Fasole

Tecile de fasole – Phaseoli fructus sine semine

Aparţinând familiei Leguminosae, originară din Peru, în prezent este una din cele mai cunoscute plante domestice din lume, fiind cultivată în peste 150 de ţări. Recolta globală a fost estimată la ~18.7 milioane de tone.

Fasolea era una dintre cele „trei plante surori” – alături de porumb şi dovleac – cultivate de către nativii din continentul American, aşa cum au descoperit coloniştii europeni atunci când au ajuns în America de Nord. Nu se cunoaşte perioada exactă a domesticirii, dar în site-uri arheologice din Argentina şi Mexic s-au găsit soiuri locale de fasole vechi de 10 000 şi respectiv 7 000 de ani. În America Centrală domesticirea plantei a început în jur de anul 2500 I.H.

Începând din secolul XVI, după descoperirea Americii, vasele europene au adus pe continentul nostru mai multe plante exotice printre care şi fasolea, care în curând a devenit foarte populară şi în Europa datorită valorii sale nutritive ridicate şi a uşurinţei cu care era cultivată şi depozitată. Gianbattista Barpo, autorul volumului de agricultură şi gastronomie intitulat „Le Delizie”, a scris despre beneficiile nutriţionale şi de sănătate ale boabelor de fasole sugerând faptul că acestea erau sănătoase pentru rinichi şi splină. Gastronomistul italian renascentist Bartholomeu Scappi descrie în cărţile sale, printre multe alte produse vegetale, şi fasolea. Catherina de Medici aprecia atât de mult fasolea cultivată în grădinile sale încât, după ce s-a căsătorit cu Henry II şi a plecat în Franţa a dus cu ea şi această plantă.

Păstăile de fasole au fost descrise ca având efect diuretic încă din anul 1608 de către Dodens, acesta comparându-le ca efect cu sparanghelul. Preparatele medicinale din fructele de fasole au fost descrise în cărţi începând din 1908. În 1927, prof. E. Kaufmann (Germania) publică o serie de articole în care descrie un efect hipoglicemic moderat al unor extracte alcoolice şi apoase din păstăile de fasole administrate la iepuri. Mai mult, pacienţii unui studiu clinic au arătat o reducere a glicemiei sangvine după 4 ore de la administrare. În 1928 Geβner şi Siebert (Germania) au investigat efectul extractelor apos şi alcoolic din păstăile de fasole la iepuri, rezultatele arătând o reducere a valorilor glicemiei. În 1929, aceleaşi extracte, au fost administrate de către Gohr şi Hilgenberg (Germania), de această dată la câini, observându-se un efect hipoglicemiant semnificativ doar la câinii hiperglicemici.

În sudul Italiei, păstăile de fasole sunt utilizate popular pentru a împiedica formarea pietrelor la rinichi şi pentru dizolvarea şi eliminarea acestora.

Şi în ţara noastră tecile de fasole au fost recunoscute ca remediu natural pentru efectul lor diuretic, fiind folosite în produsele naturiste pentru acneele rebele, hidropizie, afecţiuni ale tractului genito-urinar, reumatism, şi în stările de diabet zaharat; sunt de asemenea indicate în nevrite, nefrite şi cistite cu substrat gutos, în albuminurie.

Compoziţia chimică nu este foarte bine studiată, în literatură menţionându-se prezenţa argininei, acidului silicic şi a sărurilor de crom.

Datorită conţinutului în fibre şi a efectului de inhibare a alfa-amilazei, fasolea poate fi utilă ca şi component alimentar în prevenirea şi ameliorarea diabetului de tip II.