facebook-page-view
Discută cu
medicul Fares
Mai multe produse
No products were found.
Publicat la: 2018-10-09
Vizualizari: 1225
Comentarii: 0
Obiceiuri care afectează ficatul

Dacă ții la sănătatea ta, acordă în primul rând atenție ficatului. De el depind buna funcționare a întregului organism și starea de bine în general. Prevenția este cheia, iar pentru asta, atenție la unele obiceiuri foarte dăunătoare.

Alimentația din sezonul rece

Odată cu frigul avem tendința să mâncăm mai consistent, mai gras, carbohidrați și proteine din carne. Proteinele sunt metabolizate de ficat, tot el procesează grăsimile. Astfel, un consum frecvent de astfel de alimente suprasolicită ficatul și duce la formarea de grăsimi la nivelul lui. De asemenea, alimentele conservate, afumăturile, prăjelile, toate acestea trec prin ficat și îi dau de lucru.

Consumi frecvent alcool

Tot toamna/iarna, multe persoane sunt tentate să „se încălzească” mai des cu un pahar de vin, de țuică fiartă. Alcoolul este toxic pentru ficat. Sunt suficiente două pahare pe zi pentru a-l şubrezi.

Mănânci prea mult dulce

Prăjiturile și zahărul în general sunt transformate în grăsime care se depune pe ficat. De asemenea, chiar și freshurile de fructe pe care mulți le consideră esențiale într-o alimentație sănătoasă sunt fructoză concentrată (prin eliminarea fibrelor) care suprasolicită ficatul. Copiii, care au organismul în formare, sunt cei mai afectați de consumul de sucuri. Nu mai vorbim de cele din comerț...

Fumezi

Nu doar plămânii sunt afectați de fumat, ci și ficatul. Doar el filtrează toate toxinele ce intră în fluxul sanguin, prin plămâni. S-a demonstrat că ţigările sunt la fel de toxice pentru ficat ca unele medicamente şi tot ele sunt câteodată responsabile şi de cancer la ficat.

Te culci la ore târzii

Este un obicei la care trebuie să renunți. Oboseala și stresul favorizează acumularea de grăsimi în ficat din cauza secreției de cortizol.

Nu faci mișcare

Sedentarismul duce la acumularea de kilograme în plus, iar potrivit studiilor, circa 30% dintre persoanele supraponderale, cu grăsime pe abdomen, suferă şi de boala ficatului gras. Bărbaţii ar trebui să aibă circumferinţa taliei de maximum 102 cm, iar femeile de 88 cm.

Iei pastile cu prea multă lejeritate

Dacă la cea mai mică durere de cap dai fuga la dulăpiorul cu medicamente, riști să-ți distrugi ficatul, pentru că în sarcina lui cade metabolizarea tuturor acestor medicamente.

ASOCIERI RECOMANDATE
Fares Separator Left
Fares Separator
Fares Separator Right
ADAUGĂ COMENTARIU
Leave a Reply

Brandurile Fares

Consimțământ pentru cookie-uri