Suntem la mijlocul primăverii, aproape că simțim căldura verii, însă pericolul îmbolnăvirilor de gripă și răceală nu a trecut. Institutul Național de Sănătate Publică raporta, în săptămâna 17-23 aprilie 2023, peste 60.400 de cazuri de infecții respiratorii. Camerele de gardă ale spitalelor sunt pline de pacienți, dar și mulți dintre cei care se tratează acasă acuză simptome chinuitoare.
„De la începutul anului și până acum, am răcit de 3 ori, ceea ce nu mi s-a întâmplat niciodată. Și nu au fost deloc răceli ușoare, m-am simțit chiar rău”, ne povestește Paula, o tânără din București. Nu trebuie să treci și tu prin această experiență. Nu crede că, odată cu încălzirea vremii, riscul de a mai face boala scade. Fii prevăzător și ferește-te de contaminare! Iată cum poți face acest lucru și ce obiceiuri sănătoase ar fi indicat să introduci în rutina ta de zi cu zi!
• Aerisește de mai multe ori pe zi încăperile în care îți desfășori activitatea, acasă sau la serviciu.
• Atenție la igiena mâinilor! Este mai util și mai practic să folosești dezinfectant decât să aștepți ocazia de a te spăla cu apă și săpun. Dezinfectantul îl poți ține în geantă, la-ndemână, și îl poți utiliza după ce folosești mijloacele de transport încomun, când ești pe stradă sau la cumpărături, după ce apeși clanțe sau butoane de lift.
• Obișnuiește-te să nu-ți mai duci mâinile la nas și la gură. Nu tot timpul le ai curate.
• Întărește-ți imunitatea. Este cea mai bună cale de a preveni îmbolnăvirea. Da, poți oricând intra în contact cu virusurile, acestea pot pătrunde în căile tale respiratorii, însă dacă ai imunitatea puternică, organismul tău va reacționa imediat și le va distruge înainte de a-și produce efectele. Cum îți întărești imunitatea? Adoptă o alimentație mai sănătoasă, bazată pe legume și fructe bogate în nutrienți, pe probiotice care echilibrează flora intestinală (știut fiind faptul că aproximativ 70% din sistemul imunitar depinde de tractul digestiv), evită stresul, odihnește-te mai mult și ține o cură cu suplimente alimentare imunostimulatoare (ceaiuri, capsule, siropuri).
• Evită aglomerația și stai departe de persoanele bolnave. Știm, este dificil, la birou să păstrezi distanța față de colegul care tușește și strănută. Dar există o soluție: ține aproape spray-ul de gât, comprimatele de supt și uleiul nazal din gama Biosept. Sunt antivirale naturale foarte puternice care distrug virusurile încă de la poarta de intrare în organism, adică din gură, gât și nas. Le poți folosi preventiv, ori de câte ori știi că ai fost expus virusurilor.
• Dezinfectează-ți frecvent biroul, tastatura, geanta, portofelul, telefonul și toate lucrurile pe care le folosești frecvent.
Cu puțină atenție și voință, aceste obiceiuri bune îți vor intra în reflex și vei vedea că bolile nu se vor mai prinde atât de des de tine!