facebook-page-view
Discută cu
medicul Fares
Mai multe produse
No products were found.
Publicat la: 2020-11-04
Vizualizari: 604
Comentarii: 0
Podbalul, o istorie de peste 2000 de ani în tratarea tusei

Podbalul

Este probabil unul dintre cele mai vechi și originale supresoare ale tusei. Deja îl folosea Hippocrates în secolul al IV-lea î.Hr., numindu-l „bechion” – derivat din împrumutat din cuvântul grecesc bḗkhion (βήχιον), însemnând tuse. Dioscorides, Pliniu și Galen recomandă fumul frunzelor aprinse împotriva tusei și dificultăților de respirație. Pliniu indică exact tipul procedurii. Marcellus Empiricus (secolul al V-lea), stareța von Hildegard și părinții medievali ai botanicii evidențiază în mod repetat puterea vindecătoare a podbalului în bolile organelor respiratorii.

A fost un remediu foarte apreciat şi recomandat foarte frecvent de Hippocrates, Paracelsus, Sfânta Hildegard, Matthiolus (1626) și lăudat de acesta din urmă „împotriva tuturor afecţiunilor persistente”. Conform lui Weinmann (1745) și v. Haller (sec. al XVIII-lea) podbalul este lăudat împotriva astmului, tusei, tuberculozei şi abceselor pulmonare; Clarus (1860) îl recomandă pentru bolile cronice pulmonare. Kneipp (1935) scrie că tusea poate fi remediată cu uşurinţă de această plantă. În uz extern, el recomanda aplicarea frunzelor pe piept sub formă de siropcataplasmă, ca agent de liniştire în caz de febră. Conform lui Leclerc (1927), în Franţa se folosesc infuzia şi extractul ca expectorant şi tonic, iar medicul francez a realizat un succes deosebit de bun cu planta în traheita convalescenților după gripă.

Carl Wehmer prezintă încă din 1935 ca substanțe active principale în frunzele de podbal o glicozidă amară, mucus, fitosteroli (sterol, sitosterol și saponină), de asemenea acid galic, tanin, colină, acid tartric și malic.

Un studiu recent, realizat în China şi publicat în 2016, vine să confirme acest îndelungat istoric de utilizare, descoperind că acizii cafeicoilchinici din podbal precum și combinaţia lor, prezintă efecte antitusive, expectorante și antiinflamatorii semnificative, şi ar putea fi consideraţi ca principalii compuşi biochimici responsabili de efectul podbalului şi pot acţiona ca un întreg, în mod sinergic.

Podbalul intră în compoziția siropului Plantusin Forte.

Fares Separator Left
Fares Separator
Fares Separator Right
ADAUGĂ COMENTARIU
Leave a Reply

Brandurile Fares

Consimțământ pentru cookie-uri