Discută cu
medicul Fares
x
RĂMÂI CONECTAT!
Lasă-ne adresa de mail şi află noutaţile Fares!
  • Tip produs
  • Arii de acţiune
  • Afecțiuni
  • Plantă
×
Filtreaza DIN 35 PRODUSE
Ordonează după:
  • Tip produs
    ×
  • Gama
    ×
  • Arii de acţiune
    ×
  • Afecţiuni
    ×
  • Plantă
    ×

ADEVĂRUL DESPRE INFECȚIILE RESPIRATORII VIRALE

 

Infecțiile respiratorii virale sunt cele mai răspândite probleme de sănătate care afectează persoane de toate vârstele, din toată lumea. Au manifestări clinice foarte variate ca formă și gravitate. De obicei, se tratează ușor, acasă, cu remedii naturiste.

Cum se transmit

Răcești dacă stai în curent, dacă ieși cu părul ud afară, dacă îți e frig… acestea sunt doar câteva dintre miturile legate de infecțiile respiratorii virale. În realitate te îmbolnăvești doar dacă intri în contact cu virusul, într-o perioadă în care sistemul imunitar este prins „cu garda jos”. Dacă, în schimb, cantitatea de virus la care ai fost expus e una mică, iar imunitatea îți e puternică, atunci invadatorul care a pătruns în căile tale respiratorii va fi distrus înainte de a avea ocazia să se înmulțească și să-și producă efectele.

Ceea ce trebuie să reții e că infecțiile respiratorii apar prin inhalarea picăturilor microscopice de secreții nazofaringiene ce conțin virusuri, expulzate în aer prin tuse, strănut, chiar simpla vorbire, de către persoane infectate. Virusurile produc răceală sau gripă și sunt foarte contagioase. Se transmit de la om la om pe cale aeriană, dar și prin atingerea suprafețelor contaminate, apoi ducerea mâinilor murdare la nas și la gură.

Cum se manifestă

Simptomele răcelii debutează, de regulă, cu strănut, secreții nazale, nas înfundat și usturime în gât. Continuă gradual cu tuse, dureri la înghițire, lipsa poftei de mâncare, dureri de cap și stare de oboseală. Gripa este dată de alt tip de virus și are simptome mai violente. Debutează brusc cu febră, frisoane, dureri de cap și de gât, dureri musculare, nas înfundat, tuse seacă și stare generală de rău.

În ce constă tratamentul

Infecțiile respiratorii sunt de două tipuri: virale și bacteriene. Cele mai frecvente sunt infecțiile virale, iar cele bacteriene (otita, sinuzita, bronșita, laringita, pneumonia) apar adesea ca o complicație a infecției virale.

Tratamentul se alege în funcție de tipul de infecție și de simptomele asociate. Regula de bază este următoarea: infecțiile virale se tratează cu antivirale, iar cele bacteriene cu antibiotice. NICIODATĂ nu vei lua antibiotic într-o simplă infecție virală, „preventiv”, sau pentru că ți se pare că simptomele sunt prea puternice. Nu numai că nu vor avea niciun efect, dar vin cu neplăceri suplimentare: distrug flora intestinală, scad imunitatea, predispun la alte boli.

Infecțiile respiratorii virale se tratează ușor, acasă, cu remedii din plante, multe lichide și odihnă. Tratamentul vizează atât distrugerea virusurilor, cât și ameliorarea simptomelor.

Pentru durerile în gât, sunt indicate spray-urile și comprimatele pentru supt cu efect antiinflamator, emolient. Pentru tuse, trebuie administrate siropuri, specifice tipului de tuse de care suferi. Astfel, dacă tusea e uscată, e nevoie de remedii emoliente, balsamice, iar dacă tusea e cu expectorație, trebuie remedii din plante care fluidifică secrețiile și favorizează expectorația. Siropurile din gama Plantusin de la Fares sunt potrivite pentru ambele tipuri de tuse, căci conțin mai multe tipuri de plante care își potențează reciproc efectele benefice. Dacă în peisaj apare și febra, e necesar să apelezi la ceaiuri din plante care favorizează transpirația (cum e ceaiul Hapciu sudorific) și la o loțiune pentru frecție (de exemplu, loțiunea Hapciu scade febra).

Nu sta cu nasul înfundat! Vei fi forțat să respiri pe gură, ceea ce duce la uscarea suplimentară a gâtului. Pentru a desfunda nasul și a menține căile nazale curate, apelează la inhalantul din gama Hapciu sau la roll on-ul Biosept nazal, pe bază de uleiuri esențiale cu efect antiviral.

De altfel, antiviralele naturale reprezintă cel mai bun tratament în caz de răceală și gripă. Fares a creat o întreagă gamă de remedii antivirale numită Biosept. Conține capsule, soluții, siropuri, spray-uri pentru gât și comprimate de supt care țintesc atât simptomele, cât și cauza bolii. Tratamentul uzual pentru răceală se administrează timp de 5-7 zile. Doza, tipul remediilor și combinarea lor se aleg în funcție de nevoi, de simptome, dar și de vârsta pacientului.