Discută cu
medicul Fares
x
RĂMÂI CONECTAT!
Lasă-ne adresa de mail şi află noutaţile Fares!
  • Tip produs
  • Arii de acţiune
  • Afecțiuni
  • Plantă
×
Filtreaza DIN 14 PRODUSE
Ordonează după:
  • Tip produs
    ×
  • Gama
    ×
  • Arii de acţiune
    ×
  • Afecţiuni
    ×
  • Plantă
    ×

REUMATISMUL: DIN CE CAUZE APARE, CARE SUNT SIMPTOMELE ȘI CUM POATE FI ELIBERAT

Reumatismul sau bolile reumatice afectează articulațiile, tendoanele, ligamentele, oasele și mușchii. Toate simptomele date de reumatism sunt determinate de îmbătrânirea cartilajului articular. Acest proces nu poate fi stopat, dar pot fi luate măsuri pentru ameliorarea simptomelor. Află în cele ce urmează tot ce trebuie să știi despre bolile reumatice.

Din ce cauză apare reumatismul

Când cartilajul articular nu mai funcționează corect din cauza îmbătrânirii sau ajunge să se fragmenteze sau chiar să dispară complet de pe unele suprafețe osoase articulare, apar simptome specifice reumatismului, precum inflamare și dureri la nivelul articulațiilor, zgomote articulare care apar la mișcare și chiar blocarea anumitor mișcări. Cea mai frecventă boală reumatică este osteoartrita, o formă comună de artrită care implică uzura cartilajului care acoperă oasele articulațiilor. În cazul poliartritei reumatoide, membrana sinovială care protejează și lubrifiază articulațiile devine inflamată, provocând durere și inflamație,  putând urma eroziunea articulațiilor.

Există și situații în care bolile reumatice apar atunci când organismul își atacă propriile țesuturi, ducând la apariția durerii, inflamației și rigidității la nivel articular. Una dintre cele mai frecvente boli autoimune care afectează articulațiile este artrita reumatoidă, în cazul căreia sistemul imunitar atacă mucoasa membranelor care înconjoară articulațiile și, ulterior, cartilajul și osul din articulație.

Factori de risc

Ești predispus la reumatism dacă:

  • Ești femeie;
  • Și alte persoane din familia ta suferă de reumatism;
  • Suferi de obezitate;
  • Ești fumător;
  • Te expui în mod constant la frig și umezeală;
  • Te confrunți cu dereglări ale sistemului imunitar;
  • Te confrunți adesea cu infecții bacteriene.

Semne și simptome date de reumatism

Dat fiind faptul că există mai multe tipuri de reumatism (degenerativ, inflamator, infecțios), semnele și simptomele pot fi diferite de la un caz la altul.

Cel mai adesea, o afecțiune reumatică se manifestă prin: dureri articulare, umflarea unei articulații sau a mai multor articulații, rigiditate articulară care durează cel puțin o oră dimineața după trezire, sensibilitate la nivelul articulațiilor, căldură sau înroșirea unei zone articulare, mișcare limitată la nivelul articulațiilor afectate, oboseală.

Cum poate fi diagnosticat și tratat reumatismul

În cazul în care te confrunți cu simptome specifice reumatismului, medicul reumatolog este cel care îți poate pune un diagnostic corect, prin examen fizic, analize de sânge și teste imagistice (radiografie, RMN).

În ceea ce privește tratamentul, nu există o cale de a combate complet o afecțiune reumatologică, însă există mai multe soluții care vin în sprijinul pacientului pentru a reduce simptomele date de reumatism. Medicul specialist poate recomanda tratament medicamentos sau naturist pentru reducerea durerilor și a inflamațiilor, tratament injectabil și, în cazurile mai severe, se poate impune și tratamentul chirurgical.

Tratamentul naturist poate include o serie de remedii din plante pentru ameliorarea simptomelor date de reumatism. Specialiștii Fares recomandă produse precum Fitodolor și Biomobil capsule, Biomobil gel sau Ghiara Diavolului și Untul Pământului gel, dar și ceaiuri care contribuie la menținerea sănătății articulațiilor – Brusture, Articulații sănătoase, Rozmarin, Troscot, Lemn dulce și Scoarță de Salcie.