Feriguţa

Polypodium vulgare L.

Denumită şi feriguţa dulce, planta este o ferigă de talie mică, cu frunze simplu penat sectate şi sori fără induziu.

1. vulgare prezintă o istorie veche de utilizare ca plantă medicinală. Feriguţa a fost recomandată de către Dioscorides pentru mâinile crăpate sau pentru luxaţii, şi de către Culpeper ca laxativ. În antichitate era folosită ca purgativ (efect pentru care se recomandau cantităţi mari), pentru stimularea eliminării bilei şi a umorilor, de asemenea ca demulcent şi pectoral; adăugat lemnului dulce era eficient utilizat în tuse şi afecţiuni astmatice.

Cărţile medicale afirmau încă din secolul XIX efectul său antiseptic, atenuant, subastringent şi vulnerar, purgativ, cu recomandări în obstrucţii viscerale, tuse, astm, rahitism, scorbut, icter, gută. Utilizarea tradiţională a rizomului de feriguţă ca remediu pentru afecţiuni ale tractului respirator, precum tusea, răcelile, polipii nazali şi în multe alte scopuri este bine documentată în cărţi precum The Swedish Pharmacopeia (1849), Madaus (1938), Frerichs et al. (1938), Høeg (1975) şi Nielsen (1977).

Feriguţa stimulează secreţia bilei şi este un laxativ blând. În fitoterapia europeană este tradiţional folosită ca tratament în hepatite şi ca remediu pentru indigestie şi inapetenţă. Nu se utilizează extern pe motivul cauzării de iritaţii ale pielii. Rădăcina este alterativă, antihelmintică, colagogă, demulcentă, diuretică, expectorantă, pectorală, purgativă, tonică. Poate fi utilizată proaspătă sau uscată. Ceaiul din rădăcină este utilizat în tratarea pleureziei, urticariei, iritaţiilor gâtului şi durerilor stomacale şi ca laxativ mediu pentru copii. A fost considerată de asemenea utilă pentru afecţiuni ale plămânilor şi boli hepatice. Cataplasmele din rădăcini se aplicau pe inflamaţii. Ceaiul sau siropul din planta întreagă sunt antihelmintice.

Rizomul de feriguţă conţine în principal: ecdysteroizi, derivaţi floroglucinici, ulei volatil, 8% ulei gras şi taninuri. Rădăcinile de Polypodium conţin de asemenea zaharuri 5%, fiind din acest motiv foarte dulci, glycyrrhizină, manitol proteine, amidon şi carbohidraţi, şi maleat de calciu. Rădăcina are un miros unic, mai degrabă neplăcut, şi un gust dulce la început care devine repede greţos.

S-a arătat că ecdysteroizii manifestă la maminefe efecte farmacologice interesante, cum ar fi stimularea sintezei proteice şi reducerea nivelelor sangvine de colesterol şi glucoză.