Nu aveti produse in cos
Nr. produse: 0
Valoare totală: 0 lei
Suma rămasă pentru transport gratuit:
150.00 lei
Suntem ceea ce mâncăm! Iar ca să te convingi cu adevărat de această zicală, trebuie să înțelegi în ce constă complexul proces de digestie și ce efecte are asupra organismului. Ulterior, vei putea lua măsuri mai bune care să ușureze digestia și care, implicit, îți vor crește simțitor calitatea vieții.
Alimentele consumate sunt „combustibilul” necesar tuturor proceselor metabolice de care depind organele noastre. Calitatea și cantitatea lor, modul în care sunt combinate, perioada din zi când le consumăm determină buna sau proasta funcționare nu doar a digestiei, ci și a tuturor aparatelor și sistemelor din corp.
Atunci când digestia nu se desfășoară normal, primele simptome sunt: balonarea, senzația de preaplin, crampele abdominale, constipația, diareea, greața, aciditatea gastrică, indigestia. Cu toții ne-am confruntat cu ele cel puțin o dată în viață.
Pe termen lung, o alimentație haotică, dezechilibrată, săracă în fibre și nutrienți, cu prăjeli, semipreparate, dulciuri, grăsimi hidrogenate, cu hidratare insuficientă, stres, sedentarism și o atenție scăzută la igienă, va duce nu numai la probleme digestive punctuale, dar și la alte neplăceri mai grave: gastrită, ulcer, scăderea imunității, anemie, acnee, dureri de cap, respirație urât mirositoare, hemoroizi, calculi biliari, agravarea bolilor existente și predispunerea la altele, precum diabet, hipertensiune, infecții.
Multe „motorașe” sunt implicate în procesul de digestie și toate trebuie să funcționeze la parametri normali. Acestea sunt:
Dacă ne dorim o digestie optimă, trebuie să-i oferim organismului substanțe care să regleze aceste „motorașe”. De unde le putem lua? Din plante! Ghimbirul, coriandrul, obligeana, anghinarea, coada șoricelului, gențiana, salvia, chimionul, menta, mușețelul și dafinul sunt plante „experte” în problemele digestive. Unele elimină balonarea, altele stimulează secreția gastrică și biliară, altele taie greața și reglează peristaltismul stomacului și intestinelor. Papaya și ananasul sunt cele mai bogate în enzime vegetale, esențiale pentru o digestie normală. Toate acestea se regăsesc în cadrul rețetelor de ceaiuri, capsule și complexe special create de specialiștii Fares pentru afecțiunile sistemului digestiv.
Sunt remedii 100% naturale, ce pot fi folosite atât ca tratament, la nevoie, cât și preventiv, doar pentru a ne ajuta să „ne pice bine mâncarea”.
Pe lângă tratamentul din plante, foarte important e și stilul de viață.