Plantago lanceolata L.
Plantago major L.
Plantago media L.
Pătlagina este o plantă erbacee, perenă, cu rizom scurt, din care se dezvoltă frunze dispuse într-o rozetă bazală şi o tulpină dreaptă, la capătul căreia se formează o inflorescenţă sub formă de spic.
Din cele mai vechi timpuri și până în zilele noastre, medicina tradiţională şi cea ştiinţifică o folosesc în tratamente naturiste.
Dacii o numeau spioox – spioac şi o foloseau intern pentru combaterea tusei, a răcelilor, bolilor de piept, a ofticii (tuberculoza) şi durerilor de stomac, iar extern contra rănilor şi tăieturilor (pe care se puneau frunze pentru a opri sângerarea şi a grăbi vindecarea) şi contra furunculelor.
În antichitate, planta a avut un loc însemnat în multe cărţi cu plante medicinale. Dioscorides şi Pliniu o recomandau pentru probleme precum tumorile maligne, ulcere, probleme bronhice, febră, contra sângerărilor, rănilor infectate, muşcăturilor şi inflamaţiilor cu puroi.
Considerată una din cele nouă ierburi sacre ale vechilor anglo-saxoni, simboliza pentru creştinii timpurii cărarea bătătorită de cei mulţi care l-au căutat pe Christos.
Planta a fost recunoscută multă vreme ca având proprietăţi antibiotice. Până în secolul XX, oamenii încă pulverizau frunzele şi, alături cu o priză de sare, o utilizau pe muşcături de şobolani sau alte răni potenţial-periculoase. Un vechi remediu roman utiliza planta ca remediu pentru furuncule.
Shakespeare, în Romeo şi Julieta, a pomenit pătlagina drept cură pentru pielea rănită.
Pătlagina a fost de multă vreme asociată cu omul şi agricultura. Anumite specii au fost răspândite prin colonizările umane, în special ale europenilor. Astfel, indienii nord-americani şi maorii din Noua Zeelandă denumeau pătlagina drept „piciorul englezului”, pentru că s-a răspândit dintr-o arie în care se stabiliseră englezi. Dintre speciile ce cresc spontan în Mexic şi sud-vestul S.U.A., câteva sunt native, în timp ce altele sunt „evadate” din grădini. Ca plantă de grădină a fost dusă din Mexic în Chile, Argentina şi Peru de către spanioli.
O firmă din Pennsylvania a extras sucul pentru a calma picioarele obosite, pentru a trata muşcăturile de insecte şi a reduce durerile cauzate de hemoroizi. În Carolina de Nord, planta era pusă pe încheieturile mâinilor unei persoane cu febră; când aceasta devenea maronie de la căldura corpului, persoana ar fi fost vindecată.
Medicina ştiinţifică românească de la începutul secolului XX a constatat pentru pătlagină proprietăţi depurative (curăţă sângele) şi hemostatice; apoi fluidifiantă a secreţiilor mucoase, anticonvulsivantă, antifebrilă, stomahică (tonifiază stomacul) şi cicatrizantă. Aceste calităţi sunt datorate faptului că această buruiană conţine acid silicic, substanţă amară, tanin, mucilagiu şi săruri minerale. Este indicată o cură de primăvară cu pătlagină, care se poate face cu must proaspăt de frunze, simplu sau amestecat cu miere, contra bolilor căilor respiratorii.
Medicina populară nu diferă cu mai nimic în indicaţiile ei privitoare la pătlagină, faţă de cele deja menţionate; se mai adaugă faptul că seminţele de pătlagină mare se consideră ca un bun purgativ, căci ele nu au acţiune iritantă şi nu cauzează diarei consecutive.
Constituenţii chimici ai pătlaginei sunt bine documentaţi și regăsiți în variate produse naturiste, de la ceaiuri și tincturi până la unguente și siropuri. Cei mai importanţi sunt mucilaliige, glicozidele iridoide (aucubină şi catalpol), esteri ai acidului cafeic (acteozidă) şi taninuri. Astfel, binecunoscutele proprietăţi antihemoragice pot fi atribuite taninurilor.
Aucubina are şi ea rol cicatrizant şi antibacterian, iar efectele antiinflamator şi de vindecare a rănilor au fost atribuite concentraţiilor mari de acizi clorogenic şi neoclorogenic. Acţiunea antitusivă este atribuită mucilagiilor. Acetozida şi plantamajozida prezintă acţiune antiinflamatoare.
Aucubigeninul, agliconul aucubinei, s-a dovedit a fi responsabilul principal pentru activitatea antibacterială a extractului de pătlagină. Aucubina, catalpolul şi acetozida prezintă efecte spasmolitice, în funcție de doză. Polizaharidele (mucilagiile) cresc activitatea imunostimulatoare a organismului.
A fost documentată o acţiune hipotensivă la câini normotensivi anesteziaţi şi, de asemenea, o acţiune de reducere a lipidelor plasmatice, a colesterolului, a b-lipoproteinelor şi trigliceridelor la iepuri cu aterioscleroză experimentală.
Pe lângă aceasta, a mai fost documentată o activitate bronhostatică în urma studiilor preclinice şi preliminare clinice, pătlagina dovedindu-se eficientă în tratamentul bronşitelor cronice de natură spastică sau non-spastică. Siropul de pătlagină este unul dintre cele mai cunoscute siropuri de tuse.
