Călțunași (Condurași, Capucine)

Tropaeolum majus L.

Plantă erbacee din familia Tropaeolaceae, nativă în America Centrală şi de Sud, cu frunzele peltate şi flori mari, galbene-portocalii, pintenate, cultivată mult ca plantă ornamentală. Există mai multe specii din genul Tropaeolum, dar în scop medicinal se recoltează părţile aeriene ale speciei Tropaeolum majus, în perioada înfloririi, iunie-septembrie.

Călţunaşii au fost vreme îndelungată utilizaţi ca remediu în zona Anzilor pentru proprietăţile lor dezinfectante şi de vindecare a rănilor, şi ca expectorant pentru ameliorarea afecţiunilor pulmonare.

În a doua jumătate a secolului XVII un botanist olandez a introdus în Olanda specia Tropaeolum majus, mai viguroasă, specie tărătoare, cu flori portocalii mai închise la culoare şi frunze mai rotunjite. După spusele misionarilor Iezuiţi, incaşii utilizau planta pentru salată şi în scopuri medicinale. După introducerea ei de către olandezi şi spanioli, această plantă cu creştere rapidă s-a răspândit foarte uşor în grădinile din Europa continentală şi din Anglia, iar datorită conţinutului său în vitamina C, a fost distribuită în porturi şi insule pentru a combate scorbutul.

Prima plantă din specia Tropaeolum minus a fost introdusă în Europa în secolul XVIII şi a fost denumită aşa de către botanistul suedez Carl Linnaeus. El a ales acest nume pentru că planta îi amintea de un obicei străvechi – după victoria într-o bătălie, romanii obişnuiau să ridice un catarg numit tropaeum, (din grecescul tropaion, sursa cuvântului trofeu, în mai multe limbi) pe care agăţau armurile şi armele celor învinşi. Lui Linnaeus îi aminteau de acest lucru frunzele rotunde ale plantei în formă de scut şi florile în formă de coifuri cu pete ca de sânge.

În Europa din anii 1950 s-a dovedit eficientă în tratamentul infecţiilor respiratorii şi urinare. Toate părţile plantei par să manifeste proprietăţi antibiotice iar o infuzie din frunze poate fi folosită pentru infecţiile cu rezistenţă bacteriană crescută şi pentru a reduce catarul nazal şi bronhial. Remediul pare atât să reducă formarea catarului cât şi să să stimuleze eliminarea sputei. Frunzele sunt antibacteriene, antifungice, antiseptice, laxative, depurative, diuretice, emenagoge, expectorante şi stimulente. Conţine flavonoide, glucotropaeolină având ca aglicon izotiocianatul de benzil cu proprietăţi antibiotice şi antifungice, fiind utilizată în dermatologie şi cosmetologie. O glicozidă descoperită în plantă reacţionează cu apa producând un antibiotic. Extractele din plantă au arătat activitate antitumorală. Planta este indicată în tratament intern în afecţiuni genito-urinare, infecţii respiratorii, scorbut şi probleme ale pielii şi părului. Extern este eficientă ca antiseptic fiind utilizată în cazul rănilor minore, a erupţiilor cutanate şi a calviţiei. Se consideră că planta este capabilă să învingă cele două procese patologice fundamentale manifestate în acnee.