, pentru creşterea capacităţii circulatorii şi în flebite, şi pentru probleme de menopauză.

În monografia medicală Unani (monografie completă) limba mielului este declarată ca expectorant, demulcent, diaforetic, tonic cardiac.

Planta conţine nitrat de potasiu (3%), calciu, amoniac, tanin, mucilagii (11,1%) şi foarte puţin ulei volatil. Părţile aeriene ale plantei mai conţin sodiu, fosfor, magneziu, alcaloizi de tip pirolizidinic (2-8 ppm) – acetil-licopsamina 0,1-3 ppm, acetil-intermedină 0,1 ppm, intermedină, licopsamină, amabilină, supinină şi thesinină. Concentraţiile raportate sunt de 0,01% şi 2-10 ppm la mostrele comerciale uscate. Produce glucoză, galactoză şi arabinoză.

Alţi constituenţi – acizi (acetic, lactic, malic, silicic), compuşi cianogenici şi taninuri (până la 3%).

Conţinutul în mucilagii susţine utilizarea sa ca demulcent. Interesul actual s-a concentrat pe uleiul de limba mielului ca sursă de acid gamolenic.

Limba mielului conţine alkaloizi pirolizidinici toxici cunoscuţi, chiar dacă în concentraţii considerabil mai scăzute decât dozele găsite în tătăneasă pentru care toxicitatea la om a fost bine documentată. În orice caz, este înţelept a se evita ingestia excesivă sau prelungită de limba mielului.

Uleiul din seminţele de borago este bogat în acizi graşi conţinând ca şi constituenţi principali acidul gama linolenic (gamolenic, GLA), responsabil de cele mai multe efecte fiziologice, şi de asemenea mai conţine desaturaza microsomală, desaturaza delta-6 -acizi graşi, care prezintă omologie cu citocromul.

În urma studiilor pe şobolani s-a raportat faptul că uleiul de borago a atenuat reactivitatea cardiovasculară la stres. Efectul uleiului de borago asupra reactivităţii cardiovasculare la stres acut a fost studiată şi pe 10 persoane cărora li s-a administrat o doză zilnică totală de 1,3 g timp de 28 de zile. Persoanelor li s-a cerut realizarea unei sarcini psihologic stresante, care implica vigilenţă şi sensibilitate senzorială. S-a constatat că uleiulde borago a atenuat reactivitatea cardiovasculară la stres, indicată de o reducere a presiunii sangvine sistolice şi a ritmului cardiac şi de o îmbunătăţire în îndeplinirea sarcinii. S-a sugerat un mecanism de acţiune central având în vedere reducerea simultană a ritmului cardiac şi a presiunii sangvine.

Un studiu in vitro a demonstrat o acţiune antibacteriană a extractului de borago împotriva Helicobacter pylori.

În alt studiu, acidul gamolenic a avut un efect de scădere a trigliceridelor plasmatice şi de creştere a a concentraţiilor de HDL -colesterol.

Unii autori susţin ipoteza că uleiul de borago poate amplifica controlul baroreflexului arterial al rezistenţei vasculare.

Utilizări propuse: Iarba de limba mielului - ca expectorant şi calmant al tusei, emolient, pentru menţinerea temperaturii corpului, diuretic şi sudorific, ca antiinflamator, fortifiant general, tonic nervos, pentru curăţarea sângelui.

Uleiul de limba mielului: pentru sănătatea sistemului cardiovascular, pentru menţinerea mobilităţii articulaţiilor, extern ca emolient, hidratant şi balsam în cosmetice.

Contraindicaţii, avertizări

Uleiul de luminiţă este recomandat să fie utilizat cu precauţie la pacienţii epileptici, în special la aceia cu schizofrenie şi/sau la aceia care administrează fenotiazine; în baza faptului că uleiul de Borago, la fel ca şi uleiul de luminiţă, conţine concentraţii mari de acid gamolenic, uleiul de Borago trebuie de asemenea utilizat cu precauţie la aceste grupe de pacienţi. Având în vedere constituenţii cunoscuţi de tip alkaloizi pirolizidinic, ingestia excesivă sau prelungită de limba mielului trebuie evitată.